Unirea Slobozia-Oțelul Galați: ialomițenii au învins în tur cu 2-0
de Levente Balint
Trupele care se vor întâlni vineri la Clinceni sunt în luptă directă pentru evitarea retrogradării. Un scor pozitiv în partida din penultima etapă a sezonului regulat i-ar da un imbold important potențialei învingătoare înainte de intrarea în sezonul regulat.
Ambele meciuri directe de până acum au fost câștigate de Unirea. În 2022, în Liga 2, echipa din Bărăgan s-a impus cu 1-0, iar în turul acestui campionat, slobozenii au învins cu 2-0, într-un meci în cae Oțelul a avut o eliminare, iar Unirea a ratat și un penalty.
O VICTORIE ÎN NOUĂ ETAPE
Echipa lui Adrian Mihalcea (loc 13, 26 de puncte) a remizat în etapa trecută, 0-0, acasă cu Poli Iași, după ce suferise nu mai puțin de cinci eșecuri consecutive. Galben-albaștrii au numai un triumf în ultimele nouă etape, un 3-2, acasă cu Sepsi, în 17 ianuarie.
Unirea are cea mai slabă apărare din Superliga la ora actuală, cu 45 de goluri primite, fiind de remarcat că gazdele de vineri au doar cinci partide fără gol încasat în campionatul actual.
De asemenea, ialomițenii sunt formația cu cel mai slab punctaj pe teren propriu (13 puncte).
Este însă totuși de remarcat că Unirea a înregistrat scoruri la limită în fiecare din ultimele patru partide.
Pentru a compensa plecarea lui Gele la FCSB, slobozenii l-au semnat pe Vojtus (31 de ani, ex-Clinceni, CFR, ”U” sau Rapid), însă atacantul nu a avut angajament în ultimele opt luni.
UN PUNCT ÎN PATRU ETAPE
Nici dunărenii (loc 12, 29 de puncte) nu se pot mândri cu un traseu prea bun, formația lui Ovidiu Burcă adunând doar un punct în ultimele patru etape. În cele șapte meciuri din 2025, Oțelul a consemnat doar o victorie, un 2-1, acasă cu Gloria Buzău, în 1 februarie.
Și dunărenii oferă meciuri echilibrate, în ultimele cinci jocuri ale lor scorurile fiind la o diferență de cel mult un gol.
Gălățenii sunt la cinci eșecuri consecutive în deplasare și sunt și ei ”lideri” la un capitol negativ: au cea mai slabă ofensivă din Superliga, cu doar 21 de reușite.
foto: www.sportpictures.eu