Simeone, record incredibil în fazele eliminatorii din UCL. SuperOfertă pentru Atletico - Real, blockbuster-ul optimilor
E din nou forfotă în Madrid, pentru că Atletico și Real se pregătesc pentru cel mai așteptat meci al sezonului în fotbalul spaniol, returul optimilor de finală din Liga Campionilor 2024/2025. La o săptămână după ce "galacticii" au învins pe teren propriu, 2-1, atenția se mută pe "Metropolitano", unde Carlo Ancelotti încearcă să devină primul antrenor care-l învinge pe Diego Simeone într-un meci din fazele eliminatorii ale UCL în care argentinianul are fanii de partea sa. Atletico - Real se joacă de la 22:00, live pe Superbet alături de sute de opțiuni la pariuri sportive, SuperPariuri, BetBuilder, SuperAvantaj și Cote Mărite.
"Cholo" și o statistică rară
Trecută prin transformări succesive în anii în care a fost condusă de unul dintre cei mai buni antrenori ai secolului 21, Atletico Madrid și-a păstrat capacitatea de a se metamorfoza când vine vorba despre meciuri decisive jucate pe teren propriu în marile competiții. Iar cel mai bun exemplu e Liga Campionilor, tărâm pe care "saltelarii" se conectează ca nimeni alții cu atmosfera venită din tribune și, cu Simeone pe bancă, obțin rezultate fabuloase.
Din momentul venirii pe "Metropolitano", în 2011, tehnicianul argentinian a făcut din propriul stadion o adevărată fortăreață în meciurile europene, iar CV-ul său cuprinde 17 momente în care a jucat în fața propriilor fani într-o dublă eliminatorie din cea mai importantă competiție intercluburi din lume: Simeone a câștigat de 11 ori, a remizat în șase rânduri, echipa sa a marcat 20 de goluri și a permis adversarului să înscrie de doar cinci ori. Iar în 12 cazuri a păstrat poarta intactă!
Miercuri, marele rival din Madrid nu are nevoie de o victorie pentru a merge în sferturile de finală, ci de cel puțin un rezultat de egalitate. O misiune dificilă a lui Atletico, acompaniată de o cotă pe măsură: 3.25 e Cota Superbet pentru calificarea gazdelor printre cele mai bune opt din Europa!
Ancelotti a trecut mereu de optimi ca antrenor al Realului!
Cu entuziasmul a zeci de mii de suporteri în spate, cu Julian Alvarez în formă și cu gândul la răpunerea adversarului care i-a interzis visul Ligii Campionilor în două rânduri, Simeone va fi nevoit să găsească din nou cheia unei ecuații complicate, avându-l în fața sa pe unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului.
La 65 de ani, cu cinci Cupe cu Urechi trecute în palmaresul legendar, Don Carlo Ancelotti a citit perfect manșa tur de acum o săptămână, vine în casa rivalilor cu un avantaj de un gol, dar și cu un trecut favorabil. Ca antrenor al clubului blanco, marele strateg italian a reușit să treacă de fiecare dată de faza optimilor de finală, câștigând marele trofeu în sezoanele 2013/2014, 2021/2022 și 2023/2024 și oprindu-se în semifinale în stagiunile 2014/2015 și 2023/2024. Singurele eliminări ale lui Ancelotti în optimile de finală au venit cu AC Milan (2007/2008), Chelsea (2009/2010) și Napoli (2019/2020).
10-9 e raportul victoriilor în meciurile directe dintre Ancelotti și Simeone, alte opt partide terminându-se la egalitate.
Staruri în habitatul natural
În tur, golurile au venit de la Rodrygo și Brahim Diaz, respectiv Julian Alvarez, toți trei reușind execuții de efect la care Oblak și Courtois au rămas fără reacție. Tot în tur au lipsit de la prezență Mbappe, Vinicius și Griezmann, trei fotbaliști esențiali care nu au prins o seară reușită într-un meci în care promiteau multe.
Condiționat de avantajul luat de Real în prima manșă, returul se anunță totuși deschis, cu Simeone având obiectivul clar de a marca primul și de a încerca, apoi, fie să forțeze golul al doilea, fie să ducă dubla manșă în prelungiri sau la loviturile de departajare.
Pentru Atletico, speranțele ofensive se leagă de Julian Alvarez, conaționalul lui Simeone care are un sezon de vis după transferul pe bani mulți de la Manchester City și care are bunul obicei de a ieși în evidență în meciurile mari. Campionul mondial din 2022 are două partide consecutive cu gol marcat în poarta Realului, de fiecare dată în deplasare, și o Cotă Superbet de 2.80 pentru a treia reușită "în cascadă".
Eclipsați de evoluțiile excelente ale lui Diaz, Rodrygo și Valverde în episodul de marțea trecută, Mbappe și Vinicius joacă în această seară sub presiunea de a demonstra că pot ieși la rampă atunci când contează cu adevărat. Francezul e văzut cu cele mai mari șanse să înscrie, Cotă Superbet de 2.45, iar brazilianul e și el în apropiere, cu o Cotă Superbet de 3.40!