Manchester City și PSG, adversare în cel mai tare meci al etapei a doua din UCL
Etapa a doua a fazei ligii din UEFA Champions League are loc pe 13 și 14 octombrie, iar cel mai tare meci este de departe cel dintre Manchester City și Paris Saint-Germain, două dintre ultimele trei câștigătoare ale trofeului. Partida are loc miercuri, atunci când mai avem și un Roma - Real Madrid, pe Olimpico. În seara de înainte, atracția principală pare un Atletico - Manchester United, însă nu pot trece neobservate partide precum Arsenal - Lille sau Galatasaray - Barcelona.
ARSENAL - LILLE, marți, 22:00
Arsenal a început noul sezon din Liga Campionilor cu o victorie la limită, la Napoli. A fost 1-0 într-o partidă pe care echipa lui Mikel Arteta a domiat-o, profitând și de alegerile tactice ale lui Allegri. Ceva mai târziu, înainte de lunga pauză internațională, campioana Angliei a suferit o înfrângere surprinzătoare și urâtă în Premier League, cu 3-0 la Brighton. La reluarea campionatului, ”tunarii” au avut ceva probleme acasă, cu Leeds, dar s-au impus cu 2-1, după ce au fost conduși. Contra lui Lille, Arteta va fi fără Saliba și Tzolis.
Lille a pornit bine în noul sezon, iar lucrurile au arătat excelent (în Ligue 1 a fost aproape să câștige cu PSG) până la startul Ligii Campionilor. În prima etapă, Les Dogues au cedat cu 3-2 acasă, în fața lui Betis, într-un joc în care au condus de două ori. Apoi, după ce andaluzii au trecut în față, Ethan Mbappe a fost eliminat. A urmat o victorie cu Troyes, dar și un eșec neașteptat și la Nice, în campionat, însă, după pauză, LOSC s-a impus în fața lui Le Havre, meci decis de golul rapid al lui Bakwa, fost jucător în Premier League. Marți, Davide Ancelotti nu-l are pe suspendatul Ethan Mbappe și nici pe Igamane, în continuare accidentat. De asemenea, Tiago Santos e incert.
Echipele probabile:
Arsenal: Raya - J. Timber, C. Mosquera, Gabriel, Hincapie - Rice, Bruno Guimaraes - Saka, Odegaard, Madueke - Gyokeres.
Lille: Ozer - Verdonk, Ngoy, Alexsandro, Perraud - Andre, Bentaleb - Bakwa, Haraldsson, Perrin - Ueda.
ATLETICO - MAN UNITED, marți, 22:00
În prima etapă din Liga Campionilor, Atletico a condus pe Anfield, dar a sfârșit învinsă de Liverpool cu 2-1. De atunci, echipa lui Diego Simeone a bătut însă pe toată lumea. S-a impus cu 3-0 în fața lui Real Sociedad, cu 4-0 contra Osasunei, iar, înainte de pauza internațională, a câștigt cu 2-1 în derby-ul cu Real Madrid. Cu ceva șansă, Atleti și-a prelungit seria victoriilor sâmbătă, printr-un 2-1 pe terenul lui Alaves. Romero a fost decisiv într-un final de joc în care echipa sa avea om în plus. Miercuri, Los Colchoneros caută primele puncte în UCL. Simeone n-are probleme de lot.
La revenirea în Champions League, Manchester United a avut șansa să joace pe Old Trafford cu debutanta Sabah Baku. Astfel, startul a fost excelent: 4-0 și primele trei puncte bifate. Problema e că ”diavolii” n-au mai bătut pe nimeni de atunci. Au pierdut derby-ul cu City, acasă, deși au avut om în plus, au fost eliminați de Brighton din Cupa Ligii, deși au condus cu 2-0 și au remizat cu Fulham și Tottenham. În primul dintre egaluri, Cunha salvat un punct pe final, în timp ce, în weekend, cu Spurs, deși avea din nou superioritate numerică pe Old Trafford, United a pierdut două puncte în prelunigiri. Nu e deloc o situație plăcută pentru echipă și pentru Michael Carrick și e nevoie de un rezultat pozitiv la Madrid. În plus, sunt și mulți absenți, din cauza accidentărilor. Vorbim de Sesko, Mazraoui, Dorgu, de Ligt și Ugarte.
Echipele probabile:
Atletico: Oblak - M. Llorente, C. Romero, Pubill, Hancko - G. Simeone, Barrios, Hjulmand, Baena - J. Alvarez, Lee Kang-in.
Man Utd: Lammens - Yoro, Maguire, Martinez, Dalot - Baleba, Mainoo - Mbeumo, B. Fernandes, Rashford - Cunha.
INTER - CLUB BRUGGE, marți, 22:00
Acum mai bine de o lună, Inter a avut momente bune pe Bernabeu, dar a ajuns să fie condusă cu 2-0 de Real Madrid după greșelile lui Bisseck și Martinez. Ulterior, echipa lui Mourinho putea să mai marcheze de multe ori, însă, la fel de bine, și nerazzurri puteau obține mai mult, având în vedere cum s-a desfășurat partida după ce au redus din diferență. După eșecul cu 2-1 de la Madrid, Inter a fost condusă cu 2-0 și de Udinese, dar și de Roma. Contra primilor, revenirea a fost completă, la fel ca împotriva lui Napoli, dar, cu Roma, oamenii lui Chivu au salvat doar un punct. Acum, urmează un meci în care e favorită, în fața lui Club Brugge. Moralul ar trebui să fie bun, după 3-0 cu Parma, în weekend. Iar singurii absenți sunt Curtis Jones și John Stones.
Club Brugge a pierdut în prima etapă din Champions League, acasă, 2-3 cu Aston Villa, dar, apoi, și-a continuat seria victoriilor din campionat. A trecut cu 3-1 de Antwerp și 3-0 de Genk, iar, în weekend, după stopul de trei săptămâni, s-a impus cu 4-1 în fața lui La Louviere. Echipa lui Ivan Leko e devansată însă în Belgia de singura echipă care a învins-o pe plan intern, până acum, Gent. Urmează acum un nou meci greu în UCL, unul în care antrenorul croat. Va lipsi Ordonez din defensivă, dar Sommer e pregătit să apere contra fostei echipe.
Echipele probabile:
Inter: Martinez - Akanji, Bisseck, Bastoni - Diouf, Barella, Calhanoglu, Zielinski, Dimarco - M. Thuram, Lautaro.
Club Brugge: Sommer - Sabbe, Lee Han-beom, Mechele, Seys - Potts, Vanaken - Forbs, Vetlesen, Virgili - Tresoldi.
GALATASARAY - BARCELONA, marți, 22:00
Galatasaray tot visează să ajungă departe, având în vedere lotul pe care caută să îl întărească an de an, dar n-a reușit încă mai mult de optimile de anul trecut. În noul sezon, n-a pornit extraordinar, pierzând la Lisabona, cu 3-1 în fața lui Sporting CP. Au fost probleme și în campionat, mai ales înainte de pauza internațională, când a pierdut cu 4-0 la Trabzon. Între timp, în weekend, echipa lui Okan Buruk s-a întors pe primul loc în Super Lig, după un 3-1 cu Kasimpașa. Marți, adversarul e însă din altă categorie, dar formația turcă n-are absenți notabili.
Barcelona are victorii pe linie în acest sezon și majoritatea dintre ele au fost obținute clar. Sunt opt succese în La Liga și unul în Champions League, toate la cel puțin două goluri diferență. Pe plan european, acum mai bine de o lună, echipa lui Hansi Flick s-a impus cu 5-1 în fața lui Feyenoord. Nici măcar pauza internațională lungă nu le-a tăiat ritmul catalanilor, care, în weekend, au trecut lejer de Getafe, cu 3-0. La Istanbul, cele mai mari probleme ar putea fi cauzate de atmosfera de pe Ali Sami Yen. De urmărit însă cum se va descurca Barcelona fără Raphinha, în continuare indisponibil, după accidentarea de la națională. Mai absentează și Christensen și de Jong.
Echipele probabile:
Galatasaray: Ugurcan Cakir - Bariș Yilmaz, D. Sanchez, Abdulkerim Bardakci, Jakobs - Torreira, Lemina - Yunus Akgun, Batrakov, Rafa Leao - Osimhen.
Barcelona: Joan Garcia - Kounde, Cubarsi, Gerard Martin, Joao Cancelo - Fermin, Rodri, Pedri - Lamine Yamal, G. Jesus, Adeyemi.
FEYENOORD - COMO, miercuri, 19:45
Feyenoord a luat o bătaie urâtă în prima etapă din acest sezon al Ligii Campionilor, cu 5-1, la Barcelona. Eșecul n-a avut însă mari implicații în plan mental, pentru că formația din Rotterdam a revenit în Eredivisie și și-a umilit adversarii. A câștigat cu 7-0 la Zwolle și cu 5-0, acasă, în fața lui Utrecht. Mai mult decât atât, în weekend, după fereastra internațională, s-a impus cu 2-0 pe De Kuip, contra lui Alkmaar și a trecut pe primul loc. Cu un moral excelent, Feyenoord se pregătește acum de meciul cu Como. Miercuri, Giovanni van Bronckhorst va fi fără accidentații Jordan Bos și Tsuyoshi Watanabe.
Como și-a făcut debutul absolut în Champions League în urmă cu aproximativ o lună, iar lipsa de experiență europeană nu s-a văzut. Echipa lui Cesc Fabregas a câștigat categoric în fața lui Leipzig, cu 4-1, anunțându-și intențiile mari pe care le are acum și pe plan continental. Problema e că n-a ieșit grozav din ultimele jocuri din Serie A. Înainte de pauză, a pierdut surprinzător la Frosinone, iar, duminică, a făcut 0-0 cu Roma, acasă, într-un meci în care a avut superioritate numerică în partea a doua, după eliminarea lui Malen. Fabregas are aproape tot lotul la dispoziție miercuri, cu excepția lui Moise Kean.
Echipele probabile:
Feyenoord: Ernst - Read, St Juste, Deijl, M. Marmol - Zechiel, Vanhoutte - Hadj Moussa, L. Valente, J. Lopez - N. Ferri.
Como: Butez - Yan Couto, J. Ramon, T. Chalobah, A. Valle - Da Cunha, L. Milla - A. Diao, Nico Paz, Baturina - Douvikas.
ROMA - REAL MADRID, miercuri, 22:00
Roma a pornit foarte bine în noul sezon din Serie A, însă nu același lucru se poate spune și despre startul din Liga Campionilor, acolo unde a făcut doar 1-1 la Istanbul, cu Fenerbahce, în prima etapă. Între timp, a legat și două meciuri fără victorie în campionat. Înaintea ferestrei internaționale, echipa lui Gasperini a avut 2-0 cu Inter, pe Olimpico, dar s-a terminat 2-2. Iar, duminică, a făcut 0-0 la Como, într-o partidă în care Malen a fost eliminat în minutul 53. Olandezul va fi însă disponibil miercuri, împotriva lui Real Madrid. Pe de altă parte, nu vor juca Svilar, Cristante și Koulierakis.
După prima înfrângere din noul mandat al lui Jose Mourinho, cea de la Sevilla, cu Betis, Real Madrid a început sezonul european cu un 2-1 în fața lui Inter, pe Bernabeu. Putea să bată mult mai clar, având în vedere ocaziile mari ratate la 2-0, dar, la fel de bine, putea să rateze victoria, întrucât nu s-a descurcat grozav după golul primit. După acel succes, au urmat victoriile previzibile cu Rayo și Elche, dar și eșecul din derby-ul cu Atletico, de pe Metropolitano. În weekend, Real Madrid s-a impus cu 1-0 în fața lui Villarreal, după un final complicat, în care și-a apărat avantajul minim în zece oameni. Vinicius fusese eliminat în minutul 73, după ce a fost revăzută faza în care el marcase. Acum, urmează un meci greu pe Olimpico, iar Mourinho e fără Eder Militao, Raul Asencio și Rodrygo.
Echipele probabile:
Roma: Gollini - Mancini, Ndicka, Hermoso - Rensch, de Roon, Manu Kone, Wesley - Dybala, Soule - Malen.
Real Madrid: Courtois - Dumfries, Rudiger, Huijsen, Cucurella - Tchouameni, Valverde - Arda Guler, Bellingham, Vinicius - Mbappe.
ASTON VILLA - FENERBAHCE, miercuri, 22:00
La fel ca anul trecut, Aston Villa a început prost și acest sezon, dar asta e valabil pentru Premier League, unde a luat un punct în primele patru etape. În UCL, echipa lui Unai Emery a pornit bine, cu un 3-2 la Brugge și speră să continue în același ritm. Până în pauza internațională, Villa a câștigat primul meci și în campionat, tot 3-2 în deplasare, cu Tottenham. Succesul n-a fost însă urmat de un altul, în weekend, când a făcut doar 2-2 în Birmingham, cu Brentford. Înaintea jocului de miercuri, Emery are ceva probleme de lot, din cauza accidentărilor lui Amadou Onana, Ian Maatsen și Leon Goretzka.
Fenerbahce a reușit să intre în Champions League, după ce a trecut de Gornik Zabrze, Sturm Graz și Lyon, în calificări. În faza propriu-zisă, echipa lui Ismail Kartal a început cu un 1-1 acasă, cu Roma, meci după care antrenorul de 65 de ani și-a anunțat demisia. A fost însă convins să rămână, iar, înainte de pauza internațională, Fener s-a impus cu 8-0 contra lui Eyupspor. A bătut și în weekend, 3-0 la Rize, dar e la trei puncte în urma lui Galatasaray. De urmărit dacă formația din Istanbul se va întoarce cu ceva din Birmingham, acolo unde nu va evolua Mert Muldur.
Echipele probabile:
Aston Villa: Suzuki - Wan-Bissaka, Lindelof, Pau Torres, Ruggeri - B. Kamara, Joao Gomes - McGinn, Buendia, Hemmings - N. Jackson.
Fenerbahce: Ederson - N. Semedo, Skriniar, Ake, A. Brown - Ismail Yuksek, Kante, Bartug Elmaz - Greenwood, Muriqi, Kerem Akturkoglu.
BODO/GLIMT - DORTMUND, miercuri, 22:00
În sezonul trecut, Bodo/Glimt reușea să obțină un punct la Dortmund, în sezonul de debut din Liga Campionilor, unul în care a fost foarte aproape să se califice în sferturile de finală. Acum, urmează să joace acasă contra lui BVB, după ce a făcut o vizită în Germania în prima etapă. Nu s-a terminat bine pentru actuala vicecampioană a Norvegiei, care a pierdut cu 5-0 în fața lui Bayern, după ce, la pauză, scorul era 0-0. Între timp, a căcat strâmb și în campionat, cedând cu 3-1 în fața lui Brann, la Bergen. Vine însă după un 3-1 cu Kristiansund, iar, înainte de duelul cu Dortmund, este la egalitate în campionatul intern, cu Viking. Miercuri, Kjetil Knutsen e fără August Mikkelsen, Hakon Evjen și Magnus Riisnaes.
Borussia Dortmund a început sezonul cu o înfrângere în fața lui Bayern, în Supercupa Germaniei, dar, apoi, a bătut tot până în pauza internațională, inclusiv pe Villarreal, 3-2 acasă, în prima etapă din Champions League, cu trei goluri ale lui Guirassy, dintre care unul în propria poartă. Întreruperea nu i-a prins bine lui BVB, care a lăsat două puncte vineri, în fața lui Bremen. S-a terminat 2-2, cu toate golurile date după minutul 80. Interesant mai e și faptul că Dortmund a avut 2-0. Caută acum să-și revină aproape de Cercul Arctic, într-un meci în care Niko Kovac nu poate conta pe Konstantelias și, probabil, nici pe Ryerson.
Echipele probabile:
Bodo/Glimt: Haikin - Sjovold, Gundersen, Nielsen, Bjorkan - Auklend, Berg, Fet - Blomberg, Helmersen, Hauge.
Dortmund: Kobel - Gadou, Anton, Schlotterbeck - Beier, Jobe Bellingham, Nmecha, Svensson - Nwaneri, Sabitzer - Guirassy.
MAN CITY - PSG, miercuri, 22:00
După un eșec clar în fața lui Arsenal, în Community Shield, 0-3, Manchester City a bătut tot până în pauza internațională. Printre altele, s-a impus și la Porto, 2-0 în prima etapă din UCL, dar și în derby-ul cu United, în care a avut om în minus. În perioada în care fotbalul de club a fost oprit, ”cetățenii” au aflat că au fost găsiți vinovați în 114 din cele 115 capete de acuzare pentru nerespectarea fair play-ului financiar. N-a fost însă anunțată încă și sancțiunea, care va fi urmată de apel, cu siguranță. Urmează acum duelul din UCL cu PSG, care vine la trei zile după cel cu Liverpool, de pe Anfield, din Premier League, câștigat cu 3-0.
Paris Saint-Germain n-a pornit grozav în noul sezon, dar și-a găsit ritmul odată cu startul Ligii Campionilor. A început să lege victoriile odată cu cea obținută clar contra lui Slovan Bratislava (6-1, pe Parc des Princes). Au urmat apoi și primele din Ligue 1: 1-0 la Brest, 2-1 la Marseille și 3-1, sâmbătă, acasă, contra lui Le Mans. Acum urmează cel mai greu meci din actuala stagiune pentru campioana Franței și a Europei. Asemeni lui Enzo Maresca, nici Luis Enrique n-are mari probleme de lot, singurul absent notabil fiind Mayulu.
Echipele probabile:
Man City: Donnarumma - Matheus Nunes, Guehi, Ruben Dias, Gvardiol - Bouaddi, Enzo Fernandez - Foden, Cherki, Semenyo - Haaland.
PSG: Safonov - Hakimi, Marquinhos, Pacho, Nuno Mendes - Joao Neves, Vitinha, Fabian Ruiz - D. Doue, O. Dembele, Kvaratskhelia.