Liverpool nu a mai pierdut pe Anfield în fața echipei Arsenal de 14 jocuri
Liverpool – Arsenal, meciul primelor două clasate din Premier League, este mai degrabă unul al orgoliilor, având în vedere că soarta titlului a fost deja decisă. Noua campioană încearcă să evite al treilea sezon la rând fără victorie împotriva „tunarilor” în campionat. Jocul are miză pentru oaspeți, care încă mai au de tras pentru ocuparea locului secund.
SALAH A MARCAT 11 GOLURI CONTRA ARSENAL
Liverpool a câștigat titlul în acest sezon cu patru etape mai devreme. În primul joc după sărbătoare, formația lui Arne Slot a fost învinsă de Chelsea în deplasare, cu 1-3. Tehnicianul olandez nu a intrat însă cu „11”-le obișnuit, ci a preferat să facă mai multe schimbări. „Cormoranii” încearcă să evite acum să devină a treia campioană care pierde primele două meciuri după ce a obținut matematic trofeul. Primele două au fost Arsenal în 1997/98 și Chelsea în 2005/06.
La scurt timp după jocul de pe Stamford Bridge, subiectul principal cu care Liverpool a atras atenția a fost anunțul lui Trent Alexander Arnold, că va pleca de pe Anfield la finalul acestui sezon. „După 20 de ani la Liverpool, este timpul să confirm că voi pleca la finalul sezonului. Este de departe cea mai dificilă decizie din viața mea. Iau această decizie pentru a cunoaște o nouă provocare, pentru a ieși din zona mea de confort și a-mi depăși limitele atât profesional, cât și personal", susținut fundașul dreapta. Acesta va ajunge la Real Madrid. Arne Slot a subliniat faptul că pierde un mare jucător, dar în același timp a precizat că îl va titulariza pe Conor Bradley în banda dreaptă.
Liverpool a reușit să păstreze, în schimb, alte două vedete aflate la final de contract, pe Mohamed Salah și Virgil van Dijk. Egipteanul are deja 11 goluri în Premier League contra „tunarilor”. Doar împotriva echipelor Manchester United (13) și Tottenham (12) a adunat mai multe goluri. Un meci special este și pentru fundașul olandez, care își va trece în cont a 300-a apariție în Premier League. În istoria competiției, doar trei olandezi au mai atins acest prag, George Boateng (384 jocuri), Dennis Bergkamp (315) și Edwin van der Sar (313).
SAKA, PRINCIPALUL PERICOL DIN TABĂRA OASPEȚILOR
Arsenal vine după un moment greu, eliminarea din semifinalele Ligii Campionilor, după o „dublă” cu PSG. În meciul retur de miercuri, „tunarii” au cedat cu 1-2. Au început acest meci foarte tare în tentativa de a reface handicapul după manșa tur (0-1), dar nu au izbutit să marcheze. Francezii au făcut 2-0, băieții lui Mikel Arteta au făcut în continuare un efort generos, dar la final au trebuit să se recunoască învinși.
Formația londoneză vine pe Anfield după trei eșecuri la rând. Între cele două înfrângeri cu PSG, a cedat și în Premier League în disputa cu Bournemouth (1-2). Arsenal este fără victorie de patru jocuri, seria fiind deschisă de o remiză cu Crystal Palace (2-2). Dar nu are timp să-și lingă rănile, pentru că mai are de tras în campionat pentru locul 2. Și ar avea nevoie de 7 puncte pentru a termina pe această poziție, fără a mai depinde de alte rezultate.
Echipa lui Mikel Arteta este la 15 puncte în urma echipei Liverpool. Iar în acest sezon a pierdut nu mai puțin de 21 de puncte din postura de câștigătoare. Cinci puncte, chiar în ultimele două evoluții cu Crystal Palace și Bournemouth
Dacă echipa gazdă îl are vârf de lance pe Salah, oaspeții sunt conduși în luptă de Bukayo Saka. Englezul a marcat patru goluri în ultimele cinci apariții contra Liverpool. Dar toate aceste reușite au fost consemnate pe Emirates Stadium.
CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
Liverpool este neînvinsă în ultimele 14 jocuri disputate acasă contra Arsenal, având 7 victorii și 7 remize în acest interval.
Dar Arsenal nu a suferit înfrângeri în cele mai recente cinci jocuri directe din Premier League (2 victorii, 3 egaluri).
În tur, scorul a fost 2-2. „Tunarii” au luat avantaj în două rânduri, dar „cormoranii” au revenit de fiecare dată.
Ultimele cinci meciuri directe din campionat s-au încheiat cu G-G.
ECHIPELE PROBABILE
Liverpool: Alisson; Bradley, Konate, Van Dijk, Robertson; Gravenberch, Mac Allister; Salah, Szoboszlai, Gakpo; Diaz
Arsenal: Raya; White, Saliba, Kiwior, Lewis-Skelly; Odegaard, Partey, Rice; Saka, Merino, Martinelli
Foto: Getty Images