Real Valladolid - Barcelona: catalanii întâlnesc echipa deja retrogradată
Real Valladolid și Barcelona se întâlnesc sâmbătă seară, de la 22:00, într-un meci din etapa cu numărul 34 din La Liga. Se întâlnesc liderul campionatului cu ultima clasată, care nu mai poate face nimic pentru a evita retrogradarea.
VALLADOLID NU A MAI CÂȘTIGAT DIN IANUARIE
Real Valladolid este deja condamnată la retrogradare, astfel că nu mai are nimic de pierdut în niciunul dintre meciurile pe care le mai are de disputat. Gazdele au avut o campanie extrem de dificilă, iar până acum au reușit să strângă doar 16 puncte în 33 de meciuri jucate. Valladolid a înregistrat doar patru victorii în acest sezon și tot atâtea remize.
Formația pregătită de Alvaro Rubio are cea mai slabă defensivă din La Liga, cu nu mai puțin de 81 de goluri încasate, dar și cel mai slab atac, cu doar 24 de reușite în actuala stagiune. Alb-violeții vin după șapte înfrângeri consecutive suferite, în timp ce ultima victorie înregistrată în campionat a fost la începutul lunii ianuarie, în fața lui Real Betis, scor 1-0 pe teren propriu. De atunci, a mai înregistrat doar o remiză cu Las Palmas, în rest, doar înfrângeri.
Valladolid a reușit să o învingă pe Barcelona cu 3-1 în meciul din sezonul trecut disputat pe teren propriu, însă în turul actualei stagiuni, catalanii au reușit să câștige cu umilitorul scor de 7-0. Deși nu mai are nimic de pierdut, echipa lui Rubio va încerca să părăsească La Liga cu câteva puncte pe final, deși în mod clar focusul va fi pe următorul sezon și atacarea promovării.
Gazdele nu pot conta pe Karl Hein și Henrique Silva pentru meciul de sâmbătă seară, în timp ce Javi Sanchez și Kenedy urmează a fi supuși unor noi teste medicale pentru a stabili dacă sunt apți de joc.
BARCELONA SE FOCUSEAZĂ PE UCL DAR NU-ȘI PERMITE PAȘI GREȘIȚI ÎN LA LIGA
Barcelona vine după remiza spectaculoasă cu Inter din manșa tur a semifinalelor Champions League, scor 3-3, ceea ce anunță un meci deschis în returul de marți seară de la Milano. Hansi Flick va menaja, cel mai probabil, mare parte dintre titulari, ținând cont de timpul scurt dintre programările meciurilor, dar și de oboseala acumulată de fotbaliștii săi până în această parte a sezonului. Totuși, Barca nu își permite pași greșiți nici în La Liga.
Catalanii și-au asigurat Cupa sâmbăta trecută, în finala cu Real Madrid, și rămân în continuare optimiști pentru o posibilă triplă, deși turul cu Inter a arătat că nu va fi facil. Barcelona este lider în La Liga cu patru puncte avans față de Real Madrid, cele două urmând să se întâlnească weekend-ul viitor, într-un meci care poate decide titlul. Gruparea blaugrana își poate mări avantajul la șapte puncte cel puțin până duminică, atunci când Realul joacă împotriva Celtei, asta, desigur, dacă va trece de Valladolid.
Echipa lui Flick are cel mai bun atac din campionat, cu 89 de goluri marcate în 33 de meciuri și 32 de goluri primite. 24 de victorii, patru remize și cinci înfrângeri au suferit catalanii în actuala stagiune.
În ceea ce privește lotul, cum am spus, ne așteptăm la rotații în echipa de start a catalanilor, care nu pot conta pe Alejandro Balde și Robert Lewandowski, așteptați să revină în returul cu Inter, dar nici pe Marc Casado, Marc Bernal și Jules Kounde, ultimul ieșind accidentat din meciul de miercuri seară, urmând a absenta o perioadă de trei săptămâni.
ECHIPELE PROBABILE
Real Valladolid: Ferreira - Perez, Comert, Aidoo, Aznou - Machis, Chuky, Juric, Amallah, Moro - Sylla
Barcelona: Ter Stegen - Eric Garcia, Cubarsi, Araujo, Hector Fort - Gavi, Pedri - Fati, Fermin, Yamal - Torres
Foto: Getty Images