ZI DE PARIURI: SuperMondial și SuperLigă, pentru o zi de sâmbătă cu sport de calitate
SuperMondialul se apropie cu pași repezi de final, azi urmând a se juca penultimul său meci, finala mică dintre Croația și Maroc. Stăm cu ochii, însă, și pe ultima etapă din 2022 din SuperLigă. Așa că hai să-ți spunem câteva detalii despre cele mai tari jocuri ale zilei, iar tu alege ce e mai bun pentru un bilet verde.
⚽ CROAȚIA - MAROC
Cele două echipe se reîntâlnesc, practic, la acest turneu final, după ce au jucat una împotriva celeilalte și în grupa F, unde au remizat fără goluri: 0-0. În afara meciului din faza grupelor, cele două selecționate s-au mai întâlnit o singură dată, într-un amical din 1996, încheiat tot remiză, 2-2, dar care a fost încheiat cu lovituri de departajare, la care a câștigat Croația.
💥 Va fi remiză și azi în timpul regulamentar?
⚽ UNIV. CRAIOVA - CHINDIA
În ultimul meci direct, jucat ca restanță în 29 noiembrie, a fost 1-1 în fief-ul Chindiei. De altfel, istoricul disputelor dintre cele două grupări este foarte echilibrat, din nouă jocuri ”head-to-head” în campionat sau Cupă, CS Universitatea având un avantaj minim, 4-3 la victorii. În plus, toate cele nouă confruntări directe au avut scor strâns la final, după 90 de minute consemnând de fiecare dată ”Under 2,5 goluri”.
💥 Vor fi și azi goluri puține?
⚽ SEPSI - U CLUJ
Înaintea rundei a 21-a, Sepsi vrea să-și păstreze șansele de calificare în play-off. Covăsnenii sunt pe locul 7, cu 29 de puncte. Dacă Sepsi câștigă, iar Hermannstadt nu trece în această etapă de CFR, gazdele vor intra în următorul an de pe o poziție de play-off. În replică, ”U” Cluj este abia pe 14, cu 19 puncte și riscă să cadă pe penultimul loc. În singurul meci direct de până acum, jucat în turul acestui sezon, Sepsi a învins sub Feleac cu 1-0.
💥 Câștigă și azi covăsnenii?
Inspiră-te din avancronicile publicate zi de zi pe site și în aplicația Superbet și zi-ne de pariuri: tu ce bilet pui astăzi?
❗ Hei, nu uita că pe site-ul Superbet și în aplicație găsești și alte pariuri interesante!
Sursa foto: Getty Images