Gladbach - Mainz: Ambele echipe au marcat în ultimele șase meciuri directe
de Gabriel Ilcu
Borussia Monchengladbach și FSV Mainz 05 închid etapa a cincea din Bundesliga, cu meciul lor de duminică, 4 septembrie, de la ora 18:30. În sezonul precedent, ambele meciuri s-au încheiat cu scorul de 1-1 și au continuat tradiția stabilită în precedentele patru, când cele două echipe au punctat de fiecare dată.
SOMMER A PĂSTRAT INVINCIBILITATEA LUI GLADBACH
Borussia Monchengladbach a schimbat antrenorul în vară, Daniel Farke luându-i locul lui Adi Hutter. Modificarea pare să aibă deja efecte, ”mânjii” începând mult mai bine acest campionat și au speranțe că vor reveni în Europa. Gladbach a luat opt puncte din primele patru etape, dar unul dintre cele mai importante rezultate a fost obținut săptămâna trecută - egalul cu Bayern.
A fost 1-1 pe Allianz Arena, în runda precedentă, într-un meci în care Borussia a condus din minutul 43, când a punctat Marcus Thuram, și până în minutul 83, când a marcat Leroy Sane. ”Mânjii” ar trebui să fie însă mulțumiți cu punctul, în condițiile în care Yann Sommer a bătut recordul de intervenții într-un singur meci din Bundesliga: 19.
După prestația din Bavaria, ne așteptăm ca Daniel Farke să nu schimbe nimic în primul 11, mai ales că Jonas Hofmann pare să nu aibă nimic serios, după ce a ieșit de pe teren, etapa trecută, în minutul 85. Revine însă Ramy Bensebaini pentru a pune presiune pe locul de titular al lui Netz. Nu același lucru se poate spune și despre Stefan Lainer, care nu e refăcut în totalitate.
MAINZ TOCMAI A SUFERIT PRIMA ÎNFRÂNGERE
Mainz a început foart ebine acest sezon și speră cel puțin să nu aibă probleme cu retrogradarea, așa cum s-a întâmplat și în precedentul. Până acum, a luat toate punctele puse în joc în deplasare, impunându-se cu 2-1 la Bochum, în prima rundă, și cu același scor la Augsburg, acum două săptămâni.
Problemele pentru Karnevalsverein au fost pe teren propriu, însă și adversarii au fost mult mai tari. În runda secundă, echipa lui Bo Svensson a remizat fără goluri cu Union, fiind singura formația care a reușit să-i încurce până acum pe berlinezi. Săptămâna trecută a venit însă și primul eșec, unul destul de categoric. După trei înfrângeri în startul sezonului, Leverkusen a câștigat cu 3-0 la Mainz. A dat toate golurile în prima parte, după care a terminat meciul în nouă oameni, întrucât Hincapie și Bakker au fost eliminați în ultimul sfert de oră.
În continuare, Bo Svensson este fără Marcus Ingvartsen, ceea ce înseamnă că va continua, mai mult ca sigur, cu Jonathan Burkardt și Karim Onisiwo în atac. Singurul semn de întrebare pare să fie legat de cine va juca în spatele lor, iar lupta se dă între Lee Jae-sung și Angelo Fulgini.
CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
- 8 puncte din 4 meciuri reprezintă cel mai bun start al lui Gladbach în Bundesliga din sezonul 1987/88.
- Gladbach a câștigat ultimele 4 meciuri de pe teren propriu, ceea ce reprezintă cea mai lungă serie de la cea de opt victorii la rând cu Marco Rose pe bancă.
- Golgheterul echipei cu 11 goluri în sezonul trecut, Burkardt are 5 meciuri la rând fără reușită.
- Bo Svensson are 32 de meciuri în Bundesliga ca jucător al lui Gladbach.
ECHIPELE PROBABILE
Gladbach: Sommer - Scally, Itakura, Elvedi, Netz - Kone, Kramer, Neuhaus - Hofmann, Thuram, Plea.
Mainz: Zentner - Bell, Hack, Leitsch - Widmer, Kohr, Stach, Aaron - Lee - Burkardt, Onisiwo.
Sursă foto: Getty Images