Misiune dificilă în Europa League pentru alb-negri
de Levente Balint
Joi, Universitatea Cluj debutează în actualul format al celei de-a doua competiții europene. Ardelenii joacă prima manșă din turul I al Europa League pe un teren neutru, în Polonia, la Lublin, contra celor de la Dinamo Kiev.
Este a doua prezență la rând în eurocupe pentru clujeni, în acest secol. Anul trecut, "U" a fost eliminată imediat, în Conference League, de Ararat-Armenia (0-0/1-2).
AN ISTORIC PENTRU "U", TRANSFERURI MULTE
Clujenii intră în această competiție cu moralul ridicat. Practic, 2026 este cel mai bun an din istoria clubului, Universitatea fiind vicecampioană și finalistă a Cupei României.
Alb-negrii s-au pregătit bine pentru noul sezon, realizând o serie de transferuri. A venit internaționalul cipriot Michael, cel care a apărat sezonul trecut la Pafos. În apărare au fost transferațo Adams (Botoșani) și Poulolo (UTA). Mijlocul a fost întărit cu Pinho (Chaves). Ștefănescu a revenit în România, ultima dată el fiind la Konyaspor, iar în atac a fost adus Aliev, cel care în primăvară a jucat la rivala locală CFR.
REZULTATE ÎNGRIJORĂTOARE ÎN AMICALE. LUKIC NU JOACĂ
Clujenii tratează acest meci după o vară cu scoruri deloc plăcute în meciurile de verificare. "U" a pierdut cu Croația U19 (1-2), a făcut 0-0 cu Ujpest și a cedat cu același scor, 0-3, cu Vojvodina, respectiv Nyiregyhaza.
Pentru meciul de joi, Cristiano Bergodi nu contează pe Lukic, bosniacul odihnindu-se după turneul final din America. Italianul ar putea trimite următorul 11 de start: Michael-Mikanovic, Poulolo, Coubiș, Chipciu-Pinho, Bic-Macalaou, Nistor, Ștefănescu-Mendy.
DINAMO A PIERDUT ÎN AMICALE NUMAI CU… RAPID
În contrast, formația pregătită de Ihor Kostyuk a avut scoruri bune în teste. Singurul eșec a fost un 1-3 cu… Rapid. În rest, kieviții au bifat un 1-1 cu Slavia Praga, un 2-0 cu Zilina, au trecut cu 4-2 de Wieczysta și au dispus cu 2-0 de Linzer ASK.
Dinamo nu a avut un sezon grozav în Ucraina, terminând abia pe 4, cu 15 puncte mai puțin decât campioana Shakhtar. Alb-albaștrii au ajuns în UEL după ce au câștigat Cupa, după un 3-1 în finalpă cu Cernihiv.
Anul trecut, Dinamo a avut un sezon european mai degrabă modest. Kieviții au încheiat abia pe 27 în faza Ligii din Conference League. Ei au ajuns în respectiva competiție după ce au fost eliminați pe rând din Champions League și Europa League.
LOT ESTIMAT LA APROAPE 100 DE MILIOANE DE EURO
Deși Dinamo nu are cea mai bună perioadă, lotul ucrainenilor este evaluat la 92, 88 milioane de euro, de peste patru ori mai mult decât Universitatea Cluj.
Deocamdată, kieviții nu au furnizat transferuri majore. Dar, ei au în atac un tânăr de 20 de ani care este în vizorul unor cluburi importante. Matviy Ponomarenko a dat 13 goluri în sezonul trecut, iar în ultimul meci de verificare, cu Linz, a înscris ambele reușite ale dinamoviștilor.
foto: sportpictures.eu