Liverpool - Newcastle: Se așteaptă multe goluri într-un meci cu o favorită clară
Liverpool mai poate face un pas mare către titlu, cu o victorie cu Newcastle, care nu a mai câștigat de 24 de meciuri consecutive pe "Anfield".
LIVERPOOL, CEA MAI BUNĂ ECHIPĂ ACASĂ
Liverpool e într-un marș accelerat către primul titlu din ultimii cinci ani și primul pe care poate să-l celebreze alături de suporteri, după ce în 2020, trofeul cucerit de Jurgen Klopp nu a putut fi sărbătorit din cauza pandemiei de Covid-19. Cu 12 etape rămase de jucat în Premier League, Liverpool are 11 puncte avans în fruntea clasamentului, cu un meci jucat în plus față de Arsenal, însă pare aproape imposibil ca echipa lui Arne Slot, care a pierdut un singur meci în acest sezon, să cedeze primul loc pânâ la finalul sezonului.
Singurul eșec al lui Liverpool a venit pe “Anfield”, în tur, contra lui Nottingham Forest, iar Liverpool are cel mai bun atac din campionat, cu 64 de goluri marcate, și a doua cea mai bună defensivă, cu 26 de goluri primite. Ultimul meci a adus o victorie de control, 2-0, cu Manchester City, într-un meci pe care liderul l-a controlat fără mari emoții. Opt din cele 12 meciuri jucate pe teren propriu de Liverpool s-au terminat cu peste 2.5 goluri, inclusiv ultimele cinci, iar “cormoranii” nu au mai pierdut acasă cu Newcastle de 24 de meciuri. Liverpool nu are absențe importante în ceea ce privește lotul de jucători, singurii jucători accidentați fiind Joe Gomez și Conor Bradley, care nu ar fi, în mod normal, titulari în echipa lui Slot.
NEWCASTLE VINE DUPĂ ȘAPTE MECIURI CU GOLURI MULTE
Newcastle e pe poziția a cincea în clasament în Premier League, cu 44 de puncte, la egalitate cu Manchester City, un loc care ar putea ajunge în Champions League în sezonul viitor, având în vedere că Anglia are cel mai bun coeficient de țară în actuala ediție a cupelor europene și mai are șapte echipe încă în competiții. În deplasare, Newcastle nu stă deloc rău, având 21 de puncte câștigate, însă întâlnește cea mai bună echipă pe teren propriu din acest sezon, acolo unde Liverpool a obținut 29 din cele 36 de puncte puse în joc.
Newcastle e o adevărată mașină de goluri în ultimele runde, precedentele șapte partide încheindu-se cu peste 2.5 goluri marcate. Ultimul meci a fost unul cu adevărat spectaculos, cu un 4-3 pentru Newcastle în fața lui Nottingham Forest, iar potențialul de goluri e și mai mărit în acest meci, având în vedere că gazdele dau golgheterul sezonului, pe Mo Salah, cu 25 de goluri, în timp ce locul secund în această ierarhie e ocupat de Alexander Isak, care are 19 goluri pentru Newcastle în această stagiune. Nouă din cele 13 meciuri ale lui Newcastle în deplasare au avut peste 2.5 goluri, inclusiv patru din ultimele cinci. La Newcastle nu vor juca Jamaal Lascelles și Joelinton, în timp ce un alt fundaș central, Sven Botman, este incert pentru această partidă.
ECHIPELE PROBABILE
Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Konate, van Dijk, Robertson - Gravenberch, Macallister - Salah, Szoboszlai, Diaz - Gakpo
Newcastle: Pope - Livramento, Schar, Burn, Hall - Miley, Bruno Guimaraes, Tonali - Murphy, Isak, Gordon