Venezia - Parma: Al doilea duel din sezon între nou-promovate
Venezia și Parma sunt adversare sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 16:00, pe ”Penzo”, în etapa a 12-a din Serie A. Este al doilea duel din sezon între două echipe sosite în vară din divizia secundă, după cel dintre Ducali și Como, care s-a încheiat 1-1 pe ”Sinigaglia”, acum patru runde.
VENEZIA A FOST APROAPE SĂ O ÎNCURCE PE INTER
Venezia a fost ultima echipă promovată în Serie A, în vară și este considerată a fi formația cu cele mai mari șanse să retrogradeze acum. Nu s-a descurcat însă chiar atât de prost, fiind oarecum în linie cu mai multe echipe care își propun supraviețuirea. E în zona roșie, cu opt puncte, dar la doar un punct de cvartetul de peste linie, din care face parte și Parma.
Verona a câștigat primul meci din sezon în etapa a cincea, 2-0 cu Genoa și a mai câștigat și acum două runde, împotriva lui Udinese, când a revenit de la 0-2. Anterior succesului cu friulanii, lagunarii au făcut 2-2 la Monza, iar, apoi, în urmă cu o săptămână, puteau să ciupească un punct pe ”Meazza”, cu Inter. Au pierdut cu 1-0, după ce golul lui Sverko de la ultima fază a fost anulat de VAR. Rămâne acum de văzut cât de mult le-a afectat moralul jucătorilor lui Di Francesco acel moment. În mod normal, aceștia ar trebui să obțină ceva din meciul cu Parma, mai ales că nu există mulți absenți. Singurul cu probleme medicale este Bjarkason.
SERIA EGALURILOR S-A OPRIT CU O ÎNFRÂNGERE PENTRU PARMA
Parma a avut un start decent de sezon. A câștigat cu Milan, acasă, în etapa a doua, după care a fost aproape să bată și la Napoli, doar că scorul a fost întors de actualul lider în prelungiri, când în poarta Ducalilor era fundașul Delprato. De atunci, emilianii au mai punctat doar prin remize. În octombrie, aceștia au avut doar egaluri în cele patru meciuri disputate, cu Bologna, Como, Empoli și Juventus.
Seria de patru remize s-a oprit pentru Parma runda trecută, în mod surprinzător, acasă, cu Genoa. A cedat cu 1-0 în fața unei echipe aflată în mare criză anterior. Așa cum și Venezia privește partida de sâmbătă ca o oportunitate de a obține trei puncte, și Parma încearcă să găsească din nou drumul spre victorie. Pecchia are însă mai mulți absenți decât Di Francesco. Bernabe, Hernani și Circati sunt cei mai importanți oameni pe lista indisponibililor.
CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
- În ultimul deceniu, Venezia și Parma s-au întâlnit doar în Coppa Italia, Serie B și Serie C. Ultimele jocuri directe din Serie A au fost în 2001/02, ambele fiind câștigate de Ducali.
- Parma a ajuns la 9 meciuri fără victorie în Serie A.
- Parma a marcat cel puțin 2 goluri în ultimele 5 meciuri cu Venezia, din toate competițiile.
ECHIPELE PROBABILE
Venezia: Stankovic - Idzes, Svoboda, Sverko - Zampano, Duncan, Nicolussi Caviglia, Busio, Ellertsson - Pohjanpalo, Oristanio.
Parma: Suzuki - Coulibaly, Delprato, Balogh, Valeri - Keita, Estevez - Man, Sohm, Cancellieri - Bonny.
Sursă foto: Getty Images