ZI DE PARIURI | SuperMiercuri cu Supermeciuri
La mijlocul săptămânii, avem un calendar plin, cu meciuri tari din cupele interne, dar și o etapă intermediară în Serie A. Noi, așa cum v-am obișnuit, avem cea mai bogată ofertă și cele mai tari pariuri pentru biletele tale verzi, din toate sporturile. Hai să vezi ce meciuri au #SuperPariuri, #SuperAvantaj și pariuri de tip #BetBuilder pentru biletele tale verzi.
DINAMO BUCUREȘTI - FCSB
După zece zile, avem o nouă ediție din Derby de România. De data aceasta, Dinamo și FCSB se vor înfrunta în prima etapă din grupa B din Cupa României, pe Arena Națională. Această serie este una din cele mai puternice din această stagiune de Cupă, în ea mai evoluând Petrolul Ploiești, Universitatea Craiova și revelațiile Agricola Borcea și Metalul Buzău. În 20 octombrie, tot ca oaspete, FCSB a dispus meritat de Dinamo cu 2-0, prin reușitele lui Bîrligea și Musi. A fost cea de-a șaptea victorie la rând în SuperLiga contra dinamoviștilor, pentru campioana la zi!
CSIKSZEREDA - OȚELUL
Nu este cea mai inspirată perioadă pentru Oțelul Galați, dunărenii ieșind temporar de pe locurile de play-off din Superliga. Moldovenii vor să ia o injecție de moral miercuri în Cupa României, atunci când joacă în prima etapă din grupa D, la Csikszereda. În această serie mai evoluează Sepsi OSK, CSM Reșița, Unirea Alba Iulia și CSM Râmnicu Vâlcea. Cele două trupe s-au mai întâlnit o singură dată: în 3 martie 2023, Oțelul a învins acasă cu 1-0, în Liga 2.
TOTTENHAM - MANCHESTER CITY
Manchester City a ieșit anul trecut rapid din Carabao Cup, iar în condițiile unui sezon dificil, în care are mulți accidentați, întâlnește una din echipele contra căreia câștigă greu, Tottenham, în turul IV. Până în sezonul precedent, deplasările pe Tottenham Stadium erau o adevărată piază rea pentru Manchester City, care nu marcase niciun gol în cinci meciuri pe noua arenă a echipei londoneze. În stagiunea precedentă, City s-a impus de două ori, în Cupă și în Premier League, 1-0 respectiv 2-0, pentru a rupe blestemul. Rodri, Kevin de Bruyne și Kyle Walker sunt trei titulari indiscutabili care vor lipsi, Guardiola fiind obligat să jongleze cu lotul redus pe care îl are la dispoziție, mai ales că această Cupă a Ligii nu mai este un obiectiv primordial. Nici Jack Grealish, Oscar Bobb sau Jeremy Doku, toți potențiali titulari în meci pe aripa stângă, nu sunt disponibili
BRIGHTON - LIVERPOOL
Sub comanda lui Fabian Hurzeler, Brighton a suferit un singur eșec în 11 meciuri oficiale. Deși au existat unele temeri că „pescărușii” vor înregistra un regres după plecarea lui Roberto De Zerbi, acest lucru nu s-a întâmplat. Gruparea de pe Amex este pe locul 6 în Premier League, obținând deja câteva rezultate prin care s-a evidențiat: 1-1 în fieful echipei Arsenal, 3-2 cu Tottenham pe teren propriu, cu revenire de la 0-2, 1-0 cu Newcastle în deplasare. Brighton are și unele partide mai puțin reușite, din care poate învăța în tentativa de a-și consolida actuala poziție, cum ar fi jocul din weekend cu Wolves, încheiat 2-2, după ce a condus până în minutul 88 cu 2-0. Cu o victorie, „pescărușii” ar fi fost azi în Top 4. Liverpool are la rândul ei un singur eșec de când a fost preluată de Arne Slot, pe teren propriu cu Nottingham (0-1), tot în Premier League. Rezultatele olandezului au fost bune și foarte bune până la această oră. În Liga Campionilor, „cormoranii” au maximum de puncte după primele trei jocuri, în Premier League sunt pe locul 2 cu 22 de puncte (din 27 posibile), iar în Cupa Ligii au debutat cu un entuziasmant 5-1 contra West Ham United.
JUVENTUS - PARMA
Juventus vine după o săptămână grea, dar care s-a terminat într-un mod acceptabil. După înfrângerea cu Stuttgart, de acasă, din Champions League, echipa lui Thiago Motta a avut parte de Derby d'Italia, duminică seara. A revenit de la 0-1 în fața lui Inter, la Milano, a trecut în față cu 2-1, dar, apoi, a fost condusă cu 4-2. Intrat pe teren în minutul 62, Kenan Yildiz a dat o dublă în ultimele 20 de minute și a salvat un punct pentru bianconeri. După 4-4 cu Inter, Juventus a rămas unica echipă neînvinsă din Serie A, însă remizele se tot adună și, astfel, ecartul față de liderul Napoli crește. Cu cinci egaluri în nouă etape, ”Bătrâna Doamnă” e a treia, la cinci puncte de Partenopei și unul de Inter. Astfel, pentru a prinde din nou încredere, e nevoie de o victorie convingătoare. Nu s-a mai întâmplat asta cam de o lună, de la un 3-0 cu Genoa, pe Marassi. Miercuri, împotriva Parmei, Motta nu va putea conta din nou pe anumiți oameni. Bremer și Milik ies în continuare din discuție, Nico Gonzalez nu s-a refăcut în totalitate, iar Douglas Luiz și Koopmeiners s-au pregătit separat.
EMPOLI - INTER
Toscanii se numără printre revelațiile startului de sezon și ocupă poziția a zecea, cu 11 puncte. De cealaltă parte, campioana e pe locul 2, dar nu-și poate permite un lat pas greșit, în condițiile în care distanța față de liderul Napoli a crescut la patru puncte.În sezonul trecut, Inter a câștigat ambele dueluri directe fără a primi gol: 1-0 în Toscana și 2-0 acasă, Dimarco marcând două dintre cele trei goluri ale nerazzurrilor. Cel mai recent succes al lui Empoli contra actualei campioane a fost obținut în ianuarie 2013, 1-0, la Milano. În schimb, acasă, toscanii sunt fără victorie din 2006 (atunci au și reușit ultima oară să dea gol Interului pe Castellani), iar ultimul punct datează din ianuarie 2015 (0-0).