Ligue 1 revine, iar primul meci de după pauză e Lens – Lyon
Ligue 1 se întoarce în forță după prima pauză internațională din sezon. Etapa a șasea va începe vineri seara cu un meci între Lens și Lyon. Vicecampioana și câștigătoarea Cupei și a Supercupei suferă după primele cinci meciuri, fiind în partea de jos a clasamentului, în timp ce OL a pornit bine, e fără înfrângere și e devansată doar de Monaco. PSG caută să mai avanseze după un start ezitant, în timp ce Marseille speră să părăsească locurile retrogradabile, întrucât întâlnește o nou-promovată.
LENS - LYON, vineri, 21:45
RC Lens e singurul club care a schimbat antrenorul în acest sezon, Dino Toppmoller fiind înlocuit cu Yannick Cahuzac, la jumătatea lui septembrie. Vicecampioana a început bine cu germanul, a luat Supercupa cu PSG și a bătut pe Auxerre cu 5-2, în prima etapă. Au urmat însă înfrângerile de la Strasbourg și de acasă cu Lorient. Victoria dramatică din Cehia, din UCL, cu Slavia Praga n-a schimbat însă prea multe, iar despărțirea a venit după un 2-2 la Le Mans. Cahuzac și-a intrat în rol încă de la meciul din Monaco, cedat cu 2-1, după un autogol pe final al lui Gradit. Corsicanul a avut însă la dispoziție o pauză lungă, iar nordicii speră să arate diferit vineri seara. Vor lipsi Sima și Nawrocki.
Olympique Lyonnais a început sezonul prin ratarea calificării în UEFA Champions League, dar, în Ligue 1, se descurcă bine. N-a pierdut în primele cinci etape, iar singurele puncte cedate au fost în remizele cu Le Havre și Paris FC. A câștigat, în schimb, cu Toulouse, Auxerre, Rennes, dar și Anderlecht, în primul joc din UEL. Înainte de pauză, Lyon părea în formă bună, întrucât a trecut cu 4-0 de bretoni. Paulo Fonseca speră că jucătorii săi nu și-au pierdut ritmul odată cu această întrerupere, iar vineri vor prelua conducerea campionatului. Lipsesc însă Diakhate și Duranville, iar Tagliafico e incert.
Echipele probabile:
Lens: Risser - Gradit, Antonio, Todibo - Aguilar, A. Haidara, Titraoui, Udol - Thauvin, Ivanovic - Edouard.
Lyon: Greif - Athekame, Bacher, R. Kluivert, Abner Vinicius - Bidstrup, Morton, Tolisso - Sulc - Nuamah, Openda.
LILLE - LE HAVRE, sâmbătă, 18.15
Lille a început excelent sezonul, dar a avut niște momente mai slabe înainte de fereastra internațională. Nordicii au fost aproape de un start perfect, cu nouă puncte în primele trei etape, însă au ratat dramatică victoria cu PSG, meci în care au condus cu 2-0. S-a terminat 2-2, rezultat încadrat de victoriile cu Angers și Toulouse. Ulterior, LOSC n-a mai câștigat decât acasă cu Troyes, pierzând, în rest, cu Betis, pe teren propriu, în UCL, dar și la Nice, în mod surprinzător. Reia acum campionatul în fața unui adversar căruia îi este superior, dar Davide Ancelotti este fără Ethan Mbappe, Igamane și Nianzou.
La Havre este singura echipă care n-a bătut pe nimeni în primele cinci etape și ocupă ultimul loc, cu doar două puncte. Acestea au venit la Lyon, unde a făcut 1-1, și acasă, cu Angers (0-0). În rest, a cedat cu Monaco, Brest și Toulouse. E o situație complicată pentru formația din Normandia, care s-ar putea să aibă mari probleme în privința salvării de la retrogradare. Sâmbătă, Didier Digard va fi fără Pembele, Mambimbi, Zagadou și Mpasi.
Echipele probabile:
Lille: Ozer - T. Santos, Ngoy, Alexsandro, Perraud - B. Andre, Bentaleb - Bakwa, Haraldsson, Onal - Giroud.
Le Havre: Gallon - Seko, Mwanga, Touba - Jelert, Ebonog, Richardson, Ouziad - S. Nakamura, Samatta - Maja.
BREST - ANGERS, sâmbătă, 21:45
Stade Brestois a început decent noul sezon, după ce l-a pierdut pe Eric Roy în vară. După 2-2 atât cu Le Mans, cât și cu Toulouse, ”pirații” s-au impus cu 2-1 la Le Havre. A urmat un meci bun făcut cu PSG, dar pierdut la limită, după care încă o înfrângere, una mai puțin așteptată, la Auxerre. Așadar, pauza a venit la timp pentru Julien Lachuer și jucătorii lui. Acum, Brest are în față un meci relativ accesibil, chiar dacă lipsesc Le Guen, Chardonnet și Diambou. Este însă apt Kamory Doumbia, cel mai în formă jucător al lui SB29, înainte de întrerupere.
Angers a avut rezultate mixte în startul sezonului. De fapt, tiparul echipei lui Stephane Gilli ar fi acela că obține puncte din meciurile cu adversarii din zona sa, dar pierde contra celor care sunt superiori. Până acum, a câștigat la Auxerre și cu Troyes, acasă, a remizat la Le Havre, dar a cedat cu Lille și Rennes. Dacă va continua pe aceeași linie, ar trebui să se întoarcă măcar cu un punct și de la Brest. Singurul absent cert este Mouton.
Echipele probabile:
Brest: Selvik - Lala, Tousart, G. Lloris, Locko - Chotard, Magnetti - Versini, K. Doumbia, Mboup - Ajorque.
Angers: A. Lopes - Arcus, O. Camara, Lefort, J. Kalulu - Belkhdim, van den Boomen - Allevinah, B. Diatta, Sbai - El Ouazzani.
LORIENT - PARIS FC, sâmbătă, 21:45
Lui FC Lorient îi va fi greu să repete sezonul anterior, mai ales că a suferit niște pierderi în vară, inclusiv pe antrenorul Olivier Pantaloni. Există însă speranțe pentru Les Merlus că vor reuși să se salveze de la retrogradare. În primele cinci etape, echipa lui Alexandre Dujeux n-a câștigat decât un singur meci, pe cel de la Lens, dar a mai luat câte un punct și cu Nice și Toulouse. Are însă înfrângeri în fața nou-promovatelor Troyes și Le Mans. Sâmbătă seara, Lorient are o partidă complicată, în care nu vor evolua Mbamba, Formose Mendy, Bandiougou Fadiga, Mohamed Bamba și, probabil, Le Bris.
Startul de sezon a fost în linie cu așteptările pentru Paris FC, care, după mutări importante în vară, e neînvinsă în cinci etape. Echipa lui Liam Rosenior a câștigat cu Nice, Marseille și Strasbourg și a lăsat câte două puncte doar cu Troyes, în prima etapă, și cu Lyon, acum două runde. Merge la Lorient cu gândul la victorie, pentru a se menține pe podium. Nu există probleme de lot, iar Chergui, Otavio și Sangui ar trebui să fie apți sâmbătă seara. Sianyoko e așteptat din nou să se remarce în atac, el marcând deja patru goluri după transferul de la Auxerre.
Echipele probabile:
Lorient: Mvogo - D. Sylla, Talbi, Adjei - Katseris, Cadiou, Avom, A. Kouassi - Bernardeau, Makengo - I. Balde.
Paris FC: Trapp - A. Camara, Mbow, D. Coppola, H. Traore - M. Lopez, Lees-Melou - Kebbal, Pagis, Koleosho - Sinayoko.
MONACO - TOULOUSE, sâmbătă, 21:45
AS Monaco era cea mai în formă echipă din campionat înainte de prima fereastră internațională din sezon, echipa lui Felipe Luis câștigând tot, mai puțin la Strasbourg. S-a impus însă în alte meciuri tari, precum cele PSG, Marseille și Lens, dar și la Le Havre, în prima etapă. Caută acum să își apere prima poziție înainte să înceapă și faza principală din Conference, acolo unde a ajuns după o dublă victorie cu Gornik Zabrze. Cel mai important om de atac al monegascilor, Paris Brunner, este însă suspendat. Coulibaly, Golovin și Idumbo au și ei probleme medicale.
Toulouse n-a început deloc grozav sezonul, alternând înfrângerile cu egalurile. Eșecurile de acasă, cu Lyon și Lille au fost urmate de remizele cu Brest și Lorient (2-2 în ambele meciuri). ”Violeții” au bătut însă pe Le Havre, cu 3-2, iar danezul Jens Berthel Askou, înlocuitorul din vară al lui Carles Martinez Novell, a avut parte de pauză ceva mai liniștită. TFC merge acum în Principat, acolo unde va lipsi Nicolaisen.
Echipele probabile:
Monaco: Hradecky - Vanderson, S. Sane, Dier, Nazinho - Detourbet, L. Camara, Zakaria, Golovin - Abline, Balogun.
Toulouse: Restes - Messali, McKenzie, Koumbassa, Tape - Casseres, Schmidt - Hidalgo, T. Jorgensen, Azizi - Russell-Rowe.
PSG - LE MANS, sâmbătă, 21:45
Paris Saint-Germain a pornit greoi în acest sezon. Victoria din Supercupa Europei cu Aston Villa a fost excepția de la regulă, pentru că echipa lui Luis Enrique a cedat apoi în Supercupa internă cu Lens, a evitat cu greu înfrângerile în fața lui Rennes și Lille, meciuri în care a fost condusă cu 2-0, și a pierdut acasă, cu Monaco. PSG și-a revenit odată cu începerea Ligii Campionilor. S-a impus cu 6-1 în fața lui Slovan Bratislava, după care a câștigat și cu Brest și Marseille, în campionat. Acum, campioana Europei și a Franței caută să urce în continuare în clasament, mai ales că dă peste o nou-promovată. Lipsesc însă Lucas Hernandez, Mayulu, Ndjantou, Zaire-Emery și, probabil, Ferran Torres.
Le Mans a revenit în Ligue 1 după o pauză lungă și a pornit decent în sezon, având o singură înfrângere în primele cinci etape. E vorba despre un eșec dramatic, la Rennes, în etapa a doua, după un debut cu 2-2 în fața lui Brest. Au urmat, apoi, remizele cu Nice și Lens, după care, în sfârșit, și o victorie, 2-1 cu Lorient. Pe Parc des Princes, Patrick Videira va avea ceva absenți (Sidibe, Bouades, Colas, Rossignol, Eyoum, Quarshie), dar sunt apți Bourabaa și Mafouta, oameni care au șapte goluri marcate împreună, până acum.
Echipele probabile:
PSG: Safonov - Hakimi, Marquinhos, Pacho, Nuno Mendes - Joao Neves, Vitinha, Fabian Ruiz - D. Doue, O. Dembele, Kvaratskhelia.
Le Mans: Kocik - Boisse, Yohou, Voyer - R. Bamba, Bourabba, Bertelle, Vercruysse, Larouci - Mafouta, H. Diallo.
NICE - STRASBOURG, duminică, 16:00
După un sezon foarte prost, OGC Nice a început cam la fel și în actualul. În primele patru etape, ”vulturii” n-au bătut pe nimeni și au luat câte un punct doar cu Lorient și Le Mans. În rest, au cedat cu Paris FC și Auxerre. Au obținut însă un succes surprinzător chiar înainte de pauză, 2-1 cu Lille și putem spune că Olivier Pantaloni a câștigat ceva liniște, dar și timp. Acum, Nice are în față un alt meci greu, mai ales că lipsesc Sanson, Abdul Samed, Bombito, Abergel și Antoine Mendy.
RC Strasbourg a fost o echipă destul de imprevizibilă în startul sezonului. După ce a început cu o înfrângere urâtă la Marseille, 0-4, echipa lui Hugo Oliveira a părut că și-a revenit. A câștigat cu 2-1, cu revenire, în fața lui Lens, după care a bătut cu 6-2 la Troyes. Putem spune că a urmat un alt rezultat pozitiv, un 1-1 cu Monaco, Le Racing fiind singura care n-a cedat până acum în fața liderului. Alsacienii au pierdut însă runda trecută pe terenul lui Paris FC. De aceea, s-ar putea să caute victoria la Nice, chiar dacă sunt ceva absenți. Pe lângă Panichelli, nu sunt disponibili nici Godo, Oyedele, Kellyman, Deivid Washington, Fabio Balde.
Echipele probabile:
Nice: Y. Diouf - Abdelmonem, Ndayishimiye, Mandza - Clauss, D. Coulibaly, Witsel, Nkounkou - Hein, Amoura - Wahi.
Strasbourg: F. Jorgensen - Antwi, Mitchell, K. Coulibaly, Oso - D. Sousa, P.D. Diop - Yassine, Reyna, Nanasi - Ortega.
RENNES - AUXERRE, duminică, 18:15
Rennes a fost foarte aproape de o victorie în fața lui PSG în prima etapă. A făcut însă 2-2, după ce a condus cu 2-0 la pauză, dar asta nu a contat foarte mult în plan mental, pentru că au urmat victoriile la limită cu Angers și Marseille. În săptămâna de înainte de pauză, bretonii n-au performat însă la nivelul așteptat. După un 0-0 la Graz, în UEL, aceștia au pierdut urât la Lyon, cu 4-0. Au trecut însă trei săptămâni de atunci, iar Franck Haise speră că oamenii săi și-au revenit. Duminică, vor lipsi Issa Soumare și Djaoui Cisse.
Will Still a început catastrofal pe banca lui Auxerre, pierzând în primele trei etape, cu Lens, Angers și Lyon, primind în total 11 goluri. Burgunzii și-au revenit însă înainte de pauză, iar acum au șase puncte după ce au câștigat la limită atât cu Nice, cât și cu Brest, pe teren propriu. E de urmărit dacă întreruperea le-a tăiat ritmul. Urmează acum o deplasare complicată, în care Still nu va putea conta pe Makosso, Siwe, Senaya, Diousse și Okoh.
Echipele probabile:
Rennes: Samba - Frankowski, Cresswell, Rouault, Nagida - Thomasson, Rongier, M. Camara - Blas, Lepaul, Al-Tamari.
Auxerre: M. Diop - S. Diomande, Tuanzebe, Akpa - L. Sy, Piedfort, Danois, Oppegard - Namaso, Archer, Labeau-Lascary.
TROYES - MARSEILLE, duminică, 21:45
Troyes a revenit în Ligue 1 și a început decent, cu patru puncte în primele două etape (0-0 cu Paris FC și 2-1 la Lorient). Are însă o serie activă de trei înfrângeri, după ce a cedat într-un mod umilitor cu Strasbourg (2-6) și destul de clar cu Lille și Angers (0-2 în ambele meciuri). E de urmărit dacă pauza a ajutat-o pe echipa lui Stephane Dumont să își revină. Putem spune că are un meci cu o echipă din zona sa de clasament, unul în care nu vor evolua Ifnaoui, Gozzi, Titi și Boura.
Olympique de Marseille va avea un sezon foarte greu și sunt mari șanse să nu intre în zona europeană a clasamentului. Deocamdată, e la coadă, pe penultimul loc, cu punctele scoase în prima etapă, când a câștigat cu 4-0 în fața lui Strasbourg. De atunci, OM a pierdut tot. Vorbim despre patru înfrângeri consecutive în campionat, cu Monaco, Paris FC, Rennes și PSG, dar și de una la Istanbul, cu Beșiktaș, 1-4, în Europa League. Urmează acum un program ceva mai accesibil pentru echipa lui Bruno Genesio, însă lotul reprezintă o mare problemă. După ce a fost subțiat serios în vară, acum lipsesc și Weah, Cornelius, Hojbjerg și, posibil, Harit, Abdelli, Gouiri și Kondogbia.
Echipele probabile:
Troyes: Beach - Maronnier, Monfray, J. Diaz, Ouzenadji - Mille, M. Diop - K. Diawara, Karim, Picard - Le Douaron.
Marseille: de Lange - U. Garcia, Egan-Riley, Aguerd, Emerson - Abdelli, Nnadi - Abdallah, Angel Gomes, Igor Paixao - Maupay.