Milan - Lazio: Meci decisiv pentru Conceicao?
În etapa a 27-a, în care avem derby scudetto între Napoli și Inter, Milan și Lazio sunt adversare într-un alt meci tare al rundei, duminică, 2 martie, de la 21:45, pe San Siro. ”Diavolul” este poate în cel mai prost moment al sezonului, a pierdut contactul cu zona Champions și riscă să rămână chiar în afara Europei la final de campionat. De aceea, Sergio Conceicao e amenințat cu demisia și ar putea fi înlocuit cu Mauro Tassotti. De partea cealaltă, ”vulturii” încearcă să rămână în lupta pentru Top 4.
MILAN N-A MAI PIERDUT ACASĂ DE PATRU LUNI
Milan trece probabil prin cel mai greu moment din acest sezon. Are o singură victorie în ultimele cinci meciuri, un fragil 1-0 cu Verona, la jumătatea lui februarie, și vine după trei dezamăgiri consecutive. Mai întâi, a fost eliminată de Feyenoord din play-off-ul UCL (1-1 în returul de pe San Siro, după înfrângerea la limită de la Rotterdam), în urma unui al doilea joc gestionat foarte prost, în special după eliminarea lui Theo Hernandez. Apoi, în Serie A, a cedat cu 2-1 atât pe terenul lui Torino, cât și pe cel al Bolognei, în restanța din etapa a noua. În aceste condiții, Milan pare că și-a luat adio de la locul al patrulea, de care e despărțită de opt puncte.
După ultimele rezultate, în tabăra ”diavolilor” se discută inclusiv despre demiterea lui Sergio Conceicao și aducerea lui Mauro Tassotti, ca interimar, până la finalul stagiunii. S-ar putea întâmpla asta în cazul unui rezultat nefavorabil cu Lazio. Pe de altă parte, Milan a fost greu de bătut pe San Siro, în acest sezon, acolo unde a cedat doar cu Liverpool în UCL și Napoli în Serie A. În 2025, după schimbarea antrenorului, a câștigat patru meciuri acasă și a remizat în trei. Acum are nevoie de victorie, atât pentru moral, cât și pentru a nu pierde contactul și cu celelalte locuri europene. Kyle Walker e în continuare incert, în timp ce Florenzi, Emerson Royal și Ruben Loftus-Cheek încă n-au fost recuperați.
LAZIO, AL DOILEA MECI LA RÂND PE SAN SIRO
Înainte să reintre în Europa League, acolo unde s-a calificat direct în optimile de finală, Lazio caută să rămână în cursa pentru Top 4. A avut momente foarte bune în toamnă, dar, de la jumătatea lui decembrie, echipa lui Marco Baroni este una destul de inconstantă, iar problemele ar putea fi mai mari în continuare, având în vedere că nu are un lot cu care să lupte pe două planuri. Victorioși cu Cagliari și Monza, ”vulturii” vin acum după două remize consecutive. Au încurcat liderul Napoli, cu care au făcut 2-2, după un gol marcat pe final și au făcut 0-0 acasă la codașa Venezia. Astfel, capitolinii au ieșit din Top 4, fiind devansați de Juventus, care au două puncte peste.
Și Lazio a jucat la jumătatea săptămânii, dar în Coppa Italia. A pierdut chiar pe San Siro, cu 2-0, dar în fața lui Inter, un rezultat care face ca, în semifinale, să avem un dublu Derby della Madonnina. Speră să obțină însă un alt rezultat duminică, în fața lui Milan, încât să rămână în cursa pentru ultimul loc de UCL. Nu s-a descurcat însă grozav în fața rossonerilor. A câștigat o singură dată în ultimele opt dueluri directe și a pierdut de șase ori. În plus, a fost învinsă în ultimele cinci confruntări de la Milano. Baroni are și el ceva absenți, în frunte cu atacantul Castellanos. Dele-Bashiru și Hysaj sunt alți jucători accidentați. În plus, s-ar putea să lipsească și fostul căpitan al ”diavolilor”, Alessio Romagnoli.
ECHIPELE PROBABILE
Milan: Maignan - A. Jimenez, Thiaw, Pavlovic, Theo - Musah, Fofana - Pulisic, Reijnders, Rafa Leao - S. Gimenez.
Lazio: Provedel - Marusic, Gila, Gigot, Nuno Tavares - Guendouzi, Rovella - Isaksen, Pedro, Zaccagni - Dia.
Sursă foto: Getty Images