Manchester City - Arsenal: Un meci cât un titlu între cea mai bună echipă acasă și cea mai bună în deplasare din Premier League
Arsenal e în scădere de formă, nu a mai câștigat de trei etape și are cinci puncte avans cu două meciuri în plus față de Manchester City, pe terenul căreia merge să câștige miercuri, când se întâlnesc cea mai bună echipă pe teren propriu și cea mai bună în deplasare din acest sezon.
CITY ARE 16 MECIURI CONSECUTIVE FĂRĂ EȘEC
Manchester City e neînvinsă în toate competițiile de 16 meciuri, seria fiind prelungită cu o victorie clară, scor 3-0, cu a doua clasată din Championship, Sheffield United, sâmbătă, o victorie cu care ”cetățenii” s-au calificat în finala FA Cup, fiind încă în cursă pentru un ”treble”, trei competiții câștigate într-un sezon. Până la ”triplă”, însă, urmează un derby cu Arsenal, care poate aduce titlul mai aproape de ”Etihad”. Înainte de meciul de miercuri, cele două echipe se află pe primele două poziții în clasament, fiind aproape asigurate pentru a termina pe primele două trepte ale podiumului, City având un avantaj de 11 puncte față de locul 3, ocupat de Newcastle. Însă echipa lui Guardiola e pe locul secund, la cinci puncte de Arsenal, dar și cu două meciuri mai puțin jucate. Așadar, avantajul ”tunarilor” în fruntea clasamentului se va diminua la doar două puncte, tot cu două meciuri în plus, dacă pierd derby-ul de miercuri.
City a câștigat 14 din ultimele 15 meciuri directe dintre cele două echipe, iar Arsenal nu s-a mai impus în fața ”cetățenilor” din 2014 încoace, având o serie de 14 meciuri fără succes în Premier League, una incredibilă, având în vedere istoria ”tunarilor” în prima ligă engleză. În aceste condiții, dar și din cauza formei pe care a etalat-o Arsenal, City pare favorită clară, mai ales că în februarie s-a impus cu 3-1 și pe ”Emirates”, într-un meci în care Guardiola a schimbat partitura tactică la pauză, unul din primele meciuri în care a ales să evolueze în modulul 3-2-4-1, care a dat atâta satisfacție în ultima perioadă.
Din punct de vedere al lotului, City are emoții doar pentru Nathan Ake, care a ieșit accidentat în meciul cu Bayern Munchen și a ratat meciul cu Sheffield United, fiind înlocuit de Aymeric Laporte. Dacă olandezul nu va fi 100%, Ake va fi menajat chiar și pentru acest meci, tot fundașul iberic urmând să-i ia locul. Phil Foden și-a revenit după operația de apendicită și ar putea prinde minute și în acest meci, în timp ce Guardiola se va gândi dacă va miza pe viteza și tehnica lui Riyad Mahrez, care a marcat un hat-trick în partida de Cupă, în dauna lui Bernardo Silva, care oferă mai multă siguranță din punct de vedere defensiv.
ARSENAL, TREI REMIZE ÎN ULTIMELE TREI MECIURI
Considerată favorită certă la titlu în urmă cu câteva etape, Arsenal și-a pierdut din suflu, iar ultimele trei meciuri din Premier League au venit cu tot atâtea remize, 2-2 cu Liverpool, 2-2 cu West Ham și 3-3 cu ultima clasată, Southampton, încă un prilej pentru a sublinia fragilitatea defensivă de care a dat dovadă în acest final de sezon formația lui Arteta. 13 din cele 34 de goluri primite în actuala stagiune au venit în ultimele 10 etape, nouă dintre ele chiar în ultimele cinci runde, absența lui William Saliba, accidentat, fiind cea care a dat peste cap total o defensivă care a funcționat la parametri înalți în prima parte a stagiunii, când ”tunarii” reușiseră rezultate excelente.
În deplasare, Arsenal continuă să aibă cele mai multe puncte câștigate în acest sezon, 36 din 48, însă City e echipa cu cel mai bun parcurs pe teren propriu, 40 de puncte câștigate în 15 meciuri, cu 13 victorii pe ”Etihad” și un golaveraj fantastic, 50-15, marcând de 15 ori în ultimele cinci partide. Rămâne de văzut cum se vor descurca ”tunarii” în aceste condiții, dar și cum se vor descurca Gabriel Jesus și Oleksandr Zincenko, jucători veniți la Arsenal în acest sezon, unde au devenit lideri ai vestiarului, chiar de la City.
Presa engleză a scris că Saliba ar putea fi forțat în meciul cu City, dar accidentarea pe care a suferit-o e una dificilă, care l-ar scoate mai mult timp din circuit, câteva luni, dacă ar recidiva. Așa că Arteta ar putea miza din nou pe cuplul Holding-Gabriel în centrul defensivei, un cuplu care ar putea fi dominat de Erling Haaland, golgheterul campionatului, care mai are nevoie de doar trei goluri pentru a deveni cel mai bun marcator din istoria Premier League într-un singur sezon. E de așteptat și ca Granit Xhaka, care a suferit probleme digestive și a absentat cu Southampton, să revină în centrul liniei mediene, absența elvețianului fiind clară în remiza de vineri, 3-3.
CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
- Manchester City a câștigat ultimele 12 meciuri cu Arsenal din Premier League
- Manchester City a marcat cel puțin două goluri în patru din ultimele șase meciuri directe în Premier League
- Șapte din ultimele nouă meciuri din Premier League dintre cele două echipe au avut peste 2.5 goluri marcate
- 13 din cele 15 meciuri jucate de City acasă în acest sezon au avut peste 2.5 goluri marcate
- Patru din ultimele cinci meciuri din deplasare ale lui Arsenal au avut peste 2.5 goluri marcate
ECHIPELE PROBABILE
Manchester City: Ederson - Akanji, Ruben Dias, Laporte - Stones, Rodri - Bernardo Silva, de Bruyne, Gundogan, Grealish - Haaland
Arsenal: Ramsdale - White, Holding, Gabriel, Zincenko - Odegaard, Partey, Xhaka - Saka, Gabriel Jesus, Martinelli