Cupa României: Farul vrea să uite de problemele din campionat
de Levente Balint
Dobrogenii trec printr-o perioadă extrem de complicată în Superliga, astfel că marți, la Ovidiu, au ocazia să se revanșeze în fața propriilor fani. Farul are prima șansă la calificarea în semifinalele Cupei României, evoluând acasă contra terței divizionare Unirea Alba Iulia.
CONSTĂNȚENII, ÎN ZONA PERICULOASĂ DIN CAMPIONAT
Alb-albaștrii vin după un eșec la Botoșani, 3-4, ei fiind conduși cu 3-0 în minutul 49! Acest eșec a dus formația lui Gheorghe Hagi într-o situație primejdioasă, fiind clasată pe locul 13 în play-out, o poziție de baraj, cu 19 puncte.
Constănțenii au ajuns acum la cinci meciuri consecutive fără vreo victorie în campionat. Ultima izbândă din Superliga datează din 15 februarie, 2-0, la Dinamo București. Iar ultimul triumf acasă a fost un 1-0 cu Gloria Buzău, în 10 februarie.
Este de observat că fariștii au consemnat scoruri la limită în șapte din ultimele lor nouă confruntări.
Farul a ajuns în această fază după ce a adunat cinci puncte în trei meciuri din grupă. În jocul decisiv pentru calificare, echipa dobrogeană a învins cu 5-1 la UTA.
ALBA IULIA: ANTRENOR SPECIALIST ÎN CUPĂ, JUCĂTORI EXPERIMENTAȚI
Unirea este actualmente pe locul 2 în play-off-ul seriei 7 din Liga 3, cu 45 de puncte, cu două mai puține decât liderul Gloria Bistrița. În etapa din weekend, albaiulienii au remizat, 0-0, chiar pe terenul bistrițenilor.
Alb-negrii nu au suferit decât un eșec în ultimele 13 jocuri cu caracter oficial, un 0-1 la CSM Reșița, pe 23 februarie, în partida de departajare pentru locurile 1-2 din grupa de Cupă.
În grupele Cupei, Unirea a adunat șapte puncte din trei jocuri, cu doar un gol primit, ardelenii trecând cu 1-0 de Sepsi.
Oaspeții de marți sunt antrenați de Alexandru Pelici, tehnician cu activitate solidă și în Superliga. Pelici a ajuns cu Hermannstadt în finala Cupei, în 2018.
De asemenea, Unirea are în efectiv o serie de jucători versați precum portarul Bălgrădean, fundașul Ilie (proaspăt venit de la Poli Iași) sau atacanții Golofca și Blănaru.
foto: www.sportpictures.eu