Empoli - Roma: gazdele scapă de retrogradare doar cu o victorie
de Ionuț Tătaru
Meci crucial în lupta pentru evitarea retrogradării în Italia. Duminică, de la ora 21:45, pe Stadio Carlo Castellani, Empoli joacă împotriva Romei și doar o victorie o ajută să evite să ajungă în Serie B.
Primii sub linie înaintea ultimei etape, toscanii ar putea avea șansa de a se salva și în cazul unei remize. Au însă nevoie și de o victorie a lui Frosinone cu Udinese, caz în care Empoli ar termina la egalitate de puncte cu firulanii, iar cele două echipe ar urmă se se întâlnească într-un baraj pentru supraviețuire.
De cealaltă parte, pentru Roma meciurile importante sunt altele. Capitolinii vor termina pe locul 6 indiferent de rezultatele din ultima etapă, dar au nevoie ca Atalanta să nu se claseze mai sus de poziția a cincea, pentru ca echipa pregătită de Daniele De Rossi să joace în ediția viitoare a Ligii Campionilor.
FĂRĂ VICTORIE DIN 2007 ÎN DUELURILE DIRECTE
În tur, pe Stadio Olimpico din Roma, a fost 7-0 pentru giallorossi, cel mai mare scor înregistrat în acest sezon de Serie A. Capitolinii au câștigat ultimele opt dueluri directe din campionat, înscriind de fiecare dată cel puțin două goluri. O statistică deloc încurajatoare înaintea unui meci de o asemenea importanță.
ȘAPTE PUNCTE ÎN ULTIMELE TREI MECIURI ACASĂ
Există totuși și ceva motive de optimism în tabăra gazdelor. Empoli are două victorii și un egal în ultimele trei meciuri de campionat disputate acasă, interval în care a înregistrat și două clean sheet-uri. Situația toscanilor s-a complicat enorm în urma remizei de pe terenul lui Udinese (1-1), din etapa trecută. O partidă dramatică, ambele goluri fiind marcate după minutul 90, din penalty. Cel al friulanilor, după o lungă analiză VAR.
Antrenorul gazdelor, Davide Nicola, nu va avea la dispozție tot lotul pentru acest duel crucial. Grassi e suspendat, astfel că aproape sigur Răzvan Marin va fi titular duminică seară. De asemenea, Ebuehi și Cerri sunt indisponibili din motive medicale.
DOAR O VICTORIE ÎN CINCI ETAPE
Mandatul lui Daniele De Rossi, început atât de promițător, nu a avut continuarea la care sperau conducerea și fanii. Roma a câștigat doar o dată în ultimele cinci runde, 1-0 cu Genoa, în etapa trecută, în inferioritate numerică. Astfel, capitolinii au ratat calificarea directă în Liga Campionilor și depind de alte rezultate pentru a ajunge acolo.
La Empoli, formația giallorossa merge fără câteva piese importante. Lukaku și Paredes sunt suspendați, în timp ce Spinazzola și Dybala nu pot juca din cauza accidentărilor.
Sursa foto: Getty Images