Superliga, etapa a 9-a. În urmărirea liderului Dinamo
de Levente Balint
Formațiile din zona superioară au dueluri aparent abordabile în etapa care se deschide vineri seara. Unele confruntări sunt foarte dezechilibrate la prima vedere, așa cum este cea de la Miercurea Ciuc. Dar, cele opt runde de până acum au furnizat suficiente surprize încât să așteptăm cu prudență cele opt jocuri.
Avem o rundă în care revine în prim-plan un vechi duel fotbalistic, cel dintre Hunedoara și Craiova.
FARUL - UTA: ARĂDENILOR LE PLACE LA MARE
Constănțenii au un traseu satisfăcător de la venirea lui Ioan Ovidiu Sabău, fariștii fiind pe locul 5, cu 11 puncte. Dar, ei vor avea un meci complicat vineri, fiind vizitați de o formație în revenire, UTA, care este pe 13, dar a adunat nouă puncte.
Alb-albaștrii au patru egaluri la rând, etapa trecută bifând un 0-0 la CFR Cluj. Farul a cedat o singură dată în acest campionat, 1-2 la U Cluj, în prima rundă. Este de subliniat că fiecare din ultimele șapte jocuri competitive ale dobrogenilor a avut rezultat strâns la final. De asemenea, nu s-a marcat mult în partidele recente ale constănțenilor. Fiecare din ultimele cinci jocuri oficiale ale Farului a avut 0-2 goluri la final.
UTA revine în forță, având trei victorii oficiale la rând. Etapa anterioară, alb-roșiii au trecut clar acasă de Csikszereda, 5-1. Spre deosebire de gazde, ardelenii oferă meciuri animate, patru din ultimele lor cinci dispute competitive având Over 2,5 goluri.
Anul trecut, UTA a învins acasă cu 2-1, în retur a fost 1-1, iar în play-out a fost 0-0. UTA nu a pierdut în ultimele cinci jocuri oficiale cu Farul și nu a cedat în niciuna din ultimele patru deplasări la Ovidiu.
ECHIPE PROBABILE
Farul: Munteanu - Bouzamoucha, Dican, Gustavo Marins - Sima, Nike, Ahlinvi, Ganea - Sylvestre, Alibec, Radaslavescu
Accidentat: Pellegrini
UTA: Rosa - Dorobanțu, Ouaneh, Benga, Alomerovic - Mino, Roman - Abdallah, Papeau, Tzionis - Coman
Accidentați: Oaidă, Odada, Tolcea, Pitu, Pospelov
CSIKSZEREDA - DINAMO: CEL MAI DEZECHILIBRAT JOC AL RUNDEI
Alb-roșiii au un start de vis, ei pornind cu prima șansă în deplasarea de la Miercurea Ciuc. Dinamo este lideră cu 17 puncte, iar harghitenii sunt "lanterna roșie" a Superligii, cu doar un punct.
Contrastul continuă prin faptul că harghitenii sunt formația cu cea mai slabă apărare, alături de Voluntari, cu 18 goluri primite, în timp ce bucureștenii au al doilea atac al elitei cu 15 goluri.
Formația lui Istvan Szabo vine după un 1-5 la UTA, iar singurul lor meci nepierdut din prezentul campionat este un 0-0 acasă cu Sepsi, în 15 august. Totuși, să adăugăm că șapte din ultimele nouă jocuri domestice ale Csikszeredei au avut rezultate la limită.
Dinamo a trecut în etapa trecută cu 2-1 de FCSB și rămâne cu doar un eșec stagional, 0-1 la Petrolul, în 19 iulie. Este interesant că fiecare din ultimele cinci deplasări în Superliga ale alb-roșiilor au avut 1-2 goluri la final.
Dacă luăm în calcul timpul regulamentar de joc, Csikszereda nu s-a impus niciodată în fața lui Dinamo, în șase dispute oficiale. Anul trecut, a fost 2-2 la Miercurea Ciuc, iar în retur bucureștenii s-au impus cu 4-0.
ECHIPE PROBABILE
Csikszereda: Pap - Szabo, Palmes, Hegedus - Paszka, Horvath, Tajti, Trif - Stahl, Eppel, Szalay
Accidentat: Bako
Suspendat: Veres
Dinamo: Bellaarouch - Irimia, Stoinov, Pascual, Opruț - Armstrong, Soro, Mărginean, Musi - Zandbergen, Karamoko
Accidentat: Pușcaș
Suspendat: Cîrjan
SEPSI - CFR: AVANTAJ ÎN ULTIMELE DIRECTE PENTRU CLUJENI
Sepsi este pe 12, cu zece puncte, un bilanț onorabil pentru o nou promovată. Dar, covăsnenii vin după două eșecuri oficiale. Întâi, OSK a pierdut acasă chiar cu CFR, în Cupă, cu 1-3, apoi a fost învinsă clar de Botoșani, 0-5. Acest scor categoric a surprins, având în vedere că înaintea etapei trecute formația lui Ovidiu Burcă avea cea mai bună defensivă din Superliga.
Roș-albii nu au mai pierdut acasă un meci de campionat din 18 august 2025, atunci când cedau în Liga 2, 0-2 cu Corvinul.
Dincolo, CFR are patru meciuri oficiale fără înfrângere (trei victorii și un egal), etapa anterioară remizând acasă, 0-0 cu Farul. Ultimele cinci deplasări competitive ale echipei lui Marius Șumudică au adus toate Peste 2,5 goluri la final.
CFR a reușit să rezolve interdicția la transferuri, semnând nu mai puțin de zece jucători în ultima zi de mercato. Printre ei sunt portarul Tordai, venit de la UTA, atacantul Omrani, lansat în România de CFR, Sergiu Buș, ultima dată la Hermannstadt, sau Ignat, fost apărător la Rapid.
Ultimele cinci dispute oficiale între cele două grupări nu au adus niciun triumf pentru Sepsi. Ultima dată când OSK a trecut de CFR a fost în 17 decembrie 2023, 2-1.
ECHIPE PROBABILE
Sepsi: Lazar - Cascardo, Rose, Karamoko, Vătăjelu - Andrei, Păun, Silaghi - Heras, Mawa, Cîmpean
Accidentat: Vîrtej
CFR: Vâlceanu - Braun, Kresic, Rocha - Kun, Perianu, Păun, Camora - Cordea, Drazic, Biliboc
Accidentat: Fică
RAPID - VOLUNTARI: GAZDELE, CEA MAI BUNĂ APĂRARE
Alb-vișiniii au un moral ridicat, fiind pe poziția a 2-a, cu 15 puncte, înaintea vizitei penultimei clasate din Superliga. Ilfoveni sunt pe 15, cu opt puncte.
Rapid a câștigat în deplasare ultimele două jocuri oficiale. Întâi, a trecut cu 2-0 de Politehnica Timișoara în Cupă, apoi a învins pe final, în superioritate numerică, 1-0 la Galați, în Superliga. Este o perioadă nu foarte spectaculoasă pentru elevii lui Daniel Pancu, fiecare din ultimele șase meciuri oficiale ale lor având 0-2 goluri. De asemenea, este de amintit că Rapidul are cea mai bună defensivă din elită, cu patru goluri primite.
Voluntariul are două victorii legate. După un 1-0 la Chindia în Cupă, a trecut acasă cu 1-0 de FC Argeș. Cel mai în formă jucător al echipei lui Florin Pîrvu este tânăra extremă Guțea, marcator a patru goluri în campionatul în curs. Voluntarenii au pierdut toate cele trei deplasări din acest sezon de Superliga, cu 12 goluri primite.
Este interesant că ultimele două jocuri directe din Superliga au fost adjudecate de ilfoveni, cu 2-1. Este 3-2 pentru Voluntari în cele șase meciuri head-to-head din prima divizie.
ECHIPE PROBABILE
Rapid: Ungureanu - Onea, Pașcanu, Kramer, Annan - Vulturar, Grameni, Kamara - Dobre, Stojilkovic, Moruțan
Accidentați: Graovac, Petrila
Voluntari: Jurhar - Mamic, Haruț, Crișan, Șuteu - Gheorghe, Cvek, Onișa - Schieb, Roman, Guțea
ARGEȘ - BOTOȘANI: CRIZĂ DE REZULTATE LA GAZDE
Piteștenii sunt pe 11, cu zece puncte, dar trec printr-o perioadă nereușită ca rezultate.
Alb-violeții au patru înfrângeri oficiale consecutive, toate fără vreun gol marcat. În ultima rundă, elevii lui Bogdan Andone au pierdut la Voluntari, 0-1, nemaiînvingând din 9 august, 1-0 la Craiova. Un aspect statistic interesant este că doar un meci din cele nouă oficiale ale argeșenilor din 2026/2027 a avut GG la final.
Meciurile piteștenilor au cea mai scăzută medie din Superliga de până acum, numai 1,3 goluri/partidă.
Botoșaniul vine după un 5-0 acasă cu Sepsi, acest triumf clar atenuând din criticile la adresa lui Marius Croitoru. În ultima deplasare, moldovenii au consemnat un 0-0 la Farul. Dar, Botoșaniul nu a mai câștigat în deplasare în Superliga din 30 noiembrie 2025, 1-0 la Slobozia.
Oaspeții mizează pe forma lui Dumiter, golgeter la zi în Superliga, cu șase reușite.
Din 2020, de când cele două trupe s-au întâlnit în premieră în elită, Botoșaniul nu a pierdut în campionatul pe terenul argeșenilor. Anul trecut, moldovenii au învins acasă cu 3-1, apoi au remizat în retur, 0-0. Piteștenii nu au trecut de Botoșani în ultimele șase dispute head-to-head.
ECHIPE PROBABILE
Argeș: Căbuz - Garutti, Sadriu, Tudose - Oancea, Alagbe, Pîrvu, Rață, Borța - Moldoveanu, Matos
Accidentați: Emmers, Sierra
Botoșani: Anestis - Bayeye, Miron, Diarra, Ilaș - De Vega, Petro, Papa - Mitrov, Dumiter, Mailat
CORVINUL - CRAIOVA: HUNEDORENII, FĂRĂ EȘEC ACASĂ
După 34 de ani, reprezentantele Hunedoarei și Craiovei se revăd în Superliga. Și avem șanse să vedem un meci bun, luând în calcul că ambele trupe trec printr-o perioadă bună.
Corviniștii sunt pe 8, cu zece puncte și nu au cedat în niciun meci pe propriul teren în actualul sezon. Ultimul lor insucces oficial ca și gazde datează din 4 aprilie, 0-1, cu Sepsi, în eșalonul secund. Etapa trecută, trupa lui Florin Maxim a cedat la Petrolul, 0-2. Este de remarcat că fiecare din ultimele patru jocuri oficiale ale hunedorenilor a avut Under 2,5 goluri la final.
Craiova este în revenire după o perioadă fluctuantă. Formația pregătită de Filipe Coelho a învins cu 2-1 la FC Bacău, în Cupă, apoi a trecut clar acasă de U Cluj, 4-0, în campionat.
Oltenii au multe argumente înainte de această deplasare. Au cele mai multe goluri marcate în acest sezon, 18, și cea mai mare medie de șuturi pe poartă din Superliga, 6,3/meci. Chiar și așa, se anunță un joc imprevizibil, fiecare din ultimele cinci deplasări oficiale ale Universității având rezultate la limită.
ECHIPE PROBABILE
Corvinul: Sandu - Iacob, Ivancevic, Manolache, Neacșa - Hrezdac, Ribeiro, Fabry - Yeboah, Gillard, Pîrvulescu
Craiova: Popescu - Romanchuk, Stevanovic, Screciu - Mora, Băluță, Cicâldău, Bancu - Matei, Nsimba, Baiaram
U CLUJ - OȚELUL: AMBELE AU PIERDUT ÎN RUNDA TRECUTĂ
Alb-negrii sunt pe 14, cu nouă puncte și un meci mai puțin. Universitatea Cluj nu trece prin cel mai bun moment. Etapa trecută a pierdut la Craiova, 0-4, și a ajuns la trei înfrângeri succesive în Superliga.
Formația lui Cristiano Bergodi a cedat în ultimul meci de acasă din campionat, 2-3 cu Petrolul, aceasta fiind prima lor înfrângere pe teren propriu din 1 noiembrie 2025 încoace. Ne așteaptă un duel strâns, statistica indicând că zece din ultimele jocuri oficiale de acasă ale ardelenilor au avut rezultate la limită. Ultimele cinci meciuri din Superliga ale Universității au generat fiecare Peste 2,5 goluri la final.
Oțelul a scos numai un punct în ultimele două runde. A consemnat un 2-2 la Voluntari, apoi a cedat acasă, 0-1 cu Rapid, la ultima fază, în inferioritate numerică. Toate cele opt meciuri din acest campionat ale echipei lui Stjepan Tomas au avut rezultate la limită.
Dunărenii au învins ultima dată afară în 18 mai, 5-1 la Petrolul.
Oțelarii au dezvoltat un complex în ultimii ani în fața clujenilor. Astfel, Universitatea a câștigat fiecare din ultimele șase partide oficiale în fața gălățenilor. Ultima dată când Oțelul a trecut de U Cluj a fost în urmă cu mai bine de doi ani, 1-0, în propriul fief.
ECHIPE PROBABILE
Cluj: Lefter - Mikanovic, Poulolo, Cristea, Chipciu - Bic, Nistor, Pinho - Macalou, Lukic, Gheorghiță
Accidentat: Stanojev
Oțelul: Dur-Bozoancă - Sylla, Christopoulos, Iacob, Gomes - Lungu, Ciobanu, Nuno Pedro - Frunză, Ze Turbo, Andrezinho
Accidentați: Kazu, Ne Lopes
Suspendat: Patrick
FCSB - PETROLUL: PRAHOVENII, FĂRĂ VICTORIE DIRECTĂ DIN 2015
FCSB trebuie să reacționeze repede pentru a nu pierde legătura cu zonele superioare. Formația lui Marius Baciu este pe 6, cu 11 puncte și se află la trei eșecuri la rând în Superliga. Etapa trecută, bucureștenii au cedat cu 1-2 în derby-u cu Dinamo, după ce au evoluat mai bine de o oră în inferioritate numerică.
Ultima victorie a celor de la FCSB în campionat este cea de acasă, 3-2 cu Botoșani. Putem miza pe un duel deschis, ultimele patru dispute oficiale de acasă ale roș-albaștrilor având fiecare GG și Peste 3,5 goluri.
Petrolul are două victorii la rând, un 3-2 la U Cluj și un 2-0 acasă cu Corvinul. Team-ul lui Ricardo Sousa are patru victorii și un eșec în ultimele cinci etape. Galben-albaștrii sunt revelația startuli de sezon, fiind acum pe 3, cu 15 puncte.
În ultimul joc direct, FCSB a dispus cu 3-1 de Petrolul. În ultimele 11 dispute directe, bucureștenii au bifat cinci victorii și șase remize. Ultima izbândă a prahovenilor în fața celor de la FCSB datează din 2015, 1-0, pe terenul bucureștenilor.
ECHIPE PROBABILE
FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Batubinskaia, Pădurariu - Korenica, Joao Paulo, Cisotti - Miculescu, Drăguș, Oct. Popescu
Accidentați: Ngezana, M. Popescu
Suspendat: Duarte
Petrolul: Zima - Țuțu, Zaian, Malula, Dumitrescu - Teixeira, Hanca, Bran Flores, Martins - N Lundulu, Jerdea
Foto: sportpictures.eu