Serie A, etapa a 9-a. Intermediara care pregătește Derby della Madonnina
În Italia, la jumătatea acestei săptămâni, avem etapă intermediară. Vorbim despre runda a noua, care o precede pe cea în care vom avea Derby della Madonnina. Acum, nu avem niciun meci tare, deși nu se anunță tocmai ușor pentru Milan contra Bolognei, pentru Roma contra lui Cagliari și chiar pentru Lazio, la Reggio, împotriva lui Sassuolo.
SASSUOLO - LAZIO, marți, 19:30
Sassuolo nu trece printr-un moment extraordinar, echipa lui Alberto Aquilani având un singur punct în ultimele patru etape. Momentul slab a început imediat după victoria cu Juventus, înainte de pauza internațională, când a pierdut la Monza. De atunci, singurul joc în care gruparea neroverde n-a pierdut a fost cel cu Milan, de acasă. Vine acum după eșecurile de la Frosinone și Como, dar speră să-și păstreze invincibilitatea de pe teren propriu. Ismael Kone, Boloca, Leysen și Idzes continuă să aibă probleme medicale.
La fel ca etapa trecută, Lazio joacă înaintea lui Inter și are din nou ocazia să preia conducerea, fie și pentru moment. Echipa lui Gennaro Gattuso are punctaj maxim în partidele din deplasare, acolo unde a dat opt goluri și a luat unul singur în patru jocuri. De asemenea, a legat patru succese la rând, ultimul fiind cel de acasă, cu Parma, 2-1 în weekend, la o săptămână după 3-0 cu Juventus, la Torino. Pentru jocul de la Reggio, rămân indisponibili Gudmundsson, Rovella și Marusic. Nu sunt excluse și câteva schimbări în primul 11 făcute de Gattuso, având în vedere că echipa sa are mai mult de un meci pe săptămână pentru prima dată în sezon.
Echipele probabile:
Sassuolo: Muric - Cinquegrano, Caleta-Car, Odenthal, Doig - Adzic, Matic, Thorstvedt - Berardi, S. Esposito, Lauriente.
Lazio: Mandas - Lazzari, Sutalo, D. Leite, Nuno Tavares - Frattesi, Belahyane, K. Taylor - Isaksen, Noslin, Zaccagni.
TORINO - COMO, marți, 21:45
Torino și-a găsit ritmul după fereastra internațională și are punctaj maxim în ultimele trei etape. A profitat de calendarul avantajos din ultima vreme și a câștigat cu Udinese, Parma și Monza. Marți, echipa lui Ignazio Abate va avea însă în față un oponent care îi este superior și e de urmărit dacă se va descurca la fel de bine ca în jocurile anterioare. Sunt absenți Ricardo Rodriguez, Mandragora și Fortini.
După un egal cu Roma, într-un meci în care a avut superioritate numerică în partea finală a jocului și un eșec la Rotterdam, în UCL, au apărut câteva semne de întrebare la Como. Echipa lui Cesc Fabregas s-a descurcat însă excelent apoi. S-a impus cu 3-1 la Firenze, a bătut-o pe Manchester United cu 4-1 în Liga Campionilor, după care a câștigat cu 2-0, pe teren propriu, în fața lui Sassuolo, într-un joc în care Nico Paz a fost menajat. E de așteptat ca argentinianul să revină marți în primul 11. Lipsesc însă Assane Diao, Trevoh Chalobah, Jesus Rodriguez, Matita Liberali și Moise Kean.
Echipele probabile:
Torino: Lucas Perri - Belghali, Coco, Ismajli, Comuzzo - Vlasic, Fitz-Jim, D. Braganca, Cacciamani - C. Adams, G. Simeone.
Como: Butez - Yan Couto, J. Ramon, Kempf, Kaiki - L. Milla, Da Cunha - Caqueret, Nico Paz, Baturina - Douvikas.
ROMA - CAGLIARI, marți, 21:45
Roma este încă neînvinsă în Serie A, dar ultimele rezultate n-au fost extraordinare. Vorbim de o serie începută chiar înainte de pauza internațională, când a făcut 2-2 cu Inter, într-o partidă în care a avut 2-0. Echipa lui Gasperini are doar un succes în ultimele patru runde, perioadă în care a mai aruncat la gunoi un avantaj de două goluri, de această dată în UCL. A condus cu 3-1 pe Real Madrid, până după minutul 80, dar a pierdut cu 4-3, pe Olimpico. În weekend, Roma a revenit de la 0-2 la Napoli, a egalat, a fost din nou condusă, iar scorul final a fost 3-3. După evitarea unui eșec în Derby del Sole, giallorossi caută să rămână pe podium, marți. Svilar continuă să lipsească, la fel ca Lorenzo Pellegrini, în timp ce Dybala și Manu Kone sunt incerți, cu șanse mici să fie recuperați.
Cagliari a fost surpriza campionatului în primele cinci etape, în care a obținut patru victorii și a pierdut doar cu Inter. După stopul internațional, sarzii n-au mai bătut însă pe nimeni. La reluare, au scos un rezultat pozitiv, 1-1 cu Juventus, dar, apoi, au cedat clar la Monza, 0-4, dar și acasă, cu Bologna, 0-2. Astfel, formația rossoblu a alunecat, din zona Champions, spre mijlocul clasamentului. Marți, pe Olimpico, Fabio Pisacane va fi din nou fără Felici, Idrissi și Trepy, dar și fără Harry Winks.
Echipele probabile:
Roma: Gollini - Mancini, Ndicka, Hermoso - Lulli, de Roon, Pisilli, Wesley - Cristante, Soule - Malen.
Cagliari: Caprile - Ze Pedro, Deiola, J. Rodriguez, Obert - Romano, Gagliardini, Massolin - Adopo, D. Maldini - P. Mendy.
VENEZIA - INTER, miercuri, 19:30
Venezia a revenit în Serie A și, deși a făcut ceva transferuri în vară, a început prost sezonul. După zero puncte în primele șase etape, Giovanni Stroppa a fost demis, iar locul său a fost luat de Davide Nicola. Expertul în salvări de la retrogradare a început excelent, cu un 1-0 acasă, în fața lui Napoli. Runda trecută, lagunarii nu s-au descurcat însă grozav în Liguria, acolo unde au pierdut la limită cu Genoa. Nicola încearcă să dea însă o lovitură pe teren propriu și să arate că efectul șocului la echipa n-a dispărut. Va fi însă greu, mai mult din pricina adversarului, dar și din cauza absențelor lui Franjic, Busio, Thierry Correia, Sverko, Adorante, Moreno și Bella-Kotchap.
Inter a dus revenirile la un alt nivel. N-a mai întors acum de la 0-2 (cum a făcut-o cu Napoli și Udinese), ci de la 0-1, dar cu două goluri marcate în prelungiri. Fiorentina a condus duminică, la Milano, dar echipa lui Chivu a câștigat cu 2-1, după golurile lui Thuram, din 90+1 și Zielnski, din 90+7, din 11 metri. A fost a treia victorie la rând, în toate competițiile, după cele cu Bologna și Shakhtar. E clar că există niște probleme pentru nerazzurri, încât mereu ajung în situația de a fi conduși, dar modul în care câștigă le ridică nivelul de încredere considerabil. Miercuri, aceștia sunt mari favoriți la Venezia, chiar dacă lipsesc, în continuare Lautaro Martinez, John Stones, Curtis Jones, Pavard și Luis Henrique.
Echipele probabile:
Venezia: F. Stankovic - Halhal, Moreno, Juan Jesus - Hainaut, Kike Perez, Sohm, Basic, Mazzocchi - A. Adams, Yeboah.
Inter: Provedel - Bisseck, Akanji, Carlos Augusto - A. Diouf, Barella, A. Stankovic, Mkhitaryan, Dimarco - P. Esposito, M. Thuram.
PARMA - UDINESE, miercuri, 19:30
Parma e într-o criză tot mai adâncă, chiar dacă a schimbat antrenorul în pauza internațională. Ducalii au rămas doar cu punctele obținute cu Carlos Cuesta, patru, rezultate din egalul cu Monza și victoria cu Genoa. De la venirea lui Alberto Gilardino, Parma a pierdut clar cu Inter și Torino, după care a cedat la limită și cu Lazio, pe Olimpico. E pe loc retrogradabil după opt runde, dar acum dă peste un advesar care, la rândul său, pierde cu toată lumea. Almqvist, Elphege și Nicolussi Caviglia ar putea absenta miercuri.
Dacă Parma e în criză, pentru Udinese trebuie să găsim un alt termen. Friulanii pierd cu toată lumea în ultima vreme. N-au mai luat puncte din august, când au avut un start decent de campionat, remizând cu Como și câștigând cu Monza. Între timp, s-au adunat șase înfrângeri consecutive, iar Kosta Runjaic e tot mai aproape de demitere. După pauza internațională, Udinese a cedat cu Torino, Lecce și Milan și, dacă situația continuă în același mod, schimbarea pare necesară. Miercuri, la Parma, Runjaic e din nou fără Alaba, Bayo și Gueye.
Echipele probabile:
Parma: Corvi - Drobnic, Diego Carlos, Troilo - Delprato, Lontani, Bernabe, Mandela Keita, Valeri - Romero, Frigan.
Udinese: Okoye - Abankwah, Kabasele, Palma - Vojvoda, Piotrowski, Karlstrom, H. Kamara - Chakvetadze, Ekkelenkamp - Davis.
MILAN - BOLOGNA, miercuri, 19:30
Milan caută a treia victorie la rând în Serie A, cu gândul la Derby della Madonnina. Echipa lui Ruben Amorim vine după o perioadă problematică. A fost acea victorie cu 3-2 în fața Atalantei, care a venit cu emoții, deși a fost 3-0 pentru rossoneri, după o oră, înfrângerea de la Bournemouth, din Europa League, 0-3, dar și un succes aparent facil, dar care a venit cu un primm 11 cu improvizații, din cauza absențelor. Il Diavolo e în zona Champions, la eglaitate cu Roma și speră să rămână acolo și înaintea duelului cu Inter. Și miercuri, Amorim va fi fără câțiva jucători importanți. Pe lângă absenețele mai vechi ale lui Saelemaekers, Gabbia și Chukwueze, continuă să lipsească Rabiot. În plus, e greu de crezut că Gila și Moreira vor fi recuperați, în timp ce Loftus-Cheek este incert.
Bologna pare că își revine treptat, după ce Raffaele Palladino a fost numit în locul lui Domenico Tedesco. De la schimbarea de antrenor, echipa rossoblu a luat șapte puncte din ultimele 12 posibile, pierzând doar cu Inter, pe teren propriu. În ultimele două deplasări, emilianii au câștigat atât la Lecce, 2-1, cât și la Cagliari, 2-0, și au avansat spre jumătatea clasamentului. Merg acum pe San Siro, acolo unde Palladino va fi din nou fără Orsolini, Piccoli și Holm.
Echipele probabile:
Milan: Maignan - Tomori, De Winter, Pavlovic, S. Diawara - Musah, Jashari - Hutchinson, Pulisic, Bartesaghi - G. Ramos.
Bologna: Skorupski - Darmian, Casale, Theate - Zortea, Pobega, Ferguson, Miranda - Bernardeschi, Odgaard - Cambiaghi.
GENOA - JUVENTUS, joi, 21:45
Genoa a început slab sezonul, cu un singur punct în primele cinci etape, cel scos acasă, cu Frosinone. Tot pe Marassi au venit și primele victorii pentru Grifon, în actualul sezon, după fereastra internațională. Recent, echipa lui De Rossi s-a impus împotriva Fiorentinei și Veneziei, pierzând cu Roma, pe Olimpico, între cele două jocuri. Miercuri, Genoa joacă din nou acasă, împotriva lui Juventus și speră să să-și mărească numărul de puncte. Sunt însă incerți Djibril Sow, Ehizibue și Wiafe.
Luciano Spalletti a mai câștigat ceva timp, după ce Juventus a câștigat cu Lecce, pe Via del Mare, cu 2-0, duminică. Victoria era obligatorie pentru bianconeri, mai ales după ceea ce se întâmplase în zilele anterioare, când au pierdut cu 3-0 în fața lui Lazio, pe teren propriu, și au făcut 2-2 cu Rennes, tot acasă, în Europa League. La patru puncte de locurile de Champions League, La Signora merge acum la Genova pentru toate punctele. Lista absenților lui Spalletti rămâne însă lungă: Kenan Yildiz, Khephren Thuram, Ekhator, Locatelli, Francisco Conceicao, Zeki Celik și Nico Gonzalez.
Echipele probabile:
Genoa: Bijlow - Marcandalli, Ostigard, Vasquez - Ellertsson, Baldanzi, Frendrup, H. Traore, El Shaarawy - Vitinha, Osmajic.
Juventus: Vicario - Gatti, Bremer, Lucumi - Kalulu, Douglas Luiz, Koopmeiners, Cambiaso - McKennie - Woltemade, Kolo Muani.
MONZA - NAPOLI, miercuri, 21:45
Monza a început să se descurce decent atunci când vine vorba despre meciurile de pe teren propriu, acolo unde au venit singurele victorii de până acum. A fost una acum mai bine de o lună cu Sassuolo și o alta acum două etape, 4-0 cu Cagliari, care a fost însă încadrată de eșecurile din deplasările cu Lazio și Torino. Acum, echopa lui Ivan Juric dă peste Napoli, în tentativa de a se desprinde de zona retrogradării. Continuă să lipsească Pessina și Ziolkowski, care se vor întoarce abia după pauza internațională. E apt însă co-liderul din clasamentul golgheterilor, Varela.
Napoli mai are de așteptat până când să lege victoriile în acest sezon. După ce a câștigat cu 4-3 în fața lui Bodo/Glimt, în UCL, Figli del Vesuvio au luat doar un punct cu Roma, deși au condus cu 2-0 și, mai apoi, cu 3-2. Acum, aceștia merg la Monza, pentru un meci cu o nou-promovată. În precedentul, cel de la Venezia, vicecampioana a fost învinsă. De fapt, Napoli n-a mai bătut în deplasare, din prima etapă, de la un 2-0 obținut pe final, cu Genoa. Iar Allegri va fi în continuare fără David Neres, Alisson Santos, Buongiorno, Favasului și, posibil, fără Spinazzola și Badiashile. Nici antrenorul Partenopeilor nu va sta pe bancă la Monza, după ce a fost eliminat cu Roma.
Echipe probabile:
Monza: Tornqvist - Kouadio, Goglichidze, Carboni - Birindelli, Akinsanmiro, Folorunsho, Mangas - Mota, Robinson - Varela.
Napoli: V. Milinkovic-Savic - Di Lorenzo, Rrahmani, Rafa Marin, Olivera - De Bruyne, Lobotka, McTominay - Politano, Hojlund, Lang.
FROSINONE - LECCE, joi, 19:30
Frosinone continuă să impresioneze și se menține în zona europeană a clasamentului. Nou-promovata din Lazio vine după două partide în care a dat câte patru goluri. După 4-2 cu Sassuolo, echipa lui Alvini a avut 1-0 și 2-1 la Bergamo, după care a fost condusă cu 3-2 șii 4-3 de Atalanta. S-a terminat 4-4 și, mai surprinzător decât scorul, e că n-a marcat Antonio Raimondo, lider în clasamentul golgheterilor, acum alături de Varela de la Monza. Joi, Frosinone e favorită cu Lecce, pe teren propriu, mai ales că nu există absenți importanți.
Lecce va întâlni joi și a treia nou-promovată, după ce a jucat deja cu Venezia și Monza, învingându-le pe ambele, până acum. În rest, a mai luat puncte doar la Udine, unde a bătut cu 3-0, în urmă cu două etape, o echipă complet ieșită din formă. În rest, a pierdut contra adversarilor mai tari sau care erau într-un moment mai bun. Vorbim aici despre eșecurile cu Roma, Cagliari, Milan, Bologna și Juventus. La Frosinone, Di Francesco va fi fără suspendatul Kialonda Gaspar, dar și fără accidentații Coulibaly, Ilic, Tiago Gabriel și Pierotti.
Echipele probabile:
Frosinone: Palmisani - Oyono, Calvani, Monterisi, Terzic - Calo, Masini - Ghedjemis, Schmid, Kvernadze - Raimondo.
Lecce: Falcone - Veiga, Siebert, Jean, Gallo - Kaba, Ngom, Maleh - Ndri, Geubbels, Fatah.
FIORENTINA - ATALANTA, joi, 21:45
Fiorentina a ajuns în punctul în care era în momentul în care l-a dat afară pe Fabio Grosso. Asta s-a întâmplat după primele trei etape în care toscanii n-au luat niciun punct. S-a întors Paolo Vanoli, au urmat patru puncte în două runde, după care pauza internațională. De atunci, Viola a legat din nou trei înfrângeri. După ce a cedat cu Genoa și Como, Fiorentina a avut parte de un ghinion teribil la Milano. Poate că jocul nu o recomanda pentru nici măcar un punct cu Inter, dar, cumva, a ajuns să aibă 1-0, după un șut impecabil al lui Alex Jimenez. Apoi, lipsa de șansă și poate de curaj au făcut să fie întoarsă în prelungiri, cu un ultim gol luat în 90+7, din penalty. Prin urmare, echipa lui Vanoli rămâne pe loc retrogradabil. Are mare nevoie de puncte joi, atunci când lipsesc Parisi și Atta. În plus, Pongracic este incert.
Nici Atalanta nu o duce grozav cu Maurizio Sarri antrenor. Formația din Bergamo e la jumătatea clasamentului, după ce a pierdut jumătate din meciurile disputate. A ajuns din nou la trei partide la rând fără victorie, după ce a pierdut cu Milan, pe San Siro, cu Ajax, la Amsterdam, în Conference, și a făcut 4-4 acasă, cu Frosinone, într-un meci în care a fost condusă de două ori, dar a și condus în alte două rânduri. E destul de greu ca La Dea să lege rezultatele pozitive, cât timp încasează destul de multe goluri. Ultimul joc cu clean sheet a fost la final de august, cu Bologna. Acum, Atalanta merge la Firenze, unde nu vor evolua Hien, Kossounou, Kamaldeen Sulemana, Kessie, Raspadori și Kolasinac.