Legia - Aktobe: Edward Iordănescu debutează pe banca polonezilor
Legia Varșovia și Aktobe se întâlnesc joi seară, de la 22:00, în prima rundă a preliminariilor Europa League. Va fi primul meci oficial al lui Edward Iordănescu pe banca echipei poloneze, dar și cea de-a treia întâlnire dintre cele două formații.
LEGIA A ÎNVINS ÎN PRECEDENTELE ÎNTÂLNIRI
După ce au câștigat titlul în urmă cu două sezoane, cei de la Legia au încheiat sezonul trecut pe locul al cincilea în campionat, salvarea venind din Cupă, cea de-a 21-a câștigată în istoria clubului. Formația poloneză a ajuns în sferturile de finală în Conference League în sezonul trecut, unde a fost învinsă în dublă manșă e Chelsea, care a și câștigat trofeul. Meciul de la Varșovia va bifa astfel debutul lui Edward Iordănescu într-un meci oficial pe banca tehnică a noii sale echipe.
Legia are avantajul terenului propriu în acest prim meci și vine după două victorii consecutive în amicalele de pregătire, după ce nu a reușit să se impună în primele două. Rezultatele bune ar putea fi un semn pozitiv pentru Iordănescu și ai săi, după ce Legia a încheiat sezonul trecut într-o notă deloc bună, cu o singură victorie în ultimele patru meciuri oficiale.
Cele două formații se reîntâlnesc la mai bine de un deceniu de la ultimele întâlniri, care au avut loc tot în preliminariile Europa League. Atunci, Legia s-a impus cu 1-0 pe terenul lui Aktobe în tur, iar în returul de la Varșovia a câștigat cu 2-0, așadar pornește favorită și în disputa de joi seară.
AKTOBE VINE DUPĂ DOUĂ VICTORII FĂRĂ GOL PRIMIT
Aktobe se află în mijlocul sezonului din prima ligă a Kazakhstanului, unde ocupă al treilea loc în clasament, după 15 etape. Formația kazahă are astfel avantajul de a fi într-un ritm de joc mai bun decât Legia. Totuși, în ultimele două sezoane, Aktobe s-a văzut eliminată în prima, respectiv a treia rundă a preliminariilor Conference League. Mai mult, nu a reușit niciodată să ajungă în faza grupelor în competițiile UEFA până acum.
Câștigătoarea acestei duble va înfrunta formația cehă Ostrava în cea de-a doua rundă a preliminariilor. Aktobe vine după două victorii consecutive în campionat, ambele fără gol primit, iar în actualul sezon a performat bine în meciurile din deplasare, cu 17 puncte strânse în primele nouă meciuri jucate departe de casă, având cinci victorii, două remize și două înfrângeri. Echipa kazahă are patru victorii în ultimele șase deplasări și o medie de două goluri pe meci.
În lotul lui Aktobe se află și un jucător român, Bogdan Vătăjelu, care a semnat în februarie 2024 cu formația kazahă. Fundașul român de bandă este anunțat titular în meciul de joi seară.
ECHIPELE PROBABILE
Legia: Tobiasz - Wszolek, Jędrzejczyk, Kapuadi, Vinagre - Elitim, Oyedele, Goncalves - Chodyna, Shkurin, Bichakhchyan
Aktobe: Vlad - Kairov, Kiki, Andjelkovic, Vatajelu - Usenov, Korzun - Sosah, Shvyrev, Jean - Shushenachev
Foto: Getty Images