Toate detaliile despre prima etapă din Superliga 2026/2027
de Levente Balint
Vineri, 17 iulie, se deschide noul sezon din prima ligă a României. Deja din prima rundă avem dueluri interesante. Pe lângă jocurile candidatelor la titlu, se distinge tradiționalul derby Petrolul-Dinamo, dar este de urmărit și revenirea Corvinului în elită, după 34 de ani.
FCSB dă peste coșmarul ei din sezonul trecut, iar Craiova vrea și ea o revanșă.
VOLUNTARI-BOTOȘANI: ILFOVENII REVIN ÎN SUPERLIGA CONTRA UNEI ECHIPE ÎN FAȚA CĂREIA S-AU DESCURCAT BINE
FC Voluntari a revenit după doi ani în Superliga după un baraj spectaculos (2-3/3-0) cu FC Hermannstadt. În mare, lotul a fost păstrat, iar antrenorului Florin Pîrvu i s-a dat credit mai departe. Cele mai semnificative mutări sunt aducerile fundașilor Haruț, de la Sepsi, respectiv Kiki, de la FCSB.
Ilfovenii au repetat reușit pentru start, în ultimul test ei trecând acasă cu 3-0 de Farul Constanța.
Botoșănenii nu au avut nici ei o campanie sonoră de achiziții, dar nici nu au pierdut jucători foarte importanți. Singura plecare notabilă este cea a fundașului dreapta Friday Adams, plecat la Universitatea Cluj. Se merge în continuare pe mâna lui Marius Croitoru, iar deocamdată cel mai bun jucător al moldovenilor, Mailat, continuă pe malurile Sitnei.
Ultimul meci direct a fost un 0-0 la Botoșani, în primăvara lui 2024. Voluntarenii pot fi încurajați de traseul head-to-head contra moldovenilor, ei nepierzând niciunul din ultimele cinci dueluri directe cu FC Botoșani.
Este de remarcat că zece din ultimele 11 confruntări directe au avut rezultate la limită.
FCSB-ARGEȘ: ROȘ-ALBAȘTRII, START CONTRA COȘMARULUI DIN SEZONUL TRECUT !
Roș-albaștrii vor să facă uitată stagiunea trecută, când, căzuți în play-off, au avut nevoie de baraj pentru a ajunge în eurocupe. Tot cu Marius Baciu la timonă, FCSB se pregătește și de primul meci continental din 2026/2027, săptămâna viitoare cu letonii de la FK Auda.
Deocamdată, campania de achiziții nu este una prea solidă. Singurele veniri certe sunt fundașul dreapta Labonne, de la Caen, respectiv ex-dinamovistul Gnahore. În această vară, a plecat la Royale Union unul din cei mai importanți jucători de la FCSB din ultimul deceniu, Darius Olaru.
În teste, FCSB a pierdut cu 0-4 cu Royale Union, apoi a trecut cu 1-0 de Al-Jazira.
Roș-albaștrii vor să înceapă bine, fiind interesant de subliniat că FCSB nu a câștigat în timp regulamentar în niciunul din ultimele cinci jocuri competitive.
FC Argeș și-a conservat în mare lotul pentru noul sezon, singura pierdere majoră fiind Bettaieb, poate cel mai important element ofensiv al alb-violeților în 2026. Piteștenii au semnat cu fundașul Antoniou (APOEL Limassol) și extrema Nuvambo (Le Mans). Este de subliniat că în duelurile internaționale din această vară, "Vulturii" au consemnat rezultate încurajatoare. Argeșenii au dispus cu 2-0 de Cukaricki, 5-2 de Vllaznia și 4-0 de Dekani.
Anul trecut, argeșenii au fost cei care au contribuit la excluderea FCSB din drumul spre play-off. Piteștenii au câștigat în ambele dispute directe, cu 2-0, respectiv 1-0.
OȚELUL-CFR CLUJ: ARDELENII, NOU ANTRENOR
Lucrurile au decurs diferit la cele două cluburi, în pre-sezon. Oțelul continuă cu croatul Stjepan Tomas pe bancă, în vreme ce alb-vișiniii s-au despărțit de Daniel Pancu și au semnat cu lusitanul Antonio Folha. La fel, stau lucrurile și la capitolul transferuri, la veniri și plecări CFR fiind mai activă.
Din apărarea gălățenilor au plecat Zivulic și Conrado, iar pentru întărirea lotului s-a apelat la piața externă. Sunt de amintit la veniri extrema Paulino (Ordabasy), fundașul dreapta Sylla (Leiria) și stoperul Christopoulos (OFI Creta).
Gălățenii au terminat sezonul trecut cu cinci meciuri fără înfrângere. Pre-sezonul l-au efectuat în țară, iar în amicale au remizat cu Farul, 0-0, și au trecut de FC Bacău, 3-1.
La CFR au fost serioase mișcări de trupe, în vară plecând portarul Popa, extrema Kamara, mijlocașul Keita și atacantul Aliev. În schimb, au venit mulți străini, precum Yuval Sade (Maccabi Netanya, semnat din iarnă), Andre Moreira (Volos), Renato Pantalon (Jablonec), Igor Savic (Zrinjski Mostar), Armin Ziblim (Muscelul Câmpulug), Francisco Barrios (Boston River) și Stefan Drazic (APOEL Nicosia).
În cele mai importante jocuri de verificare, CFR a consemnat scoruri strânse - 1-2 cu Neftci Baku, 1-1 cu Olimpija Ljubljana, 1-1 cu Noah și 1-0 cu Karpatî Lviv.
Anul trecut, Oțelul a câștigat acasă cu 4-1, iar în retur CFR a învins cu 1-0. Victoria cu 4-1 constituie singurul triumf al gălățenilor din ultimele zece dispute directe cu alb-vișiniii din Gruia.
CRAIOVA-UTA: DORINȚĂ DE REVANȘĂ A CAMPIOANEI
Universitatea Craiova a început excelent noul sezon. S-a calificat în turul II preliminar din Champions League, după 4-1 și 1-0 cu campioana Belarusului, Vitebsk. De asemenea, la loviturile de la 11 metri au trecut de Universitatea Cluj, în Supercupă.
Formația lui Filipe Coelho își continuă astfel parcursul bun. Alb-albaștrii vor să păstreze titlul, iar pentru asta și, desigur, pentru un parcurs european cât mai reușit, și-au întărit efectivul. Portarul Sava a fost repatriat de la Udinese, iar pentru zona ofensivă au fost aduși Webster (Shkendija), Elisor (Famalicao) și Tavares (Maccabi Netanya). Să mai amintim că juveții nu au mai pierdut acasă din 13 martie, 0-1 cu FC Argeș.
UTA a rămas fără fundașul Poulolo, plecat la U Cluj, și jucătorul de bandă Iacob, reîntors după împrumut la Corvinul. Dar, s-a întărit, printre alții, cu Dorobanțu și Papeau, de la Slobozia, Oaidă de la U Cluj, Pitu, revenit în Superliga de la Veljeș și Bădescu de la Rapid. În ultimul amical din pre-sezon, UTA a remizat, 2-2, cu Istra Pula.
Anul trecut, am avut parte de două meciuri nesatisfăcătoare pentru Craiova. În tur, a fost 3-3 la Arad, după ce doljenii conduceau cu 3-0 în minutul 81. Apoi, UTA a câștigat în Bănie cu 2-1, provocând plecarea lui Mirel Rădoi. Înainte de aceste două meciuri, Craiova înșirase opt partide fără vreo înfrângere în fața clubului arădean.
U CLUJ-FARUL: MECI SPECIAL PENTRU NOUL ANTRENOR AL OASPEȚILOR
Aflată în plină campanie europeană, Universitatea Cluj debutează în noua stagiune contra antrenorului care în vara anului trecut a dus-o în premieră în acest secol în competițiile UEFA. După ce Farul s-a salvat dramatic de la retrogradare, la cârma formației a fost adus Ioan Ovidiu Sabău, un adevărat simbol al grupării clujene. Sabău trebuie să readucă Farul în prim-plan, grupare care recent l-a vândut la Real Oviedo pe Alexandru Ișfan, cel mai bine cotat jucător dobrogean din sezonul trecut. Constănțenii au dus jucători străini, dar și doi fotbaliști autohtoni: Eddy Silvestre (Dunkerque), Ionuț Cercel (împrumut, FCSB), Toni Njike (Quevilly-Rouen Metropole), Valentin Țicu (Dinamo), Matteo Alhinvi (Arsenal Tula) și Sofyane Bouzamoucha (Rouen 1899).
Farul a scos sâmbăta trecută o înfrângere și un succes în ultima repetiție pentru 2026/2027: 0-3 la Voluntari, respectiv 3-1 la Dinamo.
Clujenii au avut o campanie generoasă de achiziții, distingându-se portarul Michael, venit de la Pafos, echipă care anul trecut a evoluat în Champions League. Marius Ștefănescu (Konyaspor), Florent Poulolo (UTA), Neofytos Michael (Pafos), Pedro Pinho (CD Chaves), Friday Adams (FC Botoșani) și Alibek Aliev (CFR Cluj) sunt numele importante aduse de formația la care va juca duminică, probabil, și Lukic, menajat după participarea la turneul mondial.
Anul trecut, alb-negrii au învins cu 1-0 în ambele dueluri cu fariștii. Este de menționat aici că dobrogenii nu au nicio victorie în ultimele șapte dispute directe cu formația de sub Feleac. Interesant este că fiecare din ultimele opt jocuri head-to-head s-a încheiat cu 1-2 goluri!
PETROLUL-DINAMO: DUEL DE ORGOLII CU PARFUM PORTUGHEZ
Ambele adversare de duminică încep noul sezon cu antrenori portughezi la timonă. Ricardo Sousa versus Nuno Campos va fi duelul de la Ploiești, un alt aspect comun fiindcă atât Petrolul, cât și Dinamo și-au schimbat loturile mult față de primăvară.
De la ploieșteni, au plecat jucători din formula-standard precum Roche, Ricardinho, Jyry, Grozav. Capitolul veniri este unul masiv, deși gruparea prahoveană este în insolvență. Pe lângă o serie de stranieri, Petrolul a reușit să-l readucă de la FCSB pe portarul Zima, iar tânărul Mark Țuțu, fundaș dreapta de la UTA, a semnat și el cu galben-albaștrii.
Dinamo s-a despărțit de jucători de bază ca Boateng și Gnahore, plecând și un alt fotbalist constant, Milanov. Cele mai relevante sosiri sunt: portarul Bellaarouch (împrumutat de la Braga), stoperul Pascual (Mirandes) și atacantul Hintsa, venit din divizia secundă norvegiană.
Ultimele două jocuri ale Petrolului au însemnat două egaluri cu echipa din Liga 2 - 1-1 cu ASA Târgu Mureș, respectiv 2-2 cu Chindia Târgoviște. Dinamo a cedat în ultimele două teste: 1-2 cu Omonia Nicosia și 1-3 cu Farul Constanța.
În stagiunea trecută, Dinamo a învins cu 3-0 la Ploiești, apoi a fost 1-1 în capitală. Alb-roșiii sunt la șase partide directe la rând fără vreo înfrângere în fața ploieștenilor.
CORVINUL-CSIKSZEREDA: MECI ISTORIC PENTRU GAZDE
Corvinul are primul meci în Superliga după 34 de ani, dar deoarece stadionul nu îndeplinește condițiile pentru prima divizie, va evolua la Arad.
Corvinul a dominat sezonul trecut de Liga 2, promovarea fiind oarecum de așteptat, având în vedere că în urmă cu doi ani hunedorenii, care nu aveau licență de Superliga, au cucerit Cupa României și au avut un parcurs respectabil în eurocupe. Hunedorenii merg tot cu Florin Maxim pe bancă, iar în vară au realizat transferuri ambițioase. Este de evidențiat transferul fundașului iordanian Abualnadi, participant la turneul din America. De asemenea, din lunga listă de achiziții sunt de menționat atacantul Espinosa de la Slobozia, fundașul polivalent Iacob, de la UTA, sau revenirea atacantului Yeboah în România, cel care jucase la CFR Cluj. Nu este de ignorat nici aducerea lui Fabry, de la U Cluj. Ultimul test al hunedorenilor a însemnat un 3-0 cu CSC 1599 Șelimbăr.
Csikszereda, care a avut un prim an liniștit în Superliga, merge pe filiera maghiară, după ce nu a continuat cu Robert Ilyes. Antrenor este Istvan Szabo, care a antrenat în NB 1 la Nyiregyhaza sau Kecskemet. Deocamdată, Ceara Anderson rămâne la harghiteni, iar la achiziții predomină fotbaliști proveniți din prima divizie din Ungaria. Scorurile bifate de ciucani în teste: 0-2 cu Sepsi, 2-0 cu Niș, 1-2 cu Brno și 1-3 cu Slaven Belupo.
Corvinul are un ușor avantaj la meciurile directe, conducând cu 3-1 în disputele oficiale împotriva celor de la Csikszereda.
RAPID-SEPSI: COVĂSNENII, OPONENT MEREU COMPLICAT
Rapidul începe era Daniel Pancu împotriva nou promovatei Sepsi OSK.
Giuleștenii nu s-au distins la capitolul achiziții. Kamara a venit de la CFR Cluj, închizătorul Bubanja a fost adus de la Orenburg, tânărul atacant Kodor a fost transferat de la Lecce. În apărare va ajuta Graovac, adus liber de contract de la FCSB. La plecări, să-i amintim pe Koljic, Paraschiv și Leo Bolgado, o mare pierdere fiind vânzarea mijlocașului Christensen.
Ultimul test a fost pierdut, 1-2 cu Liberec, însă rapidiștii au consemnat și scoruri bune în pre-sezon. Au trecut cu 3-1 de Dinamo Kiev și au remizat, 0-0 cu Rapid Viena. Alb-vișiniii speră să-și bucure în sfârșit fanii. Rapidul nu a câștigat niciuna din ultimele nouă partide din sezonul trecut!
Sepsi a fost solidă în transferuri, aducând fotbaliști experimentați că Vătăjelu, ultima dată la FC Bihor, portarul Lazar de la Hermannstadt ori consacratul Doru Andrei de la FC Voluntari. Au venit și mulți stranieri, fiind interesantă și transferarea fostului rapidist Bamgboye, ultima dată la Hatayspor. Condusă tot de Ovidiu Burcă, gruparea covăsneană a consemnat următoarele scoruri în amicale: 2-0 cu Csikszereda, 0-3 cu Malisheva, 1-0 cu Drita, 0-1 cu Slavia Sofia și 0-0 cu Hebar.
În ultimele dueluri directe, din 2024/2025, a fost 2-2 la Rapid, respectiv 2-0 acasă pentru OSK. Giuleștenii nu au nicio izbândă în ultimele opt directe cu Sepsi.
foto: sportpictures.eu