Napoli - Cremonese: e posibilă o nouă surpriză, precum cea din Cupa Italiei?
de Ionuț Tătaru
Cremonese a eliminat-o pe Napoli din Cupa Italiei și încearcă să producă o nouă surpriză în duelul cu liderul din Serie A, în etapa a 22-a.
Cele două echipe se întâlnesc tot pe Stadio Diego Maradona, duminică, de la ora 21:45.
În tur, la Cremona, Napoli a câștigat cu 4-1, dar, în istoria duelurilor directe din Serie A, formația din sudul Italiei nu a câștigat niciodată de două ori la rând împotriva grupării lombarde. În același timp, Cremonese nu s-a impus niciodată lângă Vezuviu, în 14 meciuri disputate în Serie A, Serie B și Cupa Italiei. Au fost 11 victorii pentru gazde și 3 remize (cea mai recentă, în 17 ianuarie acest an, în Cupă, când ”lanterna” campionatului s-a calificat în urma loviturilor de departajare, după 2-2 la finalul celor 120 de minute de joc).
8 VICTORII CONSECUTIVE ACASĂ
E o părere aproape unanimă că Napoli nu mai poate rata câștigarea primului Scudetto după 33 de ani. Echipa antrenată de Luciano Spalletti are 13 puncte față de următoarea clasată, Inter, cel mai bun atac (51 de goluri marcate), cea mai bună apărare (15 goluri primite) și dă golgheterul campionatului, Victor Osimhen, care a înscris de 16 ori până acum (7 goluri în ultimele 5 etape). Senzația generală e că asistăm doar la un marș triumfal, care se va încheia inevitabil cu al treilea titlu din istoria azzurrilor.
Napoletanii au câștigat ultimele 8 partide de campionat disputate pe Stadio Maradona, iar în cele mai recente 7 au înscris cel puțin două goluri. La fel de adevărat e că liderul a luat 5 goluri în precedentele 3 jocuri de acasă, cu Udinese, Juventus și AS Roma. De asemenea, Napoli nu a mai legat 9 victorii pe teren propriu în Serie A din septembrie 2016.
CREMONESE A MARCAT DOAR UN GOL ÎN 7 MECIURI PE TERENUL LUI NAPOLI, ÎN SERIE A
Ultima clasată din Serie A e semifinalistă în Cupa Italiei, unde, după ce a trecut de Napoli a eliminat-o și pe Roma, dar nu reușește să confirme și în Serie A. După spectaculosul 2-0 de pe Olimpico, din sferturile Cupei, Cremonese a pierdut acasă cu Lecce, scor 0-2, și rămâne singura echipă din Top 5 campionate fără victorie în acest sezon.
Formația pregătită de Davide Ballardini i-a dat două goluri lui Napoli în Coppa Italia, dar, în Serie A, a înscris doar o dată în 7 meciuri lângă Vezuviu. S-a întâmplat cu aproape 30 de ani în urmă, în ianuarie 1994, când gazdele s-au impus cu 2-1.
Cu doar 8 puncte, la 10 sub primul loc deasupra liniei, ocupat de Spezia, Cremonese are șanse minime să evite revenirea retrogradarea. Chiar și în cazul unei alte surprize la Napoli, unde nu se vor întâlni doar prima și ultima clasată, ci și echipa care a marcat cele mai multe goluri din faze fixe în Serie A (Napoli - 15, dintre care 3 în partida tur) și cea care a primit cele mai multe goluri din astfel de momente ale jocului (Cremonese - 13).
Sursa foto: Getty Images