O nouă etapă reușită pentru Marco Leu la viteză în coastă!
Marco Leu continuă să ducă mai departe numele legendar al tatălui său și a bifat încă o etapă importantă în drumul său spre visul de a deveni campion în automobilismul sportiv românesc.
La a doua cursă din carieră, Marco a participat la Râșnov Brașov Challenge, a șaptea etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă, competiție la care au luat startul peste 100 de piloți.
Hunedoreanul a pilotat din nou modelul Peugeot 208 R2, încadrat la grupa 7, unde a fost foarte aproape de o surpriză și s-a clasat pe locul 4 la finalul cursei, la doar 1,1 secunde de podium după cele două manșe de concurs. În schimb, la clasa 7A, subdivizia grupei 7, Marco a urcat pe podium, ocupând locul 3, la fel ca și în runda precedentă de la Mediaș.
„Pentru mine contează mult aceste etape, deoarece acumulez experiență și kilometri. Acesta este singurul obiectiv real pentru 2025: să mă acomodez cât mai repede cu competiția și să fiu pregătit pentru un sezon complet în anul următor”, a spus Marco.
Cel mai bun timp al său pe traseul de la Râșnov, urmărit de mii de spectatori, a fost 2:24,004 pe prima manșă de concurs. Traseul a avut o lungime de 4 kilometri și o diferență de nivel de 230 de metri.
Următoarea provocare pentru Marco va fi o etapă „de casă”, Trofeul Poiana Brașov, pe care o va organiza alături de mama sa, Anna, și unde Superbet este partener oficial.
Trofeul Poiana Brașov reprezintă finala sezonului 2025 în Campionatul Național de Viteză în Coastă, ocazie cu care se vor decide și noii campioni. Se așteaptă un număr record atât de piloți, cât și de spectatori.