Trei stadioane fierbinți în lupta pentru titlu din Premier League, în etapa a 24-a
Primele trei echipe din Premier League sunt întinse pe o distanță de patru puncte înaintea etapei a 24-a. Liderul Arsenal va juca la Leeds, Aston Villa primește acasă vizita echipei Brentford, în timp ce Manchester City va fi implicată în derby-ul rundei, într-un meci în deplasare cu Tottenham.
Brighton – Everton, sâmbătă, ora 17:00
Cele două formații sunt în zona de mijloc a ierarhiei. Brighton încearcă să-și regăsească forma sportivă care a adus-o în situația de a emite pretenții pentru o accedere în Europa. De la începutul lunii decembrie, doar ultimele două clasate din Premier League au acumulat mai puține puncte decât cele 8 obținute de Brighton. „Pescărușii” au o singură victorie în ultimele 10 partide de campionat, împotriva echipei Burnley.

Anglia - Premier League
Nici istoricul recent al jocurilor directe nu este favorabil gazdelor: Brighton nu a câștigat niciunul dintre ultimele cinci meciuri de campionat disputate pe teren propriu contra echipei Everton (două egaluri și trei înfrângeri).
Pe de altă parte, doar Burnley (68) și Wolves (70) au avut mai puține șuturi pe poartă în acest sezon decât Everton (72). Formația lui David Moyes a păstrat poarta intactă în cinci dintre ultimele șase deplasări din Premier League (patru victorii, un egal și o înfrângere).
Echipele probabile:
Brighton: Verbruggen; Kadioglu, Dunk, Van Hecke, De Cuyper; Ayari, Gross; Minteh, Rutter, Mitoma; Welbeck
Everton: Pickford; O'Brien, Tarkowski, Keane, Mykolenko; Gueye, Garner; Ndiaye, Armstrong, McNeil; Barry
Leeds – Arsenal, sâmbătă, ora 17:00
Arsenal vine după o perioadă mai ezitantă, fiind fără victorie în ultimele trei meciuri de campionat. Diferența de 4 puncte încă îi oferă prima șansă la titlu, dar un nou pas greșit ar complica și mai mult lucrurile.

Anglia - Premier League
Istoricul confruntărilor directe este categoric în favoarea londonezilor. Arsenal se află la cea mai lungă serie de victorii din istorie contra lui Leeds, cu șase succese consecutive și un scor general de 20-5, incluzând acel 5-0 din turul jucat pe Emirates.
Totuși, Leeds nu mai este adversarul comod din prima parte a sezonului. Echipa lui Daniel Farke a ieșit din zona retrogradării și traversează o perioadă solidă, cu o singură înfrângere în ultimele 10 etape și o serie de cinci meciuri consecutive fără eșec pe teren propriu. Chiar dacă nu a câștigat niciodată acasă, în Premier League, împotriva unei echipe aflate pe primul loc, forma recentă sugerează că poate pune probleme liderului.
Echipele probabile:
Leeds United: Darlow; Rodon, Struijk, Bornauw; Bogle, Gruev, Stach, Ampadu, Justin; Aaronson, Calvert-Lewin
Arsenal: Raya; Timber, Saliba, Gabriel, Hincapie; Odegaard, Zubimendi, Rice; Saka, Havertz, Trossard
Wolverhampton – Bournemouth, sâmbătă, ora 17:00
Șansele echipei Wolverhampton de a evita retrogradarea sunt minime, dar formația lui Rob Edwards nu mai este „victima sigură” din turul campionatului. „Lupii” au suferit prima înfrângere din 2026 etapa trecută, pierzând cu 2-0 pe terenul lui Manchester City. Ei au reușit să păstreze poarta intactă în două meciuri consecutive jucate acasă.

Anglia - Premier League
De cealaltă parte, Bournemouth a câștigat două dintre ultimele trei partide din Premier League (un egal), după o serie de 11 meciuri consecutive fără victorie. Ambele succese au venit la limită, cu scorul de 3-2, și au fost decise de goluri marcate în minutul 90, în confruntările cu Tottenham și Liverpool.
Echipele probabile:
Wolves: Sa; Mosquera, S. Bueno, Krejci; Tchatchoua, Andre, Mane, J. Gomes, H. Bueno; Hwang, Arokodare
Bournemouth: Petrovic; Smith, Hill, Senesi, Truffert; Scott, Cook; Jimenez, Kroupi, Adli; Evanilson
Chelsea – West Ham, sâmbătă, ora 19:30
Chelsea primește vizita echipei West Ham într-un moment pozitiv, după ce a obținut calificarea directă în optimile UEFA Champions League grație unei reprize secunde excelente pe terenul lui Napoli (scor 3-2). A fost a patra victorie consecutivă pentru „albaștri” sub comanda noului antrenor, Liam Rosenior, iar forma bună din Europa s-a reflectat și în campionat, unde Chelsea vine după succesele cu Brentford (2-0) și Crystal Palace (3-1). Englezul ar putea intra într-un club select dacă reușește a treia victorie consecutivă în Premier League, performanță atinsă anterior doar de alți trei tehnicieni englezi.

Anglia - Premier League
West Ham traversează, la rândul său, o perioadă mai bună, cu trei victorii consecutive în toate competițiile, o premieră din noiembrie 2023. Deși Opta o vede în continuare favorită la retrogradare, cu o probabilitate de peste 80%, echipa lui Nuno Espírito Santo a arătat semne clare de revenire, prin succesele din campionat cu Tottenham și Sunderland. Sosirea lui Adama Traoré, jucător pe care Nuno l-a valorificat excelent la Wolves, poate aduce un plus de forță ofensivă, în ciuda plecărilor importante ale lui Lucas Paquetá și James Ward-Prowse.
Istoricul confruntărilor directe este net favorabil gazdelor. Chelsea a câștigat ultimele patru dueluri de Premier League cu West Ham, cu un scor general de 15-2. „Ciocănarii” s-au impus o singură dată în ultimele 19 deplasări pe Stamford Bridge.
Echipele probabile:
Chelsea: Sanchez; Gusto, Chalobah, Fofana, Cucurella; James, Caicedo; Neto, Fernandez, Garnacho; Pedro
West Ham United: Areola; Wan-Bissaka, Todibo, Mavropanos, Diouf; Bowen, Fernandes, Soucek, Summerville; Pablo; Castellanos
Liverpool – Newcastle, sâmbătă, ora 22:00
Este o confruntare cu implicații importante în lupta pentru locurile de UEFA Champions League. „Cormoranii” sunt neînvinși în ultimele 18 confruntări directe din Premier League (13 victorii, 5 egaluri). Totuși, forma recentă a gazdelor ridică semne de întrebare, mai ales după eșecul dramatic, 2-3 la Bournemouth, care i-a coborât pe locul 6 în clasament.

Anglia - Premier League
Startul de an 2026 a fost unul frustrant pentru Liverpool, fără victorie în campionat. Liverpool vine însă după un 6-0 cu Qarabag în Liga Campionilor. Mohamed Salah rămâne principalul pericol pentru defensiva adversă, având cele mai multe contribuții la gol în Premier League contra lui Newcastle (19 goluri și pase decisive).
De partea cealaltă, formația lui Eddie Howe este la trei puncte în spatele gazdelor, deși nu a câștigat în ultimele două etape. „Coțofenele” au probleme evidente în deplasare, nereușind să marcheze în șase jocuri pe teren străin în acest sezon, echipa fiind depășită la acest capitol doar de Sunderland și Wolves. Chiar și așa, remiza obținută la Paris, cu PSG (1-1), poate oferi un plus de moral, iar revenirea posibilă a lui Bruno Guimaraes ar putea fi decisivă pentru echilibrul jocului.
Echipele probabile:
Liverpool: Alisson; Szoboszlai, Endo, Van Dijk, Kerkez; Gravenberch, Mac Allister; Salah, Wirtz, Gakpo; Ekitike
Newcastle United: Pope; Thiaw, Botman, Burn; Trippier, Guimaraes, Tonali, Hall; Barnes, Wissa, Gordon
Aston Villa – Brentford, duminică, ora 16:00
Aston Villa intră în weekend la 4 puncte în spatele liderului Arsenal. A pierdut ultima partidă disputată pe propriul stadion, 0-1 cu Everton, însă nu a suferit două înfrângeri consecutive pe Villa Park în campionat din februarie 2024. Încrederea a fost recâștigată însă rapid, după victoriile cu Newcastle (2-0, deplasare) și Salzburg (3-2, acasă, Europa League).

Anglia - Premier League
Aston Villa nu a pierdut în fața echipei Brentford, pe teren propriu, de când „albinele” au promovat (două victorii și două egaluri), stabilind și o medie de 2,8 goluri marcate.
Londonezii au pierdut în ultimele două runde și nu excelează în deplasare. Doar Wolves (9) au pierdut mai multe meciuri în deplasare în Premier League în acest sezon decât Brentford (8).
În plus, echipa lui Keith Andrews va trebui să fie extrem de atentă la Ollie Watkins, atacantul lui Villa marcând șase goluri în șapte apariții din Premier League împotriva fostei sale echipe.
Echipele probabile:
Aston Villa: Martínez; Cash, Konsa, Torres, Maatsen; Onana, Torres; Sancho, Rogers, Buendía; Watkins
Brentford: Kelleher; Kayode, van den Berg, Collins, Henry; Janelt, Jensen, Yarmolyuk; Schade, Thiago, Ouattara
Manchester United – Fulham, duminică, ora 16:00
Michael Carrick a început perfect mandatul de „interimar” la Manchester United, cu victorii impresionante în derby-ul cu Manchester City (2-0) și pe terenul liderului Arsenal (3-2). Un nou succes l-ar aduce la egalitate cu cea mai bună serie de victorii reușită de Ruben Amorim pe banca „diavolilor”.

Anglia - Premier League
Cele două victorii au propulsat-o pe United până pe locul patru, echipa fiind neînvinsă de șase etape (trei victorii și trei egaluri). Revenirea lui Bryan Mbeumo a avut un impact major, eficiența echipei crescând semnificativ odată cu prezența sa în primul „11”. Atacantul se află într-o companie selectă la capitolul contribuții ofensive în ultimele două sezoane, fiind depășit doar de Mohamed Salah și Erling Haaland.
Totuși, bătălia cu Fulham se anunță departe de a fi una facilă. Echipa lui Marco Silva traversează cea mai bună perioadă a sezonului, cu 17 puncte obținute în ultimele opt etape, egalând cea mai productivă serie din istoria clubului în Premier League. Forma excelentă a lui Harry Wilson, decisiv aproape meci de meci, a stat la baza acestui parcurs, galezul devenind unul dintre cei mai eficienți jucători din campionat în 2025-26.
Istoricul recent este net favorabil gazdelor, Manchester United pierzând doar o dată în ultimele 20 de confruntări directe cu Fulham în Premier League.
Echipele probabile:
Manchester United: Lammens; Dalot, Maguire, Martinez, Shaw; Mainoo, Casemiro; Diallo, Fernandes, Mbeumo; Cunha
Fulham: Leno; Castagne, Andersen, Cuenca, Sessegnon; Berge, Iwobi; Wilson, Smith Rowe, Chukwueze; Jimenez
Nottingham – Crystal Palace, duminică, ora 16:00
Crystal Palace a alunecat foarte mult în ultimele săptămâni și riscă să ajungă chiar în zona retrogradării dacă va pierde și acest meci. „Vulturii” sunt într-o serie de opt meciuri consecutive fără victorie în campionat, având 8 puncte peste zona „roșie”.

Anglia - Premier League
Doar Burnley traversează în prezent o serie mai lungă fără succes. Din etapa a 16-a, Palace a adunat doar 2 puncte și a marcat doar 4 goluri. Meciul cu Nottingham este unul de 6 puncte, gazdele fiind pe locul 17, prima poziție deasupra liniei retrogradării.
Forest este neînvinsă în ultimele șase meciuri directe de campionat jucate acasă, fiind o echipă în creștere de formă (șapte puncte în ultimele trei etape).
Echipele probabile:
Nottingham Forest: Sels; Aina, Milenkovic, Murillo, Williams; Anderson, Sangare; Hudson-Odoi, Gibbs-White, Dominguez; Igor Jesus
Crystal Palace: Henderson; Richards, Lacroix, Canvot; Munoz, Lerma, Hughes, Mitchell; Pino, Mateta, Sarr
Tottenham – Manchester City, duminică, ora 18:30
Aflată în urmărirea echipei Arsenal, Manchester City speră să profite de forma slabă a echipei Tottenham din campionat, fără victorie din 2026. Presiunea pe umerii lui Thomas Frank este tot mai mare.

Anglia - Premier League
Tottenham este fără victorie de cinci etape. Este a patra oară în ultimele două sezoane când Spurs traversează o serie de cel puțin cinci partide fără succes. Un nou eșec ar însemna al optulea sezon consecutiv în care Tottenham ajunge la minimum 10 înfrângeri.
Totuși, Tottenham este una dintre formațiile care i-au creat cele mai multe probleme lui Pep Guardiola de când a venit în Premier League. Manchester City a adunat opt eșecuri în fața londonezilor, inclusiv în tur (0-2), de când catalanul se află la conducerea tehnică a „cetățenilor”.
Ambele formații au jucat la mijlocul săptămânii în Champions League și au câștigat meciurile cu 2-0, cu Frankfurt, respectiv Galatasaray, rezultate cu care s-au calificat direct în optimile de finală.
Echipele probabile:
Tottenham: Vicario; Romero, Danso, Ven; Spence, Bissouma, Odobert, Udogie; Gallagher, Simons; Solanke
Manchester City: Donnarumma; Nunes, Khusanov, Guéhi, Aït-Nouri; Rodri; Silva, O’Reilly, Foden, Semenyo; Haaland
Sunderland – Burnley, luni, ora 22:00
Etapa a 24-a se încheie cu duelul dintre două echipe promovate, aflate însă în situații diametral opuse. Sunderland are deja cu nouă puncte mai mult în acest sezon (33) decât a strâns în întreaga campanie precedentă din Premier League, în 2016/17.

Anglia - Premier League
De cealaltă parte, Burnley se află la 10 puncte de salvare și nu a mai câștigat de 14 meciuri consecutive în Premier League (cinci egaluri și nouă înfrângeri), o serie negativă depășită în istoria clubului doar între februarie 1889 și februarie 1890.
Deși vine după un 1-3 cu West Ham, Sunderland nu a pierdut niciodată două meciuri consecutive în campionat în acest sezon.
Echipele probabile:
Sunderland: Roefs; Mukiele, Ballard, Alderete, Hume; Sadiki, Le Fée; Mandava, Talbi, Diarra; Brobbey
Burnley: Dúbravka; Walker, Estève, Tuanzebe; Humphreys, Uguchukwu, Luís, Pires; Anthony, Edwards; Foster
📷 Getty Images