Onoarea e tot ce ne-a mai rămas! SuperCote pentru România U21 - Slovacia U21, meciul "de adio" la Europeanul de Tineret
Aventura României la Europeanul de Tineret se termină marți seară, de la ora 21:00, cu un meci de consolare împotriva Slovaciei, a cărui miză este obținerea locului al treilea din Grupa A, din care merg mai departe granzii Spania și Italia. Live pe Superbet alături de sute de opțiuni la pariuri sportive, SuperPariuri, BetBuilder, SuperAvantaj, Cote Mărite și Pariuri Antepost.

CE U21 2025 - Gr.A
Onoarea e tot ce a mai rămas
Meciurile excelente făcute de elevii lui Daniel Pancu în fața Italiei (0-1) și Spaniei (1-2) nu au adus și puncte în clasament, cele două favorite ale grupei competiției din Slovacia dovedindu-se, în final, mult prea puternice atât pentru naționala noastră, cât și pentru cea a țării care organizează în aceste zile turneul final.
Marți seară, la Bratislava, Daniel Pancu va avea șansa de a sta în sfârșit pe banca tehnică, fiind suspendat în primele două partide ale grupei, și are ca obiectiv obținerea unei victorii care să ne aducă locul al treilea și care să ne ofere fotbaliștilor săi confirmarea că jocurile bune făcute cu Squadra Azzurra și Furia Roja nu au fost o întâmplare și rezultatele finale au fost influențate și de ghinion și lipsa de inspirație în momente-cheie din final.
Într-o comparație a cifrelor adunate în primele două meciuri, slovacii stau mai bine la capitolul șuturi (22 față de 19) și șuturi pe poartă (7 față de 4), însă tricolorii mici s-au apărat mai bine, primind trei goluri față de cele patru încasate de gazdele competiției. Chiar dacă a reușit să revină de la 0-2 la 2-2 contra Spaniei, Slovacia a cedat, la fel ca România, în finalul întâlnirii cu Furia Roja, apoi a pierdut contra Italiei cu același scor cu care peninsularii ne-au învins și pe noi, 1-0.
Pentru că uzura a început să-și spună cuvântul, e de așteptat ca Daniel Pancu să facă modificări în formula de start, în principal în compartimentul median. Totuși, vedeta Louis Munteanu are șanse mari să înceapă din primul minut și ultimul meci al grupei, atacantul de la CFR Cluj fiind creditat cu cele mai mari șanse la marcarea unui gol: Cotă Superbet de 3.00! Acesta e urmat de Rareș Burnete (Cotă Superbet 3.50) și Ianis Stoica (Cotă Superbet 3.80).