ZI DE PARIURI: O sâmbătă cu super derby-uri în fotbalul mare
Derby della Madonnina, duel între „granzii” Spaniei și echipele din Sevilla, confruntare între primele două clasate înaintea etapei în Bundesliga, meciuri tari chiar și în SuperLigă. Iată doar câteva din marile partide ale zilei. Așa că hai să-ți spunem ce alte meciuri ai azi la dispoziție, iar tu alege din bogata ofertă Superbet.
1. MILAN - INTER
⚽ Milan și Inter au mai fost adversare în primele runde ale campionatului și acum doi ani, când victoria a revenit rossonerilor, dar, în final, cei care au luat titlul au fost adversarii din oraș. În schimb, în stagiunea precedentă, în tur a fost egal, iar, în a doua jumătate a seoznului, Il Diavolo a câștigat cu 2-1 în fața nerazzurrilor, iar acele puncte au fost hotărâtoare în final.
💥 Pe cine mizezi azi?
2. REAL MADRID - BETIS
⚽ La începutul lunii septembrie, doar trei echipe din Top 5 campionate europene aveau punctaj maxim: Arsenal (15 din 15), Real Madrid (9 din 9) și Betis (9 din 9). Acum, ultimele două se vor duela în meci directe și, evident, nu vor putea rămâne ambele cu punctaj maxim după acest meci. Preocupant pentru Ancelotti ar trebui să fie faptul că Real Madrid are cinci meciuri consecutive cu Betis pe teren propriu fără victorie: două înfrângeri la zero și trei remize albe, 0-0. Din 2017 nu a mai înscris Real Madrid acasă în poarta lui Betis, un 2-1 în returul campionatului 2016/2017.
💥 Înscriu „galacticii” astăzi?
3. UNION BERLIN - BAYERN
⚽ Faptul că Union Berlin se afla pe locul secund înaintea acestei etape, la egalitate cu liderul Bayern reprezintă o surpriză în continuare pentru mulți. Union n-a câștigat niciodată cu Bayern în 6 încercări în Bundesliga, remizând de 2 ori și pierzând de alte 4 ori. Acum, însă, berlinezii sunt într-o formă excelentă, iar bavarezii vin după remiza, 1-1, cu Gladbach.
💥 Prima victorie a lui Union cu Bayern?
4. EVERTON - LIVERPOOL
⚽ Everton nu a câștigat încă în acest sezon în campionat și este văzută deja ca o potențială echipă care va lupta pentru evitarea retrogradării. De cealaltă parte, însă, „cormoranii” sunt fără victorie în deplasare în această ediție de EPL. Liverpool este neînvinsă în 25 din ultimele 26 de jocuri contra Everton în toate competițiile. În sezonul trecut, „cormoranii” au luat 6 puncte din meciurile directe, după 4-1 în deplasare și 2-0 pe teren propriu.
💥 Pariezi pe elevii lui Lampard azi?
5. VOLUNTARI - CFR
⚽ CFR Cluj este în grupele Conference League, dar este în afara locurilor de play-off din SuperLiga, după șapte runde. Este drept, clujenii au un meci mai puțin disputat, dar traseul din campionatul actual nu este unul lăudabil. FC Voluntari este una din formațiile cu care CFR are un bilanț net superior în duelurile directe. Din 18 confruntări ”all-time”, clujenii conduc cu 14-2 la triumfuri! În sezonul trecut, clujenii s-au impus în toate cele patru jocuri cu ilfovenii: 1-0 și tot 1-0, în sezonul regulat, respectiv 3-1 și 1-0, în play-off. Singurele triumfuri ale voluntarenilor în fața CFR s-au consemnat pe propriul teren, cu 1-0 și 2-1, în 2016.
💥 Își revine campioana azi?
Inspiră-te din avancronicile publicate zi de zi pe site și în aplicația Superbet și zi-ne de pariuri: tu ce bilet pui astăzi?
❗ Hei, nu uita că pe site-ul Superbet și în aplicație găsești și alte pariuri interesante!
Sursa foto: Getty Images