Oltenii vor să uite de finalul dramatic de la Arad
de Levente Balint
După doi ani, Universitatea Craiova și FC Argeș se revăd în Superliga. Ambele formații speră să profite de meciul de vineri după ce în debutul sezonului au consemnat scoruri nemulțumitoare. Craiovenii au plecat cu un 3-3 de la Arad, după un final de joc halucinant. Piteștenii au cedat acasă cu 0-2 în fața Rapidului, deși au avut o prestație bună pentru o nou promovată.
ALB-VIOLEȚII, EȘECURI ÎN ULTIMELE TREI VIZITE ÎN BĂNIE
Din 2020 încoace, de când cele două echipe s-au întâlnit prima dată la nivel oficial, am avut nouă jocuri directe. Raportul este de 5-3 la triumfuri în favoarea echipei din Bănie.
În ultimul meci dintre cele două grupări, craiovenii s-au impus acasă cu 1-0. De altfel, Universitatea s-a impus cu ”clean-sheet” în fiecare din ultimele trei vizite ale piteștenilor în Bănie.
23 de goluri s-au marcat în cele nouă ”directe”, iar șapte dintre aceste confruntări s-au încheiat cu rezultate la o diferență de cel mult un gol.
DOAR UN EȘEC ACASĂ ÎN 2025
Formația lui Mirel Rădoi a avut în mână meciul de la Arad. A condus-o pe UTA cu 3-0 până-n minutul 80, dar a fost egalată dramatic în prelungiri. Duelul din uvertura campionatului a fost în nota obișnuită a duelurilor la limită: a fost a șasea partidă succesivă cu scor la o diferență de cel mult un gol în dreptul oltenilor.
Ne putem aștepta la spectacol: cinci din ultimele șase meciuri ale doljenilor au avut ”Peste 2,5 goluri”.
În 2025, Universitatea a pierdut o singură dată acasă, este vorba de un 1-2 cu Rapid, în 2 mai.
Un lucru pozitiv este forma bună a lui Baiaram. Anul trecut, acesta a înscris de 11 ori. A punctat în ”amicalul” din pre-sezon cu MTK și a marcat și la Arad.
ARGEȘENII S-AU MIȘCAT BINE ÎN PRIMA RUNDĂ
A fost 0-2 cu Rapid, dar ”Vulturii” au evoluat lăudabil. În partida cu giuleștenii, trupa lui Bogdan Andone a trimis mingea spre poartă de 13 ori și a avut un raport de 7-1 la cornere.
Eșecul cu bucureștenii este abia al doilea suferit la nivel oficial în 2025.
Este interesant de subliniat că niciuna din ultimele patru partide oficiale ale alb-violeților nu a avut ”GG”.
După partida cu Rapid, argeșenii au mai realizat o achiziție, aducându-l pe atacantul Bettaieb (”U” Cluj).