Superliga 25: primele trei clasate au meciuri complicate
de Levente Balint
Avem etapă intermediară în Superliga. Weekend-ul trecut ne-a adus o rundă imprevizibilă, niciuna dintre primele trei clasate nereușind să învingă. Zona play-off-ului se strânge tot mai mare, iar FCSB și CFR, laureatele sezonului anterior joacă fiecare meci ca pe o finală în cursa pentru Top6.
PETROLUL-SLOBOZIA: SITUAȚIE DIFICILĂ PENTRU AMBELE TRUPE
Oponentele care deschid marți etapa au același număr de puncte, 21, și împart locurile 12, respectiv 13. Un alt punct comun este că ambele formații au o perioadă nefavorabilă, astfel că un eventual succes ar însemna un imbold semnificativ în cursa pentru evitarea locurilor periculoase.
Petrolul a smuls un 1-1 la Dinamo în etapa anterioară, dar a pierdut precedentele două partide. Prahovenii sunt la șapte meciuri oficiale fără vreun triumf, ultima lor victorie fiind înregistrată în 1 decembrie, 4-1, acasă cu Metaloglobus. În plus, au mai departe cel mai slab atac din Superliga, cu doar 17 reușite, iar acasă au adunat numai nouă puncte!
Unirea merge și mai rău: are trei eșecuri la rând, iar în etapa trecută, la un 2-3 acasă cu Hermannstadt, fanii localnici i-au cerut demisia lui Andrei Prepeliță. În ultimele 13 meciuri, ialomițenii au consemnat o victorie și nu mai ouțin de 12 eșecuri!
În tur, a fost 1-0 pentru Unirea, dar a fost întâia izbândă pentru slobozeni contra Petrolului, din 2020 încoace, de când se confruntă la nivel oficial!
”U” CLUJ-FC ARGEȘ: ARDELENII AU TREI VICTORII CONSECUTIVE ACASĂ
”Șepcile roșii” au 39 de puncte, sunt pe poziția a 6-a, și au șanse tot mai mari de a a se califica pentru a doua oară la rând în play-off. Totuși, marți au un joc complicat: FC Argeș (loc 4) este și ea bine ancorată în zona Top6, cu un punct mai mult decât ardelenii.
Alb-negrii traversează o perioadă excelentă, ei venind după un 2-0 la Rapid, asta după ce trecuseră acasă cu 1-0 de Unrea Slobozia. ”U” s-a impus în fiecare din ultimele trei meciuri din propriul fief, în total neprimind gol în ultimele patru jocuri de acsă. Din 25 octombrie, când Cristiano Bergodi a debutat oficial pe banca ardelenilor, ”U” nu a pierdut decât două partide. Atenție: fiecare din ultimele cinci partide ale clujenilor s-a terminat cu 1-2 goluri la final.
Alb-violeții au cedat acasă în etapa trecută, 0-1 cu UTA, dar aceasta a fost abia a doua înfrângere din ultimele opt jocuri competitive ale trupei lui Bogdan Andone. Este interesant că piteștenii sunt una dintre formațiile cu cele mai puține ”X”-uri din Superliga (patru). Nici jocurile piteștenilor nu generează prea mult spectacol: cinci din ultimele șase ”oficiale” ale piteștenilor au avut ”0-2 goluri” la final.
În tur, a fost 1-0 pentru alb-violeți, cei care au cedat o singură dată în ultimele nouă meciuri competitive susținute împotriva echipei de sub Feleac.
HERMANNSTADT-RAPID: SIBIENII, COȘMAR PENTRU GIULEȘTENI
Hermannstadt este pe penultima poziție, cu 17 puncte, însă a primit un ”boost” important în ultima rundă, când a învins cu 3-2 la Unirea Slobozia. A fost prima victorie în mandatul lui Dorinel Munteanu, dar și întâia vizită în Superliga din 21 septembrie încoace, când Hermannstadt învingea cu 2-1 la… Rapid.
Sibienii sunt cea mai slabă echipă acasă, acolo unde au adunat doar șapte puncte și au un singur triumf stagional, 1-0 cu Farul, în 25 august.
Pentru acest meci, Hermannstadt nu contează pe fundașul Căpușă, suspendat, dar un alt apărător, Stoica, revine după ce a stat în runda trecută.
Rapid a început cu două victorii în 2026, dar sâmbătă a cedat acasă, 0-2 cu ”U” Cluj. Formația lui Constantin Gâlcă are numai două victorii în ultimele șapte meciuri oficiale. Iar triumful din ultima deplasare, 2-1 la UTA, a fost prima ei izbândă ”afară” din 19 octombrie încoace. Rapid este pe locul 2 în clasamentul deplasărilor, cu 22 de puncte și numai zece goluri încasate pe terenurile externe.
Pentru acest duel, Gâlcă nu contează pe Hromada, suspendat, dar va fi eligibil iar Pașcanu, cel care a stat sâmbătă din cauza cumulului de avertismente.
Sibienii au învins în fiecare din ultimele trei dispute directe, de fiecare dată la o diferență de un gol. În total, din opt ”directe” la nivel oficial, Hermannstadt are un avantaj de 4-3 la capitolul victorii.
UTA-CFR: ALB-VIȘINIII AU CINCI VICTORII SUCCESIVE
Încă un meci cu implicații majore în lupta pentru play-off. UTA are 38 de puncte, pe poziția a șaptea, în vreme ce CFR este pe 9, cu 35 de puncte. Este evident că eventuala pierzătoare își complică mult din calcule, iar presiunea este foarte mare pe umerii clujenilor.
Ambele formații au un moral robust. UTA vine după o victorie mare la Mioveni (1-0, cu FC Argeș), și au serie remarcabile de opt meciuri oficiale în care nu au pierdut decât o singură dată (1-2 cu Rapid, în ultimul joc de acasă). Acasă, UTA este ceva mai vulnerabilă, numai 19 puncte venind din fața propriilor fani, acolo unde au primit 16 goluri în acest campionat.
CFR a învins pe final, 4-2 acasă cu Metaloglobus, și a ajuns la cinci victorii consecutive în Superliga. Mai departe, singurul eșec din mandatul lui Daniel Pancu este un 0-3 la FC Argeș, în 29 noiembrie. Cordea este cel mai important om al alb-vișiniilor în acest moment, cu 11 goluri reușite în 18 partie de campionat!
Pentru acest meci, Muhar nu este apt, el fiind suspendat.
În tur, a fost 1-1 la Cluj. UTA are doar o victorie în ultimele zece meciuri directe cu echipa din Gruia.
METALOGLOBUS-CSIKSZEREDA: SE CONFRUNTĂ CELE MAI SLABE APĂRĂRI DIN SUPERLIGA
Promovate în premieră în vară, adversarele de miercuri au la ora actuală cele mai modeste defensive din elită: este 53-52 la goluri primite în acest duel! Dacă bucureștenii sunt pe ultima poziție, cu 11 puncte, ciucanii au totuși 19 puncte și sunt pe 14, cu speranțe că pot intra cu un bilanț încurajator în play-out.
În tur, a fost 2-2 la Miercurea Ciuc. Cele două trupe se cunosc bine, din Liga 2. Iar Csikszereda are un avantaj de 6-3 la triumfuri în cele 12 meciuri directe ”all-time”. Este de precizat că opt din cele 12 jocuri ”head-to-head” au avut ”Peste 2,5 goluri”.
Trupa lui Mihai Teja vine după un 2-4 la CFR, acolo unde a condus de două ori. ”Metalo” are cinci eșecuri la rând. Dar, speră că va fi eficientă miercuri, mai ales că nouă din cele 11 puncte ale ei au venit de acasă.
Roș-negrii sunt la a treia deplasare la rând, pierzând cu 0-3 la Oțelul și cu 0-1 la FCSB. Roș-negrii au numai o victorie ”afară” în acest sezon, iar în 12 deplasări au marcat numai de șapte ori.
FARUL-DINAMO: ”CÂINII”, FĂRĂ EȘEC ÎN ULTIMELE TREI VIZITE LA OVIDIU
Constănțenii au două victorii la rând și sunt implicați din nou în lupta pentru Top6. Aflați pe 10, cu 34 de puncte, elevii lui Ianis Zicu au oferit un show de goluri duminică, 4-1 acasă cu Craiova, după ce în urmă cu două etape se impuseseră cu 1-0 la Petrolul. Farul poate fi optimistă înaintea acestui meci și datorită bilanțului bun de acasă, acolo unde au adunat 22 de puncte în 12 partide. Iar cu Craiova a marcat și nou (re) venitul Alibec, astfel că Zicu are un argument ofensiv în plus.
Alb-roșiii au ratat șansa de a urca pe prima poziție, după ce vinerea trecută au consemnat doar un 1-1, acasă cu Petrolul. Trupa lui Zeljko Kopic sunt pe poziția secundă, cu 45 de puncte și au numai o înfrângere în ultimele 13 meciuri oficiale. Duelurile dinamoviștilor sunt echilibrate: șapte din ultimele lor nouă jocuri competitive s-au terminat cu scoruri la o diferență de cel mult un gol.
Am avut egal în cele două meciuri directe din acest sezon: 1-1 la București, în Superliga, respectiv 0-0 la Ovidiu, în Cupă. ”Câinii” nu au pierdut în niciuna din ultimele trei vizite în fief-ul dobrogenilor.
CRAIOVA-OȚELUL: LIDERUL VREA SĂ SE REVANȘEZE DUPĂ EȘECUL CATEGORIC DIN ETAPA TRECUTĂ
Universitatea este pe locul 1, cu 46 de puncte, dar își linge rănile după un 1-4 la Farul, în ceea ce a fost primul eșec al alb-albaștrilor, în Superliga, de când au fost preluați de Filipe Coelho. Joi, ”juveții” trebuie să câștige pentru a fi siguri că rămân pe prima poziție.
Dincolo de eșecul de la Ovidiu, craiovenii rămân formația cu cel mai bun atac din Superliga (44 de reușite). Alb-albaștrii sunt cea mai bună formație acasă, cu 27 de puncte în 12 partide domestice și au doar un eșec în propria arenă, 1-2 cu UTA, în toamnă.
Pentru duelul cu Oțelul, Coelho nu contează pe portarul Isenko, suspendat. Baiaram și Bancu sunt incerți.
Gălățenii sunt pe poziția a 8-a, cu 37 de puncte. Dunărenii nu renunță la prezența în play-off, în runda trecută plecând cu un 0-0 de la FC Botoșani. În ultimele șapte partide, trupa lui Laszlo Balint a pierdut o singură dată, un 0-1 la CFR, când au jucat mai bine de o oră în inferioritate numerică. Aparent, roș-alb-albaștrii nu sunt foarte inspirați ”afară” (13 puncte în 12 deplasări), dar este de notat că Oțelul a învins pe terenul Rapidului (2-0) sau UTA-ei (4-0). Actualmente, gălățenii au a doua apărare din Superliga, cu doar 19 goluri primite.
În tur, a fost 1-0 pentru Oțelul, aceasta fiind singura victorie a dunărenilor contra Universității, în cele șapte dueluri directe din prima divizie.
FCSB-BOTOȘANI: MOLDOVENII AU CÂȘTIGAT DOAR O DATĂ PE TERENUL ACTUALEI CAMPIOANE
Roș-albaștrii sunt pe 11, cu 34 de puncte și orice alt scor decât victoria le micșorează vizibil șansele de Top6. După un start rău de 2026, elevii lui Elias Charalambous au scos un 1-1 după un meci bun cu Fenerbahce, iar duminică au trecut acasă cu 1-0 de Csikszereda.
FCSB are statistici contradictorii acasă. Pe de o parte, are doar un eșec în ultimele opt dispute oficiale ca și gazdă, dar nu au agonisit decât 18 puncte pe teren propriu în Superliga. Numai de 13 ori au înscris roș-albaștrii în cele 12 meciuri de acasă din prezentul campionat!
Moldovenii (loc 5, 39 de puncte) nu traversează cea mai bună perioadă, ultima lor victorie în campionat datând din 30 noiembrie, atunci când se impuneau cu 1-0 la Unirea Slobozia. Etapa trecută, Botoșaniul a bifat un 0-0 acasă cu Oțelul, fiind la șase partide succesive fără gol marcat! Dar, este important de subliniat că elevii lui Leo Grozavu dețin cea mai bună defensivă din Superliga, cu 18 goluri primite.
Botoșaniul a învins în tur cu 3-1, iar în ultimele nouă meciuri directe nu am avut niciun ”X”, cu un raport de 7-2 la victorii pentru FCSB.
Din 2014 încoace, moldovenii nu au câștigat decât o dată pe terenul FCSB (2-0, în 2019).
foto: sportpictures.eu


