Inter - Barcelona: Totul se decide în Scala del Calcio după remiza de pe Montjuic
Barcelona și Inter au oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din ultima vreme în manșa întâi a semifinalei din UEFA Champions League. A fost 3-3 pe Montjuic, astfel că totul se va decide în retur. Cele două formații se vor întâlni marți seara, pe ”Meazza”, acolo unde vom afla prima finalistă din actuala stagiune.
INTER DĂ SEMNE DE REVENIRE
Inter a avut opt zile în care s-a prăbușit complet și părea că ratează tot sezonul. Echipa lui Simone Inzaghi visa la o triplă, însă trei înfrângeri la rând au dus la ratarea unui obiectiv și aproape ratarea altuia. Cu o săptămână înaintea primului joc cu Barcelona, am asistat la eliminarea nerazzurrilor din Coppa Italia, în urma unei umilințe în Derby della Madonnina, în care Milan s-a impus cu 3-0. Acel eșec a fost încadrat de alte două, ambele 0-1, cu Bologna și Roma, în Seria A, în urma cărora, Inter s-a trezit la trei puncte în urma lui Napoli, noul lider.
Inter a făcut un meci bun cu Barcelona, a început perfect, a condus cu 2-0, a avut apoi 3-2, după care a mai avut câteva contre periculoase. Apoi, în campionat, a câștigat cu 1-0 în fața Veronei, în campionat, într-un meci în care Simone Inzaghi a menajat majoritatea titularilor. E de urmărit acum ce se va întâmpla cu Lautaro Martinez și Benjamin Pavard, jucători dați ca indisponibili, dar pe care Inzaghi speră să-i recupereze până la ora meciului retur cu Barcelona, astfel încât să fie măcar pe bancă.
BARCELONA ÎNCĂ VISEAZĂ LA TRIPLĂ
Spre deosebire de adversara din această semifinală, Barcelona încă se află în cursă pentru triplă (ba chiar cvadruplă în cazul său, având în vedere și victoria din Supercupă). În săptămâna în care Inter a ieșit din Coppa Italia și a pierdut primul loc în Serie A, catalanii au cucerit Copa del Rey, după ce au trecut de Real Madrid, în finală, cu 3-2, după prelungiri. Apoi, după remiza cu Inter, din tur, echipa lui Hansi Flick a câștigat cu 2-1 la Valladolid, după ce a fost condusă la pauză.
Înaintea dublei din semifinale, Barcelona era văzută ca favorită, însă nu a reușit să câștige pe teren propriu. Se poate spune însă că a ieșit bine din primul joc, având în vedere că a fost condusă cu 2-0 și 3-2. Hansi Flick are și el absenți înaintea returului. Cei mai importanți ar fi fundașii laterali, Jules Kounde și Alejandro Balde, asta pentru că sunt mari șanse ca Robert Lewandowski să fie apt pentru jocul decisiv de la Milano. Rămâne însă de văzut dacă atacantul polonez va fi și titular.
ECHIPELE PROBABILE
Inter: Sommer - Bisseck, Acerbi, Bastoni - Dumfries, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Dimarco - Taremi, M. Thuram.
Barcelona: Szczesny - E. Garcia, Cubarsi, I. Martinez, G. Martin - de Jong, Pedri - Lamine Yamal, Dani Olmo, Raphinha - Ferran Torres.
Sursă foto: Getty Images