Spania - Olanda: vor profita ibericii de avantajul terenului propriu?
Spania a deschis scorul în tur, în Olanda, prin Nico Williams, în minutul 9, confirmându-și statutul de favorită. Olandezii au revenit, însă, și au trecut chiar la conducere, cu două goluri înscrise în minutele 28 și 46. A fost nevoie de „invenția” Mikel Merino ca fals vârf, a lui Arteta, pentru ca „La Roja” să plece neînvinsă de la Rotterdam. Fostul jucător al lui Sociedad, actualmente la Arsenal, a adus egalarea, după reușitele lui Gakpo și Reijnders, astfel că, acum, înaintea returului din Spania, Luis de la Fuente și compania sunt favoriți la calificarea în semifinale.
NICO WILLIAMS I-A SUPĂRAT PE OLANDEZI
Ibericii ajung la meciul de pe Mestalla după 17 partide la rând fără eșec - 14 victorii și trei remize -, iar acasă nu au mai cedat din 2022, de la un 1-2 cu Elveția, tot în Nations League. Echipa lui Luis de la Fuentes vrea să devină prima echipă care nu doar că-și apără titlul în Liga Națiunilor, dar să fie prima formație care câștigă mai mult de un titlu în această competiție, dat fiind că singurele celelalte campioane sunt Franța și Portugalia, ambele cu câte un titlu în această competiție înființată acum 7 ani.
După meciul tur, Nico Williams, unul din marcatorii echipei spaniole, i-a înfuriat pe batavi la declarațiile post-partidă. „Îi vom face de râs la retur, în Spania”, a spus starul lui Athletic Bilbao, ceea ce a dus la o reacție a lui Xavi Simmons: „Așa a spus? Ok, vedem duminică”. Ulterior, atacantul bascilor a revenit asupra declarației: „Nu am vrut să sune așa, îmi pare rău, eu nu sunt așa. Nu am vrut să îi jignesc. Scuze!”.
KOEMAN: ”AM FOST ECHIPA MAI BUNĂ”
Antrenorul spaniolilor, Luis de la Fuente, a fost mai ponderat. „Este foarte dificil să câștigi de fiecare dată. În fața unui adversar precum Olanda este foarte complicat. Meciul s-a desfășurat așa cum am plănuit și a fost foarte echilibrat. Al doilea gol al lor ne-a afectat foarte mult, dar am reușit să trecem peste. Am avut în față un adversar foarte puternic. Meciul putea să decurgă oricum, dar suntem mulțumiți de ceea ce am făcut. Egalul trebuie să fie decis la Valencia”, a spus selecționerul Spaniei, care are doar două înfrângeri în 28 de meciuri pe banca „La Roja”, cu Scoția în preliminariile pentru CM și în amicalul cu Columbia amintit anterior. În rest, ibericii au reușit trei egaluri și 23 de victorii!
Ronald Koeman, selecționerul Olandei, este de acord cu omologul său că totul se va decie pe Mestalla, unde speră însă ca elevii săi să producă surpriza. „Este un pic dezamăgitor când primești un gol târziu, așa cum am primit noi. Nu cred că am meritat asta, dar când joci în zece oameni (Hato a fost eliminat în minutul 81 - n.r.), e dificil. Modul în care am jucat, modul în care am luptat, a fost foarte bun. Am fost echipa mai bună și vom îndrăzni să dăm lovitura în Spania”, a spus antrenorul batavilor, care a strâns și el 27 de meciuri pe banca naționalei „Oranje”: 8 eșecuri, 14 victorii, 5 remize.
URMEAZĂ AL 15-LEA DUEL DIRECT DINTRE CELE DOUĂ ECHIPE
De-a lungul timpului, cele două selecționate s-au „duelat” de 14 ori, spaniolii având cinci victorii, olandezii 6, iar trei partide - cu tot cu cea de acum trei zile - s-au încheiat remiză. Cea mai răsunătoare victorie a ibericilor a fost în finala Cupei Mondiale din 2010, când s-au impus cu gol în prelungiri, scor 1-0. Trebuie menționat, însă, că, din cele 14 dueluri directe anterioare, doar șase au fost oficiale. În cele disputate în competiții oficiale, spaniolii s-au impus de trei ori, iar olandezii în două rânduri, un meci terminându-se egal.
Spania a ajuns în această fază după ce și-a câștigat grupa în Liga Națiunilor, fiind fără eșec, cu 16 puncte într-o grupă cu Danemarca, Serbia și Elveția. Olanda, pe de altă parte, a terminat a doua în grupa A3, în spatele Germaniei, dar în fața Ungariei și a Bosniei.
„Portocala mecanică” are doar o victorie în ultimele șase meciuri disputate, toate în Nations League, reușind în rest patru remize și o victorie. Spania are 17 partide la rând fără eșec, dintre care 14 victorii și trei rezultate de egalitate. Ultima echipă care a învins-o pe „La Roja” a fost Columbia, pe London Stadium din Londra, scor 1-0, într-un amical disputat în martie anul trecut.
Absențele celor două echipe sunt aceleași de la meciul tur: Marc Casado, Inigo Martinez și Dani Carvajal, la iberici, respectiv Ake, Dumfries și Jerdy Schouten, la olandezi.
ECHIPELE PROBABILE
Spania: Unai Simon - Porro, Huijsen, Le Normand, Cucurella - Ruiz, Pedri - Yamal, Olmo, Williams - Morata
Olanda: Verbruggen - Geertruida, Van Hecke, Van Dijk, Baas - De Jong, Reijnders - Frimpong, Kluivert, Gakpo - Depay