Joi se joacă semifinalele play-off-urilor pentru Cupa Mondială
Joi, 26 martie, se joacă semifinalele play-off-urilor de calificare, iar primul dintre meciuri este Turcia - România, la Istanbul. Lăsând la o parte naționala noastră, atenția principală pare să se îndrepte spre Italia, care e la baraj pentru a treia oară la rând și încearcă să nu repete rușinile din precedentele două ocazii, cu Suedia și Macedonia de Nord.
UEFA Play-off A:
ȚARA GALILOR - BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, joi, 21:45
Țara Galilor caută a treia prezență la Cupa Mondială și a doua consecutivă și mizează pe avantajul terenului propriu. Joacă la Cardiff contra Bosniei și Hețegovinei (joc arbitrat de Istvan Kovacs, deci atenție la cartonașe) și ar evolua tot acolo și într-un eventual meci decisiv cu Italia sau Irlanda de Nord. Naționala lui Craig Bellamy a terminat pe locul secund într-o grupă câștigată de Belgia, iar acum putem spune că favorită în primul joc. Tot via play-off s-a calificat și în 2022, dar, pentru Euro 2024, a ratat prezența în urma acestei runde. Din nou, lotul este format din jucători din diviziile engleze, inclusiv Premier League. Sunt prezenți Darlow, Rodon, Neco Williams, Harry Wilson, Ampadu, Dan James, Brennan Johnson sau David Brooks. Pe de altă parte, lipsesc Mephan, Ben Davies, Conor Roberts și Kieffer Moore.
Bosnia și Herțegovina a ajuns aici după ce a terminat pe locul al doilea în grupa sa, după Austria, dar în fața României, pe care a bătut-o în ambele meciuri. Selecționata lui Sergej Barbarez caută să producă surpriza la Cardiff, încât să joace apoi meciul decisiv la Zenica. Lotul e destul de tare, cu oameni de la echipe sau din campionate importante din Europa. Pe lângă veteranul Dzeko, acum în 2. Bundesliga, la Schalke, mai sunt Vasilj de la St. Pauli, Kolasinac de la Atalanta, Dedic de la Benfica, Muharemovic de la Sassuolo, Demirovic de la Stuttgart, Tabakovic de la Gladbach sau Bajraktarevic de la PSV. A fost selecționat și golgheterul din Superliga, Jovo Lukic de la U Cluj, dar absentează Gazibegovic de la Sturm, Huseinabsic de la Koln și Hajradinovic de la Kasimpașa.
ITALIA - IRLANDA DE NORD, joi, 21:45
Italia nu mai vrea să trăiască o rușine, după ce a fost învinsă de Suedia în play-off-ul pentru Cupa Mondială din 2018 și de Macedonia de Nord, în cel pentru CM 2022. Squadra Azzurra a început calificările cu Spalletti pe bancă, dar le-a continuat cu Gennaro Gattuso. Învinsă clar de Norvegia în ambele meciuri, campioana mondială din 2006 a terminat grupa pe locul al doilea și e din nou la baraj și din nou în poziția de favorită. Vedem dacă își respectă statutul cel puțin joi, la Bergamo. Pentru acțiunea curentă, Gattuso a făcut o selecție care ridică unele semne de întrebare, dacă ne gândim că în lot sunt și oameni ca Frattesi, de exemplu. Sunt prezenți Donnarumma, Bastoni, Calafiori, Dimarco, Barella, Locatelli, Tonali, Raspadori, Retegui, Kean, Scamacca, Pio Esposito și Politano, dar absentează Di Lorenzo, Kayode, Udogie, Gabbia, Bartesaghi, Ricci, Rovella, Chiesa, Oroslini și Zaccagni.
Irlanda de Nord n-a mai fost la Cupa Mondială de 40 de ani, iar unicul turneu final la care a mai participat de atunci a fost Euro 2016, unde a ajuns după ce a câștigat o grupă preliminară în fața României, cu Michael O'Neill, cel care e selecționer și în prezent, în timp ce e și managerul lui Blackburn . Sunt șanse destul de mici de calificare, dacă ne gândim că ar trebui să treacă de play-off (în care a ajuns via Nations League) jucând de două ori în deplasare, cu un lot format aproape exclusiv din oameni din ligile inferioare engleze. Mai mult decât atât, lipsesc Conor Bradley și Daniel Ballard.
UEFA Play-off B:
UCRAINA - SUEDIA, joi, 21:45
La Valencia, pe stadionul lui Levante, Ucraina încearcă să depășească Suedia, iar, apoi, să treacă și de Polonia sau Albania. În play-off, echipa lui Serhiy Rebrov a ajuns după ce a învins pe Islanda, la Varșovia, în ultima etapă din grupa de calificare și a terminat pe locul al doilea. Acum, caută calificarea fără Lunin, Zinchenko, Dovbyk, Matviyenko sau Karavayev, dar cu Trubin, Zabarnyi, Konoplya, Mykhaylichenko, Mykolenko, Malinovskyi, Shaparenko, Tsyhankov, Sudakov, Yarmolyuk, Vanat și Yaremchuk.
Dintre echipele prezente în play-off, Suedia a performat cel mai prost în calificări, terminând ultima, fără victorie, într-o grupă cu Elveția, Kosovo și Slovenia, dar mai are o șansă, datorită rezultatului din Nations League. Are și un selecționer relativ nou, pe Graham Potter (numit în octombrie), cel care a făcut performanțe uriașe la Ostersund, înainte să ajungă în Premier League. Caută să profite de faptul că Ucraina nu poate juca acasă, iar, apoi, să aibă meciul decisiv pe teren propriu, marți. Potter mizează pe Nordfeldt, Lindelof, Hien, Gudmundsson, Starfelt, Svanberg, Karlstrom, Hugo Larsson, Ayari, Bergvall, Swedberg, Gyokeres și Elanga. Lipsesc însă Isak, Forsberg, Nanasi, Holm, Hjalmar Ekdal, Samuel Dahl și Krafth.
POLONIA - ALBANIA, joi, 21:45
Polonia are de-a face cu un astfel de play-off pentru a treia oară, după ce a ajuns la Cupa Mondială din 2022 și la Euro 2024 prin intermediul unor astfel de meciuri de baraj. Echipa condusă acum de Jan Urban pare să fie însă într-un regres, deși, în grupa preliminară, n-a pierdut cu Olanda, remizând în ambele meciuri. A fost învinsă însă de Finlanda și are de trecut din nou de play-off. Așteptările sunt mari din nou de la căpitanul Lewandowski, care ar trebui să fie sprijinit de Zielinski, Sebastian Szymanski, Zalewski, Kaminski, Bednarek, Kiwior, Matty Cash și Grabara. Nu sunt prezenți Skorupski, Wlukiewicz, Frankowski, Piotrowski și Buksa.
Albania s-a calificat recent la Euro 2016 și Euro 2024, dar la Cupa Mondială n-a fost niciodată. A prins acum barajul, după ce a luat fața Serbiei, într-o grupă câștigată de Anglia, dar are o misiune grea. Selecționer din 2023 al Albaniei, Sylvinho merge pe mâna multor jucători care evoluează sau au evoluat în Italia. Vorbim aici de Strakosha, Hysaj, Djmisiti, Ismajli, Arlind Ajeti, Ylber Ramdani, Nedim Bajrami sau Kristjan Asllani.
UEFA Play-off C:
SLOVACIA - KOSOVO, joi, 21:45
Slovacia caută să revină la Cupa Mondială, după participarea din 2010. Trebuie să câștige două meciuri acasă (cu Kosovo, apoi cu Turcia sau România), pe stadionul pe care a bătut Germania, în grupa preliminară. Francesco Calzona caută încă o calificare la un turneu final, după ce a dus echipa și la Euro 2024, acolo unde a trecut de grupe. Italianul merge pe mâna unor oameni ca Dubravka, Hancko, Skriniar, veteranul Pekarik, Vavro, Obert, Valjent, Duda, Lobotka, Hrosovsky, Sauer, Haraslin, Streclec sau Duris, dar nu-i are în lot pe Greif, Bozenik sau Schranz.
În scurta sa istorie, Kosovo n-a fost la niciun turneu final, dar a mai luat parte la un astfel de play-off în cursa spre Euro 2020. A prins atunci loc via Nations League și a pierdut în primul joc, în Macedonia de Nord. Acum, a terminat pe locul secund, într-o grupă câștigată de Elveția și caută să provoace două surprize. Germanul Franco Foda are o echipă destul de solidă, cu Muric, Vojvoda, Aliti, Hadergjonaj, Hajdari, Zhegrova, Muslija, Rexhbecaj, Muriqi, Rashica sau Fisnik Asllani. Lipsește însă cel mai important om din apărare, Amir Rrahmani, care e accidentat.
TURCIA - ROMÂNIA, joi, 19:00
Joi, la Istanbul, vom afla prima finalistă a play-off-ului, având în vedere că Turcia - România e singurul meci care are loc mai devreme. Semiluna a fost prezentă la șase din ultimele opt turnee finale europene, inclusiv la ultimele trei, dar, la Cupa Mondială, a jucat doar de două ori, ultima dată în 2002, când a ajuns până în semifinale. Acum 24 de ani, otomanii și-au câștigat locul tot în urma unui baraj. Ulterior, lucrurile au mers prost pentru turci, când au fost într-o astfel de situație. Au pierdut cu Letonia, duelul pentru Euro 2004, cu Elveția, pentru CM 2006, cu Croația, pentru Euro 2012 și cu Portugalia, pentru CM 2022. Acum, echipa lui Vincenzo Montella a terminat pe 2 grupa câștigată de Spania și are de trecut de România, acasă, iar, apoi, în deplasare, de Slovacia sau Kosovo. Selecționerul italian se bazează pe mulți oameni din Serie A (Yildiz, Calhanoglu, Celik și Kilicsoy), dar îi are în lot și pe Arda Guler, Karazor, Kabak, Kadioglu și mulți alți oameni de la Galatasaray și Fenerbahce.
Nici România n-are o istorie grozavă în privința barajelor de calificare, întrucât a tot pierdut (2002, 2014, 2020). A prins acum loc via Nations League, după ce a terminat grupa preliminară după Austria și Bosnia și Herțegovina, iar încrederea nu e deloc la un nivel ridicat. Selecționerul Mircea Lucescu n-a convins în calificările propriu-zise, se prezintă acum și cu probleme de sănătate, iar lotul pare destul de slab valoric. Ionuț Radu a devenit incert cel puțin pentru meciul de la Istanbul, Sava nu mai apără la Udinese, Târnovanu n-o face la FCSB, Moldovan e rezervă și el la Oviedo, iar Niță n-are echipă. Astfel, în poartă poate fi un debutant în națională (Aioani, Laurențiu Popescu sau Căbuz). Mai lipsesc și Marius Marin, Olaru, Moruțan, Șut, Chipciu, Racovițan, Manea, Drăguș și Louis Munteanu, iar principalii oameni prezenți la acțiune ar fi Rațiu, Drăgușin, Stanciu, Răzvan Marin, Man, Ianis Hagi, Bancu și Mihăilă.
UEFA Play-off D:
CEHIA - IRLANDA, joi, 21:45
Cu o echipă decentă, dar care, în grupa preliminară, a luat cinci în Croația și a pierdut în Feroe, Cehia încearcă să se califice la Cupa Mondială, având avantajul de a avea atât primul, cât și al doilea joc acasă, în cazul unei victorii inițiale, cu Irlanda. Meciurile din această lună sunt și primele pentru Miroslav Koubek în calitate de selecționer. Va fi fără Zima, Jan Boril, Vaclav Cerny, Alex Kral, Vydra sau Kuchta, dar se poate baza pe Kovar, Coufal, Ladislav Krejci, Holes, Hranac, Vitik, Soucek, Provod, Sulc, Karabec, Schick, Chory și Chytil.
Cu islandezul heimir Hallgrimsson selecționer, Irlanda a terminat în mare stil calificările propriu-zise, câștigând ultimele două meciuri, cu Portugalia și Ungaria și terminând grupa pe 2. În ultima etapă, la Budapesta, ”verzii” au bătut cu 3-2, prin hat-trick-ul lui Troy Parrott, cel care dăduse o dublă și cu lusitanii. Acesta a făcut 2-2 în minutul 80 cu maghiarii și a dat golul victoriei decisive în ultimele secunde (90+6). Irlandezii speră că entuziasmul nu s-a domolit și vor reuși să treacă de Cehia, iar apoi să joace cu calificarea pe masă la Dublin. Nu sunt în lot Ebosele, Omobamidele, Josh Cullen sau Evan Ferguson, dar vor putea fi folosiți Kelleher, Coleman, Nathan Collins, Jake O'Brien sau Troy Parrott.
DANEMARCA - MACEDONIA DE NORD, joi, 21:45
Danemarca ar fi trebuit să fie deja calificată la Cupa Mondială, având în vedere situația în care era în grupă, înainte de jocurile din noiembrie. A făcut însă 2-2 la Copenhaga, cu Belarus, după care, în ultima etapă, în prelungiri, în Scoția, a suferit singura înfrângere. Astfel, echipa lui Brian Riemer se vede la baraj și are acum un prim meci cu Macedonia de Nord. Retras din națională în 2024, Ronnow se întoarce acum ca să apere, în condițiile în care Schmeichel și Jorgensen sunt accidentați. Mai lipsesc Andreas Christensen, Rasmus Kristensen, Dorgu, Frendrup, Wind, Biereth, Dolberg și Bruun Larsen, dar vor fi prezenți Maehle, Joachim Andersen, Bah, Hogsberg, Provstgaard, Eriksen, Hojbjerg, Norgaard, Damsgaard, Hjulmand, Froholdt, frații Nartey, Hojlund, Isaksen, Lindstrom și Osula.
După ce a scos Italia, dar apoi a pierdut cu Portugalia, în meciul decisiv din play-off-ul pentru CM 2022, Macedonia de Nord vrea să mai provoace măcar o surpriză acum. Prezentă aici datorită rezultatelor din Nations League, naționala lui Goce Sedloski (antrenor și la Vardar, în paralel). Lotul nu este unul extraordinar, întrucât cel mai importanți oameni sunt Dimitrevski, care nu e titular la Valencia, Alioski, acum la Lugano, Musliu de la Sint-Truiden, Bardhi de la Konyaspor, Elmas de la Napoli, Trajkoviski de la Lokomotiva Zagreb, Miovski de la Rangers și Ristovski de la Bohemians Praga.
Play-off inter-continental 1:
NOUA CALEDONIE - JAMAICA, vineri, 05:00
Spre dimineață în România, Noua Caledonie întâlnește Jamaica, la Guadalajara. Naționala din Oceania pare victimă sigură, așa cum ar fi arătat probabil orice altă echipă din zona sa, poate cu excepția Noii Zeelande, care s-a calificat direct. Condusă Johann Sidaner din 2022, echipa din teritoriul francez din sud-vestul Oceanului Pacific îl are ca star pe Angelo Fulgini, cel care a ales abia în decembrie să joace pentru această reprezentivă. Ajuns la 29 de ani, mijlocașul e împrumutat de Lens la Al Taawoun. Majoritatea celorlalți jucători vin din campionatul intern sau din ligi inferioare din Franța. Una dintre excepții ar fi Jekob Jeno, acum în divizia secundă din Israel, după ce a trecut și pe la Slobozia.
Jamaica nu ar trebui să aibă probleme în a trece de Noua Caledonie, dar altfel s-ar putea să stea apoi lucrurile, cu RD Congo. După ce echipa a ratat calificarea directă în urma unui 0-0 cu Curacao, Steve McClaren a demisionat, iar acum antrenor interimar e acum Rudolph Speid. Lotul arată decent, cu câțiva oameni importanți ce joacă în Anglia. Îi amintim aici pe Ethan Pinnock, Leon Bailey, Demarai Gray, Boby De Cordova-Reid, Joel Latibeaudiere, Kasey Palemer, Isaac Hayden sau Ephron Mason-Clark. Absentează Rico Henry, Daniel Johnson, Ravel Morrison, Shamar Nicholson, Dujuan Richards, Cam Archer, Michail Antonio, dar și Keinan Davis, atacantul lui Udinese fiind luat în calcul pentru acest baraj.
Play-off inter-continental 2:
BOLIVIA - SURINAM, vineri, 00:00
La miezul nopții în România, după încheierea primei runde din play-off-urile europene, vom avea barajul inter-continental dintre Bolivia și Surinam, la Monterrey. Învingătoarea va juca apoi cu Iraq. Formația din CONMEBOL a mai fost prezentă la Cupele Mondiale din 1930, 1950 și 1994, dar apoi a eșuat de fiecare dată, de când a fost introdus sistemul de calificare care e și în prezent în America de Sud. Prin mărirea numărului de participante, dar și prin mutarea jocurilor de acasă la peste 4000 m altitudine, Bolivia speră din nou să ajungă la CM. Nu mai are însă avantajul principal din preliminarii, pentru că altitudinea de la Monterrey este mult mai mică. În plus, lotul nu poate fi considerat extraordinar, mulți dintre jucătorii lui Oscar Villegas venind din campionatul intern. Ar mai fi căpitanul Luis Haquin de la Al-Tai, Deigo Arroyo de la Shakhtar, Ramiro Vaca și Moises Paniagua de la Wydad Casablanca, Miguel Terceros de la Santos și Enzo Monteiro de la Chungbuk Cheongju.
Precum alte foste colonii batave, Surinam are un lot formați din mulți jucători născuți în Olanda. Mulți dintre ei joacă în continuare în Europa. De altfel, singurele excepții sunt Shaquille Pinas de la Al-Kholood și Djavan Anderson de la Al-Ittifaq (UAE). Cei mai importanți oameni sunt Vaessen, Haps, Dijksteel, Denswil, Paal, Tjaronn Chery, Boetius, Sheraldo Becker și Joel Piroe. Echipa e condusă acum de Henk ten Cate (cu Winston Bogarde și Jimmy Floyd Hasselbaink secunzi), după ce Stanley Menzo a renunțat după ratarea calificării directe.

