Lazio - Inter: deja campion, Cristi Chivu poate face eventul la primul an pe banca nerazzurrilor
La patru zile după ce s-au întâlnit în Serie A, Lazio și Inter vor fi din nou față în față pe Stadio Olimpico din Roma, miercuri, de la ora 22:00. De această dată, în finala Cupei Italiei, meciul în urma căruia Cristi Chivu poate realiza eventul la chiar primul sezon complet din carieră ca antrenor la seniori.
Va fi pentru a doua oară când Lazio și Inter vor fi adversare în ultimul act al Cupei. S-a mai întâmplat în 2000, când echipa din capitala Italiei realiza de asemenea eventul, după ce a trecut de nerazzurri în finală cu 2-1 la general (2-1 acasă și 0-0 la Milano).
Inter s-a impus însă în cel mai recent duel direct din această competiție. În sferturile de finală din sezonul precedent, a fost 2-0 pe Stadio Giuseppe Meazza în favoarea grupării milaneze. În general, Inter are avantaj în confruntările de Cupă cu Lazio: șapte victorii, șase remize și cinci înfrângeri. O singură dată s-a ajuns la lovituri de departajare. În sferturile ediției 2018/19, la Milano, formația biancoceleste a câștigat cu 4-3 la 11 metri, după 1-1 la finalul celor 120 de minute de joc.
Lazio nu a marcat în ultimele trei directe de acasă
În weekend, Inter a câștigat clar în fața lui Lazio, scor 3-0, meci în care Romagnoli a fost eliminat. A fost a treia întâlnire consecutivă între cele două echipe pe Stadio Olimpico în care capitolinii nu au marcat. În această perioadă, oaspeții au un golaveraj de 11-0. Sunt două partide consecutive în toate competițiile în care jucătorii biancocelesti nu au câștigat în fața noii campioane a Italiei. Ultimul succes lazial datează din august 2022, 3-1 pe teren propriu, în campionat.
Cum s-au calificat
În drumul spre finală, Lazio a eliminat finalistele din sezonul trecut, Milan și Bologna, dar a câștigat o singură dată în 90 de minute. S-a întâmplat în optimi, contra rossonerilor (1-0). Apoi, în sferturi, a trecut de deținătoarea trofeului, Bologna (1-1, 4-1 la lovituri de departajare), iar în semifinale de Atalanta (2-2, 1-1 și 2-1 loviturile de departajare). Împotriva bergamascilor, eroul absolut a fost tânărul portar Motta, care a apărat patru lovituri de la 11 metri consecutive.
De cealaltă parte, Inter și-a început drumul spre finală cu un succes clar, 5-1 cu Venezia. În sferturi, echipa lui Chivu a învins-o cu 2-1 pe Torino, apoi, în semifinale, a eliminat-o pe Como, după 0-0 și 3-2, în returul de la Milano Inter revenind spectaculos de la 0-2.
Ultima șansă a lui Lazio de a juca în Europa
Pe locul 9 în Serie A, Lazio își joacă ultima șansă de a juca în cupele europene în sezonul viitor. O victorie în finală i-ar asigura echipei antrenate de Maurizio Sarri prezența în ediția viitoare a Europa League. Dacă va câștiga Inter, atunci Atalanta, ocupanta poziției a șaptea în campionat, va juca în Conference League.
Hakan Calhanoglu, marele absent al finalei
La meciul din weekend, ambii antrenori au menajat mai mulți titulari. Acum, nu va fi cazul, ținând cont de miza partidei. Însă la Inter va lipsi și de această dată Hakan Calhanoglu, în continuare accidentat. Au existat dubii și în privința lui Marcus Thuram, însă francezul a fost recuperat și va fi titular miercuri seară.
ECHIPE PROBABILE
Lazio: Motta - Marusic, Gila, Romagnoli, Tavares - Basic, Patric, Taylor - Isaksen, Noslin, Zaccagni
Inter: J. Martinez - Bisseck, Akanji, Bastoni - Dumfries, Barella, Zielinksi, Sucic, Dimarco - Lautaro Martinez, Thuram

