Lyon - Man Utd: Europa League, unica șansă pentru ca diavolii să-și salveze sezonul
Joi seara, de la ora 22:00, Olympique Lyonnais și Manchester United se vor întâlni în manșa întâi a sferturilor de finală din UEFA Europa League. ”Les Gones” trag tare pe două fronturi, întrucât atât Ligue 1, cât și această competiție le pot asigura un loc în UCL. În schimb, ”diavolii” sunt concentrați în totalitate asupra UEL, fiind singura întrecere care mai poate salva parțial unul dintre cele mai dezastruoase sezoane din ultimele decenii.
LYON, ȘASE VICTORII ÎN ULTIMELE ȘAPTE MECIURI
De la venirea lui Paulo Fonseca, Olympique Lyonnais merge destul de bine, chiar dacă antrenorul portughez nu poate sta pe bancă în campionat, din cauza unei suspendări îndelungate. De la începutul lui martie, ”Les Gones” au câștigat de șase ori în șapte meciuri, două dintre victorii venind în dubla anterioară din Europa League, cea cu FCSB, 3-1 la București și 4-0 acasă. În afara succeselor, Lyon are și o înfrângere, 2-4 la Strasbourg, în urmă cu două etape, în Ligue 1.
Eșecul contra alsacienilor a fost primul pentru OL de la duelul cu PSG și, totodată, motivul pentru care echipa lui Fonseca nu se află în zona Champions. ”Leii” au bătut însă în weekend, cu 2-1 pe Lille și sunt pe 5, la un punct de Strasbourg, două de Monaco și patru de Marseille. Așadar, Lyon are șanse bune să prindă loc de UCL și prin intermediul campionatului. Continuă să se axeze însă și pe UEL. Joi, împotriva lui Manchester United, Fonseca trebuie să se descurce fără Ernest Nuamah și Malick Fofana, ambii accidentați.
UNITED VINE DUPĂ UN MANCHESTER DERBY PLICTISITOR
Manchester United continuă parcursul rușinos din Premier League, fiind tot în jumătatea a doua a clasamentului, pe un loc 13, ce pare etern, indiferent de rezultate. Recent, ”diavolii” au pierdut cu 1-0 la Nottingham, după care au făcut 0-0 pe Old Trafford, în derby-ul local cu City, în urma unui meci destul de plictisitor. Echipa lui Ruben Amorim nu mai pune însă mare preț pe campionat, iar, de când a fost eliminată de Fulham, din FA Cup, se concentrează doar pe Europa League. Vrea trofeul aici, pentru a câștiga și un loc în Champions League.
În runda precedentă, Manchester United a trecut de Real Sociedad. A făcut 1-1 în Țara Bascilor, după care a bătut cu 4-1 acasă. Are o singură înfrângere în 90 de minute, în ultimele nouă meciuri disputate, dar și doar două victorii în ultimele șapte jocuri. Înaintea returului de pe Old Trafford, de peste o săptămână, United caută un rezultat bun. Lisandro Martinez, Amad Diallo, Ayden Heaven și Jonny Evans sunt în continuare accidentați, dar Ruben Amorim speră să-i recupereze pe Kobbie Mainoo și Matthijs de Ligt.
ECHIPELE PROBABILE
Lyon: Lucas Perri - Maitland-Niles, Clinton Mata, M. Niakhate, Abner Vinicius - Tessman, Matic - Cherki, Tolisso, Almada - Mikautadze.
Man Utd: Onana - Yoro, Maguires, Mazraoui - D. Dalot, Casemiro, Ugarte, Dorgu - B. Fernandes, Garnacho - Hojlund.
Sursă foto: Getty Images