Sevilla - Real Madrid: Mbappe, golgheter, ultimul obiectiv al „galacticilor”
După ce titlul a fost oficial pierdut, Barcelona încoronându-se campioană în etapa precedentă, Realului îi mai rămâne un mic obiectiv pe final de sezon. Să-l facă pe Kylian Mbappe golgheter al campionatului și, dacă se poate, câștigător al Ghetei de Aur a Europei. Momentan, francezul e lider, cu 28 de goluri, trei peste Lewandowski, dar în clasamentul „Golden Shoe” este doar pe locul 2, la egalitate cu Mohamed Salah, ambii depășiți de Gyokeres, de la Sporting.
SEVILLA POATE TERMINA CHIAR MAI PROST DEÂCT SEZONUL TRECUT
Matematic confirmată ca vicecampioană, Real Madrid se va despărți după aceste ultime două etape de Carlo Ancelotti, urmând ca Xabi Alonso să devină următorul antrenor al echipei. Carletto va încerca să ofere suporterilor un ultim motiv de bucurie în deplasarea de la Sevilla, în penultimul meci al campaniei.
Real Madrid vine după o victorie cu 2-1 împotriva celor de la Mallorca, care a amânat pentru o zi sărbătorirea titlului de către Barcelona, însă formația catalană a reușit să-și asigure titlul joi seara, după un succes cu 2-0 în fața celor de la Espanyol.
Sevilla nu a avut prea multe motive de satisfacție în acest sezon, o campanie extrem de dezamăgitoare lăsând-o aproape de zona retrogradării. Totuși, andaluzii și-au asigurat menținerea în prima ligă pentru sezonul 2025/2026 grație unei victorii cu 1-0 împotriva celor din Las Palmas, obținută marți seara. Victoria andaluzilor a însemnat retrogradarea matematică a grupării din Canare.
Această victorie a fost prima pentru Sevilla în La Liga din 9 martie încoace și a garantat că echipa nu va mai avea emoții privind retrogradarea în ultimele două etape, având 41 de puncte după 36 de runde, la șapte lungimi peste locurile retrogradabile.
Andaluzii au terminat pe locul 14 în La Liga sezonul trecut, cea mai slabă clasare a lor de la retrogradarea din anul 2000, iar în acest sezon ar putea termina chiar mai jos, existând șanse să ajungă până pe locul 17.
ANCELLOTTI, OUT; XABI ALONSO, IN
Echipa antrenată de Joaquin Caparros a înregistrat șase victorii, șase egaluri și șase înfrângeri în cele 18 meciuri de acasă din campionat, iar acum va primi vizita unei formații Real Madrid care a câștigat doar jumătate din cele 18 deplasări ale sezonului 2024-2025.
Echipa din cartierul Nervion a pierdut cu 2-4 în fața madrilenilor în meciul tur de pe Bernabeu, mai devreme în acest sezon, și nu a mai câștigat în fața „Los Blancos” din septembrie 2018, deși ultima confruntare pe Estadio Ramon Sanchez Pizjuan s-a încheiat 1-1.
Real Madrid a câștigat Supercupa Europei în august, dar a dezamăgit în La Liga, Copa del Rey și Liga Campionilor, antrenorul Carlo Ancelotti urmând să plece după un ultim sezon lipsit de succes.
Ancelotti va prelua naționala Braziliei, iar Xabi Alonso de la Bayer Leverkusen este așteptat să-i ia locul, ceea ce va marca o nouă eră interesantă la Real Madrid, sub comanda fostului mijlocaș al echipei merengue.
Madrilenii au revenit de la 0-1 și au învins Mallorca cu 2-1 miercuri seara, printr-un gol decisiv marcat de Jacobo Ramon pe final, însă rezultatul a contat puțin în cele din urmă, Barcelona cucerind titlul la 24 de ore distanță.
ÎN CONTINUARE, MULTE PROBLEME DE LOT LA REAL MADRID
„Los Blancos” își vor încheia campania acasă, împotriva celor de la Real Sociedad, weekendul viitor, după care se vor concentra pe noul format al Campionatului Mondial al Cluburilor, unde vor debuta împotriva lui Al-Hilal pe 18 iunie.
Se anunță o perioadă de transferuri interesantă pentru madrileni, cu transferurile lui Trent Alexander-Arnold și Dean Huijsen considerate iminente, ambii putând fi implicați în Campionatul Mondial al Cluburilor.
Accidentările le-au afectat serios parcursul spre finalul sezonului, dar spectacolul trebuie să continue, iar giganții din capitală privesc deja spre sezonul 2025-2026 sub comanda unui nou antrenor.
Sevilla îl va recupera pe Isaac Romero pentru acet meci, dar Kike Salas, Nianzou, Ruben Vargas și Akor Adams rămân indisponibili.
La oaspeți, vor fi în continuare indisponibili Antonio Rudiger, Ferland Mendy, David Alaba, Eduardo Camavinga, Eder Militao și Dani Carvajal, în timp ce Brahim Diaz, Lunin, Lucas Vazquez, Vinicius și Rodrygo sunt incerți. Una din puținele vești bune la acest capitol este revenirea lui Tchouameni.
ECHIPELE PROBABILE
Sevilla: Nyland - Juanlu, Bade, Gudelj, Carmona - Agoume, Sow - Suso, Lokonga, Lukebakio - A Garcia
Real Madrid: Courtois - Valverde, Tchouameni, Asencio, Fran Garcia - Guler, Ceballos, Modric, Bellingham - Mbappe, Endrick
Sursa foto: Getty Images