Ziua 3. Intră în scenă Seleção. Meciuri abordabile pentru Turcia și Elveția?
de Levente Balint
Brazilia joacă la New Jersey primul ei meci de la turneul american, însă are un adversar complicat. Va fi interesant și jocul Turciei, formație care se crede că va produce o surpriză la competiția mondială.
QATAR-ELVEȚIA: XHAKA ȘI TRUPA, FAVORIȚI CERȚI
Elevii lui Murat Yakin vor să înceapă bine turneul, pentru a-și face mai ușor drumul spre următoarea fază, într-o grupă din care mai fac parte Bosnia-Herțegovina și Canada.
Naționala din Țara Cantoanelor s-a calificat autoritar în acest turneu, adunând 14 din 18 puncte posibile într-o serie cu Kosovo, Slovenia și Suedia, cu numai două goluri primite. Un singur insucces au helveții în ultimele 14 partide, un 3-4 acasă, într-un test cu Germania, în 27 martie.
În ultimele două amicale, Elveția a trecut cu 4-1 de Iordania și a remizat, 1-1 cu Australia. Ndoye a marcat câte un gol în ambele meciuri, lucru încurajator după ce a avut o primăvară marcată de accidentări la Nottingham. Embolo este și el într-un moment bun. Atacantul lui Rennes a marcat și el contra iordanienilor, după un sezon cu opt reușite în Ligue 1.
Qatarul a pierdut toate cele trei meciuri la competiția organizată de ea în 2022. Acum, participă la primul turneu final la care s-a calificat prin preliminarii. Dar, selecționata lui Julen Lopetegui nu parcurge un moment ofensiv prea bun, nemarcând în niciuna din ultimele trei partide. Ultimul test a fost un 0-0 cu El Salvador. Qatarul are șase partide fără vreun triumf.
Asiaticii nu au în lot decât un jucător care este legitimat în afara Qatarului, este vorba de fundașul Ahmed, de la Cultural Leonesa.
ECHIPE PROBABILE
Qatar: Abunada- Al-Oui, Khoukhi, Pedro Miguel, Ahmed- Laye, Fathi, Gaber-Abdurisag, Afif, Edmilson Junior
Elveția: Kobel-Widmer, Akanji, Elvedi, Rodriguez-Xhaka, Freuler, Ndoye- Manzambi, Amdouni, Embolo
BRAZILIA-MAROC: MECI GREU PENTRU SELEÇÃO
Deși sunt evaluați ca printre favoriți la titlul mondial, sud-americanii vor avea un meci complicat la New Jersey contra Marocului. Cele două selecționate sunt vecine în clasamentul FIFA, loc 6 versus loc 7, iar marocanii au ocupat locul 4 în urmă cu patru ani, la competiția mondială din Qatar.
În plus, să nu uităm că naționala lui Carlo Ancelotti a încheiat abia pe 5 în calificări. Iar în cel mai important amical din 2026, Brazilia a pierdut, 1-2 cu Franța. Este drept, apoi Vinicius și compania au trecut cu 3-1 de Croația, iar în ultimele două teste au dispus cu 6-2 de Panama și 2-1 de Egipt.
Brazilienii au un atu istoric înaintea acestei partide care deschide grupa C: nu au pierdut meciul de deschidere al lor din ultimele 20 de prezențe la turneul final.
Marocul are o perioadă foarte bună. În ultimul an, în palmaresul "Leilor din Atlas" Cupa Africii-este drept, la masa verde-, respectiv Cupa arabă. Marocanii nu au mai pierdut din 10 august 2025, atunci când cedau cu 0-1 în Kenyia. Ultimul test a însemnat un 1-1 cu Norvegia, iar în grupa de calificări pentru turneul final au scos 24 de puncte din tot atâtea posibile.
Echipa pregătită de Mohamed Ouahbi, numit în post în martie, are și un mic avantaj moral, trecând de Brazilia cu 2-1, într-un amical disputat în 2023.
Va fi un duel interesant al atacanților, între Vinicius jr. și Brahim Diaz, colegi la Real Madrid.
ECHIPE PROBABILE
Brazilia: Alisson-Danilo, Marquinhos, Gabriel, Sandro-Casemiro, Guimaraes-Raphinha, Paqueta, Vinicius jr.-Cunha.
Maroc: Bounou-Hakimi, Diop, Riad, Mazraoui-Amrabat, El Aynaoui, Ounahi-Diaz, Saibari, El Khannouss.
HAITI-SCOȚIA: "CIMPOIERII" NU AU DEPĂȘIT NICIODATA FAZA GRUPELOR LA UN TURNEU MAJOR
Meci aparent disproporționat la prima vedere, la Boston. Haiti revine după 52 de ani la cel mai important turneu din fotbal. Naționala de la Port-au-Prince vrea să impresioneze, mai ales că în ultimii ani nu poate juca în propria țară, din cauza crizei politice și de securitate din Haiti.
Les Grenadiers au ajuns în competiția supremă după ce au terminat pe locul 1 în grupa C din calificări, contra unor naționala mai bine cotate, precum Honduras sau Costa Rica. În ultima verificare, Haiti a cedat cu 1-2 contra statului Peru, aceasta fiind a doua înfrângere în ultimele patru partide.
Selecționata caraibeană are în componență câțiva jucători cunoscuți, precum mijlocașul Bellegarde, de la Wolverhampton sau atacantul lui Sunderland, Isidor. În poartă, selecționerul Sebastian Migne mizează pe veteranul de 38 de ani Placide, de la Bastia.
Scoția s-a calificat epic la acest turneu după ce a trecut cu 4-2 într-un meci dramatic de Danemarca și a terminat pe locul 1 în grupa de calificare. Ultimele două amicale ale echipei lui Steve Clarke au însemnat victorii cu 4-1 cu Curacao, respectiv 4-0 cu Bolivia. Este interesant că scoțienii nu au consemnat niciun egal în ultimele nouă partide, ei înregistrând șase victorii și trei insuccese în această serie.
Ochii vor fi ațintiți spre Shankland, cel care a marcat de trei ori în ultimele două amicale ale Scoției, iar în trecutul sezon a punctat de 16 ori în campionat pentru Hearts.
Scoția este prima dată prezentă la acest turneu din 1998 încoace și niciodată nu s-a calificat din faza grupelor, la vreun turneu major !
ECHIPE PROBABILE
Haiti: Placide-Arcus, Ade, Delcroix, Experience-Deedson, Jean Jacques, Bellegarde, Providence-Isidor, Nazon
Scoția: Gunn-Hickey, Hanley, Souttar, Robertson-Gannon-Doak, McTominay, Ferguson, McGinn-Adams, Shankland
AUSTRALIA-TURCIA: NOUA GENERAȚIE A OTOMANILOR VREA CONFIRMAREA
Selecționata lui Vincenzo Montella este una din formațiile de la care se așteaptă lucruri frumoase. Turcii trebuie însă să înceapă bine turneul, ei fiind într-o grupă solicitantă, cu SUA și Paraguay. Reveniți la competiția majoră a lumii pentru prima dată din 2002 încoace, Turcia deschide jocul de la Vancouver cu un moral bun, dat de scorurile favorabile din ultimul an.
Reamintim, naționala lui Guler a câștigat ambele meciuri din baraj cu același scor, 1-0, contra României și a celor din Kosovo. Iar ultimele două amicale au fost câștigate și ele, 4-0 cu Macedonia de Nord și 2-1 cu Venezuela. În ultimele opt meciuri, Turcia a câștigat de șapte ori și a consemnat doar un draw. În plus, naționala Semilunei a primit doar un gol în ultimele patru jocuri.
Australia este la a șasea prezență la rând la turneul final, terminând pe 2 în grupa de calificare, după Japonia. Socceroos au primit doar șapte goluri în cele zece meciuri din grupa preliminară.
Echipa lui Tony Popovic a terminat la egalitate, 1-1, în ultimul test, susținut cu Elveția. Dar, Australia nu s-a impus decât de două ori în ultimele șapte meciuri. Este totuși de subliniat că șase din ultimele opt jocuri ale naționalei de la Antipozi au avut rezultate la limită.
ECHIPE PROBABILE
Australia: Ryan-Italiano, Circati, Soutar, Herrington, Bos-Metcalfe, Irvine, O‘ Neill, Leckie-Toure
Turcia: Cakir-Celik, Demirel, Berdakci, Elmali-Calhanoglu, Yuksek-Guler, Kokcu, Yilmaz-Gul
foto: Getty Images