Andrei Dumiter, de la teama de a greși la libertatea de a marca
Dacă ar putea primi înapoi 90 de minute din copilărie, Andrei Dumiter le-ar petrece tot pe terenul de fotbal. Undeva în Timișoara, pe un petic de iarbă mărginit de un drum cu pietriș, alături de prietenul cu care câștiga aproape fiecare meci. Jucau „Victoria”, un joc cu o singură poartă, în care doi copii descoperiseră că se înțeleg atât de bine încât puteau învinge aproape orice adversar.
Ani mai târziu, atacantul lui FC Botoșani își amintește de acele meciuri cu nostalgie. Mai ales de prietenul său, despre care spune că avea chiar mai mult talent decât el, dar care nu a urmat o carieră în fotbal. „Avea mult mai mult talent decât mine, era mai înzestrat din punctul ăsta de vedere, dar nu tot timpul e suficient talentul.”
Este una dintre primele idei pe care Dumiter le dezvoltă în interviul din această toamnă, de la stadionul lui FC Botoșani. O discuție care pornește de la fotbalul copilăriei și ajunge la pregătirea mentală, accidentări, încredere și libertatea de a juca fără teama permanentă de a greși.