CSA Steaua o poate detrona pe Csikszereda
de Levente Balint
Gruparea din Ghencea nu are drept de promovare, însă are șanse serioase de a încheia sezonul de prima poziție. Miercuri, CSA Steaua o poate depăși pe Csikszereda, echipă aflată pe primul loc, cu 52 de puncte, harghitenii fiind deja promovați din punct de vedere matematic. ”Militarii” sunt pe 2, cu un punct mai puțin, și doresc să câștige play-off-ul, chiar dacă prima poziție ar fi pentru ei doar una simbolică.
De cinci ori s-au duelat până acum cele două grupări. Patru dintre disputele directe au avut loc în Ghencea! Bucureștenii conduc cu 2-1 la victorii contra ciucanilor.
Ambele meciuri directe din acest sezon au avut același scor: 0-0 în capitală, în sezonul regulat, respectiv tot 0-0 în play-off, pe terenul roș-negrilor.
SINGURELE EȘECURI DIN ACEST SEZON, CU FC ARGEȘ
În etapa trecută, CSA Steaua a suferit primul eșec ”afară” după mai bine de 13 luni (2-4, la FC Argeș). Interesant este că roș-albaștrii au mai pierdut în acest campionat o singură dată, tot în fața piteștenilor (1-2, acasă, în play-off).
Formația lui Daniel Oprița este mai vulnerabilă acasă, acolo unde a bifat doar șapte din cele 14 victorii din acest campionat. Mai mult, este de semnalat că steliștii au primit 11 din cele 17 goluri stagionale pe teren propriu.
Bucureștenii sunt cea mai spectaculoasă formație din play-off, în cele șase meciuri ale lor din Top6 marcându-se în medie de 3,3 ori.
PUȚINE REALIZĂRI ÎN PLAY-OFF
Deși este matematic în Superliga, Csikszereda nu strălucește în mod special în play-off. În duelurile din Top6, echipa lui Robert Ilyes a adunat numai opt puncte. Este interesant că deși este lideră, Csikszereda are golaveraj negativ în play-off (4-6).
În weekend, ciucanii au cedat cu 0-2 la Voluntari, asta după ce în penultima etapă au pierdut cu 0-3 la FC Argeș. Csikszereda se descurcă mai greu ”afară”, toate cele cinci eșecuri ale ei venind din deplasare. Totuși, ultima victorie în campionat pentru harghiteni a fost reușită în deplasare, 1-0 la Metaloglobus (8 aprilie).
foto: www.sportpictures.eu