REGULAMENT DE JOC
REGULAMENT DE FUNCŢIONARE PENTRU PARIURILE LA DISTANŢĂ
ORGANIZATORUL pariurilor la distanță în cotă fixă este SC SUPERBET ONLINE SRL, înregistrată sub nr. J 40 / 5474 / 07.05.2015 și CUI 34471347, cu sediul social în Str. Buzești, Nr. 75-77, Cam. 2, Et. 2, Sector 1, București.
Secţiunea I - Termeni Generali
1.
Clientul
este persoana fizică majoră (care a împlinit 18 ani), deține un cont valid pe platforma online şi care a încheiat un Contract de Joc cu Organizatorul.
2. Contractul între Organizator şi Client este “biletul de pariu” (denumit în continuare
BILET
), emis şi înregistrat pe platforma online a organizatorului. Contractul cuprinde unul sau mai multe pariuri.
3. Prin
PARIU
se înţelege indicarea de către client a
pronosticului asupra rezultatului unui eveniment
ce urmează a avea loc după încheierea contractului, dacă nu există alte specificaţii (pariuri live, în desfăşurare etc).
4.
PARIUL NUL
este pariul care, din motive obiective – în conformitate cu prezentul Regulament de Joc, primeşte ulterior efectuării sale
cot
a
1.00
. Pentru pariurile cu o selecţie sau mai multe selecţii pe bilet, câștigul final va fi calculat considerându-se cota 1.00 pentru selecţia / selecţiile declarate nule.
5.
MIZA
este suma de bani pe care doreşte să o joace Clientul pe un bilet sau eveniment.
6. Evenimentele propuse pentru pariere de către Organizator, sunt cuprinse în oferta zilnică (denumită LISTĂ) şi pot fi pariate până în momentul începerii, dacă nu există alte specificaţii.
7.
LISTA
cuprinde următoarele date: codul evenimentului, competitorii (ca regula generală, echipa gazdă este înscrisă în partea stângă, chiar dacă evenimentul are loc pe un teren neutru), cotele stabilite pentru posibilele rezultate ale evenimentului, orice alte date de interes (condiţii / restricţii de pariere / disputarea evenimentului pe un teren neutru etc.), ziua şi ora de start a evenimentului .
8. Informaţiile din lista privind ora de start a evenimentelor, au doar rol orientativ.
9. Prin
COTĂ
, se înţelege o valoare numerică pe care Organizatorul o acordă unui pronostic.
10.
C
âş
tigul
unui
BILET SIMPLU
se calculează prin înmulţirea cotelor tuturor evenimentelor (cota finală) cu
MIZA
și
adunarea
eventualului
BONUS
(dacă este cazul).
C
âş
tigul
unui
BILET SISTEM
se calculează prin
adunarea
tuturor variantelor câştigătoare. Având în vedere acest calcul, deducem de aici că orice meci care primeşte
COTĂ
1
nu influenţează statutul biletului în
C
ÂŞ
TIG
Ă
TOR
sau
NEC
ÂŞ
TIG
Ă
TOR.
În cazul în care un meci primeşte COTĂ 1, clientul nu pierde biletul ci doar i se micşorează câştigul (eventual și treapta de bonusare unde este cazul)
11. Cotele evenimentelor fixate de Organizator pot fluctua în timp, până la ora de începere a evenimentului, însa cota acceptată de client şi înscrisă pe bilet rămâne valabilă indiferent de modificările ulterioare, cu excepţia situaţiilor prevăzute de regulament
.
12. În caz de
ERORI
de afişare, erori pe bilet sau erori ale datelor introduse în sistem, Organizatorul işi rezervă dreptul de a considera pariurile ca fiind nule sau să le valideze folosind cotele corecte (eventual o medie a cotelor de pe piaţă acordate aceluiaşi eveniment), chiar dacă erorile sunt descoperite după sfârşitul Evenimentului.
13. Clientul selectează din listă pariurile dorite, stabileşte pronosticurile, suma de bani pe care doreşte să o joace (MIZA) şi tipul de pariu. În baza acestor elemente, clientul încheie “contractul de pariere”, materializat prin înregistrarea
biletului
.
14. Aceste Reguli (Regulile Generale) vor fi obligatorii pentru ambele părți (Organizator-Client) care stabilesc relaţii în scopul desfăşurării unui pariu.
15. Toate pariurile primite de către Organizator vor fi valabile doar dacă regulile jocului au fost respectate.
16. Ca Organizator de jocuri de noroc la distanţă, SC SUPERBET ONLINE SRL pune la dispoziţie o platformă online unde se pot înregistra clienţii, în condiţiile legii. Regulamentul de joc (denumit în continuare “Regulament”) este pus la dispoziţia clienţilor şi a persoanelor interesate, pe platforma online a companiei la adresa: www.superbet.ro.
17. Prezentul Regulament stipulează dispoziţiile aplicabile tuturor contractelor de pariere (denumite în continuare CONTRACTE), încheiate între SC SUPERBET ONLINE SRL (denumită în continuare ORGANIZATOR) şi orice persoană fizică (denumită în continuare CLIENT).
18. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a face modificări în prezentul regulament, aşa cum le consideră adecvate, numai cu aprobarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (denumit în continuare ONJN). Clienţii trebuie să revizuiască Regulamentul la intervale regulate pentru a rămâne la curent cu orice modificare.
19. Organizatorul va actualiza Regulamentul cu eventualele modificări, după aprobarea acestora de către ONJN. Continuarea utilizării serviciilor Organizatorului indică acceptarea de către Client a versiunii curente a regulamentului.
20. Încheind orice contract, clientul declară pe propria răspundere că nu cunoaşte rezultatul evenimentelor sportive pe care pariază, că are capacitate deplină de a dispune asupra mijloacelor bănesti folosite pentru încheierea contractului şi că a citit, a înţeles şi este pe deplin de acord cu dispoziţiile prezentului regulament.
Secţiunea II : Termeni și condiţii de efectuare a pariurilor
21. Organizatorul propune pariuri pentru evenimente din: fotbal, hochei, baschet, handbal, volei, rugby, tenis, tenis de masa, badminton, box şi alte sporturi de contact, atletism, ciclism, golf, cricket, bandy, schi, baseball, polo, fotbal american, fotbal de plajă, futsal, floorbal, curse de automobile şi motociclete, curse de cai, curse de câini, snooker, darts, şah şi altele.
22. Biletul cuprinde în mod obligatoriu următoarele date: data şi ora emiterii, codul evenimentului şi al tipului de pariu, competitorii (se admit prescurtări), pronosticul ales de client, cotele din acel moment ale fiecărui pronostic, cotă finală (cu excepţia pariurilor sistem, caz în care se va tipări menţiunea COMBINAŢII / SISTEM), suma plătită de client, miza, taxele percepute, câştigul maxim posibil şi este valabil doar dacă este o tranzacţie valabilă înregistrată de sistemul informatic al Organizatorului.
23. Câştigul maxim pentru un bilet este de 60.000 lei (şasezecimii lei), în cazul pariurilor sportive şi 130.000 (unasutătreizecimii lei) în cazul pariurilor pe numere.
24. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a stabili, completa şi schimba cursurile, competiţiile şi posibilităţile de pariere, de a modifica miza minimă şi câştigul maxim.
25. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a înscrie pe bilete, un cod propriu (număr de ordine) pentru evidenţa internă sau alte menţiuni, inclusiv publicitate.
26. Un bilet poate conţine maxim 35 evenimente.
27. De regulă, plata minimă acceptată de Organizator, pentru un singur bilet, este de
2
ron
pentru pariurile sportive, cursele virtuale şi pariurile live şi 1 ron pentru pariurile pe numere
.
Organizatorul îşi rezervă dreptul de a stabili mize minime pe bilet, respectiv pentru fiecare combinaţie în cazul pariurilor sistem, în funcţie de tipul pariului şi / sau evenimentului. Mizele minime pe fiecare combinaţie pot fi între 0.00001 şi 0.01 lei.
28. Organizatorul poate acorda un bonus jucătorilor, prin care câştigul este mărit procentual, în cazul în care jucătorul alege să parieze un anumit număr sau combinaţie de evenimente. Condiţiile în care se oferă bonusul se aduc la cunoştinţă clienţilor prin afişarea pe site-ul companiei: www.superbet.ro.
29. Numărul de bilete ce pot fi solicitate de către un jucător este nelimitat. Organizatorul îşi rezervă însă dreptul de a nu accepta un al doilea bilet identic de la acelaşi jucător. De asemenea, Organizatorul, fără a fi obligat să ofere explicaţii asupra motivelor sale, îşi rezervă dreptul de a nu accepta pariuri de la unii pariori sau de a solicita diminuarea mizei pentru un bilet.
30. Pariurile efectuate pe platforma online a Organizatorului nu pot fi anulate de către client.
31. Operatorul anunță public rezultatul oficial şi pronosticul exact al evenimentelor, prin afişare pe site-ul companiei, în maximum 3 zile de la finalizarea evenimentului. Rezultatul oficial, în concepţia Organizatorului, este cel de la sfârşitul evenimentului, indiferent dacă ulterior, la masa verde, o comisie sau un for decide asupra unui alt rezultat.
32. De regulă, câştigurile se achită imediat după încheierea ultimului eveniment înscris pe bilet. În mod excepţional, plata poate fi făcută în maximum 3 zile lucrătoare de la data afişării rezultatului ultimului eveniment jucat de pe bilet, conform informațiilor de pe site-urile oficiale ale evenimentelor / competițiilor.
33. Organizatorul nu are obligaţia de a achita câştigul în cazul în care rezultatele întrecerilor sunt aranjate sau când există bănuială fondată privind manipularea rezultatului întrecerii de către participanţi, sau de către terţi, dacă se constată dovezi de fraudare a pariului sau dacă organisme abilitate, investighează, constată şi fac public fraudarea / trucarea unui eveniment. În acest caz, cât şi pentru orice reclamaţie, clientul se va adresa în scris, prin email la adresa: suport@superbet.ro. Decizia va fi comunicată tot în scris, în termen de 30 zile lucrătoare de la primirea cererii, iar termenul de plată al câştigului, întrerupându-se pană la soluţionarea reclamaţiei.
34. Organizatorul poate iniţia acţiuni publicitare în scopul stimulării vânzării care nu presupun taxă de participare, acțiune apropbată de către O.N.J.N.
35. Persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani cât şi angajaţilor organizatorului, nu le este permisă participarea la pariere şi înscrierea pe platforma online, în conformitate cu dispoziţiile OG 92/2014. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu achita biletele câştigătoare dacă se constată că sunt ale angajaţilor organizatorului sau persoanelor sub 18 ani.
36. Invocarea de către Client a necunoașterii sau neacceptării, în tot sau în parte a Regulamentului de Joc este nulă, fapt pentru care este general admisă prezumția absolută a cunoașterii Regulamentului de Joc.
37. Tentativa de a comite infracţiuni, atrage după sine nulitatea tranzacţiilor asociate şi sesizarea acestui fapt organelor abilitate, prin formularea plângerilor penale.
38. Organizatorul prelucrează date cu caracter personal furnizate de jucători, respectiv numele și prenumele, semnătura, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate. Observaţie: orice persoană are dreptul de a se opune, pe motive legitime, la prelucrarea datelor ce o privesc. Acest drept de opoziţie poate fi exclus pentru anumite prelucrări prevăzute de lege (de ex.: prelucrări efectuate de serviciile financiare şi fiscale, de poliţie, de justiţie, securitate socială). Orice persoană are dreptul de a se opune, în mod gratuit şi fără nici o justificare, la prelucrările datelor sale personale în scopuri de marketing direct.
39. În cazul apariţiei unor situaţii care nu sunt prevăzute în acest regulament, Organizatorul are dreptul să decidă echitabil, corect şi în baza acordului reciproc.
Secţiunea III - Reguli speciale de validare
40. Cu ocazia publicării rezultatelor, Organizatorul aplică următoarele reguli:
(a)ca şi rezultat oficial al concursului individual se recunoaşte rezultatul realizat pe terenul sportiv în timp regulamentar, dacă nu există alte specificaţii.
(b)nu se recunoaşte rezultatul obţinut în prelungiri sau prin hotărârea comisarului sau a unei comisii.
(c)dacă din orice fel de motive, evenimentul se repetă, valabil este primul rezultat.
(d)dacă un meci se joacă de două ori în aceeaşi zi, validarea se va face conform cu rezultatul primului meci jucat.
41. Pentru toate disciplinele sportive, rezultatul final se consideră cel înregistrat la expirarea timpului regulamentar de joc (Ex: fotbal = 90 de minute, hochei = 60 de minute), aici incluzând şi minutele de prelungire acordate de oficiali pentru întreruperile normale din timpul jocului, dacă nu există alte specificaţii. Exemplu: meciurile amicale de fotbal pot avea timp regulamentar de joc diferit (60 minute etc)
42. Prin derogare de la prevederea anterioară, pariurile gen “calificare în runda următoare/ câştigător meci” iau în calcul şi reprizele de prelungire şi eventualele lovituri de departajare. Pentru pariurile care privesc calificarea “Cine merge mai departe/ Cine se califică”, în cazul în care rezultatul meciului tur este modificat de către forurile competente prin decizie la masa verde, pariurile se vor omologa cu cota 1. Și în situația în care meciul retur este contramandat, revocat, suspendat sau întrerupt înainte de scurgerea timpului regulamentar de joc şi nu este reluat în decurs de 48 de ore din minutul întreruperii, atunci se acordă cotă 1. Pentru orice alte situații, rezultatul de pe teren rămâne valabil pentru omologarea biletelor.
43. Dacă un eveniment este contramandat, revocat, suspendat sau întrerupt înainte de scurgerea timpului regulamentar de joc şi nu este reprogramat să reînceapă în decurs de 48 de ore de la programarea inițială, pariul pentru acest eveniment este nul şi i se acordă cota 1, cu excepţia acelor pariuri efectuate pe partea de eveniment pentru care situaţia este clarificată înainte de întrerupere. Astfel, în cazul întreruperii unui eveniment întâlnim trei situaţii posibile: pariu câştigător, necâştigător sau cotă 1.
(a)Exemplul 1: Dacă se pariază Total goluri prima repriză 2+, iar meciul se întrerupe în minutul 40, la scorul 1-1, atunci pariul este câştigător.
(b)Exemplul 2: Dacă se pariază Pauză / Final 1/1, iar meciul se întrerupe în minutul 60 cu un scor la pauză de 0-1, adică pronostic 2 la pauză, atunci biletul este necâştigător.
(c)Exemplul 3: Dacă se pariază Pauza / Final 1/1, meciul se întrerupe în minutul 40, iar în momentul întreruperii scorul este 1-1 ne confruntăm cu o situaţie care se clarifică în 48 de ore. Dacă meciul nu se rejoacă în decurs 48 de ore, atunci se acorda cotă 1, iar în cazul în care meciul se rejoacă în decurs de 48 ore, atunci se validează conform regulilor generale de validare.
44. În cazul pariurilor de genul „Cine merge mai departe“, „Cine câştigă cupa?“, etc. şi în general al pariurilor pe termen lung se aşteaptă până la redisputarea evenimentului respectiv.
45. Aceasta regulă se aplică pentru majoritatea sporturilor din oferta de pariere: fotbal, baschet, hochei, volei, handbal, rugby, polo, fotbal american, fotbal de plaja, futsal etc.
46. În cazul greşelilor apărute la afisarea ofertei și / sau biletelor de pariu sau la schimbările ulterioare, organizatorul ia în considerare datele înscrise pe suportul magnetic propriu.
47. În cazul omologării unor rezultate eronate, Organizatorul are dreptul la reomologarea rezultatelor.
48. În caz de erori pe bilet sau erori ale datelor introduse în baza de date, Organizatorul îşi rezervă dreptul de a valida pariurile la cotele normale existente pe piaţă, chiar dacă descoperirea erorilor apare după finalizarea evenimentului, sau, se acordă Cotă 1.
49. În cazul în care un eveniment din ofertă este acceptat de două sau mai multe ori pe acelaşi bilet din cauza unor greşeli evidente (meci identic cu două numere diferite de ordine etc), prin introducerea incorectă a datelor în program, Organizatorul va valida rezultatul evenimentului cu cel mai mic număr de ordine (primul eveniment introdus în sistem) iar pentru celălalt / celelalte evenimente se va acorda cotă 1.
50. Dacă un eveniment este trecut greşit în ofertă, va fi validat cu cotă 1.
Exemplu:
în ofertă există meciul Steaua – Dinamo, dar se joacă Steaua II – Dinamo. Steaua II este altă echipă decât Steaua.
51. Pentru tipurile de pariuri Total goluri ligă pe etapă / Total goluri ligă pe zi / Duel goluri ligă, omologarea se va face astfel:
(a)Dacă un eveniment este contramandat, revocat, suspendat sau întrerupt înainte de scurgerea timpului regulamentar de joc şi nu este reluat în decurs de 48 de ore din minutul întreruperii, atunci pentru omologare, acest meci va fi punctat cu două goluri, care vor fi luate în considerare în calcularea numărului total de goluri pe etapă / zi / duel.
(b)Dacă două evenimente sunt contramandate, revocate, suspendate sau întrerupte înainte de scurgerea timpului regulamentar de joc şi nu sunt reluate în decurs de 48 de ore din minutul întreruperii, atunci se acordă cotă 1 pentru tipurile de pariuri total goluri ligă pe etapă / zi / duel.
(c)Pentru omologarea acestor tipuri de pariuri se iau în considerare rezultatele de pe terenul de joc, fară a se ține cont de modificările ulterioare ale rezultatelor de către forurile competente (FIFA, UEFA, LPF, FRF etc).
52.
La tenis
, se acordă cotă 1 atunci când un jucător declară forfait înainte de începerea meciului şi în cazul în care organizatorii declară turneul încheiat din cauza condiţiilor meteo sau orice alt motiv.
53. Dacă un meci este amânat din orice motiv, de exemplu din cauza unei schimbări de program sau din cauza vremii nefavorabile, toate pariurile vor rămâne valabile până la anunţarea rezultatului oficial, conform forurilor competente.
54. Dacă meciul este întrerupt din cauza abandonului sau descalificării unui jucător, toate pariurile primesc cota 1, cu excepția pariurilor deja decise sau a situației în care desfășurarea până la final a evenimentului nu poate fi influența în nici un fel rezultatul pariului.
55. Ex. Într-un meci de 5 seturi, dacă un jucător abandonează în setul 4, pariurile înaintea evenimentului pe Peste/Sub 3.5 seturi sunt decise ca fiind câștigătoare, respectiv necâștigătoare, deoarece orice finalitate a meciului ar fi avut ca rezultat jucarea a minim 4 seturi. Pentru pariurile pe 5 seturi se acordă cota 1, deoarece rezultatul tipului de pariu nu poate fi determinat în mod necondiționat.
Pariuri pe total game-uri / Handicap game-uri
56. Aceste reguli generale se aplică pentru Game-uri în seturi individuale, Game-uri în meci, Game-uri/Jucător și pariuri cu Handicap (în funcție de numărul de game-uri câștigate). În cazul punctelor/game-urilor pierdute prin forfeit, acestea se vor lua în considerare la deciderea finala a pariurilor.
57. Pentru aceste tipuri de pariuri, un Tie-break sau MAXI Tie-break este considerat un game.
58. În cazul unui abandon, unei descalificări sau schimbării suprafeței de joc în timpul meciului, toate pariurile vor fi primi cota 1, cu excepția cazurilor în care nu există nici o posibilitate ca desfășurarea pana la final a respectivului set sau meci sa influențeze rezultatul pariului.
(a) Ex. (1) - Un set este abandonat la 4-4. Pariurile Peste/Sub 9.5 game-uri în set (sau mai puține) sunt decise ca fiind câștigătoare, respectiv necâștigătoare, din moment ce orice rezultat final ar fi presupus jucarea a cel puțin 10 game-uri; pariurile Peste/Sub 10.5 game-uri sau mai mult vor primi cota 1.
(b) Ex. (2) - Un meci de 3 seturi este abandonat la 6-4 2-6. Pariurile Peste/Sub 23.5 game-uri în meci (sau mai puține) sunt decise ca fiind câștigătoare, respectiv necâștigătoare, din moment ce orice rezultat final ar fi presupus jucarea a cel puțin 24 game-uri; pariurile Peste/Sub 24.5 game-uri sau mai mult vor primit cota 1.
(c) Ex. (3) - Un meci de 3 seturi este abandonat la 6-4 4-6 5-5. Pariurile cu un handicap de +2.5 sau mai mult pe oricare dintre jucători vor fi decise ca fiind câștigătoare, pariurile pe oricare dintre jucători cu un handicap de -2.5 sau mai puțin vor fi decise ca necâștigătoare, iar pariurile pe egalitate cu un handicap de +/- 3 sau mai mult vor fi decise ca necâștigătoare. Toate pariurile pe handicapuri de la -2 la +2 vor primi cota 1
59. Pentru meciurile de tenis la dublu, care se joacă 2/3 seturi, cel de-al treilea set cunoscut sub denumirea de
maxi tie break
se ia în considerare la omologarea pariurilor, ca şi un set normal.
60. În cazul definirii eronate a unui eveniment, pariul pe acel eveniment este nul (nu e valabil) şi i se atribuie cota 1.00.
61. Pentru
baseball
, dacă un eveniment este contramandat, suspendat sau întrerupt înainte de finalizarea meciului, pariul pentru acest eveniment este nul şi i se atribuie cota 1.00. În cazul în care cele două echipe sunt programate să joace de două ori, una împotriva alteia, în aceeaşi zi / dată, cotele emise se vor referi doar la primul joc şi rezultatul primului joc va reprezenta scorul luat în considerare la achitarea pariurilor. Rezultatul celui de-al doilea joc nu va fi luat în considerare. De asemenea, în situația în care un meci de baseball se încheie la egalitate și după prelungiri (extrainnings), atunci se acordă cotă 1 pentru pariul rezultat final, restul tipurilor de pariuri validându-se conform rezultatului (handicap, total puncte, etc).
62. Schimbarea eventuală a locului de desfăşurare a evenimentului nu influenţează pariurile încheiate cu caracter de lungă durată. În rezultatul final al pariurilor de lungă durată se iau în considerare ca şi rezultat oficial, eventuale modificări cauzate de descalificări, eliminări din concurs, mutarea pe ultimul loc, scăderea de puncte şi asemănător.
63. În cazul în care concursul nu s-a desfăşurat aşa cum a fost menţionat în lista de pariuri, de exemplu, dacă concurentul menţionat ca şi gazdă nu a fost gazdă, se va considera că pariul este nul. Prevederea anterioară nu se referă la concursuri care se desfăşoară pe teren neutru sau pentru meciurile care se desfăşoară în turnee unde oricare din echipe poate fi gazdă. Miza se înapoiază şi în caz de modificare a regulilor concursului, intervenită după încheierea pariului.
64. Toate pariurile (cu excepţia pariurilor live şi a pariurilor în desfăşurare) pentru care, indiferent de motiv, ora reală de începere a evenimentului precede ora emiterii biletului, vor primi cota 1,00.
65. Pentru
snooker
şi
darts,
în cazul abandonării unui jucător înaintea sau în timpul desfăşurării evenimentului, pariurile pe meciul respectiv primesc cota 1. În cazul în care organizatorii evenimentului declară turneul încheiat, indiferent de motive, atunci se acordă cota 1.
66. Pentru
atletism,
schi
şi
înot
se ia în considerare întotdeauna clasamentul stabilit de primele anunţuri oficiale. Nu se ia în considerare niciun fel de schimbare sau decizie ulterioară, individuală sau a vreunei comisii. Dacă evenimentul este întrerupt sau contramandat şi nu se reia într-un interval de 48 de ore, atunci toate pariurile primesc cota 1. Dacă vreunul dintre sportivi este descalificat sau abandoneză în timpul evenimentului, se consideră că acesta a participat la competiţie şi va primi rezultatul conform podiumului stabilit de către organizatori. În cazul schimbării locului de desfăşurare a evenimentului, schimbare care nu a fost anunţată de către organizator, pariul este nul şi se va acorda cota 1 tuturor tipurilor de pariuri.
67. Pentru sporturile de contact,
box
,
UFC
,
K-1
,
MMA
etc., în cazul abandonului unui jucător înainte de începerea confruntării, se acordă cota 1 pentru acel eveniment. În cazul în care jucătorii au terminat competiţia înainte de scurgerea timpului regulamentar, din cauza abandonului unuia dintre ei, jucătorul rămas în competiţie este considerat învingător şi validarea se va face în conformitate cu cota acordată.
68. Pentru
hochei
, tipul de pariu “Cine câștigă meciul“ se omologhează cu cota 1 în situația meciurilor terminate la egalitate și pentru care nu se joacă extra time (prelungiri) sau în situația în care meciul se termină la egalitate și după extra time (prelungiri).
69. Pentru
atletism
,
î
not
, sporturi de iarnă,
Formula 1
și
Moto GP
în cazul tipului de pariu “duel”, se consideră câștigător concurentul care a parcurs mai multe tururi de pistă / bazine de înot. În situația în care concurenții care participă la duel, abandonează în același tur, atunci pariurile duel vor fi omologate cu cota 1. Pentru atletism, înot și sporturi de iarnă, dacă un sportiv nu se califică în finala sau nu ia parte la finala disciplinei respective, dar a participat la cel puțin una din fazele anterioare ale acesteia, pariurile de tip "Câștigător", "Clasare", "Podium" etc. sunt necâștigătoare.
70. Dacă apare o egalitate (de locuri, de puncte, goluri ori de altă natură) în cadrul unui Eveniment (de ex. doi ocupanţi ai primului loc), pariul se va împărţi în mod corespunzător, câştigul calculându-se prin înmulţirea mizei cu cota inițială după care se împarte la numărul câştigătorilor care au terminat la egalitate.
Secţiunea IV - Tipurile de pariuri
Pariurile propuse de Organizator sunt:
SINGLE (solo)
,
SIMPLU, SISTEM
(cu sau fără evenimente fixe) şi
PARIURI SPECIALE.
71.
Pariul solo
reprezintă selectarea de către client şi înscrierea pe bilet a unui singur eveniment. Condiţia de câştig pentru acest tip de pariu este indicarea pronosticului corect asupra rezultatului. Suma câştigată se determină prin înmulţirea
COTEI
cu
MIZA
. Acest pariu va fi acceptat numai în cazul în care evenimentul în cauză nu are restricţii de pariere (ex: o partidă din campionatul naţional de fotbal al Belgiei nu poate fi acceptată decât împreună, pe acelaşi tichet, cu alte 3 (trei) evenimente, oricare ar fi acestea, chiar şi din acelaşi campionat). Restricţiile de pariere vor fi afişate pe site şi se referă strict la gradul de risc al evenimentelor din anumite competiţii.
72.
Pariul simplu, f
ă
r
ă
combina
ţ
ii
implică selectarea mai multor evenimente şi înscrierea lor pe același bilet (minim 2 - maxim 35, respectând condiţiile de restricţie). În acest caz, cota finală se determină prin înmultirea cotelor individuale ale fiecărui eveniment. Condiţia de câştig a acestui tip de pariu este indicarea corectă, a pronosticului pentru fiecare eveniment în parte, suma câştigată fiind determinată prin înmultirea cotei finale (produsul cotelor evenimentelor) cu miza jucată. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a restricţiona selectarea pe acelaşi bilet a numărului de evenimente dintr-un anume campionat sau competiţie (ex: din campionatul naţional de fotbal al Sloveniei se acceptă un singur meci pe bilet). Aceste restricţii vor fi aduse la cunoştinţa jucătorilor prin afişare pe site.
73.
Pariul sistem
implică selectarea din ofertă a mai multor evenimente (minim 2, maxim 35) pentru care clientul optează pentru o anume condiţie de minim în indicarea pronosticurilor corecte. Numărul de variante se determină matematic după formula combinărilor de ‘n’ luate câte ‘k’.
(a)
Pariul sistem simplu
presupune indicarea corectă a numărului de pronosticuri minim ales, în acest caz câştigul maxim calculându-se printr-un algoritm matematic luând în calcul miza jucată şi un coeficient al cotelor evenimentelor pentru care s-au oferit pronosticurile exacte. Cu cât pronosticurile exacte sunt mai multe faţă de minimul ales, cu atât suma câştigată este mai mare.
(b)
Pariul sistem cu fixe
presupune selectarea pe lângă evenimentele din combinaţii (pentru care se respectă condiţia de minim) a unui număr de evenimente (între 1 şi 33) pentru care este obligatorie indicarea pronosticului exact. Acest pariu este o combinaţie între pariul simplu şi pariul sistem simplu, câştigul maxim fiind în funcţie de miza jucată, de produsul cotelor evenimentelor selectate în sistem şi a cotei calculate conform alineatului precedent pentru evenimentele din combinaţii.
Exemplu:
Dacă un client joacă 5 meciuri şi joacă SISTEM 4/5 înseamnă (conform formulei combinaţiilor Combinări de “n” luate câte “k”) că a jucat 5 combinaţii.
Să presupunem că, cele 5 meciuri au cotele c1, c2, c3, c4, c5, iar miza jucată pe bilet este 5 Ron, înseamnă că el a jucat pe o combinaţie 5 ron / 5 variante = 1 ron (miza pe combinaţie). Cele 5 variante vor fi:
C2*C3*C4*C5*1 (miza pe combinaţie) + BONUS (dacă e cazul) = Câştig 1
C1*C3*C4*C5*1 (miza pe combinaţie) + BONUS (dacă e cazul) = Câştig 2
C1*C2*C4*C5*1 (miza pe combinaţie) + BONUS (dacă e cazul) = Câştig 3
C1*C2*C3*C5*1 (miza pe combinaţie) + BONUS (dacă e cazul) = Câştig 4
C1*C2*C3*C4*1 (miza pe combinaţie) + BONUS (dacă e cazul) = Câştig 5
Dacă jucătorul nimereşte toate pronosticurile şi nu va avea nici o cotă de 1 atunci el va atinge câştigul maxim: Câştig 1+ Câştig 2+ Câştig 3+ Câştig 4+ Câştig 5
Dacă va pierde un meci, atunci el va câştiga 4(k) / 4 (numărul pronosticurilor ghicite) = 1 variantă câştigătoare
Dacă va pierde 2 meciuri biletul este necâştigător.
În general NUMĂRUL VARIANTELOR CÂŞTIGĂTOARE pe un bilet cu “N” meciuri și sistem K/N se calculează ca fiind K / numărul meciurilor câştigate de client.
Exemplu: dacă un client joacă 5 / 9 = variante şi nimereşte 7 pronosticuri corecte, atunci numărul variantelor câştigătoare va fi calculat după formula 5 / 7 = 21 variante câştigătoare.
(c)
Pariu sistem cu duble și/sau triple
presupune selectarea unuia sau mai multor evenimente cu 2 sau 3 pronosticuri diferite. Numărul de combinații posibile este determinat prin următoarea formula matematică: se înmulțește numărul de pronosticuri de la fiecare eveniment. Exemplu la 2 evenimente pe bilet cu câte 2 pronosticuri diferite, numărul de combinații este 4. La acest tip de pariu găsim 2 situații diferite exemplificate mai jos:
✓ Situația în care pronosticurile alese sunt compatibile. Exemplu: Clientul a ales pe un bilet meciul Steaua - Dinamo și joacă Rezultat final 1 și 2-3 goluri. Dacă meciul se termină 2-1, Steaua a câștigat și sunt și 3 goluri. În această situație câștigul potențial maxim afișat pe bilet este identic.
✓ Situația în care pronosticurile alese sunt contradictorii. Exemplu: Clientul a ales pe un bilet meciul Steaua - Dinamo și joacă Rezultat final 1 și Rezultat final X. Dacă meciul se termină 2-1, Steaua a câștigat dar nu există egalitate În această situație câștigul potențial maxim afișat pe bilet nu este identic.
Secţiunea V - Rezultatele
74. REZULTATUL oficial al unui eveniment și ora de start sunt preluate de pe cele mai bune surse (Ex. Site-uri oficiale ale competiției, ale turneului, ale organizatorului etc). și suntafișate pe site-ul www.superbet.ro. În cazul în care există modificări ale rezultatului și orei de start, se consideră valabile cele de la momentul ultimei validări. În cazul biletelor deja achitate, eventualele modificări nu se mai aplică. În cazul în care nu există posibilitatea de a găsi un rezultat pentru un anumit tip de pariu, se acordă cotă 1 pentru acele pariuri.
Secţiunea VI - Pariuri Speciale
75.
SUPER 6
: 6 meciuri de fotbal prestabilite cu opţiuni de pariere: 1, x, 2 şi cotă fixă pentru fiecare eveniment. Biletul se pariază simplu.
76.
SUPER COT
Ă
: se stabilesc zilnic câteva meciuri cu cote speciale, cu opţiuni de pariere: 1, x, 2, 1x, x2, 12 şi se pot se pot juca single, simplu sau sistem. Se pot juca unul sau mai multe evenimente Super Cotă pe acelaşi bilet.
77.
SUPER EXTRA
(+5): se stabilesc meciuri cărora li se acordă o cotă specială cu opţiuni de pariere: 1, x, 2, 1x, x2, 12. Se poate juca
un singur eveniment
din categoria Super EXTRA, dar cu încă 5 alte evenimente din ofertă standard sau chiar Super COTĂ. Se poate juca la simplu sau sistem (minim 6 evenimente / variantă). Nu se impune sumă fixă de pariere.
PARIURI SPORTIVE
78.
FOTBAL
Următoarele tipuri de pariuri la fotbal sunt valabile pentru timpul regulamentar de joc, de 90 de minute, incluzând şi minutele de prelungire acordate de oficiali pentru întreruperile normale din timpul jocului, dacă nu există alte specificatii. Modalităţile de scriere ale pariurilor sunt exemplificate printr-un cod al meciului “1036”.
(a)
Rezultat final (RF)
este tipul de pariu prin care se indică pronosticul de la finalul meciului, cu cele şase opţiuni de pariere:
i.
1
victoria echipei gazdă (1036 – 1 sau 1036 – RF 1)
ii.
X
egalitate (1036 – X sau 1036 – RF X)
iii.
2
victoria echipei oaspete (1036 – 2 sau 1036 – RF 2)
iv.
1X
victoria echipei gazdă sau egal (1036 - 1X sau 1036 – RF 1X sau SD 1X)
v.
12
victoria echipei gazdă sau victoria echipei oaspete (1036 – 12 sau 1036 – RF 12 sau SD 12)
vi.
X2
victoria echipei oaspete sau egal (1036 - X2 sau 1036 – RF X2 sau SD X2)
(b)
Prima repriză (1r)
se referă strict la rezultatul meciului după finalul primei reprize (45 minute) şi are ca opţiuni de pariere:
i.
1
echipa gazdă conduce la pauză (
1036 – 1r 1
)
ii.
X
egalitate la pauză (
1036 – 1r x
)
iii.
2
echipa oaspete conduce la pauză (
1036 – 1r 2
)
iv.
1X
conduce prima echipă fie este egalitate la pauză (
1036 – 1r 1X)
v.
X 2
conduce cea de-a doua echipă sau este egalitate la pauză (
1036 – 1r X2
)
vi.
12
conduce una dintre cele două echipe la pauză(
1036 – 1r 12
)
(c)
A două repriză (2r
)
se referă strict la rezultatul meciului în cea de-a două repriză de joc (45’ – 90’ minute), se consideră că cea de-a două repriză începe de la 0-0 şi are ca opţiuni de pariere:
i.
1
echipa gazdă câștigă în a două repriză (
1036 – 2r 1
)
ii.
X
în repriza a două este egalitate (
1036 – 2r X
)
iii.
2
echipa oaspete câștigă în a două repriză (
1036 - 2r 2
)
iv.
1X
în repriză secundă fie câştigă gazdele fie este egalitate (
1036 – 2r 1X
)
v.
X2
în repriză secundă fie este egalitate fie câştigă echipa oaspete (
1036 – 2r X2
)
vi.
12
în repriză secundă câştigă una dintre cele două echipe (
1036 – 2r 12
)
(d)
HANDICAP
±
este acel tip de pariu în care echipa gazdă porneşte (i se alocă) fie cu un avantaj fie cu un dezavantaj de un anumit număr de goluri
(
precizat pentru fiecare meci în parte. Din numărul de goluri înscrise, dacă semnul este “-” se scade numărul de goluri primei echipe, iar dacă este fără semn se subînţelege “+” şi se adună numărul de goluri primei echipe.
i.
H 1
câştigă echipa gazdă după ce se scade / adaugă numărul de goluri scris în paranteză primei echipe (
1036 – H 1
)
ii.
H 2
câştigă echipa oaspete după ce se scade / adaugă numărul de goluri scris în paranteza echipei gazdă (
1036 –
H 2
)
Exemplu p
en
t
ru
acest tip de pariu:
Handicap -1.5:
✓ pentru pronostic H1: GAZDELE trebuie să câştige la cel puţin 2 goluri diferenţă 2-0, 3-0, 3-1, 4-0, 4-1, 4-2, 5-0, 5-1, 5-2, 5-3 etc.
✓ pentru pronostic H2: GAZDELE să nu câştige la cel puţin 2 goluri diferenţă, sau OASPEŢII să câştige, să fie egal, sau să piardă la maxim 1 gol diferenţă: 1-2, 2-2, 2-1 etc.
✓ la scorul de 2-1 dacă aplicăm HANDICAPUL -1.5 atunci 2-1.5=0.5 adică mai mic decât 1 deci pronostic 2 cu handicap
✓ la scorul de 3-0 dacă aplicăm HANDICAPUL -1.5 atunci 3-1.5=1.5 adică mai mare decât 1 deci pronostic 1 cu handicap
✓ la scorul de 2-2 dacă aplicăm HANDICAPUL -1.5 atunci 2-1.5=0.5 adică mai mic decât 2 deci pronostic 2 cu handicap
✓ la scorul de 2-3 dacă aplicăm HANDICAPUL -1.5 atunci 2-1.5=0.5 mai mic decât 3 deci pronostic 2 cu handicap
Handicap 1.5
(se sub
î
n
ţ
elege +1.5):
✓ pentru pronostic H1: GAZDELE trebuie să câştige, să fie egal sau să piardă la maxim 1 gol diferenţă: 1-0, 2-2, 1-2 etc.
✓ pentru pronostic H2: OASPEŢII trebuie să câştige la cel puţin 2 goluri diferenţă 0-2, 0-3, 1-3 etc.
✓ la scorul de 1-2 dacă aplicăm HANDICAPUL +1.5 atunci 1+1.5=2.5 mai mare decât 2 deci pronostic 1 cu handicap
✓ la scorul de 0-3 dacă aplicăm HANDICAPUL +1.5 atunci 0+1.5=1.5 mai mic decât 3 deci pronostic 2 cu handicap
✓ la scorul de 2-2 dacă aplicăm HANDICAPUL +1.5 atunci 2+1.5=3.5 mai mare decât 2 deci pronostic 1 cu handicap
✓ la scorul de 3-2 dacă aplicăm HANDICAPUL +1.5 atunci 3+1.5=4.5 mai mare decât 2 deci pronostic 1 cu handicap
(e)
Handicap asiatic
:
i.
Handicap (0)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat câștigă meciul. Dacă partida se încheie la egalitate (0 goluri diferență), se acordă cota 1.
ii.
Handicap (+0.25)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat câștigă meciul. Dacă partida se încheie la egalitate, pariul se împarte în două - o jumătate a mizei se consideră câștigătoare iar pentru cealaltă jumătate se acordă cota 1.
iii.
Handicap (+0.50)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat termină partida la egalitate sau învinge.
iv.
Handicap (+0.75)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat termină partida la egalitate sau învinge. Dacă este învinsă la un gol diferență, pierdeți jumătate din miza pariată.
v.
Handicap (+1)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat termină partida la egalitate sau învinge. Dacă este învinsă la un gol diferență, se acordă cota 1.
vi.
Handicap (+1.25)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat termina partida la egalitate sau învinge. Dacă este învinsă la un gol diferență, pariul se împarte în două - o jumătate a mizei se consideră câștigătoare iar pentru cealaltă jumătate se acordă cota 1.
vii.
Handicap (+1.5)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat învinge, termină partida la egalitate sau este învinsă la un gol diferență.
viii.
Handicap (+1.75)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat învinge, termină partida la egalitate sau este învinsă la un gol diferență. Dacă este învinsă la două goluri diferență, pierdeți jumătate din miza pariată.
ix.
Handicap (+2)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat învinge, termină partida la egalitate sau este învinsă la un gol diferență. Dacă este învinsă la două goluri diferență, se acordă cota 1.
x.
Handicap (+2.25)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat învinge, termină partida la egalitate sau este învinsă la un gol diferență. Dacă este învinsă la doua goluri diferență, pariul se împarte în două - o jumătate a mizei se consideră câștigătoare iar pentru cealaltă jumătate se acordă cota 1.
xi.
Handicap (+2.5)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat învinge, termină partida la egalitate sau este învinsă la mai puțin de trei goluri diferență.
xii.
Handicap (-0.25)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat învinge la cel puțin un gol diferență. Dacă partida se încheie la egalitate, pierdeți jumătate din miza pariată.
xiii.
Handicap (-0.5)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat câștigă meciul.
xiv.
Handicap (-0.75)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat câștigă meciul la cel puțin două goluri diferență. Dacă câștigă la diferență de un gol, pariul se împarte în două - o jumătate a mizei se consideră câștigătoare iar pentru cealaltă jumătate se acordă cota 1.
xv.
Handicap (-1)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat câștigă meciul la cel puțin două goluri diferență. Dacă câștigă la diferență de un gol, se acordă cota 1.
xvi.
Handicap (-1.25)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat câștigă meciul la cel puțin doua goluri diferență. Dacă câștigă la diferență de un gol, pierdeți jumătate din miza pariată.
xvii.
Handicap (-1.50)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat câștigă meciul la cel puțin două goluri diferență.
xviii.
Handicap (-1.75)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat câștigă meciul la cel puțin trei goluri diferență. Dacă câștigă la diferență de două goluri, pariul se împarte în două - o jumătate se consideră câștigătoare iar pentru cealaltă jumătate se acordă cota 1.
xix.
Handicap (-2)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat câștigă meciul la cel puțin trei goluri diferență. Dacă câștigă la diferență de două goluri, se acordă cota 1.
xx.
Handicap (-2.25)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat câștigă meciul la cel puțin trei goluri diferență. Dacă câștigă la diferență de două goluri, pierdeți jumătate din miza pariată.
xxi.
Handicap (-2.50)
- Câștigați dacă echipa pe care ați pariat câștigă meciul la cel puțin trei goluri diferență.
(f)
WINNER (RF)
este un pariu special în care se pariază pe victoria unuia dintre competitori, iar în cazul în care evenimentul se încheie la egalitate, pariul primeşte cota 1,00.
i.
W 1
-
câştigă echipa gazdă, iar în caz de egalitate se atribuie cota 1 (1036 –W 1)
ii.
W 2
- câştigă echipa oaspete, iar în caz de egalitate se atribuie cota 1 (1036 – W 2)
(g)
WINNER LA Pauz
ă (PR)
este un pariu special în care se pariază pe victoria în prima repriză a uneia dintre echipe, iar în cazul în care la pauză este egalitate, pariul primeşte cota 1,00.
i.
Wp 1
-
la pauză câştigă echipa gazdă, iar în caz de egalitate se atribuie cota 1 (1036 –Wp 1)
ii.
Wp 2
- la pauză câştigă echipa oaspete, în caz de egalitate se atribuie cota 1 (1036 – Wp 2)
(h)
Pauză –
Final (P/F)
este tipul de pariu pentru care trebuie indicat rezultatul atât la pauză cât şi la finalul meciului. Opţiuni de pariere: 1-1, 1-X, 1-2, X-1, X-X, X-2, 2-1, 2-X, 2-2
i.
1-1
- La pauză conduc gazdele, la final câştigă gazdele (Ex: 1-0 pauză, 2-1 final)
ii.
1-X
- La pauză conduc gazdele, la final se termina egal (Ex: 1-0 pauză, 2-2 final)
iii.
1-2
- La pauză conduc gazdele, la final câştigă oaspetii (Ex: 1-0 pauză, 2-3 final)
iv.
X-1
- La pauză este egal, la final câştigă gazdele (Ex: 1-1 pauză, 2-1 final)
v.
X-X
- La pauză este egal, la final se termină egal (Ex: 1-1 pauză, 2-2 final)
vi.
X-2
- La pauză este egal, la final câştigă oaspeții (Ex: 1-1 pauză, 2-3 final)
vii.
2-1
- La pauză conduc oaspeții, la final câştigă gazdele (Ex: 1-2 pauză, 3-2 final)
viii.
2-X
- La pauză conduc oaspeții, la final se termină egal (Ex: 1-2 pauză, 2-2 final)
ix.
2-2
- La pauză conduc oaspeții, la final câştigă oaspeții (Ex: 1-2 pauză, 2-3 final)
(i)
Pauză sau final (PsF)
este tipul de pariu pentru care trebuie indicat corect cel puţin unul dintre rezultatele la pauză sau la finalul meciului.
i.
PsF 1
-
la pauză şi / sau la final de meci conduce / câştigă echipa gazdă (1036 – PsF 1) (echipa gazdă sau conduce la PAUZĂ, sau câştigă MECIUL, sau ambele)
ii.
PsF X
-
la pauză şi / sau la final de meci este egalitate (1036 – PsF X) ( sa fie EGAL sau la PAUZĂ, sau la FINAL, sau ambele)
iii.
PsF 2
-
la pauză şi/ sau la final de meci conduce / câştigă echipa oaspete (1036 – PsF 2) (echipa oaspete sau conduce la PAUZĂ, sau câștigă MECIUL, sau ambele)
(j)
Succesiune de evenimente (SE)
este un pariu în care trebuie indicat atât câştigătorul meciului cât şi numărul de goluri înscris în meci (trebuie îndeplinite AMBELE PRONOSTICURI şi final şi număr goluri)
✓
1&3+
- echipa gazdă câştigă meciul şi se marchează cel puţin 3 goluri în meci (1036 – SE 1&3+) (Ex: 2-1, 3-2)
✓
2&3+
- echipa oaspete câştigă meciul şi se marchează cel puţin 3 goluri în meci (1036 – SE 2&3+) (Ex: 1-2, 0-3)
✓
1&2-3
- echipa gazdă câştigă meciul şi se înscriu 2 sau 3 goluri în meci (1036 – SE 1&2-3) (Ex: 2-1, 2-0)
✓
2&2-3
- echipa oaspete câştigă meciul şi se înscriu 2 sau 3 goluri în meci (1036 –SE 2&2-3) (Ex: 1-2, 0-2)
✓
1&4+
- echipa gazdă câştigă meciul şi se marchează cel puţin 4 goluri în meci (1036 –SE 1&4+)(Ex: 3-1, 5-0)
✓
2&4+
- echipa oaspete câştigă meciul şi se marchează cel puţin 4 goluri în meci (1036 – SE 2&4+) (Ex: 2-3, 3-5)
✓
1/1&3+
- echipa gazdă conduce la pauză, câştigă meciul şi se înscriu cel puţin 3 goluri (1036 –SE 1/1&3+) (Ex: 1-0 pauză, 3-1 final)
✓
2/2&3+
- echipa oaspete conduce la pauză, câştigă meciul şi se înscriu cel puţin 3 goluri (1036 –SE 2/2&3+) (Ex: 1-2 pauză, 3-4 final)
✓
1&1r2+
- echipa gazdă câştigă meciul şi în prima repriză se înscriu minim 2 goluri (1036 –SE 1&1r2+) (Ex: 2-0 pauză, 3-1 final)
✓
2&1r2+
- echipa oaspete câştigă meciul şi în prima repriză se înscriu minim 2 goluri (1036 –SE 2&1r2+) (Ex: 1-1 pauză, 1-3 final)
✓
1/1&1r2+
- echipa gazdă conduce la pauză, câştigă meciul şi se înscriuîn prima repriză minim două goluri (1036 –SE 1/1&1r2+) (Ex: 2-0 pauză, 3-1 final)
✓
2/2&1r2+
- echipa oaspete conduce la pauză, câştigă meciul şi se înscriu în prima repriză minim două goluri (1036 –SE 2/2&1r2+) (Ex: 1-2 pauză, 3-5 final)
✓
VD1
-
echipa gazdă câştigă şi prima şi cea de-a doua repriză (1036 –SE 1r1&2r1) (Ex: 1-0 pauză, 3-1 final, înseamnă ca repriza a 2 a fost 2-1 deci ambele reprize câștigate de echipa GAZDĂ)
✓
VD2
-
echipa oaspete câştigă şi prima şi cea de-a doua repriză (1036 –SE 1r2&2r2) (Ex: 0-2 pauză, 0-3 final, înseamnă ca repriza a 2 a fost 0-1 deci ambele reprize câștigate de echipa OASPETE)
✓
1r2+&2r1+
- în prima repriză se înscriu minim două goluri şi în repriza a doua se înscrie minim un gol (1036 –SE 1r2+&2r1+)(Ex: 3-0 pauză, 3-2 final)
✓
1r1+&2r2+
- în prima repriză se înscrie minim un gol şi în repriza a doua se înscriu minim două goluri (1036 – SE 1r1+&2r2+) (Ex: 3-0 pauză, 3-2 final)
✓
1r1+&2r1+
- în fiecare dintre cele două reprize se înscrie minim 1 gol (1036 – 1r1+2r1+), (Ex: 1-0 la pauză, 1-1 final meci)
✓
1&DG1-2+
-
echipa gazdă câştigă meciul şi echipa gazdă înscrie minim 2 goluri în meci (1036 –1&DG1-2+) (Ex: 2-0 scorul meciului)
✓
2&DG2-2+
-
echipa oaspete câştiga meciul şi echipa oaspete înscrie minim 2 goluri în meci (1036 –2&DG2-2+) (Ex: 1-3 scorul meciului)
✓
1&3-5
- echipa gazdă câştigă meciul şi se înscriu între 3 şi 5 goluri în meci
✓
2&3-5
- echipa oaspete câştigă meciul şi se înscriu între 3 şi 5 goluri în meci
✓
1x&0-2
- victoria echipei gazdă sau egal şi se înscriu maxim două goluri în meci
✓
x2&0-2
- victoria echipei oaspete sau egal şi se înscriu maxim două goluri în meci
✓
1x&0-3
- victoria echipei gazdă sau egal şi se înscriu maxim trei goluri în meci
✓
x2&0-3
- victoria echipei oaspete sau egal şi se înscriu minim trei goluri în meci
✓
1x&2+
- victoria echipei gazdă sau egal şi se înscriu minim două goluri în meci
✓
x2&2+
- victoria echipei oaspete sau egal şi se înscriu minim două goluri în meci
✓
1x&3+
- victoria echipei gazdă sau egal şi se înscriu minim trei goluri în meci
✓
x2&3+
- victoria echipei oaspete sau egal şi se înscriu minim trei goluri în meci
✓
1x&GG
- victoria echipei gazdă sau egal şi ambele echipe înscriu în meci
✓
X2&GG
- victoria echipei oaspete sau egal şi ambele echipe înscriu în meci
✓
1/1&4+
- la pauză conduc gazdele, la final câştigă gazdele şi se înscriu minim patru goluri în meci
✓
2/2&4+
- la pauză conduc oaspeții, la final câştigă oaspeții şi se înscriu minim patru goluri în meci
✓
1/1&GG
- la pauză conduc gazdele, la final câştigă gazdele şi ambele echipe înscriu în meci
✓
2/2&GG
- la pauză conduc oaspeții, la final câştigă oaspeții şi ambele echipe înscriu în meci
✓
1/1&H1
- la pauză conduc gazdele, la final câştigă gazdele şi gazdele câştigă cu minim doua goluri diferență
✓
2/2&H2
- la pauză conduc oaspeții, la final câştigă oaspeții şi oaspeții câştigă cu minim doua goluri diferența
✓
1X/1X
- conduce gazda sau este egal la pauză şi câştigă gazda sau este egal la final
✓
X2/X2
- conduc oaspeții sau este egal la pauză şi câştigă oaspeții sau este egal la final
✓
GG4+
- ambele echipe marchează în meci şi se marchează în total minim 4 goluri
(k)
Primul gol (PG)
–
trebuie indicată echipa care înscrie primul gol din meci
i.
PG 1
echipa gazdă înscrie primul gol din meci
(1036 –
PG 1)
ii.
PG 2
echipa oaspete înscrie primul gol din meci
(1036 – PG 2)
Notă: Dacă nu se încrie niciun gol în meci, atunci pariul este pierdut!
(l)
Dă gol nu dă gol în meci
– trebuie precizată/e echipa / echipele care înscrie / înscriu sau nu înscrie / înscriu în meci. Opţiuni de pariere:
✓
DG1
-
echipa gazdă înscrie minim 1 gol (1036 – DG 1)
✓
DG2
-
echipa oaspete înscrie minim 1 gol (1036 – DG 2)
✓
NG1
-
echipa gazdă nu înscrie niciun gol (1036 – NG 1)
✓
NG2
-
echipa oaspete nu înscrie niciun gol (1036 – NG 2)
✓
GG
-
fiecare echipă înscrie cel puţin 1 gol în meci (1036 – GG)
✓
NG -
nicio echipă sau una dintre ele nu marchează (1036 – NG)
✓
VS1
-
echipa gazdă câştigă și echipa oaspete nu marchează
✓
VS2
-
echipa oaspete câştigă meciul și echipa gazdă nu marchează
✓
D1N2 -
echipa gazdă câştigă meciul fară să primească gol (1036 – D1G1)
✓
N1D2
-
echipa oaspete câştigă meciul fară să primească gol (1036 – N1D2)
✓
GG3+
-
ambele echipe marchează în meci şi se înscriu în total minim 3 goluri (1036 –GG3+)
✓
NGG3+ -
nu va fi GG3+ (1036-NGG3+)
✓
DG1-2+
-
echipa gazdă marchează în meci minim două goluri (1036 – DG1-2)
✓
NG1-2+ -
echipa gazdă nu marchează doua sau mai multe goluri (1036 – NG1-2+)
✓
DG2-2+
-
echipa oaspete marchează în meci minim două goluri (1036 – DG2-2)
✓
NG2-2+ -
echipa oaspete nu marchează doua sau mai multe goluri (1036 – NG2-2+)
✓
DG1-r1r2
-
echipa gazdă marchează în ambele reprize (1036 - DG1-1r2r)
✓
NG1 r1r2
-
echipa gazdă nu marchează în ambele reprize (1036 – NG1 r1r2)
✓
DG2-r1r2
-
echipa oaspete marchează în ambele reprize (1036 – DG2-1r2r)
✓
NG2 r1r2
-
echipa oaspete nu marchează în ambele reprize (1036 –NG-r1r2)
✓
DG1-1r1+
-
echipa gazdă marchează în prima repriză (1036 – DG-1r1+)
✓
NG1 1r1+
-
echipa gazdă nu marchează în prima repriză (1036 – NG1-1r1)
✓
DG1-1r2+
-
echipa gazdă marchează minim două goluri în prima repriză (1036 - DG1-1r2+)
✓
DG2-1r1+
-
echipa oaspete marchează în prima repriză (1036- DG2-1r1+)
✓
NG2 1r1+
-
echipa oaspete nu marchează în prima repriză (1036 NG2-1r1)
✓
DG2-1r2+
-
echipa oaspete marchează minim două goluri în prima repriză (1036 - DG2-1r2+)
✓
DG1-2r1+
-
echipa gazdă marchează în a două repriză (1036 – DG1-2r1+)
✓
NG1 2r1+
-
echipa gazdă nu marchează în a doua repriză(NG1-2r1)
✓
DG1-2r2+
-
echipa gazdă marchează minim două goluri în a doua repriză (1036 – DG1-2r2+)
✓
DG2-2r1+
-
echipa oaspete marchează în a două repriză (1036 – DG2-2r1+)
✓
NG2 2r1+
-
echipa oaspete nu marchează în a doua repriză (NG2-2r1)
✓
DG2-2r2+
-
echipa oaspete marchează minim două goluri în a doua repriză (1036 – DG2-2r2+)
✓
GG 1r
-
ambele echipe marchează în prima repriză (1036 – GG r1)
✓
NGG 1r
-
nici o echipă sau una dintre ele nu marchează în prima repriză(1036 – NGG 1r)
✓
GG 2r
-
ambele echipe marchează în a două repriza (1036 – GG 2r)
✓
NGG 2r
-
nici o echipă sau una dintre ele nu marchează în a doua repriza(1036 – NGG 2r)
✓
GG1r&GG2r
-
gol gol în prima repriză și gol gol în a doua repriză
✓
GG1roGG2r
-
gol gol în prima repriză sau gol gol în a doua repriză
✓
DG1-3+
-
echipa gazdă înscrie minim 3 goluri în meci (1036 – DG1-3+)
✓
DG2-3+
-
echipa oaspete înscrie minim 3 goluri în meci (1036 – DG2-3+)
✓
DG122+
-
ambele echipe înscriu minim 2 goluri în meci
(1036 –
DG122+)
(m)
Total goluri prima repriză (TGr1)
se referă la numărul de goluri marcat strict în prima repriză. Opţiunile de pariere indică limita inferioară sau intervalul de goluri ce poate fi înscris în prima repriză:
0-1,
0-2, 1-2, 2-3, 1+, 2+, 3+, 4+.
Acest tip de pariu poate fi separat în 2 categorii:
(n)
Total goluri care implică 2 limite, inferioară și superioară în PRIMA REPRIZA și anume: 0-1,
2-3; pentru acest tip trebuie respectate atâ
t condi
ția de minim cât ș
i condi
ț
ia de maxim, s
ă se înscrie minimum din stâ
nga
și maximul din dreapta
:
i.
0-1
- minim 0 și maxim 1 gol în prima repriză (Ex: 0-0,1-0,0-1 la pauză)
ii.
0-2
- minim 0 și maxim 2 goluri în prima repriză (Ex: 0-0, 1-0, 0-1, 2-0, 0-2 la pauză)
iii.
1-2
- minim 1 gol și maxim 2 goluri în prima repriză (Ex: 1-0, 0-1, 1-1, 2-0, 0-2 la pauză)
iv.
2-3
- minim 2 goluri și maxim 3 goluri în prima repriză (Ex: 1-1,1-2, 2-1 la pauză)
(o)
Total goluri care implică o singură
limit
ă, și anume limita inferioară de goluri care trebuie marcate în PRIMA REPRIZA
i.
1+
-
se marchează cel puțin 1 gol în prima repriză (Ex: 1-0, 2-0, 2-1 etc la pauză)
ii.
2+
-
se marchează cel puțin 2 goluri în prima repriză (Ex: 2-0, 1-1, 2-1 etc la pauză)
iii.
3+
-
se marchează cel puțin 3 goluri în prima repriză (Ex: 3-0, 1-2, 3-1 etc la pauză)
iv.
4+
-
se marchează cel puțin 4 goluri în prima repriză(Ex: 4-0, 1-4, 3-1 etc la pauză)
(p)
Total goluri repriza secundă (TGr2)
se referă la numărul de goluri marcat strict în cea de-a doua repriză. Avem aceleaşi opţiuni de pariere prezente la tipul de pariu anterior:
0-1, 0-2, 1-2, 2-3, 1+, 2+, 3+, 4+.
Acest tip de pariu poate fi separat în 2 categorii
:
(q)
Total goluri care implică 2 limite, inferioară și superioară î
n REPRIZA A DOUA
și anume: 0-1,
2-3; pentru acest tip trebuie respectate atâ
t condi
ția de minim cât ș
i condi
ț
ia de maxim, s
ă se înscrie minimum din stâ
nga
și maximul din dreapta
:
i.
0-1
- minim 0 și maxim 1 gol în repriza a doua (Ex: 0-0, 1-0, 0-1 repriza 2)
ii.
0-2
- minim 0 și maxim 2 goluri în repriza a doua (Ex: 0-0, 1-0, 0-1, 2-0, 0-2, repriza 2)
iii.
1-2
- minim 1 gol și maxim 2 goluri în repriza a doua (Ex: 1-0, 0-1, 1-1, 2-0, 0-2 repriza 2)
iv.
2-3
- minim 2 goluri și maxim 3 goluri în repriza a doua (Ex: 1-1, 1-2 repriza 2)
(r)
Total goluri care implică o singură
limit
ă
ş
i anume limita inferioară de goluri care trebuie marcate
î
n REPRIZA A DOUA
i.
1+
- se marchează cel puţin 1 gol în repriza a doua (Ex: 1-0, 2-1, repriza a doua)
ii.
2+
- se marchează cel puţin 2 goluri în repriza a doua (Ex: 2-0, 1-1, repriza a doua)
iii.
3+
- se marchează cel puţin 3 goluri în repriza a doua (Ex: 3-0, 1-2, repriza a doua)
iv.
4+
- se marchează cel puţin 4 goluri în repriza a doua (Ex: 4-0, 3-1, repriza a doua)
(s)
Mai Multe Goluri(MG)
se referă la compararea numărului de goluri înscrise în cele două reprize de joc (indiferent care din cele 2 echipe le marchează). Opţiuni de pariere:
i.
I›II -
în prima repriză se marchează mai multe goluri decât în cea de-a două repriză (1036- I›II sau 1036 – MG I›II) (Ex: 2-0 pauză, 2-1 final,
repriza a doua s-a marcat 1 gol, în prima 2 goluri
)
ii.
I=II
- în ambele repriză se marchează acelaşi număr de goluri (1036- I=II sau 1036 - MG I=II) (Ex: 2-0 pauză, 2-2 final,
repriza a doua s-a marcat 2 goluri,
î
n prima 2 goluri
)
iii.
I‹II
în repriză secundă se marchează mai multe goluri decât în prima repriză (1036- I‹II sau 1036 - MG I‹II) (Ex: 2-0 pauză, 5-1 final,
repriza a doua s-a marcat 4 goluri, în prima 2 goluri
)
(t)
Total goluri meci (TG)
se referă la numărul total de goluri înscris pe parcursul unui meci. Opţiunile de pariere sunt redate printr-un interval sau printr-un minim de goluri, astfel
: 0-1, 0-2, 0-3, 0-4, 1-2, 1-3, 1-4, 1-5, 2-3, 2-4, 2-5, 2-6, 3-4, 3-5, 3-6, 4-6, 2, 3, 2+, 3+, 4+, 5+, 6+, 7+.
Acest tip de pariu poate fi separat în 3 categorii:
(u)
Total goluri care implic
ă
2 limite, inferioar
ă
ş
i superioar
ă
î
n MECI; p
en
t
ru
acest tip trebuie respectate at
â
t condi
ţ
ia de minim c
â
t
ş
i condi
ţ
ia de maxim, s
ă
se
î
nscrie minimum din st
â
nga
ş
i maximul din dreapta
:
i.
0-1
- minim 0 și maxim 1 gol în MECI (Ex: 0-0,1-0, 0-1 )
ii.
0-2
- minim 0 goluri și maxim 2 goluri în MECI(Ex: 1-1, 0-2 )
iii.
0-3
- minim 0 goluri și maxim 3 goluri în MECI(Ex: 1-1, 1-2)
iv.
0-4
- minim 0 goluri și maxim 4 goluri în MECI (Ex: 1-1, 1-3)
v.
1-2
- minim 1 goluri și maxim 2 goluri în MECI(Ex: 1-0, 0-2)
vi.
1-3
- minim 1 goluri și maxim 3 goluri în MECI (Ex: 1-0, 1-2)
vii.
1-4
- minim 1 goluri și maxim 4 goluri în MECI (Ex: 1-0, 1-3)
viii.
1-5
- minim 1 goluri și maxim 5 goluri în MECI (Ex: 1-0, 1-4)
ix.
2-3
- minim 2 goluri și maxim 3 goluri în MECI (Ex: 1-1, 1-2)
x.
2-4
-
minim 2 goluri și maxim 4 goluri în MECI (Ex: 1-2, 1-3)
xi.
2-5
- minim 2 goluri și maxim 5 goluri în MECI (Ex: 0-5, 1-3)
xii.
2-6
- minim 2 goluri și maxim 6 goluri în MECI (Ex: 0-6, 2-2)
xiii.
3-4
- minim 3 goluri și maxim 4 goluri în MECI (Ex: 1-2, 2-2)
xiv.
3-5
- minim 3 goluri și maxim 5 goluri în MECI (Ex: 2-1, 2-2)
xv.
3-6
- minim 3 goluri și maxim 6 goluri în MECI (Ex: 2-1, 3-3)
xvi.
4-6
- minim 4 goluri și maxim 6 goluri în MECI (Ex: 3-1, 4-2)
(v)
Total goluri care implic
ă
o singur
ă
limit
ă
,
ş
i anume limita inferioar
ă
de goluri care trebuie marcate
î
n MECI
i.
2+
- se marchează cel puţin 2 goluri în MECI (Ex: 2-0, 1-1)
ii.
3+
- se marchează cel puţin 3 goluri în MECI (Ex: 3-0, 1-2)
iii.
4+
- se marchează cel puţin 4 goluri în MECI (Ex: 4-0, 6-1)
iv.
5+
- se marchează cel puţin 5 goluri în MECI (Ex: 5-0, 7-1)
v.
6+
- se marchează cel puţin 6 goluri în MECI (Ex: 6-0, 7-1)
vi.
7+
- se marchează cel puţin 7 goluri în MECI (Ex: 4-3, 6-3)
(w)
Total goluri care implic
ă
EXACT num
ă
rul de goluri care trebuie marcate
î
n MECI
:
i.
2G
- se marchează EXACT 2 goluri în MECI (Ex: 2-0, 1-1)
ii.
3G
- se marchează EXACT 3 goluri în MECI (Ex: 3-0, 1-2)
(x)
Scor corect (SC)
este tipul de pariu prin care trebuie specificat scorul la final de meci. Pot fi până la 45 opţiuni de pariere:
1-0, 2-0, 2-1, 3-0, 3-1, 3-2 etc.
Exemplu:
1036 – SC 3-1
însemnă că la terminarea timpului regulamentar de joc, prima echipă a marcat 3 goluri, iar cea de-a două echipa un gol.
(y)
Scor corect prima repriza(SCr1)
este tipul de pariu prin care trebuie specificat scorul la pauză meciului. Pot fi până la 9 opţiuni de pariere:
1-0, 2-0, 2-1, 1-2, 0-2, 0-1, 0-0, 1-1, 2-2
.
Exemplu: 1036 – SC 1-1
însemnă că la terminarea timpului regulamentar de joc pentru prima repriza, prima echipă a marcat 1 gol, iar cea de-a două echipa 1 gol.
(z)
Cine merge mai departe (CMM)
–
este tipul de pariu prin care trebuie indicată echipa care câştigă meciul după eventualele reprize de prelungiri şi / sau chiar loviturile de departajare de la 11 metri. Tipurile de pariuri acceptate:
i.
CMM1
-
câştigă echipa gazdă (1036 – CMM1)
ii.
CMM2
- câştigă echipa oaspete (1036 – CMM2)
(aa)
Total goluri ligă pe etapă
– este tipul de pariu pentru care trebuie indicat numărul total de goluri înscris într-o etapă dintr-o ligă, raportat la un număr de goluri specificat în oferta de joc. Pe un bilet nu se acceptă acest tip de pariu împreună cu alte meciuri din aceeași ligă.
(bb)
Total goluri ligă
pe zi
– este tipul de pariu pentru care trebuie indicat numărul total de goluri înscris de o ligă pe parcusul unei singure zile, raportat la un număr de goluri specificat în oferta de joc. Pe un bilet nu se acceptă acest tip de pariu împreună cu alte meciuri din aceeași ligă. Pentru acest tip de pariu, o zi se definește ca interval orar 10:00 am – 09:59 am, a doua zi. Exemplu: total goluri ligă pe zi - 21 iulie 2015 se vor lua în considerare toate meciurile care au ora de start în intervalul orar: ora 10:00 am din ziua de 21 iulie 2015 până la ora 09:59 am din ziua de 22 iulie 2015.
(cc)
Duel goluri în liga pe zi gazde - oaspeți
- este tipul de pariu pentru care trebuie indicat câştigătorul dintre gazde şi oaspeţi la total de goluri înscrise în ligă pe parcusul unei singure zile, unde gazdele sau oaspeţii vor fi definiţi de către Organizator, fie ca ligi diferite, fie ca un set de echipe din aceeași ligă şi / sau din ligi diferite. Pe un bilet nu se acceptă acest tip de pariu împreună cu alte meciuri din aceeași ligă. Pentru acest tip de pariu, o zi se definește ca interval orar 10:00 am – 09:59 am, a doua zi. Exemplu: total goluri ligă pe zi - 21 iulie 2015 se vor lua în considerare toate meciurile care au ora de start în intervalul orar: ora 10:00 am din ziua de 21 iulie 2015 până la ora 09:59 am din ziua de 22 iulie 2015.
(dd)
Num
ă
r goluri gazde
î
n liga pe zi
- este tipul de pariu pentru care trebuie indicat numărul total de goluri înscris de gazde, unde gazdele vor fi definiti de către Organizator, fie ca ligi diferite, fie ca un set de echipe din aceeași liga şi / sau din ligi diferite, raportat la un număr de goluri specificat în oferta de joc. Pe un bilet nu se acceptă acest tip de pariu împreună cu alte meciuri din aceeași ligă. Pentru acest tip de pariu, o zi se definește ca interval orar 10:00 am – 09:59 am, a doua zi. Exemplu: total goluri liga pe zi - 21 iulie 2015 se vor lua în considerare toate meciurile care au ora de start în intervalul orar: ora 10:00 am din ziua de 21 iulie 2015 până la ora 09:59 am din ziua de 22 iulie 2015
(ee)
Num
ă
r goluri oaspe
ţ
i
î
n liga pe zi
- este tipul de pariu pentru care trebuie indicat numărul total de goluri înscris de oaspeți, unde oaspeții vor fi definiți de către Organizator, fie ca ligi diferite, fie ca un set de echipe din aceași ligă și / sau din ligi diferite, raportat la un număr de goluri specificat în oferta de joc. Pe un bilet nu se acceptă acest tip de pariu împreună cu alte meciuri din aceeași ligă. Pentru acest tip de pariu, o zi se definește ca interval orar 10:00 am – 09:59 am, a doua zi. Exemplu: total goluri liga pe zi - 21 iulie 2015 se vor lua în considerare toate meciurile care au ora de start în intervalul orar: ora 10:00 am din ziua de 21 iulie 2015 până la ora 09:59 am din ziua de 22 iulie 2015
(ff)
Duel goluri ligă
– este tipul de pariu pentru care trebuie indicată liga care înscrie cele mai multe goluri, într-o etapă de joc, dintre cele două ligi specificate în oferta de joc. Pe un bilet nu se acceptă acest tip de pariu împreună cu alte meciuri din ligile înscrise la duel.
79.
TENIS
În general se joacă după principiul 2/3 seturi (care jucător câştigă primul 2 seturi), cu excepţia unor turnee masculine unde se joacă 3/5 seturi.
(a)
Rezultat final (RF)
este tipul de pariu care indică rezultatul la finalul meciului de tenis.
i.
1
- victoria primului jucător înscris pe tabelă (1958 – 1 sau 1958 – RF 1)
ii.
2
-
victoria celui de-al doilea jucător înscris pe tabelă (1958 – 2 sau 1958 – RF 2)
(b)
Primul set (1S)
se referă la indicarea rezultatului corect la finalul primului set.
i.
1S 1
-
la finalul primului set conduce primul jucător (1958 – 1S 1)
ii.
1S 2
-
la finalul primului set conduce cel de-al doilea jucător înscris pe tabelă (1958 – 1S 2)
(c)
Al doilea set (2S)
se referă la indicarea rezultatului corect la finalul setului 2.
i.
2S 1
-
setul 2 este câştigat primul jucător (1958 – 2S 1)
ii.
2S 2
-
setul 2 este câştigat de cel de-al doilea jucător înscris pe tabelă (1958 – 2S 2)
(d)
Primul set/ Final
este tipul de pariu prin care se indică rezultatul la finalul primului set şi la finalul meciului.
i.
1/1
-
primul jucător conduce la finalul primului set şi câştigă meciului (1958–P/F 1/1)
ii.
1/2
-
primul jucător conduce la finalul primului set şi meciul este câştigat de cel de-al doilea jucător (1958 – P/F 1/2)
iii.
2/1 -
al doilea jucător conduce la finalul primului set şi meciul este câştigat de primul jucător (1958 – P/F 2/1)
iv.
2/2 -
al doilea jucător conduce la finalul primului set şi cel de-al doilea câştigă meciul (1958 – P/F 2/2)
(e)
Handicap la game-uri (H±)
este tipul de pariu în care primul jucător porneşte cu un avantaj sau dezavantaj de un anumit număr de game-uri, indicat în oferta de pariere. Din/ la numărul de game-uri obţinute la final de meci, se scade sau se adună numărul de game-uri indicat în funcţie de semnul care apare la handicap, dacă semnul este “-” se scad primului jucător, dacă este fară semn se subînţelege semnul “+” şi atunci se vor aduna primului jucător, iar în funcţie de noul rezultat se stabileşte jucătorul câştigător la handicap.
i.
H 1 sau HG1-1 sau HG2-1
este câştigător primul jucător după ce s-au adunat / scăzut numărul de game-uri indicat primului jucător (1958 – H 1)(Ex: dacă handicapul este
-3.5
și meciul se termină 6-2, 6-3, se face totalul pe jucător: J1=6+6=12, J2=2+3=5, când aplicăm handicapul 12-3.5=8.5 > 5 totalul de la Jucătorul 2, deci HANDICAP 1)
ii.
H 2 sau HG1-2 sau HG2-2
este câştigător cel de-al doilea jucător după ce s-au adunat/ scăzut numărul de game-uri indicat din rezultatul obţinut de primul jucător (1958 – H 2) (Ex: dacă handicapul este
-3.5
şi meciul se termină 6-4,4-6, 6-3, se face totalul pe jucător: J1=6+4+6=16, J2=4+6+3=13, când aplicăm handicapul 16-3.5=12.5 < 13 totalul de la Juc 2, deci HANDICAP 2
NOTĂ:
p
entru
acest tip de pariu nu e OBLIGATORIU ca jucătorul pe care s-a pariat cu HANDICAP s
ă
c
âş
tige meciul
) (Ex: dacă handicapul este
-3.5
și meciul se termină 6-0, 6-7,6-7 se face totalul pe jucător: J1=6+6+6=18, J2=0+7+7=14, când aplicăm handicapul 18-3.5=14.5 >14 totalul de la Jucătorul 2, deci HANDICAP 1; chiar dacă jucătorul 1 a pierdut meciul, la pronostic cu HANDICAP, el a CÂŞTIGAT)
(f)
Total game-uri (TG)
este pariul prin care jucătorul trebuie să se raporteze la numărul de game-uri indicat şi să precizeze dacă la finalul meciului s-au jucat mai multe sau mai puţine game-uri decât cele specificate.
(g)
TG 1 sau TG
1-1 sau TG
2-1
la finalul meciului s-au jucat mai puţine game-uri decât cele indicate
(1958 – TG 1)
(Ex: dacă limita este
22.5
și meciul se termina 6-2,
6-3, se face totalul 6+2+6+3=
17
ş
i se raporteaz
ă
la
LIMITA de 22.5
, rezult
ă
17<22.5
,
TG=1
)
(h)
TG 2 sau TG
1-2 sau TG
2-2
la finalul meciului s-au jucat mai multe game-uri decât cele indicate
(1958 – TG 2) (Ex: dacă limita este
22.5
și meciul se termin
ă
6-2,
2-6,
6-3, se face totalul 6+2+2+6+6+3=
25
ş
i se raporteaz
ă
la
LIMITA de 22.5
, rezult
ă
25>22.5
,
TG=2
)
(i)
Total game-uri primul set (1STG)
este pariul prin care jucătorul trebuie să se raporteze la numărul de game-uri indicat şi să precizeze dacă la finalul primului set s-au jucat mai multe sau mai puţine game-uri decât cele specificate.
i.
1STG 1 sau 1STG1-1 sau 1STG2-1
la finalul primului set s-au jucat mai puţine game-uri decât cele indicate (1958 – 1STG 1)(Ex: dacă limita este
9.5
și primul set se termină 6-2, se face totalul 6+2=8 şi se raportează la
LIMITA de 9.5
, rezultă 8
<9.5
,
1STG=1
)
ii.
1STG 2 sau 1STG1-2 sau 1STG2-2
la finalul primului set s-au jucat mai multe game-uri decât cele indicate (1958 – 1STG 2) (Ex: dacă limita este
9.5
și primul set se termină 6-4, se face totalul 6+4=10 şi se raportează la
LIMITA de 9.5
, rezultă
10>9.5
,
TG=2
)
(j)
Scor corect
- este tipul de pariu prin care se indică scorul corect pe seturi la final de meci. Scoruri posibile sunt:
2:0, 2:1, 1:2, 0:2
sau
0:3, 1:3, 2:3, 3:2, 3:1, 3:0
(
Exemplu:
Dacă se pariază
1958 –
SC 0:2
înseamnă că cel de-al doilea jucător câştigă cu un scor la seturi de 0:2.
(k)
Total seturi (TS)
este pariul prin care jucătorul trebuie să se raporteze la numărul de seturi indicat şi să precizeze dacă se joacă sub sau peste numărul de seturi indicate în ofertă (sub/ peste 2.5 seturi sau sub/peste 3.5).
(l)
Handicap la seturi (HS±)
este tipul de pariu în care primul jucător porneşte cu un avantaj sau dezavantaj de un anumit număr de seturi, indicat în oferta de pariere. Din / la numărul de seturi jucate, se scade sau se adună numărul de seturi indicat, în funcţie de semnul care apare la handicap, dacă semnul este “-” se scad primului jucător, dacă este fară semn se subînţelege semnul “+” şi atunci se vor aduna primului jucător, iar în funcţie de noul rezultat se stabileşte jucătorul câştigător la handicap.
(m)
Minim un set
(2 din 3 sau 3 din 5) este tipul de pariu prin care se indică care dintre jucători câştigă minim un set în meci.
i.
1
-
primul jucător câştigă minim un set în meci (1958 – Minim un set 1)
ii.
2
- cel de-al doilea jucător câştigă minim un set în meci (1958 – Minim un set 2)
(n)
Succesiune de evenimente
(SE)
este pariul pentru care trebuie indicat câştigătorul meciului şi numărul de game-uri din meci raportate la total game-uri specificate în oferta de pariere.
i.
1&TG1
-
câştigă primul jucător şi totalul game-urilor din meci este sub numărul total de game-uri specificat în oferta de pariere (Ex: 1958 – 1&TG1)
ii.
1&TG2
-
câştigă primul jucător şi totalul game-urilor din meci este peste numărul total de game-uri specificat în oferta de pariere (Ex: 1958 – 1&TG2)
iii.
2&TG1
-
câştigă al doilea jucător şi totalul game-urilor din meci este sub numărul total de game-uri specificat în oferta de pariere (Ex: 1958 – 2&TG1)
iv.
2&TG2
-
câştigă al doilea jucător şi totalul game-urilor din meci este peste numărul total de game-uri specificat în oferta de pariere (Ex: 1958 – 2&TG2)
(o)
Succesiune evenimente primul set
(SE)
este pariul pentru care trebuie indicat câştigătorul primului set şi numărul de game-uri din primul set raportat la total game-uri din primul set specificate în oferta de pariere.
i.
1&S9.5
-
câştigă primul jucător primul set şi totalul game-urilor din primul set este sub numărul total de game-uri specificat în oferta de pariere (Ex: 1958 –
1&S9.5
)
ii.
1&P9.5
-
câştigă primul jucător primul set şi totalul game-urilor din primul set este peste numărul total de game-uri specificat în oferta de pariere (Ex: 1958 –
1&P9.5
)
iii.
2&S9.5
-
câştigă al doilea jucător primul set şi totalul game-urilor din set este sub numărul total de game-uri specificat în oferta de pariere (Ex: 1958 –
2&S9.5
)
iv.
2&P2.5
-
câştigă al doilea jucător primul set şi totalul game-urilor din primul set este peste numărul total de game-uri specificat în oferta de pariere (Ex: 1958 –
2&P9.5
)
(p)
Scor corect (SC)
este tipul de pariu prin care trebuie specificat scorul la final de meci. Pot fi 10 opţiuni de pariere: 2-0, 2-1, 1-2, 0-2, 3-0, 3-1, 3-2, 2-3, 1-3, 0-3. Exemplu: 1036 – SC 3-1 înseamnă că la terminarea meciului, scorul este de 3-1 la seturi pentru primul jucător.
80.
HOCHEI
(a)
Rezultat final
este tipul de pariu prin care trebuie indicat rezultatul meciului la final de meci.
i.
1
-
prima echipă câştigă la finalul meciului (1518 – 1)
ii.
X
-
meciul se termina la egalitate (1518 – X)
iii.
2
-
câştigă cea de-a două echipă la finalul meciului (1518 – 2)
iv.
1X
-
câştigă prima echipă sau se termină la egalitate (1518 – 1X)
v.
X2
-
se termină la egalitate sau câştigă cea de-a două echipa (1518 – X2)
vi.
12
-
una dintre echipe câştigă meciul (1518 – 12)
(b)
Prima perioada (1P)
este tipul de pariu prin care se indică situaţia meciului la finalul primei perioade:
i.
1
-
la finalul primei perioade conduce echipa gazdă (1518 – 1P 1)
ii.
X
-
prima perioadă se termină la egalitate (1518 – 1P X)
iii.
2
-
la finalul primei perioade câştigă echipa oaspete (1518 – 1P 1)
iv.
1X
-
la finalul primei perioade fie câştigă gazdele fie este egalitate (1518 – 1P1X )
v.
X2
-
la finalul primei perioade fie câştigă oaspeţii fie este egalitate (1518 – 1P X2)
vi.
12
-
la finalul primei perioade câştigă una dintre echipe (1518 – 1P 12)
(c)
Handicap (H
±)
este acel tip de pariu în care echipa gazdă porneşte fie cu un avantaj fie cu dezavantaj de un anumit număr de puncte (numărul de puncte este precizat pentru fiecare meci în parte). Avantajul / dezavantajul se acordă întotdeauna primei echipe. Acest handicap se referă la rezultatul final al meciului.
i.
H1
- sau H1-1 sau H2-1 câştigă echipa gazdă după ce, în prealabil, s-a scăzut / adunat numărul de puncte indicat echipei gazdă (1518 – H 1)
ii.
H2
- sau H1 -2 sau H2-2 câştigă echipa oaspete dupa ce, în prealabil, s-a scăzut / adunat numărul de puncte indicat echipei gazdă (1518 – H2)
NOTĂ: ca şi exemple a se citi HANDICAP - secţiunea FOTBAL
(d)
Handicap prima perioad
ă
(1p H±)
este acel tip de pariu în care echipa gazdă porneşte fie cu un avantaj fie cu dezavantaj de un anumit număr de puncte (numărul de puncte este precizat pentru fiecare meci în parte). Avantajul / dezavantajul se acordă întotdeauna primei echipe. Acest handicap se refera doar la prima perioada (prima din cele 3) a meciului.
i.
1p H 1
- câştigă echipa gazdă după ce, în prealabil, s-a scăzut / adunat numărul de puncte indicat echipei gazdă (1518 –1p H 1)
ii.
1p H 2
- câştigă echipa oaspete după ce, în prealabil, s-a scăzut / adunat numărul de puncte indicat echipei gazdă (1518 – 1p H2)
NOTĂ: ca şi exemple a se citi HANDICAP - secţiunea FOTBAL
(e)
WINNER (W)
este un pariu special în care se pariază pe victoria unuia dintre competitori, iar în cazul în care evenimentul se încheie la egalitate, pariul primeşte cota 1.00.
i.
W 1
-
câştigă echipa gazdă, iar în caz de egalitate se atribuie cota 1 (1036 –W 1)
ii.
W 2
- câştigă echipa oaspete, iar în caz de egalitate se atribuie cota 1 (1036 – W 2)
(f)
Total goluri (TG)
este tipul de pariu prin care jucătorul trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine goluri în meci, comparativ cu numărul de puncte indicat.
(g)
S4.5
- se înscriu mai puţine goluri în meci raportate la numărul specificat (1518 – S4.5) (Ex: dacă limita este
4.5
și meciul se termină 2-2 se face totalul 2+2=4 şi se raportează la
LIMITA de 4.5
, rezulta 4
<4.5
,
TG=1
)
(h)
P4.5
- se înscriu mai multe goluri în meci raportate la numărul specificat (1518 – P4.5) (Ex: dacă limita este
4.5
și meciul se termină 6-2, se face totalul 6+2=
8
şi se raportează la
LIMITA de 4.5
, rezultă
8>4.5
,
TG=2
)
S5.5
se înscriu mai puţine goluri în meci raportate la numărul specificat (1518 – S5.5) (Ex: dacă limita este
5.5
și meciul se termină 3-2 se face totalul 3+2=
5
şi se raportează la
LIMITA de 5.5
, rezultă
5<5.5
,
TG=1
)
(i)
P5.5
- se înscriu mai multe goluri în meci raportate la numărul specificat (1518 – P5.5) (Ex: dacă limita este
5.5
și meciul se termină 6-2, se face totalul 6+2=
8
şi se raportează la
LIMITA de 5.5
, rezultă
8>5.5
,
TG=2
)
(j)
S6.5
- se înscriu mai puţine goluri în meci raportate la numărul specificat (1518 – S6.5) (Ex: dacă limita este 6
.5
și meciul se termină 3-3 se face totalul 3+3=
6
şi se raportează la
LIMITA de 6.5
, rezultă 6
<6.5
,
TG=1
)
(k)
P6.5
- se înscriu mai multe goluri în meci raportate la numărul specificat (1518 – P6.5) (Ex: dacă limita este
6.5
și meciul se termină 6-2, se face totalul 6+2=
8
şi se raportează la
LIMITA de 6.5
, rezultă
8>6.5
,
TG=2
)
(l)
Total goluri prima perioad
ă
(1P TG)
este tipul de pariu prin care jucătorul trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine goluri în prima perioadă, comparativ cu numărul de puncte indicat.
i.
1P TG1
- se înscriu mai puţine goluri în prima perioadă raportate la numărul specificat (1518 – 1P TG1) (Ex: dacă limita este
4.5
și meciul se termină 2-2 se face totalul 2+2=4 şi se raportează la
LIMITA de 4.5
, rezultă 4
<4.5
, 1P TG1
=1
)
ii.
1P TG2
- se înscriu mai multe goluri în prima perioadă raportate la numărul specificat (1518 – !P TG2) (Ex: dacă limita este
4.5
și meciul se termină 6-2, se face totalul 6+2=
8
şi se raportează la
LIMITA de 4.5
, re
zult
ă
8>4.5
, 1P TG2
=2
)
(m)
Prima perioad
ă
/ final meci (P/F)
se indică ce echipă conduce la finalul primei perioade şi ce echipă câştigă meciul. Opţiuni de pariere: 1/1, 1/X, 1/2, X/1, X/X, X/2, 2/1, 2/X, 2/2. (aceleasi semnificaţii ca şi la
FOTBAL
).
Exemplu:
Dacă selectăm
1518 – P/F – X/2
înseamnă că la finalul primei perioade este egalitate, iar la finalul meciului câştigă oaspeţii.
(n)
Prima perioad
ă
sau final (PsF)
este tipul de pariu pentru care trebuie indicat corect cel puţin unul dintre rezultatele primei perioade de joc sau la finalul meciului.
i.
1 PsF 1
-
după prima perioadă şi / sau la final de meci conduce / câştigă echipa gazdă (1518 –1 PsF 1)
ii.
1 PsF X
-
după prima perioadă şi / sau la final de meci este egalitate (1518 –1 PsF X)
iii.
1 PsF 2
-
după prima perioadă şi / sau la final de meci conduce / câştigă echipa oaspete (1518 –1PsF 2)
(o)
Câştig
ă
meciul (CM)
–
este tipul de pariu prin care trebuie indicată echipa care câştigă meciul după eventualele reprize de prelungiri şi / sau chiar loviturile de departajare. Tipurile de pariuri acceptate sunt:
i.
CM1
- câştigă echipa gazdă
(1518 – CM1)
ii.
CM2
-
câştigă echipa oaspete
(1518 – CM2)
(p)
Succesiune de evenimente
este pariul pentru care trebuie indicată echipa câştigătoare cât şi numărul total de goluri înscris în meci sau handicapul specificat trebuie îndeplinite AMBELE PRONOSTICURI, şi final şi număr goluri sau handicapul specificat
✓
1&TG1
-
câştigă prima echipă şi totalul golurilor specificat (1518 - 1&TG1)
✓
1&TG2
-
câştigă prima echipă şi totalul golurilor specificat(1518 - 1&TG2)
✓
2&TG1
-
câştigă a doua echipă şi totalul golurilor specificat (1518 - 2&TG1)
✓
2&TG2
-
câştigă a doua echipă şi totalul golurilor specificat (1518 - 2&TG2)
✓
H1&TG1
-
câştigă echipa gazdă după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de goluri indicat şi şi totalul golurilor este sub numărul indicat (1518 – H1&TG1)
✓
H1&TG2
-
câştigă echipa gazdă după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de goluri indicat şi totalul golurilor este peste numărul indicat (1518 – H1&TG2)
✓
H2&TG1
-
câştigă echipa oaspete după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de goluri indicat şi totalul golurilor este sub numărul indicat (1518 – H2&TG1)
✓
H2&TG2
-
câştigă echipa oaspete după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de goluri indicat şi totalul golurilor este peste numărul indicat (1518 – H2&TG2)
✓
1P1&1PTP1
-
echipa gazdă conduce după prima perioadă şi se înscriu mai puține goluri în prima perioadă decât numărul specificat (1518 – 1P1&1PTP1)
✓
1P1&1PTP2
-
echipa gazdă conduce după prima perioadă şi se înscriu mai multe goluri în prima perioadă decât numărul specificat (1518 – 1P1&1PTP2)
✓
1PX&1PTP1
-
egalitate după prima perioadă şi se înscriu mai puține goluri în prima perioadă decât numărul specificat (1518 – 1PX&1PTP1)
✓
1PX&1PTP2
-
egalitate după prima perioadă şi se înscriu mai multe goluri în prima perioadă decât numărul specificat (1518 – 1PX&1PTP2)
✓
1P2&1PTP1
-
echipa oaspete conduce după prima perioadă şi se înscriu mai puține goluri în prima perioadă decât numărul specificat (1518 – 1P2&1PTP1)
✓
1P2&1PTP2
-
echipa oaspete conduce după prima perioadă şi se înscriu mai multe goluri în prima perioadă decât numărul specificat (1518 – 1P2&1PTP2)
✓
D
ă
gol nu d
ă
gol prima perioadă
(DG 1P)
este tipul de pariu prin care jucătorul trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine goluri în prima perioadă.
✓
DG1 1p1+
-
echipa gazdă marchează minim 1 gol în prima perioadă
✓
DG2 1p1+
- echipa oaspete marchează minim 1 gol în prima perioadă
✓
NG1 1p
- echipa gazdă nu marchează niciun gol în prima perioadă
✓
NG2 1p
- echipa oaspete nu marchează niciun gol în prima perioadă
✓
GG 1p
-
fiecare echipă marchează cel puţin 1 gol în prima perioadă
✓
NG 1p -
nici o echipă sau una dintre ele nu marchează în prima perioadă
(q)
Total goluri par/ impar (Par/ Impar)
se referă la paritatea numărului de goluri înscrise în meci. Dacă se înscrie un număr de goluri par, atunci se termină cu una din cifrele: 0, 2, 4, 6, 8, iar dacă se înscrie un număr de goluri impar înseamnă că se termină cu una din cifrele impare: 1, 3, 5, 7, 9.
Exemplu:1710 –
Par
înseamnă ca numărul de goluri total înscris în meci este un număr par.
81.
BASCHET
Primele 2 sferturi se consideră a fi PRIMA REPRIZĂ, sfertul 3+4 se consideră a fi REPRIZA a DOUA.
(a)
Rezultat final (RF)
este tipul de pariu prin care trebuie indicat rezultatul meciului la final de meci. Opţiunile de pariere sunt:
1, X, 2, 1X, X2
.
Exemplu:
Dacă selectăm
1710 – RF X2
înseamnă că finalul meciului de baschet se termină fie la egalitate fie cu câştigarea oaspeţilor.
(b)
Handicap (H1,2,3,4
…
.etc
±)
este acel tip de pariu în care echipa gazdă porneşte fie cu un avantaj fie cu dezavantaj de un anumit număr de puncte (numărul de puncte este precizat pentru fiecare meci în parte, dacă semnul este “-” punctele respective se scad echipei gazdă, dacă este fară semn se subînţelege semnul “+” iar punctele indicate se vor aduna echipei gazdă). Avantajul/ dezavantajul se acordă întotdeauna primei echipe.
i.
H1- 1
câştigă echipa gazdă după ce în prealabil s-a scăzut / adunat numărul de puncte indicat (1710 – H1-1)
ii.
H1- 2
câştigă echipa oaspete după ce în prealabil s-a scăzut / adunat numărul de puncte indicat echipei gazdă (1710 –H1-2)
(c)
Total puncte (TP1,2,3,4…
etc)
este tipul de pariu prin care jucătorul trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine puncte în meci, comparativ cu numărul puncte indicat.
i.
TP1-1
se înscriu mai puţine puncte în meci raporatat la numărul specificat (1710 – TP1-1)
ii.
TP1-2
se înscriu mai multe puncte în meci raporatat la numărul specificat (1710 – TP1-2)
(d)
Total puncte echip
ă
(1TP sau 2TP)
este tipul de pariu prin care echipa trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine puncte în meci, comparativ cu numărul puncte indicat.
i.
1TP1
prima echipa înscrie în meci mai puţine puncte decât numărul specificat
ii.
1TP2
prima echipa înscrie în meci mai multe puncte decât numărul specificat
iii.
2TP1
a doua echipa înscrie în meci mai puţine puncte decât numărul specificat
iv.
2TP2
a doua echipa înscrie în meci mai multe puncte decât numărul specificat
(e)
Total puncte echip
ă
prima repriz
ă
(1r 1TP sau 1r 2TP)
este tipul de pariu prin care echipa trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine puncte în prima repriză, comparativ cu numărul puncte indicat.
i.
1r 1TP1
prima echipa înscrie în prima repriză mai puţine puncte decât numărul specificat
ii.
1r 1TP2
prima echipa înscrie în prima repriză mai multe puncte decât numărul specificat
iii.
1r 2TP1
a doua echipa înscrie în prima repriză mai puţine puncte decât numărul specificat
iv.
1r 2TP2
a doua echipa înscrie în prima repriză mai multe puncte decât numărul specificat
(f)
Total puncte par
/ impar (Par
/ Impar)
se referă la paritatea numărului de puncte înscrise în meci. Dacă se înscrie un număr de puncte par, atunci se termină cu una din cifrele: 0, 2, 4, 6, 8, iar dacă se înscrie un număr de puncte impar înseamnă că se termină cu una din cifrele impare: 1, 3, 5, 7, 9.
Exemplu:1710 –
Par
înseamnă ca numărul de puncte total înscris în meci este un număr par.
(g)
Prima repriz
ă
(1r)
este tipul de pariu prin care se indică situaţia meciului la finalul primei reprize. Opţiuni de pariere:
i.
1
-
la finalul primei reprize conduce echipa gazdă (1710 – 1R 1)
ii.
X
-
prima repriză se termină la egalitate (1710 – 1R X)
iii.
2
-
la finalul primei reprize câştigă echipa oaspete (1710 – 1R 1)
iv.
1X
-
la finalul primei reprize fie câştigă gazdele fie este egalitate (1710 – 1R1X )
v.
X2
-
la finalul primei reprize fie câştigă oaspeţii fie este egalitate (1710 – 1R X2)
(h)
A doua repriz
ă
(2r)
este tipul de pariu prin care se indică situaţia meciului la finalul reprizei secunde. Opţiuni de pariere:
i.
1
-
la finalul reprizei secunde conduce echipa gazdă (1710 – 2R 1)
ii.
X
-
repriza secunda se termină la egalitate (1710 – 2R X)
iii.
2
-
la finalul reprizei secunde câştigă echipa oaspete (1710 – 2R 1)
iv.
1X
-
la finalul reprizei secunde fie câştigă gazdele fie este egalitate (1710 – 2R1X )
v.
X2
-
la finalul reprizei secunde fie câştigă oaspeţii fie este egalitate (1710 – 2R X2)
(i)
Handicap prima repriz
ă
(1r H±)
este acel tip de pariu în care echipa gazdă porneşte fie cu un avantaj fie cu dezavantaj de un anumit număr de puncte (numărul de puncte este precizat pentru prima repriza, dacă semnul este “-” punctele respective se scad echipei gazdă, dacă este fară semn se subînţelege semnul “+” iar punctele indicate se vor aduna echipei gazdă). Avantajul / dezavantajul se acordă întotdeauna primei echipe.
i.
1r H1
- câştigă echipa gazdă la finalul primei reprize după ce în prealabil s-a scăzut / adunat numărul de puncte indicat (1710 –1RH 1)
ii.
1r H2
- câştigă echipa oaspete la finalul primei reprize după ce în prealabil s-a scăzut / adunat numărul de puncte indicat echipei gazdă (1710 –1RH2)
(j)
Total puncte prima repriz
ă
(1RTP1)
este tipul de pariu prin care jucătorul trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine puncte în prima repriză, comparativ cu numărul de puncte indicat.
i.
1RTP1
-
se înscriu mai puţine puncte în prima repriza raportat la numărul de puncte specificat în ofertă (1710 – 1RTP 1)
ii.
1RTP2
- se înscriu mai multe puncte în prima repriza raportat la numărul de puncte specificat în ofertă (1710 – 1RTP 2)
(k)
Total puncte repriza secundă
(2RTP1)
este tipul de pariu prin care jucătorul trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine puncte în repriza a doua, comparativ cu numărul puncte indicat.
i.
2RTP1
-
se înscriu mai puţine puncte în repriza secundă raportat la numărul de puncte specificat în oferta (1710 – 2RTP 1)
ii.
2RTP2
- se înscriu mai multe puncte în repriza secunda raportat la numărul de puncte specificat în ofertă (1710 – 2RTP 2)
(l)
Succesiune de evenimente (SE)
este un pariu în care trebuie indicat atât câştigătorul meciului cât şi menţionarea prin sub / peste a numărului de puncte înscrise în meci. (trebuie îndeplinite AMBELE PRONOSTICURI – atât rezultatul final cât şi raportarea corectă la numărul de puncte specificat în ofertă).
i.
1&TP1
-
la finalul meciului câştigă prima echipa şi se înscriu sub x puncte, x fiind numărul de puncte specificat în oferta de pariere
(1710 - 1&TP1)
ii.
1&TP2
-
la finalul meciului câştigă prima echipă şi se înscriu peste x puncte, x fiind numărul de puncte specificat în oferta de pariere
(1710 - 1&TP2)
iii.
2&TP1
-
la finalul meciului câştigă echipa oaspete şi se înscriu sub x puncte, x fiind numărul de puncte specificat în oferta de pariere
(1710 - 2&TP1)
iv.
2&TP2
-
la finalul meciului câştigă echipa oaspete şi se înscriu peste x puncte, x fiind numărul de puncte specificat în oferta de pariere
(1710 - 2&TP2)
v.
1&GG
- echipa gazdă câştigă şi ambele echipe marchează
vi.
2&GG
- echipa oaspete câştigă şi ambele echipe marchează
vii.
1r1&2r1
- echipa gazdă câştigă şi prima şi cea de-a doua repriză
viii.
1r2&2r2
- echipa oaspete câştigă şi prima şi cea de-a doua repriză
ix.
H1&TP1
- câştigă echipa gazdă după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de puncte indicat şi totalul punctelor este sub numărul indicat
x.
H1&TP2
- câştigă echipa gazdă după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de puncte indicat şi totalul punctelor este peste numărul indicat
xi.
H2&TP1
- câştigă echipa oaspete după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de puncte indicat şi totalul punctelor este sub numărul indicat
xii.
H2&TP2
- câştigă echipa oaspete după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de puncte indicat şi totalul punctelor este peste numărul indicat
(m)
Mai Multe Puncte (MP)
se referă la compararea numărului de puncte înscrise în cele două reprize de joc (indiferent care din cele 2 echipe le marchează). Opţiuni de pariere:
i.
I›II
în prima repriză se marchează mai multe puncte decât în cea de-a două repriză (1036- I›II sau 1036 – MP I›II )(Ex: 20-10 pauză, 30-15 final,
repriza a doua s-au marcat 15 puncte,
î
n prima 30 puncte
)
ii.
I=II
în ambele repriză se marchează acelaşi număr de puncte (1036 - I=II sau 1036 - MP I=II) (Ex: 20-10 pauză, 40-20 final,
repriza a doua s-au marcat 30 puncte,
î
n prima 30 puncte
)
iii.
I‹II
în repriză secundă se marchează mai multe puncte decât în prima repriză (1036- I‹II sau 1036 - MP I‹II) (Ex: 20-10 pauză, 50-20 final,
repriza a doua s-au marcat 40 puncte,
î
n prima 30 puncte
)
(n)
Prima repriz
ă
/ final meci (P/F)
se indică ce echipă conduce la finalul primei reprize şi ce echipa câştigă meciul. Opţiuni de pariere: 1/1, 1/X, 1/2, X/1, X/X, X/2, 2/1, 2/X, 2/2. (aceleași semnificatii ca și la
FOTBAL
).
Exemplu:
Dacă selectăm
1518 – P/F – X/2
înseamnă că la finalul primei reprize este egalitate, iar la finalul meciului câştigă oaspeţii
(o)
Total puncte par
/ impar (Par
/ Impar)
se referă la paritatea numărului de puncte înscrise în meci. Dacă se înscrie un număr de puncte par, atunci se termină cu una din cifrele: 0, 2, 4, 6, 8, iar dacă se înscrie un număr de puncte impar înseamnă că se termină cu una din cifrele impare: 1, 3, 5, 7, 9.
Exemplu:
1710 –
Par
înseamnă ca numărul de puncte total înscris în meci este un număr par.
(p)
Câştig
ă
meciul (CM)
–
este tipul de pariu prin care trebuie indicată echipa care câştigă meciul după eventualele reprize de prelungiri. Tipurile de pariuri acceptate:
i.
CM1
- câştigă echipa gazdă (1710 – CM1)
ii.
CM2
- câştigă echipa oaspete (1710 – CM1)
82.
HANDBAL
(a)
Rezultat final (RF)
este tipul de pariu prin care trebuie indicat rezultatul meciului la final de meci. Opţiunile de pariere sunt:
1, X, 2, 1X, X2
.
Exemplu:
Dacă selectăm
1710 – RF X2
înseamnă că finalul meciului de handbal se termină fie la egalitate fie cu câştigarea oaspeţilor.
(b)
Prima repriz
ă
(1r)
este tipul de pariu prin care se indică situaţia meciului la finalul primei reprize. Opţiuni de pariere:
i.
1
-
la finalul primei reprize conduce echipa gazdă (1710 – 1R 1)
ii.
X
-
prima repriză se termină la egalitate (1710 – 1R X)
iii.
2
-
la finalul primei reprize câştigă echipa oaspete (1710 – 1R 1)
iv.
1X
-
la finalul primei reprize fie câştigă gazdele fie este egalitate (1710 – 1R1X )
v.
X2
-
la finalul primei reprize fie câştigă oaspeţii fie este egalitate (1710 – 1R X2)
(c)
A doua repriz
ă
(2r)
este tipul de pariu prin care se indică situaţia meciului la finalul reprizei secunde. Opţiuni de pariere:
i.
1
-
la finalul reprizei secunde conduce echipa gazdă (1710 – 2R 1)
ii.
X
-
repriza secunda se termină la egalitate (1710 – 2R X)
iii.
2
-
la finalul reprizei secunde câştigă echipa oaspete (1710 – 2R 1)
iv.
1X
-
la finalul reprizei secunde fie câştigă gazdele fie este egalitate (1710 – 2R1X )
v.
X2
-
la finalul reprizei secunde fie câştigă oaspeţii fie este egalitate (1710 – 2R X2
(d)
Handicap (H1,2,3
…..±)
este acel tip de pariu în care echipa gazdă porneşte fie cu un avantaj fie cu dezavantaj de un anumit număr de goluri (numărul de goluri este precizat pentru fiecare meci în parte, dacă semnul este “-” golurile respective se scad echipei gazdă, dacă este fară semn se subînţelege semnul “+” iar golurile indicate se vor aduna echipei gazdă). Avantajul/ dezavantajul se acordă întotdeauna primei echipe.
i.
H1-1
câştigă echipa gazdă după ce în prealabil s-a scăzut / adunat numărul de goluri indicat (1710 – H1-1)
ii.
H1-2
câştigă echipa oaspete după ce în prealabil s-a scăzut / adunat numărul de goluri indicat echipei gazdă (1710 –H1-2)
(e)
Handicap prima repriz
ă
(1r H±)
este acel tip de pariu în care echipa gazdă porneşte fie cu un avantaj fie cu dezavantaj de un anumit număr de goluri (numărul de goluri este precizat pentru prima repriza, dacă semnul este “-” punctele respective se scad echipei gazdă, dacă este fară semn se subînţelege semnul “+” iar golurile indicate se vor aduna echipei gazdă). Avantajul / dezavantajul se acordă întotdeauna primei echipe.
i.
1r H1
- câştigă echipa gazdă la finalul primei reprize după ce în prealabil s-a scăzut / adunat numărul de goluri indicat (1710 –1RH 1)
ii.
1r H2
- câştigă echipa oaspete la finalul primei reprize după ce în prealabil s-a scăzut / adunat numărul de goluri indicat echipei gazdă (1710 –1RH2)
(f)
Total goluri (TG1,2,3….etc.)
este tipul de pariu prin care jucătorul trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine goluri în meci, comparativ cu numărul goluri indicat.
i.
TG1-1
se înscriu mai puţine goluri în meci raporatat la numărul specificat (1710 – TG1-1)
ii.
TG1-2
se înscriu mai multe goluri în meci raporatat la numărul specificat (1710 – TG1-2)
(g)
Prima repriz
ă
/ final meci (P/F)
se indică ce echipă conduce la finalul primei reprize şi ce echipa câştigă meciul. Opţiuni de pariere: 1/1, 1/X, 1/2, X/1, X/X, X/2, 2/1, 2/X, 2/2. (aceleași semnificații ca și la
FOTBAL
)
Exemplu:
Dacă selectăm
1518 – P/F – X/2
înseamnă că la finalul primei reprize este egalitate, iar la finalul meciului câştigă oaspeţii
(h)
Total goluri prima repriz
ă
(1RTG1)
este tipul de pariu prin care jucătorul trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine goluri în prima repriza, comparativ cu numărul de goluri indicat.
i.
1RTG1
-
se înscriu mai puţine goluri în prima repriza raportat la numărul de goluri specificat în ofertă (1710 – TG 1)
ii.
1RTG2
- se înscriu mai multe goluri în prima repriza raportat la numărul de goluri specificat în ofertă (1710 – TG 2)
(i)
Total goluri repriza secundă (2RTG1)
este tipul de pariu prin care jucătorul trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine goluri în repriza a doua, comparativ cu numărul goluri indicat.
i.
2RTG1
-
se înscriu mai puţine goluri în repriza secundă raportat la numărul de goluri specificat în oferta (1710 – TG 1)
ii.
2RTG2
- se înscriu mai multe goluri în repriza secunda raportat la numărul de goluri specificat în ofertă (1710 – TG 2)
(j)
Total goluri echip
ă
(1TG sau 2TG)
este tipul de pariu prin care echipa trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine goluri în meci, comparativ cu numărul goluri indicat.
i.
1TG1
- prima echipa înscrie în meci mai puţine goluri decât numărul specificat
ii.
1TG2
- prima echipa înscrie în meci mai multe goluri decât numărul specificat
iii.
2TG1
- a doua echipa înscrie în meci mai puţine goluri decât numărul specificat
iv.
2TG2
- a doua echipa înscrie în meci mai multe goluri decât numărul specificat
(k)
Total goluri echip
ă
prima repriz
ă
(1r 1TG sau 1r 2TG)
este tipul de pariu prin care echipa trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine goluri în prima repriza, comparativ cu numărul goluri indicat.
i.
1r 1TG1 -
prima echipa înscrie în prima repriză mai puţine goluri decât numărul specificat
ii.
1r 1TG2
- prima echipa înscrie în prima repriză mai multe goluri decât numărul specificat
iii.
1r 2TG1
- a doua echipa înscrie în prima repriză mai puţine goluri decât numărul specificat
iv.
1r 2TG2
- a doua echipa înscrie în prima repriză mai multe goluri decât numărul specificat
(l)
Total goluri echip
ă
repriza secund
ă
(2r 1TG sau 2r 2TG)
este tipul de pariu prin care echipa trebuie să indice dacă se înscriu mai multe sau mai puţine goluri în repriza secunda, comparativ cu numărul goluri indicat.
i.
2r 1TG1 -
prima echipa înscrie în repriza secunda mai puţine goluri decât numărul specificat
ii.
2r 1TG2
- prima echipa înscrie în repriza secunda mai multe goluri decât numărul specificat
iii.
2r 2TG1
- a doua echipa înscrie în repriza secunda mai puţine goluri decât numărul specificat
iv.
2r 2TG2
- a doua echipa înscrie în repriza secunda mai multe goluri decât numărul specificat
(m)
Mai Multe Goluri(MG)
se referă la compararea numărului de goluri înscrise în cele două reprize de joc(indiferent care din cele 2 echipe le marchează). Opţiuni de pariere:
i.
I›II
în prima repriză se marchează mai multe goluri decât în cea de-a două repriză (1036- I›II sau 1036 – MG I›II )(Ex: 2-0 pauză, 2-1 final,
repriza a doua s-a marcat 1 gol,
î
n prima 2 goluri
)
ii.
I=II
în ambele repriză se marchează acelaşi număr de goluri (1036 - I=II sau 1036 - MG I=II) (Ex: 2-0 pauză, 2-2 final,
repriza a doua s-a marcat 2 goluri,
î
n prima 2 goluri
)
iii.
I‹II
în repriză secundă se marchează mai multe goluri decât în prima repriză (1036- I‹II sau 1036 - MG I‹II) (Ex: 2-0 pauză, 5-1 final,
repriza a doua s-a marcat 4 goluri,
î
n prima 2 goluri
)
(n)
Succesiune de evenimente (SE)
este un pariu în care trebuie indicat atât câştigătorul meciului cât şi menţionarea prin sub / peste a numărului de goluri înscrise în meci. (trebuie îndeplinite AMBELE PRONOSTICURI – atât rezultatul final cât şi raportarea corectă la numărul de goluri specificat în ofertă).
i.
1&TG1 -
la finalul meciului câştigă prima echipa şi se înscriu sub x goluri, x fiind numărul de goluri specificat în oferta de pariere (1710 - 1&TP1)
ii.
1&TG2 -
la finalul meciului câştigă prima echipă şi se înscriu peste x goluri, x fiind numărul de goluri specificat în oferta de pariere (1710 - 1&TP2)
iii.
2&TG1 -
la finalul meciului câştigă echipa oaspete şi se înscriu sub x goluri, x fiind numărul de goluri specificat în oferta de pariere (1710 - 2&TP1)
iv.
2&TG2 -
la finalul meciului câştigă echipa oaspete şi se înscriu peste x goluri, x fiind numărul de goluri specificat în oferta de pariere (1710 - 2&TP2)
v.
VD1
- echipa gazdă câştigă şi prima şi cea de-a doua repriză
vi.
VD2
- echipa oaspete câştigă şi prima şi cea de-a doua repriză
vii.
H1&TG1
- câştigă echipa gazdă după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de goluri indicat şi totalul golurilor este sub numărul indicat
viii.
H1&TG2
- câştigă echipa gazdă după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de goluri indicat şi totalul golurilor este peste numărul indicat
ix.
H2&TG1
- câştigă echipa oaspete după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de goluri indicat şi totalul golurilor este sub numărul indicat
x.
H2&TG2
- câştigă echipa oaspete după ce se scade / adaugă primei echipe, numărul de goluri indicat şi totalul golurilor este peste numărul indicat
(o)
Succesiune de evenimente prima repriz
ă
(SE)
este un pariu în care trebuie indicat atât câştigătorul primei repriza cât şi menţionarea prin sub / peste a numărului de goluri înscrise în prima repriza. (trebuie îndeplinite ambele pronosticuri – atât rezultatul final cât şi raportarea corectă la numărul de goluri specificat în ofertă).
i.
1r1&1rTG1 -
la finalul primei reprize câştigă prima echipa şi se înscriu sub x goluri, x fiind numărul de goluri specificat în oferta de pariere
(1710 - 1&1rTP1)
ii.
1r1&1rTG2 -
la finalul primei reprize câştigă prima echipă şi se înscriu peste x goluri, x fiind numărul de goluri specificat în oferta de pariere
(1710 - 1&1rTP2)
iii.
1r1&1rTG1 -
la finalul primei reprize câştigă echipa oaspete şi se înscriu sub x goluri, x fiind numărul de goluri specificat în oferta de pariere
(1710 - 2&1rTP1)
iv.
1r1&1rTG2 -
la finalul primei reprize câştigă echipa oaspete şi se înscriu peste x goluri, x fiind numărul de goluri specificat în oferta de pariere
(1710 - 2&1rTP2)
(p)
Total goluri par/ impar (Par/ Impar)
se referă la paritatea numărului de goluri înscrise în meci. Dacă se înscrie un număr de goluri par, atunci se termină cu una din cifrele: 0, 2, 4, 6, 8, iar dacă se înscrie un număr de goluri impar înseamnă că se termină cu una din cifrele impare: 1, 3, 5, 7, 9.
Exemplu: 1710 –
Par
înseamnă ca numărul de goluri total înscris în meci este un număr par.
83.
FOTBAL AMERICAN (NFL)
Pentru FOTBAL AMERICAN (NFL) se acceptă următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Prima Repriză
(c) Handicap
(d) Handicap Prima Repriză
(e) Total Puncte
(f) Total Puncte Prima Repriză
(g) Total Puncte Repriza Secundă
(h) Total Puncte Echipă
(i) Total Puncte Echipă Prima Repriză
(j) Total Puncte Echipă Repriza Secundă
(k) Mai Multe Puncte
(l) Succesiune Evenimente
(m) Total Puncte Par/ Impar.
84.
VOLEI
(a) La Volei (3/5 Seturi) se poate paria pe:
(a) Rezultat Final
(b) Primul Set
(c) Handicap Seturi
(d) Handicap Puncte
(e) Total Puncte
(f) Primul Set/ Final Meci
(g) Primul Set & Setul 2
(h) Scor Corect
(i) Total Puncte Primul Set.
(j) Total Puncte Par/Impar
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
85.
VOLEI PE PLAJĂ
(a) Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
rezultat final
.
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
86.
HOCHEI PE IARB
Ă
(a) Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Şansă Dublă
(c) Handicap
(d) Total Goluri
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
87.
POLO
Oferta la POLO (atenţie: primele 2 sferturi se consideră a fi PRIMA REPRIZĂ, sfertul 3+4 se consideră a fi REPRIZA a DOUA) poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Şansă Dublă
(c) Handicap
(d) Handicap Prima Repriză
(e) Total Goluri
(f) Total Goluri Prima Repriză
(g) Total Goluri Repriza Secundă
(h) Total Goluri Echipă
(i) Total Goluri Echipă Prima Repriză
(j) Total Goluri Echipă Repriza Secundă
(k) Mai Multe Goluri
(l) Cine Merge Mai Departe
(m) Succesiune Evenimente
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
88.
BASEBALL
(a) Oferta la BASEBALL poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Handicap
(c) Total Puncte
(d) Succesiune Evenimente
(e) Primul Inning
(f) Total Puncte Primul Inning
(g) Total Puncte Par / Impar
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
89.
FUTSAL (FOTBAL DE SALĂ)
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Handicap
(c) Total Goluri
(d) Succesiune Evenimente
(e) Câştigă Meciul
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
90.
ATLETISM
Oferta la ATLETISM poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Loc. 1 – se indică câștigătorul cursei
(b) Loc. 1-3 – se indică concurentul care ocupă una dintre primele 3 poziții în cursă.
(c) Duel – dintre 2 competitori indicați în ofertă se alege cel care obține locul cel mai bun în cursă.
91.
Î
NOT
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Loc. 1 – se indică câștigătorul cursei
(b) Loc. 1-2 – se indică concurentul care ocupă una dintre primele două poziții în cursă.
(c) Duel – dintre 2 competitori indicați în ofertă se alege cel care obține locul cel mai bun în cursă.
92.
FORMULA 1
ș
i MOTO GP
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) V – se indică câștigătorul cursei
(b) Loc. 1-3 – se indică concurentul care ocupă una dintre primele 3 poziții în cursă.
(c) Loc. 1-10 – se indică concurentul care ocupă una dintre primele 10 poziții în cursă.
(d) Duel – dintre 2 competitori indicați în ofertă se alege cel care obține locul cel mai bun în cursă.
93.
SCHI
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) V – se indică câștigătorul cursei
(b) Loc. 1-3 – se indică concurentul care ocupă una dintre primele 3 poziții.
(c) Loc. 1-10 – se indică concurentul care ocupă una dintre primele 10 poziții.
94.
CICLISM
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) V – se indică câștigătorul cursei
(b) Loc. 1-3 – se indică concurentul care ocupă una dintre primele 3 poziții.
(c) Loc. 1-10 – se indică concurentul care ocupă una dintre primele 10 poziții.
95.
BOX
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
Rezultat final
96.
RUGBY
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Şansă Dublă
(c) Handicap
(d) Total Puncte
(e) Succesiune Evenimente
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
97.
SNOOKER
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Primul Frame
(c) Handicap Frame-Uri
(d) Total Frame-Uri
(e) Succesiune Evenimente
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
98.
DARTS
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Handicap
(c) Total Puncte
(d) Succesiune Evenimente
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
99.
FOTBAL DE PLAJĂ
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Handicap
(c) Total Goluri
(d) Succesiune Evenimente
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
100.
K1
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
Rezultat final
101. Ș
AH
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
R
ezultat final
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
102.
CRICKET
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Handicap
(c) Total Puncte
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
103.
BANDY
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Şansă Dublă
(c) Handicap
(d) Total Goluri
(e) Câştigă Meciul
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
104.
FLOORBALL
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Şansă Dublă
(c) Handicap
(d) Total Goluri
(e) Câştigă Meciul
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
105.
TENIS DE MASĂ
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Primul Set
(c) Handicap Seturi
(d) Total Puncte
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
106.
BADMINTON
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
rezultat final
107.
FOTBAL AUSTRALIAN
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Handicap
(c) Total Puncte
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
108.
PESAPALLO
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a) Rezultat Final
(b) Handicap
(c) Total Goluri
NOTĂ: interpretarea acestor tipuri de pariuri se face la fel ca la tipurile de pariuri anterioare.
109.
BOWLS
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
R
ezultat final
110.
NETBALL
Oferta poate cuprinde următoarele tipuri de pariuri:
(a)Rezultat Final
(b)Handicap
(c) Total Puncte
PARIURI NONSPORTIVE
111. Pariul de orice fel este un tip de pariu în cotă fixă în care evenimentele nu au un caracter sportiv.
112. Operatorul va primi pariuri de orice fel pe evenimente precum: pariuri politice, câștigarea premiilor Oscar, concursul Miss World, concursul de muzica Eurovision, concursul de muzica Sanremo etc.
113. Atunci când apare o egalitate în cadrul unui eveniment (de ex. doi câștigători, două locuri doi sau altele), pariul se va împărți în mod corespunzător.
114. Rezultatele luate în considerare sunt cele înregistrate la locul desfășurării evenimentului. Eventualele investigații ulterioare realizate de către autoritățile competente, vor fi luate în considerare la plata pariului doar dacă sunt realizate în aceeași zi cu cea a finalizării evenimentului. Orice investigație realizată în ziua / zilele următoare nu va fi luată în considerare, indiferent de temeiul sau rezultatul acesteia.
115. Nu se vor oferi pentru Loteria Română pariuri pe numere sau pariuri pe rezultatele extragerilor.
116. Pariurile de orice fel sunt acceptate numai pe o bază unică și nu pot fi combinate cu alte evenimente.
PARIURI PE NUMERE
117. Pariurile pe rezultatele extragerilor la loteriile internaționale nu presupun o participare efectivă a jucătorului la loteriile internaționale, ci un pariu pe care jucătorul îl face pe rezultatele extragerilor la acestea.
118. Organizatorul nu va oferi pariuri asupra rezultatelor evenimentelor Loteriei Naționale Române sau care pot intra în conflict cu vânzările sau activitatea CN „Loteria Română” SA.
119. Pariurile pe rezultatele extragerilor la loteriile internaționale pot fi efectuate până în momentul începerii, dacă nu există alte specificații. Lista de pariere cuprinde specificații cu privire la ora până la care poate fi pariat evenimentul.
120. În cazul în care au loc două sau mai multe extrageri în aceeaşi zi, la aceeaşi loterie, pariurile vor fi luate în considerare pentru extragerea principală (prima), dacă nu se primesc alte instrucţiuni. Dacă, din orice motiv, nu are loc extragerea sau nu se specifică nicio extragere, pariurile efectuate vor rămâne valabile pentru următoarea extragere de numere disponibilă.
121. În cazul în care au loc două sau mai multe extrageri în aceeași zi și vor fi acceptate pariuri pe aceste loterii, atunci aceste loterii vor fi denumite distinct pentru a se face raportarea corectă la extragerea aferentă ofertei.
122. Rezultatul luat în calcul de către Organizator este rezultatul oficial al extragerilor individuale ale loteriilor, exclusiv numerele de bază. Numărul extras suplimentar nu se ia în considerare la nicio extragere loto, pentru niciun tip de pariu.
123. Rezultatele extragerilor efectuate la loterii vor fi validate de către societatea organizatoare de pariuri, pe baza datelor înscrise pe website-urile oficiale ale organizatorilor extragerilor. Societatea își asumă răspunderea pentru exactitatea preluării datelor de pe website-urile oficiale ale organizatorilor extragerilor.
124. Organizatorul anunță rezultatul extragerii, cel mai târziu în 24 de ore de la finalizarea acesteia.
125. Oferta de pariere va fi adusă la cunoștința clienților / jucătorilor săptămânal, înainte de desfășurarea evenimentelor (extragerilor), prin afișare pe platforma online.
126. Tipuri de pariuri
(a)Pariul simplu – pentru acest tip de pariu trebuie indicate corect toate numerele pariate pe bilet. Pentru efectuarea unui pariu se poate opta pentru minim 1 număr şi maxim 10 numere, excepţie fac loteriile cu extragere 4 sau 5 numere, pentru care se pot paria maxim 4 numere respectiv 5 numere.
(b)Pariul sistem – acest tip de pariu implică selectarea mai multor numere (minim 2, maxim 15), dar pentru care se optează pentru o condiţie de minim. Sistemul minim acceptat este 1 din 2 şi sistemul maxim este 10 din 15 (excepție, 4/5 din 15 pentru loteriile cu extragere de 4 respectiv 5 numere). Pentru a fi câştigător un bilet trebuie să îndeplinească condiţia de minim a sistemului ales, în caz contrar este considerat necâştigător.
Pariurile Virtuale
127. Cursele de câini și extragerile BeSix rulează pe durata programului Organizatorului, la intervalul de 5 minute.
128. La fiecare 5 (cinci) minute, clientul este informat despre cotele de pariere, iar în cele 4 (patru) minute preliminare fiecărui eveniment, setul cotelor de pariere este afișat pe platforma online. În cele 4 (patru) minute preliminare, se acceptă și se efectuează pariurile pentru evenimentul respectiv. De asemenea, arhiva evenimentelor se menține pe o perioada de timp de 30 de zile de la finalizarea ultimului eveniment de pe bilet, iar orice solicitare de documente după expirarea termenului de 30 de zile este nulă.
129. Pariul este efectuat în momentul înregistrării biletului.
130. După fiecare eveniment, pe durata unui minut, se informează rezultatul iar biletele sunt validate automat.
131. Programul de gestionare a activității de pariere este furnizat de către firme specializate în domeniu și este autorizat conform normelor europene, prin “Raportul de testare al Institutului Sloven pentru calitate și Metrologie” .
Pariul pe cursele de c
â
ini
132. Este un tip de pariuri “live”, realizate de către client pe evenimente ce constau în curse de câini preînregistrate, transmise de către Organizator pe platforma online.
133. Transmisia curselor se va face de la un server independent.
134. Înregistrările curselor de câini nu constau în evenimente personalizate (neavând înscrise data, locul, locația, denumirea cursei etc.) ci sunt identificate printr-un număr de ordine și conțin efectiv desfășurarea evenimentului, de la momentul startului și până la finalul cursei.
135. Cursele preînregistrate sunt depozitate într-un sistem computerizat special (hardware securizat) de unde programul alege aleatoriu o cursă pe care o transmite
.
136. La fiecare cursă participă 6 (șase) sau 8 (opt) câini, având înscrise numerele de concurs de la 1 la 6, respectiv de la 1 la 8.
137. Tipurile de pariere sunt:
(a)
pariuri solo
(pe victorie), la care se pariază pe victoria unuia sau altuia din câinii participanți;
(b)
pariul dublu
, la care se pariază pe doi câini, în ordinea în care vor trece aceștia linia de sosire, ocupând locul întâi, respectiv al doilea în cursa respectivă.
Pariul BeSix
138. Este un pariu în cotă fixă, pe rezultatele unor evenimente ce se produc fără implicarea organizatorului, evenimente
generate aleatoriu
de un
sistem independent.
Organizatorul nu ofer
ă
pariuri asupra rezultatelor evenimentelor Loteriei Na
ț
ionale Rom
â
ne.
Evenimentele constau în extrageri de numere ce se efectuează de către un server independent, asupra căruia nici organizatorul nici o terță persoană nu pot interveni în niciun fel. Extragerile sunt redate live, putând fi vizualizate pe platforma online a Organizatorului în care se acceptă aceste pariuri .
139. Evenimentele sunt generate de un server independent,
f
ă
r
ă
a avea leg
ă
tur
ă
cu sumele pariate
.
140. Pentru fiecare eveniment se extrag 35 numere din 49.
141. Pe un pariu se pot paria între 6 și 10 numere.
142. Mecanism de extragere: prima dată se extrag 5 numere care vor fi în componența fiecărei combinații câștigătoare aferente extragerii, apoi se extrage cel de-al șaselea număr, în dreptul căruia, este indicată și cota care stabilește valoarea câștigului. Un bilet este câștigător dacă exista un minim de 6 numere indicate corect.
143. Posibilități de pariere:
(a)Pariul simplu - pe un bilet se pariază pe 6 numere de la 1 la 49. Biletul este câștigător dacă au fost indicate corect toate cele 6 numere, câștigul calculându-se înmulțind cota indicată de extragerea celui de-al șaselea număr cu miza de pe bilet.
(b)Pariul combinat implică mai multe variante de pariere pe bilet și în acest caz întâlnim mai multe situații:
i.Se pot paria mai mult de 6 numere pe bilet, dar maxim 10. De exemplu, puteți paria 8 numere pe bilet, însemnând că aveți 28 de combinații posibil câștigătoare a câte șase numere fiecare.
ii.Se pot paria mai multe seturi / grupuri de numere pentru o extragere. De ex: 8 numere + alte 9 numere + alte 10 numere. Cele 8 numere înseamnă 28 combinații de câte 6 numere, 9 numere înseamnă 84 combinații și 10 numere înseamnă 210 combinații. În total sunt 322 de variante posibile a câte 6 numere fiecare.
144. În cazul biletelor combinate, poate să fie câștigătoare o combinație de 6 numere sau mai multe variante de câte 6 numere. În această situație, câștigul se calculeză înmulțind miza pe combinație cu cota celui de al șaselea număr și apoi cumulând toate sumele câștigătoare.
145. Pe un bilet se pot face mai multe pariuri pe același eveniment sau pe evenimente succesive. Opțiunile pentru extrageri consecutive sunt: 1, 2, 5 și 10 extrageri consecutive.
146. Pariorul poate opta pentru grupul de numere pe care îl dorește sau poate să facă o selecție aleatorie, generată automat de sistem.
SUPERPOT
147. Este un câștig suplimentar care se acordă clienților, exclusiv pentru biletele de pariere pe cursele de câini sau BESIX.
148. Modalitatea de atribuire a câștigului suplimentar se realizează pe baza unui algoritm aleatoriu, jucătorilor ce pariază pe cursele de câini sau BESIX.
149. În mod aleatoriu, un astfel de bilet pariat este desemnat ca beneficiar al câștigului suplimentar. Numărul biletului pentru care se acordă câștigul suplimentar SUPERPOT, poate fi doar al unui bilet necâștigător.
150. Câștigul suplimentar SUPERPOT se acordă dintr-un fond de câștig constituit prin cumularea valorilor subunitare ale biletelor câștigătoare, pariate la cursele de câini sau BESIX. (Ex: în cazul unui câștig teoretic de 173.59 lei, pe bilet va fi înscrisă suma posibil a fi câștigată = 173 lei, iar în cazul în care biletul este câștigător, clientul primește 173 lei; diferența de 0.59 lei se reține de către Organizator, pentru constituirea fondului de câștig suplimentar SUPERPOT). Excepție de la aceasta regulă fac doar biletele câștigătoare ale căror câștiguri nu depășesc suma de 2 lei.
Pariul
“
Lucky Six”
151. “Lucky Six” este un pariu în cotă fixă, pe rezultatele unor evenimente ce se produc fără implicarea Organizatorului, evenimente generate aleatoriu de un sistem independent.
152. Evenimentele constau în extrageri de numere ce se efectuează de către un server independent, asupra căruia nici Organizatorul nici o terță persoană nu pot interveni în niciun fel.
153. Extragerile sunt redate live, putând fi vizualizate pe website-ul Organizatorului.
154. Programul de generare de numere aleatorii este certificat în conformitate cu Malta Lotteries & Gaming Authority de către laboratorul de testare certificat iTech Labs Australia, IEO / ISO 17025 laborator de testări acreditat.
155. Lucky Six este organizat în runde de afișare a numerelor, în fiecare rundă a jocului sunt afișate 35 de numere generate aleatoriu din cele 48 de numere participante la extragere (de la 1 la 48).
156. Cele 48 de bile sunt împărțite în 8 grupe a câte 6 numere. Fiecare grupă este marcată cu câte o culoare. Grupele de culori sunt: roșu, verde, albastru, violet, maro, galben, portocaliu, negru și sunt împărțite astfel:
(a)Grupul de numere ROȘU: 1, 9, 17, 25, 33, 41;
(b)Grupul de numere VERDE: 2, 10, 18, 26, 34, 42;
(c)Grupul de numere ALBASTRU: 3, 11, 19, 27, 35, 43;
(d)Grupul de numere VIOLET: 4, 12, 20, 28, 36, 44;
(e)Grupul de numere MARO: 5, 13, 21, 29, 37, 45;
(f)Grupul de numere GALBEN: 6, 14, 22, 30, 38, 46;
(g)Grupul de numere PORTOCALIU: 7, 15, 23, 31, 39, 47;
(h)Grupul de numere NEGRU: 8, 16, 24, 32, 40, 48.
157. Extragerile rulează la intervalul de 5 minute și 30 de secunde, iar jucătorul trebuie să indice corect 6 dintre cele 35 de numere afișate pentru a câștiga.
158. Sistemul video de pariere pe numere afișate este un sistem computerizat dedicat, având la bază un program (software) specializat, care alege în mod aleator numere pe care le afișează.
159. Suma minimă care poate fi pariată pe un bilet este de 2 Ron.
160. Câștigul maxim al unui bilet este de 100.000 Ron.
161. Numerele afișate nu pot fi stabilite sau alterate în vreun fel de către Organizator, modalitatea de funcționare a sistemului fiind complet independentă de voința Organizatorului sau a angajaților săi.
162. Pariul SIMPLU – 6/35 – Pariul este câștigător dacă toate cele 6 numere indicate de către jucător se regăsesc între cele 35 de numere afișate în cadrul rundei.
163. Câștigul se calculează înmulțind cota indicată de extragerea celui de-al șaselea număr cu miza de pe bilet.
164. Clientul este informat despre cotele de pariere, acestea fiind afișate pe monitoarele din agenții astfel:
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 6 cota va fi 10000
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 7 cota va fi 7500
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 8 cota va fi 5000
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 9 cota va fi 2500
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 10 cota va fi 1000
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 11 cota va fi 500
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 12 cota va fi 300
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 13 cota va fi 200
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 14 cota va fi 150
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 15 cota va fi 100
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 16 cota va fi 90
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 17 cota va fi 80
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 18 cota va fi 70
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 19 cota va fi 60
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 20 cota va fi 50
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 21 cota va fi 40
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 22 cota va fi 30
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 23 cota va fi 25
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 24 cota va fi 20
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 25 cota va fi 15
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 26 cota va fi 10
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 27 cota va fi 9
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 28 cota va fi 8
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 29 cota va fi 7
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 30 cota va fi 6
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 31 cota va fi 5
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 32 cota va fi 4
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 33 cota va fi 3
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 34 cota va fi 2
✓ Dacă ultimul număr ghicit este la bila extrasă 35 cota va fi 1
165. Trifoi câștigător - În tabelul numerelor sunt afișate, de asemenea, 2 simboluri "trifoi", care determină un posibil câștig suplimentar, astfel:
(a)În cazul în care toate cele 6 numere pariate se regăsesc între cele 35 de numere afișate, iar unul dintre cele 6 numere se află în unul dintre cele două câmpuri marcate cu simbolul “trifoi”, câștigul este înmulțit cu 2.
(b)În cazul în care toate cele 6 numere pariate se regăsesc între cele 35 de numere afișate, iar două dintre cele 6 numere jucate se află în cele două câmpuri marcate cu simbolul câmpul marcat cu trifoi, câștigul este înmulțit cu 3.
166. Simbolurile trifoi nu se regăsesc întotdeuna în același câmp și nu pot fi prezise în avans.
Pariuri speciale
167.
6 numere și o culoare
- jucătorul poate paria pe culoarea grupului de numere generate. Acest pariu este câștigător în cazul în care 6 numere de aceași culoare sunt generate. Cotele și regulile sunt aceleași ca și în cazul unui pariu simplu 6/35.
168.
Mai multe numere Par/Impar
– Jucătorul poate paria dacă în primele cinci bile afișate vor fi mai multe numere pare sau mai multe numere impare. Pariul este câștigător atunci când cel puțin 3 dintre cele 5 bile afișate au calitatea indicată de pariu (par/impar). Cotele pentru acest tip de pariu sunt de 1.80 atât pentru par cât și pentru impar.
169.
Primul număr
(par/impar)
– Jucătorul are posibilitatea de a paria dacă prima bilă extrasă în cadrul rundei va fi un număr par sau impar. Cotele pentru acest tip de pariu sunt de 1.80 pentru par cât și pentru impar.
170.
Suma numerelor (sub / peste 122.5)
– Jucătorul are posibilitatea de a paria că suma primelor 5 bile extrase să fie mai mică sau mai mare de 122.5. Cotele sunt de 1.80 pentru sub cât și pentru peste.
171.
Primul număr (sub / peste 24.5)
- jucӑtorul poate paria că primul număr afișat va fi mai mare sau mai mic de 24.5. Cotele sunt de 1.80 pentru peste cât și pentru sub.
172.
Culoare primul număr
- Jucӑtorul poate paria pe culoarea primei bile afișate. Poate juca 1, 2 sau 4 culori din posibilul de 8, pe un singur bilet. Cotele sunt de 7.20 dacă jucătorul pariază pe 1 culoare, 3.60 dacă jucătorul pariază pe 2 culori și 1.80 dacă jucătorul pariază pe 4 culori.
173.
Număr în primele 5 bile
– Jucătorul poate paria că numărul ales de el va fi afișat în primele 5 bile. Cota pentru acest tip de pariu este 8.00.
Pariul de tip sistem (combinat)
174. Acest tip de pariu oferă posibilitatea de a juca, pe un bilet, cel mult 10 numere dintre care cel puțin 6 trebuie să se regăsească între cele 35 afișate în cadrul unei runde. Pentru bilete de tip sistem, minimul posibil de plată crește. Pariuri sistem posibile:
(a)6/7 cu 7 combinații posibile;
(b)6/8 cu 28 combinații posibile;
(c)6/9 cu 84 combinații posibile;
(d)6/10 cu 210 combinații posibile.
175. Prețul biletului este calculat utilizând numărul de combinații prezente pe biletul de pariu sistem, prețul minim pentru o combinație fiind de 0.1 Ron.
176. Exemplu: pentru varianta 6/8, având 28 de combinații posibile: 0.1 Ron / combinație x 28 combinații posibile = preț minim 2.8 Lei
177. Singura excepție de la această regulă este cazul variantei 6/7, la care prețul minim al biletului este de minim 2 Ron pentru un bilet.
178. Pariul este efectuat în momentul tipăririi biletului, iar biletul nu poate fi schimbat sau stornat. Acceptarea pariurilor se oprește la începerea rundei.
179. Organizatorul poate, la libera sa alegere să nu mai primească pariuri pentru rundă înainte de începerea acesteia, în cazul defecțiunii sistemului sau a echipamentelor de comunicații.
180. Organizatorul nu este răspunzător pentru orice pagubă sau pierdere a Pariorului care poate apărea din cauza unor defecțiuni ale sistemului de comunicații sau echipamentelor din cauza unor circumstanțe excepționale (de forță majoră, etc.).
181. Pentru orice circumstanțe eventuale care nu intră sub incidența prezentului articol, se aplică celelalte dispoziții ale normelor jocurilor de noroc ale Organizatorului pariurilor.
182. Ca și rezultate finale se vor lua în considerare numai rezultatele oficiale publicate în ziua cursei, care sunt stocate pe un suport electronic al Organizatorului.
PARIURI LIVE
183. Sunt pariurile pe care clienții pot paria înaintea sau pe parcursul desfășurării evenimentului sportiv.
184. Pe un bilet se poate paria un singur tip de pariu pe același meci.
185. Cotele pe lista de pariuri – oferta se schimbă în timpul desfășurării evenimentului, iar informațiile, privind fiecare schimbare de curs, se transmit automat pe platforma online.
186. Se poate întâmpla ca de la momentul plasării pariului şi până la înregistrarea biletului, cota să se modifice. În această situaţie, cota valabilă este cea înscrisă pe biletul de pariere, cu excepția situațiilor prevăzute de regulament.
187. Pariurile Live nu se pot paria împreună cu alte evenimente din ofertă.
188. Rezultatele pariurilor live sunt furnizate de către Sportradar AG. Datorită acestui tip de pariu specific care se desfășoară în timp real, cu mai mult de 280.000 evenimente anual, rezultatele nu pot fi afișate pe suport de hârtie sau pe website. Biletele sunt validate în mod automat, în timp real, pe baza informațiilor extrase direct din bazele de date ale Sportradar AG.
189. Dacă rezultatul unui tip de pariu nu se poate verifica oficial, ne rezervăm dreptul de a amâna validarea până la confirmarea oficială.
190. Dacă s-au oferit tipuri de pariuri când rezultatul era deja cunoscut, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 oricărui pariu.
191. În cazul oricăror cote afișate sau calculate în mod evident incorect, ne rezervăm dreptul de a plăti cota de piață sau Cotă 1. Este inclusă și deviația cu mai mult de 100% a plății în comparație cu media pieței.
192. În cazul în care transmisia este abandonată și meciul se finalizează în mod regulat, toate pariurile vor fi decise conform rezultatului final. Dacă rezultatul unui tip de pariu nu se poate verifica oficial, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului
193. În cazul validării incorecte a pariurilor, ne rezervăm dreptul de a le corecta în orice moment.
194. În cazul în care sunt încălcate regulile generale ale unui sport, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 oricărui pariu (ex: durate reprize neobișnuite, procedură de numărare, formatul meciului etc.).
195. În cazul în care regulile și formatul unui meci diferă față de informațiile implicite, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 oricărui pariu.
196. În cazul în care un meci nu se finalizează sau nu se desfășoară în mod regulat (ex: descalificare, întrerupere, retragere, etc.), toate pariurile nedecise se vor considera nule.
FOTBAL
(a) 1 X 2 - Care echipă va câștiga meciul (1-X-2) Gazde; Egal; Oaspeți
(b) Total (doar totaluri *.5) - Ex: 0.5, 1.5, 2.5, 3.5, ...
(c) Handicap - Handicap European (ex: Handicap 0:2, Handicap 5:0, ...) 1-X-2
(d) Asiatic total - Total (ex: 2.00, 2.25, 2.75, …)
(e) Handicap Asiatic - Pariuri Handicap Asiatic (ex: -2.00/+2.00, -2.25/2.25, -2.50/2.5 …)
(f) Egal pariul primește cota 1
i.Dacă meciul se termină egal după timpul regulamentar, toate pariurile se consideră nule
ii.Asemenea Handicap Asiatic 0 (levelball, pick-em)
(g) Cine va câștiga restul meciului? - Care echipă va înscrie mai multe goluri în timpul rămas?
(h) Golul următor - Cine va înscrie golul 1, 2, ...? (1 - X (Niciun gol) - 2)
(i) Șansă dublă (1X-12-X2) - Gazde sau egal; gazde sau oaspeți; egal sau oaspeți
(j) Scor corect
(a)Rezultat fix (3:0, 2:0, 1:0, 3:2, 3:1, 2:1, 0:0, 1:1, 2:2, 3:3, 1:2, 1:3, 2:3, 0:1, 0:2, 0:3 și “oricare altul”)
(b)Dacă o echipă înscrie 4 goluri, pariul este decis “oricare altul”.
(k) Scor corect flex - Similar cu scor corect dar extins de către scorul curent
(l) Goluri gazde
i.Câte goluri va înscrie echipa gazdă
ii.0, 1, 2, 3+
(m) Goluri oaspeți
i.Câte goluri va înscrie echipa oaspete
ii.0, 1, 2, 3+
(n) Ambele echipe să înscrie - Gol/Niciun gol; (da; nu)
(o) Impar/Par - Număr Impar/Par de goluri
(p) Care echipă va avea lovitura de start? - Gazde/ oaspeți
(q) Repriza 1 – 1 X 2
i.Care echipă va câștiga prima repriză?
ii.Rezultat la pauză 1 X 2
(r) Repriza 1 - Total (doar totaluri *.5) - Doar golurile înscrise în prima repriză
(s) Repriza 1 - Asiatic Total - Total (ex: 2.00, 2.25, 2.75, …)
(t) Repriza 1 - Handicap Asiatic - Pariuri Handicap Asiatic pentru repriza 1 (ex: -2.00/+2.00, -2.25/2.25, -2.50/2.5 …)
(u) Repriza 1 - Cine va câștiga restul meciului? - Cine va câștiga restul primei reprize?
(v) Repriza 1 - Golul următor - Gazde; Niciun gol; oaspeți
(w) Repriza 1 - Scor corect flex - Similar cu Scor corect flex
(x) Prelungiri – 1 X 2 - Doar golurile înscrise în prelungiri
(y) Prelungiri – Total - Doar golurile înscrise în prelungiri
(z) Prelungiri - Cine va câștiga restul meciului? - Doar golurile înscrise în prelungiri
(aa) Prelungiri - Golul următor - Doar golurile înscrise în prelungiri
(bb) Care echipă va câștiga la loviturile de departajare? - Doar golurile înscrise la loviturile de departajare
(cc) Prelungiri - Handicap Asiatic
i.Doar golurile înscrise în prelungiri
ii.Pariuri Handicap Asiatic (ex: -2.00/+2.00, -2.25/2.25, -2.50/2.5 …)
(dd) Prelungiri Repriza 1 – 1 X 2 - Doar golurile înscrise în prelungirile reprizei 1
(ee) Prelungiri - Scor corect flex
i.Doar golurile înscrise în prelungiri
ii.Extins de scorul curent
(ff) Prelungiri Repriza 1 - Scor corect flex
i.Doar golurile înscrise în prelungirile reprizei 1
ii.Extins de scorul curent
(gg) Prelungiri Repriza 1 - Handicap Asiatic
i.Doar golurile înscrise în prelungirile reprizei 1
ii.Pariuri Handicap Asiatic (ex: -2.00/+2.00, -2.25/2.25, -2.50/2.5)
(hh) Cornere - Care echipă va primi cele mai multe cornere
(ii) Cartonașe - Care echipă va primi cele mai multe cartonașe
(jj) Handicap cornere - Handicap 12 în unități *.5
(kk) Total cornere - Număr total de cornere în unități *.5
(ll) Total cornere (agreat) - Număr total de cornere în interval fix (<9, 9-11, 12+)
(mm) Total cornere gazde - Număr total de cornere pentru gazde în interval fix (<9, 9-11, 12+)
(nn) Total cornere oaspeți - Număr total de cornere pentru oaspeți în interval fix (<9, 9-11, 12+)
(oo) Total cornere gazde - Număr total de cornere pentru gazde în unități *.5
(pp) Total cornere oaspeți - Număr total de cornere pentru oaspeți în unități *.5
(qq) Cornere Impar/Par - Număr Impar/Par de cornere
(rr) Repriza 1 – Cornere - Care echipă va primi cele mai multe cornere în repriza 1
(ss) Repriza 1 - Handicap cornere - Handicap 12 în repriza 1 în unități *.5
(tt) Repriza 1 - Total cornere - Număr total de cornere în repriza 1 în unități *.5
(uu) Repriza 1 - Total cornere (agreat) - Număr total de cornere în repriza 1 interval fix (<5, 5-7, 7+)
(vv) Repriza 1 - Cornere gazde - Număr total de cornere pentru gazde în repriza 1 interval fix (0-1, 2, 3, 4+)
(ww) Repriza 1 - Cornere oaspeți - Număr total de cornere pentru oaspeți în repriza 1 interval fix (0-1, 2, 3, 4+)
(xx) Repriza 1 - Total cornere gazde - Număr total de cornere pentru gazde în repriza 1 în unități *.5
(yy) Repriza 1 - Total cornere oaspeți - Număr total de cornere pentru oaspeți în repriza 1 în unități *.5
(zz) Repriza 1 - Cornere Impar/Par - Număr Impar/Par de cornere în repriza 1
(aaa) Total gazde - Număr total de goluri pentru gazde în unități *.5
(bbb) Total oaspeți - Număr total de goluri pentru oaspeți în unități *.5
(ccc) Număr exact de goluri - Număr exact de goluri (0, 1, 2, 3, 4, 5, 6+)
(ddd) Repriza 1 - Goluri gazde
i.Câte goluri va înscrie echipa gazdă în repriza 1
ii.0, 1, 2, 3+
(eee) Repriza 1 - Goluri oaspeți
i.Câte goluri va înscrie echipa oaspete în repriza 1
ii.0, 1, 2, 3+
(fff) Repriza cu cele mai multe goluri
i.Repriza cu cele mai multe goluri înscrise (repriza 1, repriza 2, egal)
ii.Se consideră doar timpul regulamentar
(ggg) Când se va înscrie golul următor?
i.În ce interval de timp se va înscrie golul următor (0-15, 16-30, 31-45, 46-60, 61-75, 76-90, niciun gol)
ii.Decis în minutul în care s-a înscris golul. Ex: 0-15 minute se decide dacă golul a fost înscris în intervalul 0:00-15:00 (15:01 se consideră 16-30)
iii.31-45 și 76-90 includ și reprizele de prelungiri
iv.Se consideră timpul afișat la TV. În cazul în care nu este disponibil, se consideră minutul în care balonul depășește linia porții și se va decide în baza ceasului afișat la TV
(hhh) Total cartonașe - Număr total de cartonașe în unități *.5
(iii) Total cartonașe (exact) - Număr total de cartonașe, fix (<4, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12+)
(jjj) Eliminare - Va fi acordat un cartonaș roșu sau galben-roșu în meci
(kkk) Cartonașe gazde - Număr total de cartonașe pentru gazde în unități *.5
(lll) Cartonașe oaspeți - Număr total de cartonașe pentru oaspeți în unități *.5
(mmm) Total puncte pentru cartonașe - Număr total de puncte pentru cartonașe în unități *.5
(nnn) Total puncte pentru cartonașe (agreat) - Număr total de puncte pentru cartonașe în interval fix (0-30, 31-45, 46-60, 61-75, 76+)
(ooo) Repriza 1 - Total cartonașe - Doar cartonașe acordate în repriza 1
(ppp) Repriza 1 - Total cartonașe (exact) - Număr exact de cartonașe acordate în repriza 1 (0, 1, 2, 3, 4, 5, 6+)
(qqq) Repriza 1 - Cartonașe gazde - Număr total de cartonașe acordate în repriza 1 pentru gazde în unități *.5
(rrr) Repriza 1 - Cartonașe oaspeți - Număr total de cartonașe acordate în repriza 1 pentru oaspeți în unități *.5
(sss) Repriza 1 - Total puncte pentru cartonașe - Număr total de puncte pentru cartonașe în repriza 1 în unități *.5
(ttt) Repriza 1 - Total puncte pentru cartonașe (agreat) - Număr total de puncte pentru cartonașe în repriza 1 în interval fix (0-10, 11-25, 26-40, 41+)
(uuu) Repriza 1 - Goluri exact - Număr exact de goluri înscrise în repriza 1 (0, 1, 2, 3, 4, 5, 6+)
(vvv) Rezultat final și Totaluri - Combinație dintre 1X2 și Total 2.5 (Gazdele câștigă și sub, Gazdele câștigă și peste, Egal și sub, Egal și peste, Oaspeții câștiga și sub, Oaspeții câștiga și peste)
(www) Care echipă se califică pentru runda următoare? - gazde; oaspeți
(xxx) Cum se va decide meciul? - “Gazde/Oaspeți” după “Timp regulamentar/Prelungiri/Lovituri de departajare”
(yyy) Să înscrie oricând - Jucător gazde X, Jucător oaspeți X, niciunul
(zzz) Următorul marcator - Jucător gazde X, Jucător oaspeți X, niciunul IMPORTANT
IMPORTANT
197. Toate pariurile (cu excepția celor pe reprize, prelungiri și lovituri de departajare) se consideră doar în timpul regulamentar de joc.
198. Dacă un meci este întrerupt și reluat în 48h de la lovitura de start, toate pariurile deschise se vor decide în baza rezultatului final. În caz contrar, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
199. 90 de minute de joc: Pariurile se bazează pe rezultatul la finalul celor 90 de minute de joc, dacă nu se menționează altfel. Sunt incluse și minutele de prelungiri datorate accidentărilor sau opririlor dar nu includ reprizele de prelungiri, timpul alocat loviturilor de departajare sau golul de aur.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă
1 A PARIURILOR
200. Dacă pariul rămâne deschis după ce următoarele evenimente au avut loc: goluri, cartonașe roșii sau galben-roșu și penalty-uri, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
201. Dacă pariul a fost deschis cu un cartonaș lipsă sau incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
202. Dacă cotele au fost oferite cu un timp al meciului incorect (mai mult de 5 minute), ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
203. Dacă se introduce un scor greșit, toate pariurile vor fi anulate pentru intervalul de timp în care a fost afișat scorul greșit.
204. Dacă un meci este întrerupt sau amânat și nu se reia în 48h de la lovitura de start, pariul va fi nul.
205. Dacă numele echipelor sau categoriile sunt afișate incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
PARIURILE PE CARTONAȘE
206. Cartonașul galben se consideră 1 cartonaș, iar cartonașul roșu 2. Al doilea cartonaș galben al unui jucător nu se ia în considerare. În consecință un jucător nu poate avea mai mult de 3 cartonașe.
207. Validarea se face conform tuturor dovezilor de cartonașe arătate în timpul regulamentar de 90 de minute.
208. Cartonașele arătate după timpul regulamentar nu se iau în considerare.
209. Cartonașele primite de non-jucători (jucători care au fost înlocuiți, antrenori, jucători aflați pe bancă) nu se iau în considerare.
PARIURILE PE PUNCTE PENTRU CARTONAȘE
210. Cartonașul galben se consideră 10 puncte și roșu sau galben-roșu 25. Al doilea cartonaș galben al unui jucător nu se ia în considerare. În consecință un jucător nu poate avea mai mult de 35 de puncte pentru cartonașe.
211. Validarea se face conform tuturor dovezilor de cartonașe arătate în timpul regulamentar de 90 de minute.
212. Cartonașele arătate după timpul regulamentar nu se iau în considerare.
213. Cartonașele primite de non-jucători (jucători care au fost înlocuiți, antrenori, jucători aflați pe bancă) nu se iau în considerare.
PARIURILE PE CORNERE
214. Cornerele acordate dar care nu sunt executate nu se iau în considerare.
URM
ĂTORUL MARCATOR
215. Autogolurile nu se iau în considerare pentru validarea pariurilor Următorul marcator și vor fi ignorate.
216. Toți jucătorii care au participat la meci de la lovitura de start sau de la golul anterior sunt considerați
eligibili.
217. Toți jucătorii care participă activ sunt listați. Dacă un jucător care nu e listat înscrie, toate pariurile pe jucători listați rămân valabile.
218. Pariurile se vor decide în baza statisticilor și informațiilor afișate la TV de către Asociația Presei, cu excepția cazurilor în care există dovezi clare că aceste statistici nu sunt corecte.
SĂ Î
NSCRIE ORIC
ÂND
219. Autogolurile nu se iau în considerare pentru validarea pariurilor Să Înscrie Oricând și vor fi ignorate.
220. Toți jucătorii care au jucat în meci, sunt considerați
eligibili.
Dacă din orice motiv un jucător care nu e listat înscrie, toate pariurile pe jucători listați rămân valabile.
221. În cazul în care un meci nu s-a finalizat în 48h de la data loviturii de start, toate pariurile vor fi nule, chiar și pentru jucătorii care au înscris deja.
222. Pariurile se vor decide în baza statisticilor și informațiilor afișate la TV de către Asociația Presei, cu excepția cazurilor în care există dovezi clare că aceste statistici nu sunt corecte.
TENIS
(a) 1 sau 2 - Jucător1; Jucător2
(b) Care jucător va câștiga setul? - Jucător1; Jucător2
(c) Care jucător va câștiga game-urile x și y din setul n?
i.Întotdeauna pentru următoarele 2 game-uri (ex: Care jucător va câștiga game-urile 3 și 4 din setul 2?
ii.Disponibil doar înainte de începerea primului din cele 2 game-uri
(d) Rezultat Final (în seturi - cel mai bun din 3) - 2:0, 2:1, 1:2 și 0:2
(e) Rezultat Final (în seturi - cel mai bun din 5) - 3:0, 3:1, 3:2, 2:3, 1:3 și 0:3
(f) Număr de seturi (cel mai bun din 3) - 2 sau 3
(g) Număr de seturi (cel mai bun din 5) - 3, 4 sau 5
(h) Setul X - Cine va câștiga game-ul X?
i.Câștigătorul următorului game (ex: Care jucător va câștiga game-ul 3 din setul X?)
ii.Disponibil doar înainte de începerea game-ului
(i) Număr total de game-uri
i.Pariuri total game-uri *.5
ii.Doar pentru cel mai bun din 3 meciuri de până acum (se va extinde la cel mai bun din 5 imediat)
(j) Setul X – Total - Pariuri total game-uri pentru setul X *.5 (ex: sub/peste 9.5)
(k) Număr Impar/Par de game-uri
i.Se consideră game-urile din tot meciul
ii.Doar pentru cel mai bun din 3 meciuri de până acum (se va extinde la cel mai bun din 5 imediat)
(l) Număr Impar/Par de game-uri în setul n - Doar game-uri din setul n (setul curent) se iau în considerare
(m) Setul X - Scorul game-ului X
i.Jucătorul 1 la 0, Jucătorul 1 la 15, Jucătorul 1 la 30, Jucătorul 1 la 40, Jucătorul 2 la 0, Jucătorul 2 la 15, Jucătorul 2 la 30, Jucătorul 2 la 40
ii.Disponibil doar înainte de începerea game-ului
(n) Setul X - Scorul game-ului X sau break
i.Cel care servește la 0, Cel care servește la 15, Cel care servește la 30, Cel care servește la 40 sau break
ii.Disponibil doar înainte de începerea game-ului
IMPORTANT
223. În cazul unei retrageri sau descalificări a unui jucător toate pariurile nedecise se vor considera nule.
224. În cazul unor amânări (ploaie, întuneric...) toate pariurile vor rămâne nedecise până la continuarea meciului.
225. În cazul în care se acordă punct(e) de penalizare de către arbitru, toate pariurile rămân valabile.
226. În cazul în care un meci se finalizează înainte ca anumite puncte/game-uri să se termine, toate pariurile pe puncte/game-uri afectate se vor considera nule.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă 1
227. Dacă un pariu rămâne deschis cu un scor incorect și are un impact asupra cotelor, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
228. Dacă jucătorii/echipele sunt afișate incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
229. Dacă un jucător se retrage, toate pariurile nedecise se vor considera nule.
230. Dacă un meci este decis de un Match tie-break atunci se va considera a fi setul 3.
231. Toate tie-break-urile sau Match tie-break-urile se consideră ca și 1 game.
BASCHET
(a) 1 X 2 - Gazde; Egal; Oaspeți
(b) Total - Se iau în considerare doar punctele din timpul regulamentar de joc
(c) 1 sau 2 (inclusiv prelungiri) - Gazde; Oaspeți
(d) Total (inclusiv prelungiri) - Peste/Sub
(e) Handicap Asiatic (doar handicap *.5) - Pariuri handicap *.5 (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(f) Handicap Asiatic (inclusiv prelungiri) (doar handicap *.5) - Gazde; Oaspeți
(g) Impar/Par (inclusiv prelungiri) - Impar; Par
(h) Vor fi prelungiri? - Da; Nu
(i) Cine va înscrie punctul X?
i.X în 10, 15, 20, 25, ...
ii.Care echipă va înscrie punctul X (ex: scor curent 40-28, oaspeții înscriu 3 puncte, apoi oaspeții înscriu al 70-lea punct).
iii.Dacă un meci se termină înaintea înscrierii punctului X, atunci pariul se anulează.
(j) Care echipă va câștiga mingea de început? - Gazde; Oaspeți
(k) Care echipă va câștiga cursa către X puncte?
i.X în 20, 30, 40, ...
ii.Care echipă va depăși X puncte prima (ex: scor curent 20-19, echipa gazdă câștigă cursa către 20 puncte).
iii.Dacă un meci se termină înainte ca oricare echipă să înscrie punctul X, atunci pariul se anulează.
(l) Sferturile 1-2 - Egal pariul primește cota 1 - Se iau în considerare doar punctele înscrise în repriza 1 și repriza 2
(m) Sferturile 1-2 - Handicap Asiatic (doar handicap *.5) - Se iau în considerare doar punctele înscrise în repriza 1 și repriza 2
(n) Sferturile 1-2 – Total - Se iau în considerare doar punctele înscrise în repriza 1 și repriza 2
(o) Sferturile 1-2 - Impar/Par - Se iau în considerare doar punctele înscrise în repriza 1 și repriza 2
(p) Repriza X - Egal pariul primește cota 1 - Se iau în considerare doar punctele înscrise în repriza X
(q) Repriza X – Total - Se iau în considerare doar punctele înscrise în repriza X
(r) Repriza X - Handicap Asiatic (doar handicap *.5) - Se iau în considerare doar punctele înscrise în repriza X
(s) Repriza X - Impar/Par - Se iau în considerare doar punctele înscrise în repriza X
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă 1
232. Dacă un meci este întrerupt sau amânat și nu se reia în 48h de la data startului, pariurile vor fi considerate nule.
233. Dacă cotele au fost oferite cu un timp al meciului incorect (mai mult de 2 minute), ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
234. Dacă un pariu rămâne deschis cu un scor incorect și are un impact asupra cotelor, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
FOTBAL AMERICAN
(a) 1 sau 2 (inclusiv prelungiri) - Gazde; Oaspeți
(b) Total (inclusiv prelungiri) - Doar x.5
(c) Handicap (inclusiv prelungiri) - Doar x.5
(d) Șansă dublă (1X-12-X2) - Gazde sau egal; gazde sau oaspeți; egal sau oaspeți
(e) Câștig la diferență (inclusiv prelungiri) - Pentru un rezultat pozitiv se consideră câștig gazde, iar negativ câștig oaspeți <-13,-13 până la -7,-6 până la -1,0,1 până la 6,7 până la 13,>13
(f) Care echipă va câștiga cursa către X puncte? (inclusiv prelungiri) - X în 5, 10, 15, ...
(g) Total gazde (inclusiv prelungiri) - Doar x.5
(h) Total oaspeți (inclusiv prelungiri) - Doar x.5
(i) Impar/Par (inclusiv prelungiri) - Impar; Par
(j) Următoarele puncte (echipa) (inclusiv prelungiri) - Gazde; Niciun punct; Oaspeți
(k) Următoarele puncte (tip) (inclusiv prelungiri) - Touchdown, Fieldgoal, Safety, Niciunul
(l) Vor fi prelungiri? - Da; Nu
(m) Repriza cu cele mai multe înscrieri - 1, 2, Egal
(n) Pauză/Final – 1/1, 1/2, 1/X, 2/1, X/X, X/1, X/2, 2/1, 2/2
(o) Repriza 1 – 1 X 2 - Gazde; Egal; Oaspeți
(p) Repriza 1 – Handicap - Doar x.5
(q) Repriza 1 – Total - Doar x.5
(r) Repriza 1 - Egal pariul primește cota 1 - Dacă meciul se termină egal după prima repriză, toate pariurile vor fi considerate nule.
(s) Repriza 1 - Total gazde - Doar x.5
(t) Repriza 1 - Total oaspeți - Doar x.5
(u) Repriza 1 - Impar/Par - Impar; Par
(v) Repriza 1 - Următoarele puncte (echipa) - Gazde; Niciun punct; Oaspeți
(w) Sfertul cu cele mai multe înscrieri - 1, 2, 3, 4, Egal
(x) Sfertul X – 1 X 2 - Gazde; Egal; Oaspeți
(y) Sfertul X – Total - Doar x.5
IMPORTANT
235. În cazul unor amânări (ploaie, întuneric...) toate pariurile vor rămâne nedecise până la continuarea meciului.
236. Nu se iau în considerare prelungirile decât dacă este specificat altceva
REGULI DE VALIDARE Ș
I COTĂ 1
237. Dacă un pariu rămâne deschis cu un scor incorect și are un impact asupra cotelor, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
238. Dacă cotele au fost oferite cu un timp al meciului incorect (mai mult de 89 secunde), ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
239. Dacă se afișează un scor incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului din acest interval de timp.
240. Dacă echipele sunt afișate incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
241. Dacă un meci este abandonat sau amânat, toate pariurile se vor considera nule, cu excepția cazului în care meciul continuă în programului săptămânal al NFL (Joi - Miercuri ora stadionului local).
HOCHEI
(a) 1 X 2 - Gazde; Egal; Oaspeți
(b) Total - Se iau în considerare doar punctele din timpul regulamentar de joc
(c) Handicap - Handicap European (ex: Handicap 0:1, Handicap 1:0, …)
(d) Egal pariul primește cota 1 - Dacă meciul se termină egal după timpul regulamentar, toate pariurile se consideră nule
(e) Șansă dublă (1X-12-X2) - Gazde sau egal; gazde sau oaspeți; egal sau oaspeți
(f) Următorul gol - Cine va înscrie următorul gol?
(g) Cine va câștiga repriza? - Cine va câștiga repriza curentă?
(h) Cine va câștiga restul meciului? - Care echipă va înscrie mai multe goluri în timpul rămas?
(i) Goluri gazde
i.Câte goluri va înscrie echipa gazdă?
ii.0, 1, 2, 3,+
(j) Goluri oaspeți
i.Câte goluri va înscrie echipa oaspete?
ii.0, 1, 2, 3,+
(k) Total gazde - Număr total de goluri pentru gazde în unități *.5
(l) Total oaspeți - Număr total de goluri pentru oaspeți în unități *.5
(m) Impar/Par - Număr Impar/Par de goluri
(n) Repriza 1 – Total - Se iau în considerare doar golurile înscrise în repriza 1
(o) Cine va câștiga restul Reprizei 1? - Se iau în considerare doar golurile înscrise în repriza 1
(p) Repriza 2 - Total - Se iau în considerare doar golurile înscrise în repriza 2
(q) Cine va câștiga restul Reprizei 2? - Se iau în considerare doar golurile înscrise în repriza 2
(r) Următorul gol (doar prelungiri!) - Se iau în considerare doar golurile înscrise în prelungiri
(s) Cine va câștiga restul meciului? (doar prelungiri!) - Se iau în considerare doar golurile înscrise în prelungiri
(t) Care echipă va câștiga la loviturile de departajare? - Se iau în considerare doar golurile înscrise la loviturile de departajare
(u) Care echipă va câștiga meciul, inclusiv prelungiri și lovituri de departajare? - Se iau în considerare doar golurile înscrise în timpul regulamentar, prelungiri și lovituri de departajare
(v) Scor corect flex - Doar cele mai probabile 10 rezultate se vor activa
IMPORTANT
242. Toate pariurile (cu excepția celor pe reprize, prelungiri și lovituri de departajare) se iau în considerare pentru timpul regulamentar de joc, dacă nu este specificat altfel.
243. Dacă un meci este întrerupt și reluat în 48h de la lovitura de start, toate pariurile deschise se vor decide în baza rezultatului final. În caz contrar, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă 1
244. Dacă pariul rămâne deschis după ce următoarele evenimente au avut loc: goluri și penalty-uri, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
245. Dacă cotele au fost oferite cu un timp al meciului incorect (mai mult de 2 minute), ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
246. Dacă se afișează un scor incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului din acest interval de timp.
247. Dacă un meci este întrerupt și nu este reluat în 48h de la lovitura de start, toate pariurile vor fi considerate nule.
BASEBALL
(a) 1 2 (inclusiv prelungiri) - Gazde; Oaspeți
(b) Handicap Asiatic (inclusiv prelungiri) - Pariuri handicap *.5 (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(c) Cine va câștiga restul meciului, inclusiv prelungiri? - Gazde; Egal; Oaspeți
(d) Total (inclusiv prelungiri) - Doar totaluri *.5
(e) Impar / Par (inclusiv prelungiri) - Număr Impar/Par de run-uri
(f) Câștig la diferență (inclusiv prelungiri) - Interval predefinit pentru diferența la care câștigă o echipă >=+3,+2,+1,-1,-2,<=-3
(g) Care echipă va avea cel mai bun scor pe repriză - Gazde; Egal; Oaspeți
(h) Care echipă va avea cel mai bun scor într-un inning?
(i) Scor total maxim pe repriză 0, 1, 2, 3, 4, 5+ - Care va fi numărul maxim de run-uri dintr-un inning?
(j) Cine marchează al X-lea punct? - Gazde; Egal; Oaspeți - X în 1, 2, ... ; se iau în considerare și posibilele inning-uri extra
(k) Care echipă va câștiga cursa către X puncte? - X în 3, 5 și 7; pariul este nul dacă un set se termină înaintea înscrierii punctului X (inclusiv inning-uri extra)
(l) Va fi al 18-lea half-inning (baseball)? - Da; Nu
(m) Vor fi prelungiri? - Da; Nu
(n) Care echipă va conduce la pauză? - Gazde; Egal; Oaspeți
(o) Pauză – Total - Doar totaluri *.5
(p) Cine va câștiga repriza? - Gazde; Egal; Oaspeți
(q) Repriza X - Total (doar totaluri *.5) - Ex: 0.5, 1.5, 2.5, 3.5, …
(r) Care echipă va conduce după 5 inning-uri? - (gazde; egal; oaspeți)
(s) Total după 5 inning-uri - peste; sub
IMPORTANT
248. Posibile inning-uri extra nu se iau în considerare decât în cazul pariurilor “Cine marchează al X-lea punct? ” și “Care echipă va câștiga cursa către X puncte? ” sau alte specificatii.
249. Denumirile pariurilor nu reflectă termenii actuali folosiți în baseball. Vă rugăm să consultați legenda pentru termenii actuali folosiți în baseball:
DENUMIRE PARIU | TERMENI FOLOSIȚI ÎN BASEBALL |
Repriză | Inning |
Prelungiri | Inning extra |
Puncte | Run-uri |
Pauză | Rezultat după al 9-a jumatate-inning |
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă 1
250. Toate vor fi validate conform rezultatului final după 9 inning-uri (8
1
/
2
inning-uri dacă echipa gazdă conduce până la acest punct)
251. În cazul în care un meci este întrerupt sau anulat și nu va fi continuat în aceeași zi, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
252. Dacă un pariu rămâne deschis cu un scor incorect sau status incorect și are un impact asupra cotelor, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
HANDBAL
(a) 1 X 2 - Gazde; Egal; Oaspeți
(b) Handicap - Handicap European (ex: Handicap 0:2, Handicap 5:0, ...)
(c) Total - Se iau în considerare doar punctele din timpul regulamentar de joc
(d) Repriza 1 – 1 X 2 - Care echipă va câștiga repriza 1?
(e) Repriza 1 - Total (doar totaluri *.5) - Doar goluri înscrise în repriza 1
(f) Handicap Asiatic (doar handicap *.5) - Pariuri handicap *.5 (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(g) Repriza 1 - Handicap Asiatic (doar handicap *.5) - Pariuri handicap Asiatic *.5 (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(h) Cine va înscrie al X-lea punct?
i.X în 10, 15, 20, 25, ...
ii.Care echipă va înscrie al X-lea gol din meci?
iii.Dacă un meci se termină înaintea înscrierii unui al X-lea gol, atunci pariul va fi considerat nul.
(i) Care echipă va câștiga cursa către X puncte?
i.X în 10, 20, 30, 40, ...
ii.Care echipă va depăși prima X goluri (ex: scor curent 20-19, apoi gazdele câștigă cursa către 20 goluri)
iii.Dacă un meci se termină înainte ca o echipă să ajungă la X goluri, atunci pariul va fi considerat nul.
(j) Impar/Par - Număr Impar/Par de goluri
(k) Repriza 1 - Impar/Par - Se iau în considerare doar golurile înscrise în repriza 1
(l) Câștig la diferență - Interval predefinit de goluri cu care câștigă o echipă (ex: HT câștig la >10, 9-5, 4-1, 0, AT câștig la 1-4, 5-10, >10)
IMPORTANT
253. Toate pariurile (cu excepția celor pe reprize, Cine va înscrie al X-lea punct? și Care echipă va câștiga cursa către X puncte?) se iau în considerare doar pentru timpul regulamentar de joc.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă 1
254. Dacă un meci este întrerupt și nu este reluat în 48h de la lovitura de start, toate pariurile vor fi considerate nule.
255. Dacă cotele au fost oferite cu un timp al meciului incorect (mai mult de 3 minute), ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
256. Dacă un pariu rămâne deschis cu un scor incorect care are un impact asupra cotelor, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
VOLEI
(a) 1 sau 2 - Gazde; Oaspeți
(b) Care echipă va câștiga setul? - Gazde; Oaspeți
(c) Handicap Asiatic (doar handicap *.5) - Pariuri handicap *.5 (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(d) Setul X - Handicap Asiatic (doar handicap *.5) - Pariuri handicap Asiatic pentru setul X *.5 (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(e) Setul X - Care echipă va câștiga cursa către X puncte?
i.X în 5, 10, 15, 20
ii.Care echipă va ajunge prima la X puncte?
(f) Setul X - Cine va înscrie al X-lea punct?
i.X în 5, 10, 15, 20, 25, ...
ii.Care echipă va înscrie al X-lea punct în setul X?
iii.Dacă un set se termină înaintea înscrierii unui al X-lea punct, atunci pariul va fi considerat nul.
(g) Rezultat final (în seturi - cel mai bun din 5) - 3:0, 3:1, 3:2, 2:3, 1:3 și 0:3
(h) Număr de seturi (cel mai bun din 5) - 3, 4 sau 5
(i) Total - Peste; Sub
(j) Setul X – Total - Se iau în considerare doar punctele din setul X
(k) Setul X - Impar/Par - Se iau în considerare doar punctele din setul X
(l) Câte seturi vor depăși scorul limită? - În câte seturi cel puțin o echipă va depăși scorul limită de 25 (15 în setul 5)
IMPORTANT
257. În cazul în care un meci nu se finalizează, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
258. Setul de aur nu se ia în considerare în niciunul dintre tipurile de pariuri menționate.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă 1
259. Dacă un meci este întrerupt sau amânat și nu este reluat în 48h de la data de start, toate pariurile vor fi considerate nule.
260. Dacă un pariu rămâne deschis cu un scor incorect care are un impact asupra cotelor, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
VOLEI DE PLAJĂ
(a) 1 sau 2 - Gazde; Oaspeți
(b) Care echipă va câștiga setul? - Gazde; Oaspeți
(c) Handicap Asiatic (doar handicap *.5) - Pariuri handicap *.5 (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(d) Setul X - Handicap Asiatic (doar handicap *.5) - Pariuri handicap Asiatic pentru setul X *.5 (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(e) Setul X - Care echipă va câștiga cursa către X puncte?
i.X în 5, 10, 15, 20
ii.Care echipă va ajunge prima la X puncte?
(f) Setul X - Cine va înscrie al X-lea punct?
i.X în 5, 10, 15, 20, 25, ...
ii.Care echipă va înscrie al X-lea punct în setul X?
iii.Dacă un set se termină înaintea înscrierii unui al X-lea punct, atunci pariul va fi considerat nul.
(g) Rezultat final (în seturi - cel mai bun din 3) - 2:0, 2:1, 1:2 și 0:2
(h) Număr de seturi (cel mai bun din 3) - 2 sau 3
(i) Total - Peste; Sub
(j) Setul X – Total - Se iau în considerare doar punctele din setul X
(k) Setul X - Impar/Par - Se iau în considerare doar punctele din setul X
(l) Câte seturi vor depăși scorul limită? - În câte seturi cel puțin o echipă va depăși scorul limită de 25 (15 în setul 3)
IMPORTANT
261. În cazul în care un meci nu se finalizează, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
262. Setul de aur nu se ia în considerare în niciunul dintre tipurile de pariuri menționate.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă 1
263. Dacă un meci este întrerupt sau amânat și nu este reluat în 48h de la data de start, toate pariurile vor fi considerate nule.
264. Dacă un pariu rămâne deschis cu un scor incorect care are un impact asupra cotelor, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
265. Dacă o echipă se retrage, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
FUTSAL
(a) 1 X 2 - Gazde; Egal; Oaspeți
(b) Total (doar totaluri *.5) - Ex: 0.5, 1.5, 2.5, 3.5, ...
(c) Handicap - Handicap European (ex: Handicap 0:2, Handicap 5:0, ...) 1-X-2
(d) Asiatic total - Total (ex: 2.00, 3.00, 4.00)
(e) Handicap Asiatic - Pariuri Handicap Asiatic (ex: -2.00/+2.00, -2.25/2.25, -2.50/2.50)
(f) Egal pariul primește cota 1
i.Dacă meciul se termină egal după timpul regulamentar, toate pariurile se consideră nule
ii.Asemenea Handicap Asiatic 0 (levelball, pick-em)
(g) Cine va câștiga restul meciului? - Care echipă va înscrie mai multe goluri în timpul rămas
(h) Golul următor - Cine va înscrie golul 1, 2, ...? (1-X (Niciun gol)-2)
(i) Șansă dublă (1X-12-X2) - Gazde sau egal; gazde sau oaspeți; egal sau oaspeți
(j) Goluri gazde
i.Câte goluri va înscrie echipa gazdă
ii.0, 1, 2, 3+
(k) Goluri oaspeți
i.Câte goluri va înscrie echipa oaspete
ii.0, 1, 2, 3+
(l) Ambele echipe să înscrie - Gol/Niciun gol; (da; nu)
(m) Impar/Par - Număr Impar/Par de goluri
(n) Scor corect flex - Doar cele mai probabile 10 rezultate se vor activa
(o) Repriza 1 – 1 X 2
i.Care echipă va câștiga prima repriză?
ii.Rezultat la pauză 1-X-2
(p) Repriza 1 - Total (doar totaluri *.5) - Doar golurile înscrise în prima repriză
(q) Repriza 1 - Asiatic Total - Total (ex: 2.00, 3.00, 4.00, ...)
(r) Repriza 1 - Handicap Asiatic - Pariuri Handicap Asiatic pentru repriza 1 (ex: 2.00, 2.50, 3.00, …)
(s) Repriza 1 - Cine va câștiga restul meciului? - Cine va câștiga restul primei reprize?
(t) Repriza 1 - Golul următor - Gazde; Niciun gol; oaspeți
(u) Repriza 1 - Scor corect flex - Similar cu Scor corect flex
IMPORTANT
266. Toate pariurile (cu excepția celor pe reprize, prelungiri și lovituri de departajare) se consideră doar în timpul regulamentar de joc.
267. Dacă un meci este întrerupt și reluat în 48h de la lovitura de start, toate pariurile deschise se vor decide în baza rezultatului final. În caz contrar, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă
1 A PARIURILOR
268. Dacă pariul rămâne deschis după ce următoarele evenimente au avut loc: goluri, cartonașe roșii sau galben-roșu și penalty-uri, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
269. Dacă pariul a fost deschis cu un cartonaș lipsă sau incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
270. Dacă cotele au fost oferite cu un timp al meciului incorect (mai mult de 2 minute), ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
271. Dacă se introduce un scor greșit, toate pariurile vor fi anulate pentru intervalul de timp în care a fost afișat scorul greșit.
272. Dacă un meci este întrerupt sau amânat și nu se reia în 48h de la lovitura de start, pariul va fi nul.
273. Dacă numele echipelor sau categoriile sunt afișate incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
BADMINTON
(a) Total - Peste; Sub
(b) Care jucător va câștiga meciul? - Gazdă; Oaspete
(c) Care jucător va câștiga setul? - Gazdă; Oaspete
(d) Handicap Asiatic - Pariuri handicap *.5 (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(e) Handicap Asiatic pentru setul X - Pariuri handicap asiatic pentru setul X *.5 (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(f) Setul X - Cine va câștiga cursa către X puncte?
i.X în 5, 10, 15, 20
ii.Care echipă va ajunge prima la X puncte?
(g) Setul X - Cine va înscrie al X-lea punct?
i.X în 5, 10, 15, 20, 25, ...
ii.Care echipă va înscrie al X-lea punct în setul X?
iii.Dacă un set se termină înaintea înscrierii punctului X, atunci pariul se va considera nul.
(h) Câte seturi vor depăși scorul limită? - În câte seturi cel puțin o echipă va depăși scorul limită de 21
(i) Rezultat final (în seturi - cel mai bun din 3) - 2:0, 2:1, 1:2 și 0:2
(j) Număr de seturi (cel mai bun din 3) - 2 sau 3
(k) Setul X - Total - Se iau în considerare doar punctele din setul X
(l) Setul X - Impar/Par - Se iau în considerare doar punctele din setul X
IMPORTANT
274. În cazul în care un meci nu se finalizează, toate pariurile nedecise se vor considera nule.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă 1
275. Dacă un meci este întrerupt sau amânat și nu se reia în 48h de la data de start, pariul va fi nul.
276. Dacă un pariu rămâne deschis cu un scor incorect și are un impact asupra cotelor, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
277. Dacă jucătorii/echipele sunt afișate incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
278. Dacă un jucător se retrage, toate pariurile nedecise se vor considera nule.
RUGBY
(a) 1 X 2 - Gazde; Egal; Oaspeți
(b) Șansă dublă (1X-12-X2) - Gazde sau egal; gazde sau oaspeți; egal sau oaspeți
(c) Egal pariul primește cota 1 - Gazde; Oaspeți
(d) Cine va câștiga restul meciului? - Gazde; Egal; Oaspeți
(e) Handicap Asiatic - Doar *.5
(f) Câștig la diferență - (>14; 14–8; 7–1; 0; -1– -7; -8– -14;<-14)
(g) Rezultat final și Totaluri - Combinație dintre 1X2 și Total x.5 (Gazdele câștigă și sub, Gazdele câștigă și peste, Egal și sub, Egal și peste, Oaspeții câștigă și sub, Oaspeții câștiga și peste)
(h) Total - Doar x.5
(i) Total Diferență - (<28; 28–34; 35–41; 42–48; 49–55; 56–62; >62)
(j) Total oaspeți - Doar x.5
(k) Impar/Par - Impar; Par
(l) Repriza 1 - 1X2 - Gazde; Egal; Oaspeți
(m) Repriza 1 - Șansă dublă (1X-12-X2) - Gazde sau egal; gazde sau oaspeți; egal sau oaspeți
(n) Repriza 1 - Egal pariul primește cota 1 - Gazde; Oaspeți
(o) Repriza 1 - Cine va câștiga restul meciului? - Gazde; Egal; Oaspeți
(p) Repriza 1 - Handicap Asiatic - Doar *.5
(q) Repriza 1 - Câștig la diferență - (>14; 14–8; 7–1; 0; -1– -7; -8– -14;<-14)
(r) Repriza 1 - Total - Doar x.5
(s) Repriza 1 - Total Diferență - (<7; 7–13; 14–20; 21–27; 28–34; 35–41; >41)
(t) Repriza 1 - Total gazde - Doar x.5
(u) Repriza 1 - Total oaspeți - Doar x.5
(v) Repriza 1 - Impar/Par - Impar; Par
IMPORTANT
279. Toate pariurile (cu excepția celor pe reprize, prelungiri și lovituri de departajare) se consideră doar în timpul regulamentar de joc.
280. Dacă un meci este întrerupt și reluat în 48h de la lovitura de start, toate pariurile deschise se vor decide în baza rezultatului final. În caz contrar, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
281. 80 de minute de joc: Pariurile se bazează pe rezultatul la finalul celor 80 de minute de joc, dacă nu se menționează altfel. Sunt incluse și minutele de prelungiri datorate accidentărilor sau opririlor dar nu includ reprizele de prelungiri, timpul alocat loviturilor de departajare sau moarte subita.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă
1 A PARIURILOR
282. Dacă pariul rămâne deschis după ce următoarele evenimente au avut loc: goluri, cartonașe roșii sau galben-roșu și penalty-uri, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
283. Dacă pariul a fost deschis cu un cartonaș lipsă sau incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
284. Dacă cotele au fost oferite cu un timp al meciului incorect (mai mult de 2 minute), ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
285. Dacă un meci este întrerupt sau amânat și nu se reia în 48h de la lovitura de start, pariul va fi nul.
286. Dacă numele echipelor sau categoriile sunt afișate incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
DARTS
(a) 1 X 2 - Cine va câștiga meciul (1-X-2) Jucătorul 1, egal, Jucătorul 2
(b) Handicap set - Handicap European pentru set (ex: Handicap 0:2, Handicap 5:0, ...) 1-X-2
(c) Să câștige restul setului X - Cine va câștiga mai multe leg-uri rămase din setul X?
(d) Cine va câștiga meciul? - Jucătorul 1 , Jucătorul 2
(e) Cine va câștiga setul? - Jucătorul 1 , Jucătorul 2
(f) Handicap leg asiatic pentru setul X - Handicap leg asiatic pentru setul X (ex: -1.5/+1.5, 2.5/-2.5)
(g) Cine va câștiga leg-ul X din setul X - Jucătorul 1 , Jucătorul 2
(h) Handicap set asiatic - Handicap asiatic pentru set (ex: -1.5/+1.5, 2.5/-2.5); Jucătorul 1 - Jucătorul 2
(i) Scor corect în seturi - Scor corect în seturi (doar rezultatele posibile se vor activa)
(j) Scor corect leg-uri în set - Scor corect în leg-uri (doar rezultatele posibile se vor activa)
(k) Total leg-uri pentru setul X - Se iau în considerare doar leg-uri în setul X
(l) Total seturi - Doar totaluri x.5
IMPORTANT
287. În cazul în care un meci nu se finalizează, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă 1
288. Dacă un pariu rămâne deschis cu un scor incorect care are un impact asupra cotelor, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
289. Dacă jucătorii/echipele sunt afișate incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
290. Dacă un meci nu se finalizează, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
291. Bullseye se consideră culoare de check out roșie.
SNOOKER
(a) Cine va câștiga meciul? - Jucătorul 1 , Jucătorul 2
(b) Cine va câștiga frame-ul x? - Jucătorul 1 , Jucătorul 2
(c) Handicap frame asiatic - Handicap asiatic pentru frame (ex: -1.5/+1.5, 2.5/-2.5)
(d) Total frame-uri - peste; sub
(e) Cine va câștiga restul meciului? - Jucătorul 1 , Jucătorul 2
(f) Scor corect - Scor corect în frame-uri (doar rezultatele posibile se vor activa)
IMPORTANT
292. În cazul în care un jucător se retrage sau este descalificat, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă 1
293. Dacă un pariu rămâne deschis cu un scor incorect care are un impact asupra cotelor, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
294. Dacă jucătorii/echipele sunt afișate incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
295. Dacă un meci nu se finalizează, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
TENIS DE MASĂ
(a) Total - Peste; Sub
(b) Cine va câștiga meciul? - Gazdă; Oaspete
(c) Cine va câștiga setul? - Gazdă; Oaspete
(d) Handicap Asiatic - Pariuri handicap *.5 (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(e) Handicap Asiatic pentru setul X - Pariuri Handicap Asiatic pentru setul X (ex: -2.5/+2.5, 0.5/-0.5, …)
(f) Setul X - Care jucător va câștiga cursa către X puncte?
i.X în 3, 5, 7, 9
ii.Care jucător va ajunge primul la X puncte?
(g) Setul X - Cine va înscrie al X-lea punct?
i.X în 5, 10, 15, 20
ii.Care jucător va înscrie al X-lea punct în setul X?
iii.Dacă un set se termină înaintea înscrierii punctului X, atunci pariul se anulează.
(h) Câte seturi vor depăși scorul limită? (în seturi - cel mai bun din 5) - În câte seturi cel puțin un jucător va depăși scorul limită de 11 puncte
(i) Câte seturi vor depăși scorul limită? (în seturi - cel mai bun din 7) - În câte seturi cel puțin un jucător va depăși scorul limită de 11 puncte
(j) Rezultat Final (în seturi - cel mai bun din 5) - 3:2, 3:1, 3:0, 0:3, 1:3, 2:3
(k) Rezultat Final (în seturi - cel mai bun din 7) - 4:3, 4:2, 4:1, 4:0, 0:4, 1:4, 2:4, 3:4
(l) Număr de seturi (cel mai bun din 5) - 3, 4 sau 5
(m) Număr de seturi (cel mai bun din 7) - 4, 5, 6 sau 7
(n) Setul X – Total - Se iau în considerare doar punctele din setul X
(o) Setul X - Impar/Par - Se iau în considerare doar punctele din setul X
IMPORTANT
296. În cazul în care un meci nu se finalizează, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.
REGULI DE VALIDARE Ș
I COT
Ă 1
297. Dacă un meci este întrerupt sau amânat și nu se reia în 48h de la data de start, pariul va fi nul.
298. Dacă un pariu rămâne deschis cu un scor incorect care are un impact asupra cotelor, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
299. Dacă jucătorii / echipele sunt afișate incorect, ne rezervăm dreptul de a acorda cotă 1 pariului.
300. Dacă un jucător se retrage, toate pariurile nedecise vor fi considerate nule.