Cu ce rămânem după etapa a noua din Superliga
Dinamo rămâne lider, după o etapă în care a fost una dintre cele doar două echipe învingătoare în deplasare
Celălalt succes al oaspeților a fost obținut de campioana Universitatea Craiova, care astfel a urcat pe podium, după alb-roșii și Rapid. A fost o rundă spectaculoasă, în care s-au marcat nu mai puțin de 27 de goluri. Cu toate acestea, un singur jucător a reușit să înscrie mai mult de un gol.
Așadar, cu ce rămânem după etapa a noua din Superliga?
Dinamo, victorie cu autoritatea unui lider
”Câinii” sunt în continuare flămânzi. La Miercurea Ciuc, Dinamo a arătat că „joacă cel mai bun și cel mai solid fotbal din Superliga”, așa cum a spus fostul său golgheter, Ionel Dănciulescu. Nici măcar faptul că ultima clasată, Csikszereda, a deschis scorul rapid nu a părut să-i deranjeze pe alb-roșii. Până la pauză, elevii lui Nuno Campos nu doar că au întors rezultatul (3-1), dar au și rezolvat practic problema învingătoarei. Apoi, în partea a doua, liderul a gestionat meciul și avantajul cu autoritatea celui care știe că e mai puternic. Un succes previzibil, dar, în același timp, o altă dovadă că, în acest sezon, Dinamo este mai mult decât o candidată la un loc de play-off. A fost și partida în care Dean Zandbergen a marcat primul gol în România, anunțându-se astfel ca o nouă resursă importantă pentru ofensiva care împarte cu Universitatea Craiova titlul de cea mai bună a campionatului.
Etapa și eroul-fundaș pentru Rapid
Runda trecută, la Galați, a fost Alex Pașcanu. Acum, împotriva lui FC Voluntari, a fost Lars Kramer. Olandezul a marcat în minutul 86 și a completat revenirea Rapidului în fața penultimei clasate, care reușise să deschidă scorul în startul partidei din Giulești. Echipa pregătită de Daniel Pancu a suferit din nou, însă a găsit încă o dată o cale și s-a impus cu 2-1, pentru a rămâne pe poziția a doua, aproape de liderul Dinamo. „Modul în care luptă echipa, spiritul, meciurile câștigate pe final, cu siguranță pot prevesti ceva bun”, a spus tehnicianul alb-vișiniilor, care a recunoscut însă că nu e mulțumit de producția ofensivă a formației sale. Cu siguranță, ar prefera să nu aștepte etapă de etapă ca salvarea să vină din apărare.