Dan Capatos, despre sport, pasiune și viață pur și simplu!

Interviu de Horia Nistor și Lucian Albu

Superbet: Să începem cu iubirea ta pentru Dinamo, cum s-a născut ea?

Dan Capatos: Da, asta e prima iubire 😊 s-a născut când eram în clasa întâi, deci aveam 6 ani, am deja 42 de ani de dragoste pentru Dinamo. Învățam literele și scriam foarte urât, cum scriu și acum, și a făcut mama rost de un abțibild cu vechea siglă, cea care e acum sigla clubului sportiv, cea cu D-ul foarte frumos scris, iar mama mi-a zis că la cât scriu de urât măcar litera asta să o fac frumos, să o copiez de pe abțibild că dacă tot mă cheamă Daniel măcar numele meu să îl scriu frumos. Am întrebat-o de la ce e și mi-a spus că de la un club de fotbal. Ușor, ușor am început să mă interesez, să mă uit la televizor la meciuri, se întâmpla în anii ’78 - ‘80 când echipa mergea bine, și așa m-am atașat până mi-am dat seama că e singura echipa din România cu care aș fi putut să țin.

S: Crezi că se salvează anul asta Dinamo de la retrogradare?

DC: Eu sper, că asta ar fi foarte rău, să reușim să o ținem financiar cu chiu cu vai, și mă refer aici nu la mine ci la cei care au dat mai mulți bani, și să picăm sportiv... Știu și replica rivalilor că trebuia să picăm sportiv în anul cu pandemia dar să nu uite că atunci mai aveam de jucat 5 meciuri și orice se putea întâmpla. Dar da, ar fi urât să picăm sportiv, în momentul ăla cred că e cam gata!

S: Crezi că era mai ok dacă Dinamo mergea pe drumul Rapidului acum 2 ani?

DC: M-am gândit de multe ori la asta și am întors-o pe toate fețele. Dacă într-adevăr drumul asta ar fi însemnat cu adevărat un lucuru sănătos poate ar fi fost mai ok. Dar, la ce interese sunt față de amplasamentul stadionului și de toată baza Dinamo, eu nu cred că dacă ei s-ar fi desființat și ar fi luat-o de la zero echipa aceea nu ar fi fost capusata de fel de fel de investitori care acolo văd un mall sau un ansamblu de locuințe. Să nu uităm că e un teren de câteva hectare în mijlocul Bucureștiului așa cum nu mai găsești și sunt convins că cei mai mulți investitori care au fost la Dinamo au avut mai degrabă un ochi îndreptat către tunul imobiliar decât înspre echipă, pentru că altfel nu-mi explic cum a putat să ajungă atât de jos. Revenind la sensul întrebării, da, ar fi existat o șansă să crească sănătos, organic. A, dar să nu uităm că acum există vreo 3 echipe Dinamo, a lui Nicoale Badea, Academia ministerului cea condusă de Dănciulescu vrea să își facă și ea echipă de seniori care să crească odată cu apariția posibilului stadion, deci nu cred că lucrurile ar fi fost liniștite dacă s-ar fi desființat enititatea Dinamo pe care a avut-o Negoiță.

S: Păi și dacă apar încă 2 Dinamo pe care o vei susține?

DC: Anticipam întrebarea, comparativ cu epoca în care am descoperit acest club interesul este unul infinit diminuat, mi se pare că a mai pune pasiune pe fotbalul din România în general devine o situație chiar hazlie, nu mai există club de tradiție fără 2,3 extensii, Dinamo, Steaua, Craiova, Rapid, vedem lipsa de performanță la nivel de echipă națională. Am avut neșansa să constat cum stau lucrurile la fotbalul juvenil pentru că aș fi vrut ca băiatul meu să facă fotbal și am văzut care sunt condițiile. Ce să mai, așa nu avem nicio șansă. O să rămân cu iubirea pentru Dinamo pe care îl știu din anii 80, împărțită.

S: Care a fost jucătorul tău de suflet de la Dinamo ever?

DC: O să razi, mie mi-a plăcut foarte mult Lupu [Dănuț Lupu], mie unul mi s-a părut mai bun decât Hagi. Mă suna și îmi spunea să nu mai zic asta că îi pun pe toți în cap. Și eu i-am zis, că dacă era întradevăr serios.. nu pot să uit cum proteja mingea, cum bătea penaltyurile de pe loc de rupea plasa, făcuse hokey înainte și stătea bine pe picioare. Au fost mulți jucători care mi-au plăcut dar el ar fi pe prima poziție, dacă mă trezești din somn și mă întrebi el ar fi!

S: Care e cea mai de suflet și frumoasă amintire cu Dinamo?

DC: 5-1 cu Everton în 2005, deși a fost și un moment trist. La 1-0 pentru Everton, stăteam la tribuna 1 și de supărare a murit un suporter lângă mine. E o amintire cu dublă forță, și bucuria faptului că jucam extrem de frumos și am reușit acea performanță pe teren dar și faptul că acel om a făcut infarct de supărare.

S: Ce alte sporturi urmărești cu plăcere?

DC: Eu n-am fost o fire sportivă, n-am făcut sport aproape deloc. Singura încercare a fost când eram mic, la Ploiești, la cercurile de la palatul copiilor, mie îmi plăcea foarte mult kartingul și e o pasiune care mi-a rămas până acum. Dar nu m-au lăsat ai mei din motiv că e periculos și atunci am încheiat orice cochetare cu sportul. M-a salvat băiatul meu care a făcut înot, fotbal și acum tenis. Astfel am descoperit tenisul ca sport, mi se părea foarte plictisitor dar acum mi-a devenit și mie drag. Și mai e Formula 1 unde nu știu dacă am pierdut mai mult de 20 de curse din 90 și până acum, mă chinui să nu scap nicio cursă. Am descoperit-o cu Sena și Prost, apoi cu rivalitatea Schumacher – Mika Hakkinen. Eram superfan McLaren Mercedes, apoi Mercedes și-a făcut mășină monomarcă și am ținut cu ei dar am păstrat ceva și pentru McLaren deși au rămas mai în urmă. Acum se pare că McLaren își revine, Mercedesul domină campionatul deja de vreo 6-7 ani, deși anul ăsta a pierdut Hamilton titlul. Îmi aduc aminte când domina Schumacher că te așezai la televizor și știai că domină și câștigă de fiecare dată, cred că avea cotă la pariuri 1,01 😊.

S: La handbal te uiți, că Dinamo rupe acolo?

DC: Da, sunt chiar prieten cu Ionuț Popa, președintele clubului de handbal, mă invită mereu să merg la meciuri, am fost chiar la prezentarea lui Xavi Pascual la venirea de la Barcelona. Problema e că eu având emisiunea nu am cum să ajung la meciuri. Oricum, e mare lucru să ai o echipă în Liga Campionilor și păcat de modul în care este blocată. Păcat și că din cauza pandemiei am fost excluși și n-am mai terminat Liga Campionilor, dar să ai o echipă la nivelul asta e o mare performanță. Apreciez efortul lor și îi felicit pentru tot ce fac!

S: Că să trecem prin toate sporturile, Olimpiada ce înseamnă pentru tine?

DC: Olimpiada înseamnă în primul rând prietenia frumoasă pe care am avut-o cu Ivan Pațaichin, îmi duce gândul mai degrabă spre oameni decât spre întâmplări. Înseamnă Elisabeta Lipă, însemnă Nadia Comăneci. Mi se pare că orice top al sportivilor români cu ei ar trebui să înceapă și nu cu fotbaliștii care au parte de mult mai multă recunoaștere doar pentru că fotbalul e mai popular. Vorbim de oameni care au câștigat sau au dominat 4, 5 ediții consecutive, să ai aur timp de 16 -20 de ani cred că e un lucru uriaș și cred că ar trebui să învățăm să prețuim mai mult efortul ăsta chiar dacă vine dintr-o zonă unde nu știm noi regulile sportului. O asemenea performanță nu poate fi obținută decât cu foarte mule sacrificii, cu multă muncă și până la urmă e pentru țara asta!

S: Ce mai întră între pasiunile tale în afară de sport?

DC: Muzica cred că e chiar pe primul loc, înaintea sportului, și asta tot datorită mamei. Nu adormeam când eram mic și pe la 1, 2 ani mi-a pus un radio între perne, un radio Albatros, și de la 12 noaptea la 6 dimineața era o emisiune doar cu muzică care mă liniștea și pe care dormeam în fiecare seară. Cam așa mi-a intrat muzica în minte, subliminal, fără să fac nici-un efort și mi-am dezvoltat între timp pasiunea asta. Am peste 1000 de viniluri, am scule, mi-am cultivat-o și este cea mai mare pasiune a mea.

S: Dacă ar fi să dai un sfat tinerilor care citesc acum, ceva ce ai simțit că așa trebuie făcut în viață, care ar fi?

DC: O să zic ce mi-a zis tata: “Fii om de cuvânt pentru că asta contează foarte mult”, dacă promiți ceva să te ții de promisiune indiferent cât de greu ar fi sau orice s-ar ivi. Eu chiar așa mă și exprim, “pe cuvântul meu!”. Dacă omul și-a dat cuvântul de onoare pentru mine e lege. Dacă apuc să promit ceva fac tot posibilul să mă țin de promisiune și consider a fi un sfat foarte bun pe care l-am primit de la ai mei. Și mai e ceva, dacă deschizi gura să zici ceva ok, n-o deschide degeaba. Pe astea două le-am asimilat de la ai mei. Eu aș adauga să încerce să citească foarte mult, să asimileze orice fel de informație, pentru că acum înotam într-un șuvoi de informații, într-un fluviu în care e foarte ușor să te ia curenții și să te ducă în direcții și către informații greșite. Netul e plin de infomatii greșite dar sunt și cel puțin la fel de multe lucruri interesante și educative, care îți pot lărgi universul. Eu n-am trăit așa ceva când eram mic și pe de-o parte îmi pare rău, dar altfel îmi pare bine că am citit două biblioteci și a trebuit să adun din cărți informația. Acum interesul pentru lectură e diminuat și toți copii stau cu device-uri și net în mână. Dacă tot intrii pe net măcar întră să citești ceva ok. Și cred că într-o țară care și-a pierdut total sistemul de educație, cultura nu ne-o mai putem face decât personal și cred că ăsta e un sfat și pentru părinți. Școala sau sistemul de educație nu cred că va mai reuși vreodată să salveze vreo generație în țara asta.

Cu Dan Capatos te poți întâlni și îi poți pune ce întrebări vrei în fiecare joi de la ora 21:00, live pe canalul de Youtube Superbet în emisiunea “SuperJocuri cu Capatos”. Vei avea parte de răspunsuri inedite și super premii la cele mai noi jocuri de pe platforma Superbet într-o atmosferă relaxată și plină de umor. Dă și tu subscribe la canalul nostru și vino alături de noi.

#DanCapatos #SuperJocuriCuCapatos #ÎmpreunăSuntemSuper #JocResponsabil