REGULAMENT DE JOC
REGULAMENT DE FUNCȚIONARE PENTRU PARIURILE ÎN COTĂ FIXĂ
1 Capitolul I – DEFINIȚII
În înțelesul prezentului REGULAMENT DE JOC, următorii termeni și expresii prezentați/prezentate cu majuscule se definesc astfel:
BILET DE PARIU - reprezintă parte din contractul încheiat între ORGANIZATOR și JUCĂTOR (denumit in continuare “bilet/bilet de pariu/bilet de pariere”), emis pe platforma de joc a ORGANIZATORULUI. Un BILET DE PARIU poate să cuprindă unul sau mai multe pariuri.
BONUS – beneficiul ce poate fi obținut suplimentar de JUCĂTOR, fără perceperea de taxe sau costuri suplimentare, în condițiile prevăzute de REGULAMENTUL DE JOC al ORGANIZATORULUI, într-o perioadă determinată și/sau pentru anumite evenimente.
CÂȘTIG – sumele de bani, bunuri sau servicii acordate de ORGANIZATOR oricărui JUCĂTOR în baza unuia sau mai multor BILETE de pariere declarate câștigătoare în conformitate cu prevederile cuprinse în REGULAMENTUL de Joc. Notă: CÂȘTIGUL unui BILET simplu se calculează prin înmulţirea cotelor tuturor evenimentelor (COTA finală) cu MIZA și adunarea eventualului BONUS (dacă este cazul). CÂȘTIGUL unui BILET sistem se calculează prin adunarea tuturor variantelor câştigătoare. Având în vedere acest calcul, deducem de aici că orice meci care primeşte COTĂ 1 nu influenţează statutul BILETULUI în câștigător sau necâștigător. În cazul în care un meci primeşte COTĂ 1, JUCĂTORUL nu pierde BILETUL ci doar i se micşorează CÂȘTIGUL (eventual și treapta de bonusare unde este cazul).
COTA - reprezintă o valoare numerică pe care ORGANIZATORUL o acordă unui PRONOSTIC; Notă: COTELE evenimentelor fixate de ORGANIZATOR pot fluctua în timp, până la ora de începere a evenimentului, însa COTA acceptată de JUCĂTOR şi înscrisă pe BILETUL de pariu rămâne valabilă indiferent de modificările ulterioare, cu excepţia situaţiilor prevăzute de Regulament.
EROARE – mențiune greșită cuprinsă în BILET /în OFERTĂ sau în sistemul informatic, care este evidentă. Notă: În caz de ERORI de afişare, ERORI pe BILET sau ERORI ale datelor introduse în sistem, ORGANIZATORUL işi rezervă dreptul de a considera pariurile ca fiind NULE sau să le valideze folosind COTELE corecte (eventual o medie a COTELOR de pe piaţă acordate aceluiaşi eveniment), chiar dacă ERORILE sunt descoperite după sfârşitul Evenimentului.
JOC DE NOROC – activitate care presupune plasarea unei mize pe rezultatul aleator/incert al unul eveniment viitor, în scopul obținerii unui câștig material. JUCĂTORUL plasează o MIZĂ (achită taxa de participare) pe rezultatul (viitor) al unuia sau mai multor evenimente din OFERTA ORGANIZATORULUI și în funcție de rezultatul acestui/acestor evenimente poate obține un CÂȘTIG calculat la valoarea mizei achitată de JUCĂTOR, în condițiile în care sunt respectate prevederile REGULAMENTULUI DE JOC.
MIZA - reprezintă suma de bani pe care JUCĂTORUL o plasează / o achită pe rezultatul evenimentului sau evenimentelor pe un BILET DE PARIERE.
OFERTA / LISTA - reprezintă totalitatea evenimentelor pe care ORGANIZATORUL le pune la dispoziția JUCĂTORILOR și pe a căror rezultat(e) se poate paria. LISTA poate cuprinde următoarele date: codul evenimentului, competitorii (ca regula generală, echipa gazdă este înscrisă în partea stângă, chiar dacă evenimentul are loc pe un teren neutru), cotele stabilite pentru posibilele rezultate ale evenimentului, orice alte date de interes (condiţii / restricţii de pariere / disputarea evenimentului pe un teren neutru etc.), ziua şi ora de start a evenimentului.
Notă: Informaţiile privind ora de start a evenimentelor, inserate în OFERTĂ, au doar rol orientativ.
PARIU – reprezintă o sumă de bani plasată pe rezultatul impredictibil al unui eveniment viitor
(ce urmează să aibă loc dupa încheierea Contractului/plasarea BILETULUI), eveniment aflat în OFERTA de pariere a ORGANIZATORULUI.
PARIU NUL – reprezintă pariul/pariurile care, din motive obiective și în conformitate cu dispozițiile REGULAMENTULUI DE JOC primește COTĂ 1, ulterior desfășurării evenimentului sau evenimentelor pe care a fost plasat. Pentru pariurile cu o selecție sau mai multe selecții pe BILET, CÂȘTIGUL final va fi calculat considerându-se COTĂ 1 pentru selecția /selecțiile declarate NULE.
JUCĂTOR – persoana fizică cu vârsta de cel puțin 18 ani împliniti, deține un cont activ pe platforma online, care dorește și are dreptul legal să participe la jocuri de noroc organizate de Organizator, participarea acestuia presupunând acceptarea necondiționată a REGULAMENTULUI DE JOC, precum și a TERMENILOR ȘI CONDIȚIILOR de utilizare a website-ului.
PLASAREA BILETULUI DE PARIERE – reprezintă momentul în care JUCĂTORUL selectează din listă pariurile dorite, stabileşte PRONOSTICURILE, suma de bani pe care doreşte să o joace (MIZA) şi tipul de pariu.
PRONOSTIC – previziune privind rezultatul unui eveniment viitor.
REGULAMENT DE JOC – ansamblul de reguli, norme și proceduri emise de ORGANIZATORUL de jocuri de noroc și aprobat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, care reglementează modalitatea de desfășurare a activității de jocuri de noroc între ORGANIZATOR și JUCĂTOR.
TERMENI ȘI CONDIȚII – reprezintă Contractul dintre JUCĂTOR și ORGANIZATOR. Acest document este aprobat de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. În cazul în care JUCĂTORUL nu acceptă la înregistrarea contului TERMENII ȘI CONDIȚIILE prezentate, ORGANIZATORUL nu va permite crearea contului de JUCĂTOR.