Csikszereda a început slab play-off-ul. Craiova, fără gol primit de la revenirea lui Trică
de Levente Balint
Formațiile care vor deschide runda a 3-a din play-off-ul Ligii 2 au început total diferit sezonul de Top 6. Csikszereda este gazdă în confruntarea de marți, 13 aprilie, de la ora 16.30-harghitenii împart locurile 5 și 6 din play-off cu ASU Politehnica, ambele trupe având numai câte 33 de puncte. În schimb, U Craiova 1948 începe să reconfirme statutul de favorită la promovare. Oltenii au adunat 39 de puncte și după primele jocuri din runda II din Top6 erau pe primul loc.
O singură dată s-au mai duelat cele două trupe, la nivel competitiv. A fost 1-1 în partida directă de la Miercurea Ciuc, jucată pe 5 septembrie 2020, în sezonul regulat.
REVENIREA LUI TRICĂ, TOT MAI EFICIENTĂ
Alb-albaștrii arată tot mai siguri pe ei, iar sezonul de Top6 l-au demarat foarte bine. U Craiova 1948 a scos un 0-0 în deplasarea de la Mioveni, apoi, sâmbătă, au trecut cu 1-0 de ASU Poli Timișoara, acasă, după ce au ratat și un penalty la scorul de 0-0.
Eugen Trică a reușit să imprime mai multe siguranță de la revenirea sa în postul de antrenor. Deocamdată, sub comanda lui, oltenii nu au primit niciun gol! Pe lângă jocurile amintite, U Craiova a consemnat un 0-0 la redebutul lui Trică, împotriva Farului, iar apoi ”juveții” au învins cu 2-0 la CSM Reșița, în ultima rundă din sezonul regulat.
Șase din cele șapte meciuri din 2021 au adus finaluri cu ”0-2 goluri” în total, în jocurile craiovenilor. Să mai notăm că în tot actualul campionat, alb-albaștrii au suferit un singur eșec extern, 0-1 la ”U” Cluj, pe 12 martie 2021.
O VICTORIE ÎN CINCI ETAPE
Un eventual triumf i-ar ajuta mult pe ciucani, dacă aceștia doresc să aibă șanse reale în cursa pentru primele două locuri, direct promovabile. Deocamdată, echipa lui Valentin Suciu a consemnat în runda trecută doar un 0-0 la CS Mioveni, după ce începuse play-off-ul cu un eșec domestic, 0-1 cu Rapid București.
De-altfel, harghitenii au un singur triumf în ultimele cinci etape, un 1-0, reușit acasă cu modesta CSM Slatina. Interesant este că formația ciucană are un sezon discret când este vorba de jocurile de acasă. În total, Csikszereda are doar cinci victorii consemnate la Miercurea Ciuc, în campionatul actual.
Nici roș-negrii nu oferă meciuri prea spectaculoase. Ultimele cinci jocuri ale lor au avut toate ”0-1 goluri” la final. Să precizăm că în întreg sezonul, în dreptul Csikszeredei se regăsesc doar cinci partide cu ”+3 goluri” în total.
Sursa foto: sportpictures.eu