Din Odesa, în Superliga. „Am luat cu mine din Ucraina puterea de a nu renunța niciodată”
La Arad, Dmytro Pospelov joacă fiecare meci cu aceeași convingere cu care și-a început cariera: că fotbalul nu poate fi păcălit. Muncește, învață și trăiește cu plăcere, în țara care l-a primit cu brațele deschise. Iar atunci când vorbește despre viață, despre familie și despre munca zilnică, înțelegi de ce fundașul-golgheter din Ucraina a devenit una dintre vocile calme ale vestiarului de la UTA Arad. Un jucător care crede că, în fotbal ca și în viață, nu renunți niciodată până nu se termină meciul. Și tocmai de aceea e plăcut să-l vezi pe Dmytro din tribune. Pentru că știi că, în orice moment, poate face orice.
Echipa superliga.ro i-a făcut o vizită la Arad și a aflat ce îl face pe el să joace fotbal cu plăcere. Vezi noul episod SuperLiga Insider.