SuperEchipele Europeanului, Grupa A: Care e adevărata versiune a Elveției lui Murat Yakin?
Elveția este genul de echipă care te poate surprinde atunci când nu te aștepți, așa cum a fost parcursul la Europeanul precedent. Dar, în același timp, când această reprezentativă a fost așteptată să producă rezultate, nu a fost la înălțime. Cel mai recent, campania de calificare la acest turneu final, pe care a încheiat-o pe locul 2, după România, deși a fost socotită mare favorită într-o grupă din care au mai făcut parte Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.
După șase jocuri, selecționata lui Murat Yakin avea 14 puncte din 18 posibile (4 victorii și 2 remize), dar în ultimele patru întâlniri nu a mai învins pe nimeni. După trei remize, a pierdut meciul decisiv pentru locul 1 în România, cu 0-1. Iar în urma acestui rezultat a ajuns în urna a patra pentru tragerea la sorți a grupelor turneului final. Sorții au fost însă acceptabili. Germania este un adversar redutabil, dar Elveția se poate lupta cu Ungaria și Scoția pentru calificarea în fazele superioare.
Performanța de top la Europene, atinsă la București
Reprezentativa din Țara Cantoanelor participă la al șaselea European din istorie, al treilea consecutiv. Prima participare la fost în 1996, când nu a depășit faza grupelor. Un parcurs similar a fost înregistrat și la edițiile in 2004 și 2008.
La ultimele două ediții, Elveția a fost însă o prezență mult mai activă, iar după o calificare în optimile de finală în 2016, a atins faza sferturilor de finală la ultimul European.
Cea mai bună performanță din istorie la turneul final continental se leagă tot de România, pentru că în optimile de finală a eliminat Franța la București după un joc fabulos. Selecționata condusă atunci de Vladimir Petkovic a revenit de la 1-3 la 3-3 și a câștigat la penalty-uri. Elveția s-a oprit în sferturi, după o partidă cu Spania care s-a decis tot la loviturile de la 11 metri.
Din punct de vedere statistic, Xherdan Shaqiri este jucătorul cu cele mai multe goluri marcate pentru Elveția la Europene (4). Iar un grup de cinci oameni, Breel Embolo, Ricardo Rodriguez, Haris Seferovic, Xherdan Shaqiri și Yann Sommer au cele mai multe apariții - 9. Practic, reprezentativa din Țara Cantoanelor și-a construit performanțele de la ultimele turnee finale în jurul acestui nucleu.
Topul Contelor Antepost Superbet oferite Elveției:
Câștigă turneul - cotă 70.00
Ajunge în semifinale - cotă 12.00
Ajunge în sferturile de finală - cotă 3.25
Câștigă Grupa A - cotă 7.00
Se califică din Grupa A - cotă 1.50
Total goluri marcate în Grupa A: Peste 3.5 goluri - cotă 1.85 / Sub 3.5 goluri - cotă 1.85
Total goluri primite în Grupa A: Peste 3.5 goluri - cotă 1.57 / Sub 3.5 goluri - cotă 2.25
Total puncte obținute în Grupa A: Peste 3.5 puncte - cotă 1.70 / Sub 3.5 puncte - cotă 2.05
Golgheterul Elveției la turneul final: Breel Embolo - cotă 7.00 / Zeki Amdouni - cotă 7.00 / Noah Okafor - cotă 8.00 / Xherdan Shaqiri - cotă 8.00 / Granit Xhaka - cotă 15.00 / Dan Ndoye - cotă 12.00 / Renato Steffen - cotă 15.00
Elveția are oameni care știu să joace și să câștige meciuri importante
Turneul final din Germania este al doilea pe care Elveția îl susține cu Murat Yakin pe banca tehnică. Antrenorul a preluat mandatul de la Vladimir Petkovic în august 2021, iar în 2022 a jucat la Mondialul din Qatar, unde și-a condus echipa până în optimile de finală. Portugalia a eliminat atunci Elveția cu un scor destul de sever, 6-1.
Yakin are contract până la finalul Europeanului și probabil că prelungirea lui va depinde de rezultatele obținute aici. În timpul mandatului său, antrenorul a fost destul de criticat, i s-a solicitat inclusiv demisia după evoluțiile mai slabe din ultima parte a campaniei de calificare. Murat Yakin nu s-a lăsat însă intimidat de presiunea mediatică. El a susținut că în 2023 a fost vorba despre a ajunge la turneul final, iar în 2024 este despre a juca la European.
În primă fază, selecționerul a anunțat un lot provizoriu de 38 de jucători pentru întrecerea in această vară. A chemat și câțiva tineri pentru a face pregătirea cu lotul, având în vedere că nu a avut toți jucătorii de la bun început, unii fiind implicați în competițiile naționale până la sfârșitul lunii mai. Dar treptat, Yakin a tot început să taie de pe listă. El și-ar fi dorit să facă deplasarea în Germania cu 24 de jucători, dar pentru că Breel Embolo și Denis Zakaria (ambii de la AS Monaco) sunt incerți, va merge cu 26.
În lot se regăsesc toate numele importante. Yann Sommer, Manuel Akanji și Granit Xhaka au devenit campioni în Italia, Anglia și Germania cu Inter Milano, Manchester City și Bayer Leverkusen. Aceste detalii arată că Elveția are calitate, oameni care știu să joace și să câștige meciuri importante.
Echipa probabilă:
Sommer - Akanji, Elvedi, Rodriguez - Vargas, Xhaka, Freuler, Ndoye - Shaqiri, Amdouni, Okafor
Lotul provizoriu al Elveției:
Portari: Yann Sommer (Inter Milano), Gregor Kobel (Borussia Dortmund), Yvon Mvogo (FC Lorient), Pacal Loretz (FC Luzern), Marvin Keller (FC Winterthur)
Fundași: Manuel Akanji (Manchester City), Nico Elvedi (Borussia Mönchengladbach), Fabian Schar (Newcastle United), Cedric Zesiger (VfL Wolfsburg), Kevin Mbabu (FC Augsburg), Ricardo Rodriguez (FC Torino), Albian Hajdari (FC Lugano), Leonidas Stergiou (VfB Stuttgart), Silvan Widmer (Mainz 05)
Mijlocași: Denis Zakaria (AS Monaco), Granit Xhaka (Bayer Leverkusen), Ardon Jashari (FC Luzern), Remo Freuler (FC Bologna), Michael Aebischer (FC Bologna), Vincent Sierro (FC Toulouse), Uran Bislimi (FC Lugano), Filip Ugrinic (Young Boys Berna), Fabian Rieder (Stade Rennes), Xherdan Shaqiri (Chicago Fire), Ruben Vargas (FC Augsburg)
Atacanți: Steven Zuber (AEK Atena), Dan Ndoye (FC Bologna), Renato Steffen (FC Lugano), Noah Okafor (AC Milan), Zeki Amdouni (FC Burnley), Breel Embolo (AS Monaco), Andi Zeqiri (KRC Genk), Kwadwo Duah (Ludogorets Razgrad)