La Liga 16: o nouă etapă cu dueluri interesante
Patru puncte le separă pe Barcelona și Real Madrid după etapa cu numărul 15, când Real a pierdut cu Celta. La un punct în spatele madrilenilor s-a apropiat și Villarreal, deci formațiile din vârf nu își permit pași greșiți. Avem o nouă ocupantă a ultimului loc după etapa trecută, astfel că sunt lupte strânse și în subsolul clasamentului. Să vedem ce meciuri sunt în această etapă.
REAL SOCIEDAD - GIRONA
Primul meci al etapei se joacă vineri, așa cum ne-am obișnuit, de la 22:00. Sociedad vine după două înfrângeri consecutive în campionat, deși a câștigat meciul din Cupă cu 2-0. Formația bască a pierdut în etapa trecută deplasarea cu Alaves cu 0-2, iar după 15 etape ocupă poziția 14 în clasament, cu 16 puncte, cu patru mai multe decât primul loc retrogradabil, pe care se situează chiar rivala de vineri seară.
Girona nu o duce bine în acest sezon, dar a reușit să obțină cea de-a doua sa victorie în urmă cu o lună, urmată de două remize și o înfrângere. Echipa lui Michel va duce o luptă pentru a evita retrogradarea în acest sezon și pare că nu va avea o misiune facilă, ținând cont că are cea mai slabă apărare din campionat, cu 29 de goluri primite. Sociedad a câștigat ambele întâlniri directe din sezonul trecut.
ATLETICO MADRID - VALENCIA
Primul meci de sâmbătă se joacă de la ora 15:00, pe Estadio Metropolitano. Atleti are nevoie de victorie după două înfrângeri consecutive în ultimele etape. După șase etape consecutive cu victorie în La Liga, „saltelarii” au pierdut întâi cu 1-3 pe terenul Barcelonei, apoi pe terenul lui Bilbao cu 0-1 în ultima etapă. Madrilenii au obținut însă o victorie în Liga Campionilor, 3-2 pe terenul lui PSV.
De cealaltă parte, Valencia traversează un moment bun, cu patru etape la rând fără înfrângere, fiind neînvinsă în ultimele cinci partide disputate, una dintre ele în Cupă. „Liliecii” au remizat acasă cu Sevilla, scor 1-1, în ultima etapă, iar fiecare punct e vital, ținând cont că ocupă locul 16 în clasament, cu 15 puncte obținute. Rivalii de sâmbătă se află pe poziția a patra, dar au câștigat patru dintre ultimele cinci confruntări directe.
MALLORCA - ELCHE
Se joacă sâmbătă, de la 17:15, pe Estadi Mallorca Son Moix. Gazdele au două remize consecutive în ultimele etape și se află fix deasupra liniei retrogradabile, cu doar două puncte avans, așadar, au nevoie de orice punct posibil în lupta pentru evitarea retrogradării. Mallorca are al patrulea cel mai slab atac din campionat, cu doar 15 goluri marcate.
Elche este surpriza sezonului datorită rezultatelor obținute în acest sezon, din postura de nou promovată. Patru victorii, șapte remize și patru înfrângeri are echipa pregătită de Eder Sarabia, care se clasează pe poziția a noua în clasament, iar în etapa trecută a reușit prima victorie după șapte etape fără meci câștigat, dar în care a reușit să obțină un punct important cu Real Madrid.
BARCELONA - OSASUNA
Este cel de-al treilea meci de sâmbătă și se joacă de la 19:30, pe Camp Nou. Barcelona nu a pierdut niciun meci de la revenirea „acasă”, iar în acest sezon, pe teren propriu, indiferent de locație, a pierdut un singur meci, cel cu PSG din Liga Campionilor, scor 1-2. Catalanii au șase victorii consecutive în campionat, ultima înfrângere fiind cea cu Real Madrid, în ultima etapă impunându-se pe terenul lui Betis cu 5-3. În Liga Campionilor, formația blaugrana a câștigat cu 2-1, acasă, cu Frankfurt. Barca are cel mai bun atac din La Liga, cu 47 de goluri marcate, însă, este drept, spre deosebire de sezonul trecut, apărarea lui Flick este una fragilă, astfel că s-au încasat nu mai puțin de 20 de goluri până acum, cele mai multe ale formațiilor din Top6.
Osasuna a câștigat în ultima etapă, scor 2-0 cu Levante, după șase etape la rând fără victorie, iar cele trei puncte obținute au dus-o pe poziția a 15-a în clasamentul din La Liga. Formația oaspete de sâmbătă seară are al treilea cel mai slab atac din campionat, cu 14 reușite, însă de remarcat este că a primit mai puține goluri decât Barca, 18. În sezonul trecut, cele două formații și-au împărțit victoriile, fiecare câștigând pe teren propriu.
GETAFE - ESPANYOL
Ultimul meci al zilei de sâmbătă se joacă de la 22:00, pe Coliseum din Getafe. Gazdele au pierdut în ultima etapă pe terenul lui Villarreal, scor 0-2, iar pe teren propriu au avut un parcurs oscilant în ultimele întâlniri, deși, e drept, au pierdut două din ultimele cinci meciuri acasă, ambele cu formațiile de top din Madrid. Echipa lui Bordalas se află pe locul opt în clasament, cu 20 de puncte strânse. Are al doilea cel mai slab atac din campionat, cu 13 reușite, dar interesant este că în ciuda acestui lucru este poziționată în prima jumătate a clasamentului.
Espanyol se află într-o formă bună recent și vine după trei victorii consecutive, care au contribuit la revenirea sa pe poziția a cincea în clasament. Formația catalană are 27 de puncte, strânse în opt victorii și trei remize, având și patru înfrângeri suferite. Oaspeții de sâmbătă seară au o apărare eficientă, cu 16 goluri primite, însă nu strălucesc în atac, cu doar 19 reușite.
SEVILLA - OVIEDO
Primul meci de duminică se joacă de la 15:00 pe Estadio Ramon Sanchez Pizjuan. Andaluzii ar trebui să aibă un meci facil duminică, însă nici ei nu o duc cel mai bine în acest sezon. Sevilla se află pe locul 13 în clasament, cu 17 puncte strânse, după cinci victorii și două remize. Formația pregătită de Matias Almeyda are trei meciuri la rând fără victorie, dar în ultima etapă a reușit să obțină o remiză pe terenul Valenciei, scor 1-1.
Oviedo a „scăpat” de ultima poziție în clasament în etapa trecută, asta datorită remizei cu Mallorca, scor 0-0, dar și pentru că Levante a pierdut. Nou promovata are 10 puncte strânse și doar două victorii, tot ea dispunând și de cel mai slab atac din La Liga, cu doar șapte reușite. Formația oaspete are o singură victorie în deplasare, 2-1 pe terenul Valenciei, acolo unde Sevilla a obținut doar un singur punct.
CELTA VIGO - ATHLETIC BILBAO
Se joacă duminică, de la 17:15, pe Estadio de Balaidos. Gazdele revin acasă cu un moral excelent după victoria de pe Santiago Bernabeu cu Real Madrid, scor 2-0. Mai mult, Celta are patru victorii la rând în deplasare. Interesant este că a pierdut ultimele două meciuri din La Liga acasă, 2-4 cu Barcelona și 0-1 cu Espanyol. Echipa lui Ionuț Radu se află la jumătatea clasamentului, pe 10, cu 19 puncte.
De cealaltă parte, Athletic Bilbao se află pe poziția a șaptea, cu 23 de puncte strânse în urma a șapte victorii și două remize, suferind și șapte înfrângeri în acest timp. Bascii au al doilea cel mai slab atac dintre primele 10 clasate, cu doar 15 goluri marcate. Echipa lui Ernesto Valverde a reușit însă o victorie în ultima etapă cu Atletico, scor 1-0, iar în Liga Campionilor a remizat cu campioana en-titre, PSG, scor 0-0.
LEVANTE - VILLARREAL
Penultimul meci de duminică este programat la 19:30 și se dispută pe Estadi Ciutat de Valencia. Levante are în față un sezon extrem de dificil, iar în etapa precedentă a ajuns în premieră pe ultima poziție, după ce a pierdut cu Osasuna. Gazdele au ajuns la cinci înfrângeri consecutive în campionat și au doar nouă puncte, obținute din două victorii și trei remize. Levante nu a câștigat niciun meci acasă în acest sezon.
Villarreal ocupă poziția a treia în clasament, cu 35 de puncte obținute, iar o victorie ar putea să o plaseze, cel puțin temporar, pe poziția secundă în clasament, peste Real Madrid. „Submarinul galben” are șase victorii la rând în La Liga, trei dintre ele în deplasare. Oaspeții de duminică au pierdut însă meciul din Liga Campionilor cu FC Copenhaga, scor 2-3.
DEPORTIVO ALAVES - REAL MADRID
Ultimul meci al zilei de duminică se joacă de la 22:00, pe Estadio Mendizorrotza. Alaves a reușit să obțină prima victorie în campionat, în ultima etapă, 1-0 cu Real Sociedad, după o serie de trei înfrângeri. Bascii se află pe locul 11 în clasament, cu 18 puncte strânse din cinci victorii și trei remize. Deși au același număr de goluri primite precum Realul, 15, gazdele au al doilea cel mai slab atac din La Liga, cu 13 goluri marcate.
Real Madrid pare să traverseze o perioadă de criză. Deși victoria cu Bilbao, scor 3-0, venită după trei remize la rând, anunța o revenire a grupării blanco, în ultima etapă a pierdut pe teren propriu cu Celta, scor 0-2. Madrilenii au legat a doua înfrângere la rând în acest sezon, după ce au cedat, tot pe Bernabeu, în Liga Campionilor, cu Manchester City, scor 1-2. Viitorul lui Xabi Alonso pe banca grupării blanco pare din ce în ce mai incert, însă pe Real o așteaptă o deplasare pe un teren pe care are cinci victorii la rând, ultimele două fără gol primit.
RAYO VALLECANO - BETIS
Ultimul meci al etapei este programat luni, de la 22:00. Rayo Vallecano a suferit o singură înfrângere în acest sezon pe teren propriu, 0-1 cu Sevilla, la sfârșitul lunii septembrie. Echipa în care evoluează și Andrei Rațiu a pierdut însă în ultima etapă pe terenul lui Espanyol cu 0-1. Rayo are o singură victorie în ultimele cinci meciuri jucate în toate competițiile, cea din Cupă, cu Real Avila, în care a avut nevoie de prelungiri. În campionat nu a mai câștigat de la finalul lui octombrie, când s-a impus cu 1-0 cu Alaves. Gazdele ocupă locul 12 în clasament, cu 17 puncte strânse și au al doilea cel mai slab atac, cu 13 goluri marcate.
Betis a suferit prima înfrângere după opt meciuri la rând pe care nu le-a pierdut, în toate competițiile, în etapa trecută, scor 3-5 cu Barcelona, pe teren propriu. Andaluzii însă sunt neînvinși în deplasare în acest sezon, fie că vorbim de campionat, cupă sau Europa League. Echipa lui Pellegrini ocupă ultimul loc de cupele europene, cu 24 de puncte strânse.
Foto: Getty Images