Polonia - Mexic: Cele două echipe s-au mai întâlnit la Mondialul din 1978
Polonia joacă împotriva Mexicului în al doilea meci din grupa C. Partida este programată să înceapă marți, la ora 18:00 pe stadionul modular construit din 974 de containere. Acesta va fi chiar primul meci jucat pe acel stadion.
Istoricul Poloniei la Mondiale
Polonia s-a calificat pentru a noua oară la Cupa Mondială, însă nu a mai trecut de faza grupelor din 1986, pierzând opt din ultimele 11 meciuri disputate la acest turneu. A câștigat doar unul dintre cele opt meciuri anterioare de deschidere a Mondialelor FIFA, câștigând cu 3-2 împotriva Argentinei în 1974, Grzegorz Lato marcând atunci două goluri. Ultimele cinci goluri ale Poloniei la Cupa Mondială au fost marcate din faze fixe (trei din corner, două din lovituri libere indirecte). Ultimul lor gol din joc deschis la acest turneu a fost marcat în urmă cu 20 de ani, de Pawel Kryszalowicz împotriva SUA.
Mexic, la Mondiale
Mexic va participa pentru a 17-a oară la Cupa Mondială, Qatar 2022 va fi a opta participare consecutivă a mexicanilor la turneul final. De asemenea, de fiecare dată în ultimele ediții a reușit să se califice din grupe. Nicio echipă nu a disputat atâtea meciuri ca “el Tri” la Mondiale fără să ajungă vreodată în finală (57). Din ultimele 6 ediții, Mexic a reușit să se impună în meciul de deschidere de 5 ori. În 1978, la prima întâlnire dintre cele două echipe la vreun Mondial, Polonia s-a impus cu 3-1, meciul fiind de asemenea în faza grupelor.
Forma recentă a Poloniei
Polonia a jucat un singur amical înainte de Mondial, chiar cu o echipă din America de Sud, Chile. Meciul a fost câștigat cu 1-0, după un gol marcat de Piatek în minutul 85. În acest sezon de Liga Națiunilor Polonia a terminat pe locul al treilea, în grupă cu Țările de Jos, Belgia și Țara Galilor. A avut doar două victorii, împotriva galezilor și a marcat 6 goluri, primind 12. Polonia nu este o echipă care să înscrie des, cu un singur meci din ultimele 5 în care atât ea, cât și adversara ei au marcat. În turneul de calificare pentru acest Mondial, Polonia și-a respectat statutul și a terminat pe locul al doilea, cu o medie de 3 goluri pe meci. Bătălia pentru locul al doilea din această grupă se va da cel mai probabil între aceste două echipe.
Mexic, la ultimele meciuri
Selecționata Mexicului a jucat cinci amicale din septembrie până în prezent, cu două victorii și trei înfrângeri. Ultimul amical a fost împotriva unei echipe din Europa, Suedia, și a fost pierdut cu 2-1, cu toate cele 3 goluri marcate în a doua repriză. Din aceste cinci amicaluri, trei s-au terminat cu peste 2.5 goluri. În total, în această serie de amicaluri, Mexic a marcat de 8 ori și a primit 6 goluri. A mai jucat în această vară două partide în Liga Națiunilor CONCACAF unde a învins Suriname cu 3-0, și a remizat cu Jamaica, 1-1. Mexicanii au nevoie de măcar un punct în acest meci, asta și pentru că următorul duel va fi împotriva uneia dintre favorite la câștigarea turneului, Argentina.
Ce mai trebuie să știm:
În turul al treilea al preliminariilor CONCACAF pentru Cupa Mondială din acest an, Mexicul a avut mai multe meciuri fără gol încasat decât orice altă națiune (opt), doar liderul clasamentului, Canada (șapte), a primit mai puține goluri în această fază decât Mexicanii.
Portarul mexican Guillermo Ochoa a fost singurul jucător care a evoluat în toate cele 14 meciuri de calificare pentru Mondial. El a jucat fiecare dintre cele opt meciuri ale naționalei la turneele finale de la ultimele două ediții (2014 și 2018) și ar putea deveni doar al doilea portar mexican care își face apariția la trei turnee separate ale Cupei Mondiale, după Antonio Carbajal (cinci între 1950 și 1966).
Robert Lewandowski a contribuit la 13 goluri în calificările pentru Qatar (9 goluri, 4 pase de gol), de peste două ori mai mult decât orice alt jucător polonez. La singura sa apariție anterioară la Cupa Mondială, în 2018, nu a reușit să marcheze în 270 de minute de joc.
Echipe probabile:
Polonia: Szczesny; Bendarek, Glik, Kiwior; Frankowski, Krychowiak, Zielinski, Szymanski, Zalewski; Milik, Lewandowski.
Mexic: Ochoa; Sanchez, Montes, Moreno, Gallardo; Alvarez, Herrera, Guardado; Lozano, Martin, Vega.
Sursa foto: Imago Images