La Liga, runda a 4-a: primul meci acasă pentru Barcelona, Atleti caută prima victorie
Pauza datorată naționalelor a luat sfârșit și revenim la echipele de club. Etapa cu numărul patru din La Liga va debuta vineri seară, de la 22:00, cu meciul dintre Sevilla și Elche. Ne așteaptă o etapă lungă, cu multe meciuri interesante, care se va încheia luni, cu partida dintre Espanyol și Mallorca, programată tot la 22:00.
Athletic Bilbao și Real Madrid sunt singurele formații neînvinse după primele trei etape, dar au meciuri cu adversari incomozi în această etapă în care încearcă să își prelungească seria de victorii. De cealaltă parte, Barcelona va juca primul meci acasă din acest sezon, însă nu pe Camp Nou, așa cum a fost inițial anunțat, iar Atletico va căuta să bifeze primul succes al sezonului.
SEVILLA - ELCHE
Sevilla a început sezonul cu două înfrângeri consecutive, scor 2-3 cu Athletic Bilbao, iar apoi 1-2 acasă cu Getafe. A reușit însă să înregistreze prima victorie în etapa a treia, în deplasarea de la Girona în care s-a impus cu 2-0, iar faptul că nu a primit gol poate aduce un moral bun în rândul formației andaluze.
De cealaltă parte, nou-promovata a avut parte de un start bun de sezon. Elche a remizat acasă cu Betis, scor 1-1, iar apoi a reușit să obțină o remiză și pe terenul lui Atletico Madrid, cu același scor, iar prima victorie a înregistrat-o în duelul nou-promovatelor cu Levante, 2-0. Așadar, moralul formației lui Eder Sarabia este unul bun înainte de meciul de vineri seară.
În întâlnirile directe, Sevilla are cinci victorii consecutive acasă, iar în ultimele patru nici nu a primit gol de la Elche, care a câștigat totuși în fața andaluzilor în martie 2021, un meci disputat pe teren propriu.
GETAFE - REAL OVIEDO
Primul meci al zilei de sâmbătă are loc de la ora 15:00. Formația lui Jose Bordalas a înregistrat două victorii din trei meciuri disputate în actuala stagiune, toate în deplasare. S-a impus cu 2-0 pe terenul Celtei, iar apoi a câștigat cu 2-1 la Sevilla, însă a suferit prima înfrângere pe Mestalla, la Valencia acasă și nu oricum, ci cu 0-3. Va fi primul meci pe Coliseum în acest sezon pentru Getafe, care momentan ocupă poziția a șasea în clasament.
Real Oviedo, cealaltă nou-promovată, a reușit să obțină prima victorie în etapa cu numărul trei, scor 1-0 cu Real Sociedad acasă, după două înfrângeri consecutive. A pierdut runda inaugurală cu Villarreal, scor 0-2, pe Estadio de la Ceramica, iar în primul meci de pe teren propriu a cedat cu Real Madrid, scor 0-3. Dendoncker a înscris primul gol al sezonului pentru Oviedo, care vine cu un moral bun după victoria înregistrată.
Cele două formații s-au întâlnit recent în două meciuri amicale. Cel din 2024 s-a încheiat cu victoria cu 1-0 a lui Oviedo, în timp ce amicalul din această vară a fost 1-1. Totuși, în La Liga nu s-au mai confruntat până acum, singurele întâlniri oficiale având loc în Segunda.
REAL SOCIEDAD - REAL MADRID
Cel de-al doilea meci de sâmbătă este programat la 17:15 pe Reale Arena din San Sebastian. Real Sociedad este una dintre surprizele neașteptate ale startului noului sezon, având două remize consecutive în primele etape și o înfrângere suferită în ultima. A făcut 1-1 în deplasarea cu Valencia, iar apoi 2-2 acasă cu Espanyol, iar înainte de pauză a pierdut chiar în fața nou-promovatei Real Oviedo, scor 0-1. Totuși, se știe că formația bască pierde cu greu meciurile de acasă.
Real Madrid este lider în La Liga după primele trei etape cu trei victorii înregistrate. Mai mult, până în etapa trecută formația lui Xabi Alonso nici nu primise gol. Real a câștigat în prima etapă cu Osasuna cu 1-0, iar apoi s-a impus cu 3-0 în deplasarea cu Oviedo, iar în ultima etapă a reușit să se impună cu 2-1 în meciul cu Mallorca.
Madridul are patru victorii consecutive în ultimele meciuri directe din La Liga, deși atunci când s-au întâlnit în semifinalele Cupei bascii au avut câștig de cauză. Sociedad însă nu a mai câștigat un meci pe Reale Arena cu Real Madrid din mai 2023, când se impunea cu 2-0.
ATHLETIC CLUB - DEPORTIVO ALAVES
Cele două formații se întâlnesc sâmbătă de la 19:30 pe San Mames. Asemenea lui Real Madrid, Bilbao are trei victorii din trei în startul stagiunii. S-a impus cu 3-2 în meciul de acasă cu Sevilla, apoi a câștigat cu 1-0 meciul cu Rayo, disputat tot pe teren propriu. Echipa lui Ernesto Valverde a câștigat și prima deplasare a sezonului, scor 2-1 cu Betis. Bascii au jucat însă un meci amical în această pauză, cu Osasuna, pe care l-au pierdut cu 0-1.
Deportivo Alaves a reușit „câte una din toate” în acest sezon. A câștigat cu 2-1 runda inagurală cu nou-promovata Levante, apoi a pierdut cu 0-1 deplasarea cu Betis, iar în ultima etapă a obținut o remiză cu Altetico Madrid, scor 1-1. Așadar, se află la jumătatea clasamentului în La Liga.
Cele două formații s-au întâlnit și într-un meci amical în această vară, câștigat cu 1-0 Alaves, dar în meciurile oficiale directe, Bilbao s-a impus în patru din ultimele cinci jucate în toate competițiile. Mai mult, Deportivo nu a mai câștigat în fața lui Athletic din octombrie 2020, când se impunea cu 1-0 acasă.
ATLETICO MADRID - VILLARREAL
Ultimul meci al zilei de sâmbătă se joacă pe Metropolitano, de la 22:00. Atletico are o miză importantă, ținând cont că nu a reușit să câștige niciun meci de până acum. A pierdut în prima etapă cu Espanyol, scor 1-2, iar apoi a înregistrat două remize cu 1-1, acasă cu Elche, respectiv în deplasarea cu Alaves. Este un start slab pentru formația lui Diego Simeone, care se află în subsolul clasamentului și are mai multe goluri încasate decât marcate.
Villarreal se află la pol opus, formația lui Marcelino fiind neînvinsă în primele trei etape. Două victorii consecutive, 2-0 cu Oviedo și 5-0 cu Girona, ambele pe teren propriu, urmate de o remiză în deplasarea cu Celta Vigo, scor 1-1.
Interesant este că în ambele întâlniri din sezonul trecut nu a existat o câștigătoare, cele două meciuri terminându-se la egalitate, 2-2, respectiv 1-1. Totuși, Villarreal nu a mai învins-o pe Atleti din august 2022, iar atunci se întâmpla asta pe terenul madrilenilor cu 2-0.
CELTA VIGO - GIRONA
Va fi primul meci al zilei de duminică și este programat la ora 15:00, pe Estadio de Balaidos din Vigo. Echipa la care Ionuț Radu este titular are trei remize în acest sezon, toate obținute exact cu același rezultat, scor 1-1, cu Mallorca, Betis și Villarreal. Ultima remiză a fost acasă și a venit în minutul patru de prelungiri ale meciului, datorită golului marcat de Borja Iglesias, după ce Villarreal a condus din minutul 53.
De cealaltă parte, Girona, care nu a arătat deloc bine nici în sezonul trecut, are parte de un start extrem de slab, cu trei înfrângeri pe linie, 1-3 cu Rayo Vallecano, 0-5 cu Villarreal și 0-2 cu Sevilla în ultima etapă. Formația lui Michel nu doar că a încasat deja 10 goluri și are cea mai slabă apărare de până acum, dar a reușit să marcheze doar o singură dată, asemenea lui Oviedo.
În sezonul trecut cele două formații au remizat în ambele dispute, asta după ce Girona legase două victorii în urmă cu două stagiuni. Celta a câștigat ultima dată cu formația catalană în august 2022, scor 0-1.
LEVANTE - BETIS
Cel de-al doilea meci de duminică este programat la 17:15 și se joacă pe Ciutat de Valencia. Dintre nou-promovate, Levante stă cel mai rău, cu trei înfrângeri pe linie. A pierdut cu 1-2 deplasarea cu Alaves, iar apoi cu 2-3 cu Barcelona, deși a intrat la pauză cu 2-0 avantaj, iar în ultima etapă a pierdut cu 0-2 în meciul nou-promovatelor cu Elche.
Formația lui Manuel Pellegrini a câștigat prima etapă cu Alaves cu 1-0, apoi a remizat în deplasarea cu Celta Vigo, scor 1-1, ca ulterior să piardă în ultima etapă, acasă, cu Athletic Bilbao, scor 1-2. Betis nu are startul ideal de sezon, însă mizează pe faptul că are trei victorii consecutive în ultimele întâlniri directe, deși ultima a avut loc în februarie 2022.
OSASUNA - RAYO VALLECANO
Penultimul meci al zilei de duminică se joacă de la 19:30 pe El Sadar din Pamplona. Osasuna are două înfrângeri și o victorie după primele trei etape. A pierdut cu Real Madrid la limită, scor 0-1, dar apoi a câștigat la același scor cu Valencia acasă, însă în cea de-a doua deplasare a sezonului, de la Espanyol, a cedat tot cu 0-1. Echipa lui Alessio Lisci a jucat și un meci amical în această pauză, pe care a reușit să îl câștige în fața lui Athletic Club, tot cu 1-0, care pare să fie „scorul său” până acum.
De cealaltă parte, Rayo a jucat deja cinci meciuri de la startul sezonului, trei în La Liga și două în preliminariile Conference League, unde a reușit să se și califice în Faza Ligii. A câștigat cu 3-1 în runda inaugurală cu Girona, apoi a pierdut cu 0-1 cu Bilbao, iar în acest timp a reușit să treacă cu 5-0 la general de Neman. În ultima etapă, cu Andrei Rațiu titular, Rayo a reușit să o încurce pe Barcelona, înregistrând o remiză acasă, scor 1-1.
Ultimul meci dintre cele două s-a încheiat 1-1, asta după două victorii consecutive ale lui Vallecano. Osasuna a câștigat ultima dată acasă cu Rayo în decembrie 2023.
BARCELONA - VALENCIA
Ultimul meci de duminică se joacă de la 22:00 și nu pe Camp Nou, așa cum sperau și se așteptau catalanii, nici pe Estadio Olimpico, unde au jucat în sezonul trecut, ci pe o arenă cu o capacitate de 6.000 de locuri, Estadi Johan Cruyff, acolo unde se antrenează, în mod normal. Barca nu a primit încă undă verde pentru deschiderea parțială a stadionului Camp Nou, așa că mai are de așteptat revenirea „acasă”.
Echipa lui Hansi Flick a legat două victorii consecutive în startul sezonului, 3-0 cu Mallorca și 3-2 cu Levante, dar s-a încurcat cu Rayo în ultima etapă, 1-1. Ținând cont că va juca primul meci de pe teren propriu, în fața unui număr limitat de suporteri, Barca va trebui să impresioneze publicul cu o prestație solidă, mai ales pentru că nu își permite să o piardă din vedere pe Real Madrid.
Valencia a remizat cu Sociedad în prima etapă, scor 1-1, apoi a pierdut în deplasarea cu Osasuna cu 0-1, dar a reușit să obțină prima victorie a sezonului înainte de pauză și cu un scor convingător, 3-0 cu Getafe.
Patru victorii consecutive are Barcelona în ultimele întâlniri directe cu „liliecii”, ultima în sferturile Cupei. În ultimele două meciuri, catalanii au înscris nu mai puțin de 12 goluri, 7-1 în campionat și 5-0 în Cupă în poarta Valenciei, care nu s-a mai impus în fața echipei blaugrana din ianuarie 2020.
ESPANYOL - MALLORCA
Ultimul meci al etapei se joacă luni de la 22:00, pe RCDE Stadium și pune față în față două echipe aflate în momente diferite. Espanyol a început extrem de bine noua stagiune cu două victorii și o remiză. Catalanii s-au impus cu 2-1 cu Atletico, apoi au remizat pe terenul lui Sociedad, 2-2, pentru ca mai apoi să câștige din nou acasă cu Osasuna, scor 1-0. În pauza internațională, formația pregătită de Manolo Gonzalez a disputat și un amical pe care l-a câștigat cu 3-1.
Mallorca, în schimb, nu a reușit să câștige, dar nu a avut nici un program lejer. A pierdut cu 0-3 prima etapă cu Barcelona, a remizat cu Celta Vigo, scor 1-1, iar apoi a pierdut cu 1-2 pe terenul lui Real Madrid. Ultima întâlnire directă a fost câștigată însă de formația din Baleare cu 2-1.
Foto: Getty Images