ZI DE PARIURI | Super dueluri de final de an în Anglia, Italia și Portugalia
Hai să îți spunem câteva detalii despre câteva dintre meciurile importante ale zilei, iar tu iei cele mai bune decizii pentru biletele tale verzi.
⚽ JUVENTUS - FIORENTINA
Juventus vrea să intre în 2025 neînvinsă în campionat, iar, pentru asta, va trebui să mai evite eșecul doar cu Fiorentina. Acest statut al bianconerilor nu este însă deloc unul apreciat de fani, având în vedere că a fost construit cu multe remize, din cauza cărora echipa stă este doar a șasea. În ultimele două partide, toscanii au făcut 1-1 la Guimaraes, în Conference, egal scos pe final, prin care au încheiat pe 3 faza ligii, și au cedat acasă, 1-2 cu Udinese, după ce au condus la pauză.
⚽ AC MILAN - AS ROMA
Milan continuă să dezamăgească în acest sezon, chiar dacă se întâmplă uneori să mai și câștige. Un exemplu în acest sens este partida din etapa precedentă, în care Diavolul s-a impus cu 1-0 la Verona, datorită unui gol marcat de Reijnders, din pasa lui Fofana, înainte de intrarea în ultima jumătate de oră. Paulo Fonseca l-a pierdut însă pe Rafa Leao, care nu va juca împotriva Romei și rămâne de văzut dacă va fi recuperat pentru Supercupa din Arabia Saudită.
⚽ WEST HAM - LIVERPOOL
The Irons sunt în cel mai bun moment al sezonului și încearcă să extindă această perioadă cu un rezultat decent contra liderului. De partea cealaltă, The Reds pot face un mare pas spre titlu cu o victorie astăzi. E al doilea meci direct din acest sezon, după cel câștigat de Liverpool, acasă, cu 5-1, în Cupa Ligii, pe 25 septembrie. În 9 din ultimele 11 meciuri directe au fost peste 2.5 goluri.
⚽ LEICESTER - MANCHESTER CITY
Manchester City nu are decât o singură victorie în ultimele 13 meciuri în toate competițiile, dar merge pe terenul unei echipe care a încasat 10 goluri în ultimele trei partide, Leicester. „Vulpile” au probleme mari în defensivă, unde au primit cel puțin trei goluri în ultimele trei meciuri și au cea mai slabă defensivă din Premier League, cu 40 de goluri primite, la fel de multe ca și Wolves.
⚽ SPORTING - BENFICA
Dacă dăm la o parte Supercupa Portugaliei (pierdută în fața lui Porto, după prelungiri și după ce a condus cu 3-0) și o remiză cu PSV (1-1, în a doua etapă din UCL), Sporting CP a avut un parcurs perfect până în noiembrie, atunci când Ruben Amorim a plecat la Manchester United. De atunci, nici ”leii”, dar nici fostul antrenor nu o duc deloc grozav. Campioana Portugaliei a fost preluată de Joao Pereira, care nu a rezistat decât opt meciuri.
Zi-ne de pariuri: tu ce bilet pui astăzi?
❗ Hei, nu uita că pe site-ul Superbet și în aplicație găsești și alte pariuri interesante!
Sursa foto: Getty Images