Oțelul-FCSB: gălățenii au câștigat cu 2-0 în ultimele două ”directe”
de Levente Balint
Ultima partidă din etapa a 18-a a Superligii va fi una extrem de interesantă. Oțelul este pe locul 9, cu 23 de puncte, iar după victoria din ultima rundă, de la Ovidiu, se apropie din nou de zona play-off. Așa cum vom vedea mai jos, FCSB vrea să se revanșeze în fața ”oțelarilor”, dar cel mai important lucru pentru campioană este rămânerea în Top6. Roș-albaștrii sunt pe poziția a 5-a, cu 27 de puncte.
OȚELUL, SUPERIOARĂ ÎN ULTIMELE ”DIRECTE”
Din 2022, de când cele două trupe s-au revăzut la nivel oficial după o pauză de șapte ani, am avut cinci ”directe” cu caracter competitiv. În ultimii doi ani, FCSB a câștigat o dată, iar Oțelul s-a impus de două ori.
Dunărenii au câștigat cu același scor, 2-0, de fiecare dată în capitală, în ultimele două jocuri directe. În tur, golurile au fost marcate de Cisotti (44) și Zivulic (59).
Toate cele cinci jocuri directe din 2022 încoace au avut ”Sub 2,5 goluri” la final.
CELE MAI PUȚINE GOLURI, ÎN MECIURILE GĂLĂȚENILOR
Teles (90+5) a adus victoria cu 1-0 din etapa trecută, de la Farul. A fost întâia izbândă a elevilor lui Dorinel Munteanu din 30 august încoace! Înainte de deplasarea de la Ovidiu, gălățenii pierduseră în cinci din șase meciuri oficiale.
De acasă, Oțelul a luat până acum mai puține puncte (10) decât din deplasare. În plus, este de notat că moldovenii nu au marcat niciun gol în ultimele trei jocuri de pe teren propriu.
Echipa lui Munteanu are un bilanț paradoxal. Are cea mai bună apărare (12 goluri), dar și cele mai puține goluri marcate în Superliga în curs (13 reușite).
MECIURI ECHILIBRATE ÎN DEPLASARE
În etapa trecută, trupa lui Elias Charalambous a trecut acasă de Unirea Slobozia (3-0), iar joi a mai făcut un pas spre calificarea în faza următoare din Europa League, după un 0-0, tot acasă cu Olympiakos.
Eșecul din 21 noiembrie, 0-1 la Botoșani, constituie singurul insucces al campioanei în plan intern, din 25 august încoace.
12 puncte a scos FCSB în opt deplasări, un bilanț nu foarte consistent. Cinci din ultimele șase deplasări de Superliga au avut scor strâns.
Media de goluri din jocurile roș-albaștrilor este una nu foarte ridicată (2,4 goluri/partidă).
ABSENȚE IMPORTANTE ÎN AMBELE TABERE
O piesă de bază, Lameira, lipsește de la mijlocul Oțelului, din motive de suspendare. Cel mai important jucător al lui Munteanu, ”metronomul” Cisotti, a fost accidentat în ultimele meciuri și este incert.
Dincolo, lista absențelor este consistentă: Alhassan, Luis Phelippe, Pantea, Oct. Popesci, Lixandru și Băluță sunt accidentați. Ngezana este incert.
foto: www.sportpictures.eu