FCSB și Farul, în urmărirea liderului
de Levente Balint
Cel mai important meci din etapa a 23-a a SuperLigii este cel de la București, din 29 ianuarie, ora 19. FCSB și Farul Constanța sunt în urmărirea campioanei CFR Cluj, cea care prin victoria din fief-ul dobrogenilor, din runda trecută, a ajuns în fotoliul de lider, cu 47 de puncte la activ. Farul a căzut pe a doua poziție, având acum 45 de puncte, în timp ce FCSB, aflată pe 3 după victoria din etapa trecută, 1-0 cu FC Hermannstadt, are cu patru puncte mai puțin.
ÎN TUR, FARUL A FĂCUT SPECTACOL
De când este în actuala structură, Farul s-a duelat de cinci ori cu FCSB. Bucureștenii s-au impus de trei ori, în vreme ce elevii lui Gheorghe Hagi au învins în alte două situații. În partida din tur, constănțenii s-au impus entuziasmant cu 3-1, ei conducând deja cu 2-0 la pauză. Este posibil ca și duminică să avem un joc deschis, în ultimele cinci dispute directe marcându-se 14 goluri în total.
FCSB, MAI ECHILIBRATĂ CU PINTILII
Cu Mihai Pintilii aflat într-o postură controversată din punct de vedere al dreptului de a coordona echipa din punct de vedere tehnic, FCSB se descurcă foarte bine! Practic, eșecul de acasă din 15 decembrie, 0-1 cu CFR, constituie singura înfrângere a bucureștenilor pe plan intern, din 31 octombrie încoace.
”Roș-albaștrii” au devenit tot mai pragmatici. Astfel, ultimele cinci dueluri oficiale ale celor de la FCSB au adus toate ”Under 2,5 goluri” la final. De asemenea, gazdele de duminică nu au primit decât un singur gol în aceste ultime cinci partide competitive. A
casă, FCSB nu a pierdut decât o dată acasă în acest sezon de SuperLiga, este vorba de eșecul cu CFR de care am amintit mai sus.
Atenție: FCSB este eficientă pe final de reprize. 12 goluri au marcat bucureștenii între minutele 30 și 45, iar alte zece reușite au venit după minutul 75.
PATRU „OFICIALE” LA RÂND FĂRĂ TRIUMF
Farul a intrat într-o ușoară criză de rezultate. Cu eșecul din primul meci din 2023, 0-3 cu CFR, dobrogenii au ajuns la patru dispute oficiale la rând fără vreo victorie. Mai îngrijorător pentru trupa lui Hagi este că a primit opt goluri în ultimele trei dispute competitive.
Singura izbândă din ultimele opt jocuri oficiale este acel 8-0 cu Botoșani, din campionat.
”Alb-albaștrii” sunt pe locul 2 și în topul deplasărilor, cu 19 puncte. Dar, să notăm că ”fariștii” au doar două meciuri externe în acest sezon fără gol primit.
Constănțenii sunt formația cu cele mai multe jocuri cu ”Over 2,5 goluri” din SuperLiga, 12 la număr.
CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
La FCSB, Radunovic este suspendat. Astfel, Pantea va fi utilizat pe postul de fundaș stânga. În primul 11 ar putea reveni Omrani, cel care a adus golul victoriei la FC Hermannstadt.
Farul tocmai l-a cedat pe tânărul Pitu la Bordeaux. Gruparea din liga a doua franceză va plăti 750.000 de euro pentru transfer, iar suma ar putea ajunge la 1 milion dacă ”girondinii” vor promova.
În ciuda traseului recent slab, Farul rămâne echipa cu cel mai bun atac din SuperLiga (42 de reușite).
De asemenea, deși este tot mai bine organizată, FCSB are cele mai multe goluri primite din actualul Top6, 25.