Rapid-FCSB: campioana en-titre nu a mai câștigat ca oaspete contra giuleștenilor din 2014
de Levente Balint
FCSB trece printr-o perioadă fantastică. Este pe prima poziție în Superliga, cu 52 de puncte și este calificată în optimile de finală din Europa League.
Dar, duminică seara, roș-albaștrii dau de coșmarul lor din ultimii ani. Rapidul este pe locul 6, cu 45 de puncte, foarte aproape de calificarea matematică în play-off.
FCSB, FĂRĂ VICTORIE ÎN ULTIMELE ȘAPTE ”DIRECTE”
În tur, a fost 0-0 în disputa găzduită de FCSB. Echipa lui Elias Charalambous a dominat jocul, cu 64% posesie și cu 5-3 la șuturi cadrate.
A fost cel de-al șaptelea joc direct în care FCSB nu a trecut de rivala giuleșteană (cinci victorii Rapid și două remize). Ultima izbândă a roș-albaștrilor în acest derby datează din 6 noiembrie 2022 (3-1, în Superliga).
Alb-vișiniii au câștigat fiecare din ultimele cinci dispute ca gazdă contra celor de la FCSB! Ultima dată când roș-albaștrii au învins ca oaspeți în fața rapidiștilor a fost în 26 iulie 2014 (3-1, în Superliga)!
DOUĂ TRIUMFURI LA RÂND
Nu doar FCSB are un parcurs bun, ci și echipa lui Marius Șumudică traversează un moment favorabil. Rapidiștii au două victorii consecutive (1-0, acasă cu FC Botoșani/3-1, la Farul). În ultimele nouă etape, alb-vișiniii nu suferit doar o înfrângere (1-2 la ”U” Cluj, în 1 februarie).
Alb-vișiniii au cinci victorii consecutive acasă în Superliga. Singura înfrângere stagionale în propriul fief este cea din 16 septembrie (0-2, cu ”U” Cluj).
NU AU PIERDUT ÎN SUPERLIGA DIN 21 NOIEMBRIE
FCSB s-a impus în celălalt derby major, duminica trecută, 2-1, pe teren propriu, cu Dinamo. Elevii lui Charalambous sunt la cinci victorii oficiale la rând!
În 2025, roș-albaștrii nu au pierdut decât într-un singur joc competitiv, 0-2, acasă cu Manchester United, în Europa League.
Ultimul eșec în Superliga datează din 21 noiembrie, 0-1 la FC Botoșani. Iar FCSB este cea mai bună formație în deplasare la ora actuală, cu 26 de puncte în 14 jocuri externe.
CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
- Doar de trei ori a fost condusă Rapid la pauză în acest sezon.
- FCSB a învins de nouă ori în 12 situații în care a condus după primele 45 de minute
- Giuleștenii au marcat de 13 ori în prima jumătate de oră
- Fundașul stânga Borza este suspendat la rapidiști.
- După toate probabilitățile, Tănase revine după accidentare în primul 11. Bîrligea însă, este mai departe accidentat.
ECHIPE PROBABILE
Rapid: Aioani-Braun, Ciobotariu, Pașcanu, Manea-Christensen, Kait, Hromada-Dobre, Koljic, Petrila
FCSB: Târnovanu-Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic-Șut, Cisotti-Ștefănescu, Tănase, Gheorghiță-Gele.
foto: www.sportpictures.eu